Se așternu o liniște îngrijorătoare, întreruptă doar de slabe plescăituri. Mult se mai frământară curtenii, sfâșiați de interese contradictorii, până ce se împărțiră în două tabere: Filonaut și Minogar se înțeleseră ca matrița viitorului prinț să prevadă simpatie pentru tot ceea ce e mic, ca și dorința de a nu sta în calea acestor forme. Filonaut se gândea la microciți, iar Minogar se gândea la el însuși, căci era cel mai mic dintre cei prezenți. Dioptric optă și el pentru această formulă, căci Amassid era dintre toți cel mai înalt. Acesta din urmă se opuse cât putu, apoi cedă brusc, căci îi veni în minte că se poate micșora tot atât de ușor cum poate să-l cumpere pe cizmarul curții ca să-i bată lui Dioptrie plăci de tantal la tălpi, din care pricină dușmanul lui va crește în înălțime și astfel își va atrage antipatia prințului.
Și așa putură termina repede matrița princiară și, după ce aruncară rămășițele inutile prin trapă, veni și momentul marii solemnități a alegerii fiului regelui.
Dar cum ajunse matrița cu proiectul de prinț în cuptor, iar garda de onoare se alinie în fața lui, ca să-l salute pe viitorul stăpân al argonauticilor, Amassid începu să-și pună în aplicare trădarea plănuită. Cizmarul curții, pe care-l mituise, se apucă să meșterească noi plăcuțe de tantal la tălpile lui Dioptric. Prințul ajunsese sub supravegherea primilor metalurgiști, când Dioptrie, privindu-se în marea oglindă a palatului, băgă de seamă cu groază că este aeram mai înalt decât dușmanul său, ori prințului i se programase simpatie numai pentru obiecte și persoane mici!
Întors acasă, Dioptric se cercetă cu atenție, se bătu cu un ciocănaș de argint, până ce descoperi la tălpi tăblițele și înțelese îndată a cui era lucrătura.
— O, mizerabilul! — exclamă, gândindu-se la Amassid. Dar ce să fac acum?
După câteva clipe de gândire, hotărî să se micșoreze. Chemă o slugă credincioasă și îi porunci să aducă la palat un lăcătuș bun. Dar sluga, neînțelegând prea bine despre ce e vorba, ieși în uliță și aduse un meșter sărac, pe nume Froton, care zile întregi umbla prin oraș strigând: „Capete nituim! Burți găurim, cozi nituim, cozi șlefuim!” Meșterul avea o nevastă rea, care-l aștepta acasă întotdeauna cu un par în mână, și când se apropia, umplea toată ulița cu urletele ei de furie, îi lua tot câștigul, ba îi mai și burdușea spinarea cu lovituri zdravene.
Tremurând, Froton se opri în fața marelui programator, care îi spuse:
— Ascultă, te pricepi să mă micșorezi? Mi se pare că sunt prea mare… Îți cer să mă micșorezi, dar în așa fel, încât să nu mă urâțești! Dacă lucrezi bine, am să te răsplătesc cu vârf și îndesat. Va trebui însă să uiți totul numaidecât. Să nu-ți scape nici o vorbuliță, altfel poruncesc să-ți fie gura înșurubată!
Froton se miră în sinea lui, dar nu lăsă să i se vadă uimirea. Multe le mai trăsnesc prin cap celor mari! Îl examină, așadar, atent pe Dioptric, intră înlăuntrul lui, îl ciocăni, îl scutură și apoi spuse:
— Înălțimea Voastră, aș putea să vă răsucesc partea din mijloc a cozii…
— Nu, nu vreau! — răspunse iute Dioptric. Păcat de coadă! E prea frumoasă.
— Atunci să vă deșurubez picioarele? — întrebă Froton. Și așa sunt cu totul inutile.
Într-adevăr, argonauticii nu foloseau picioarele; ele erau o rămășiță a timpurilor străvechi, când strămoșii lor trăiau pe uscat. Dar lui Dioptric îi sări țandăra:
— Ah, tu, prostănac de fier! Nu știi că numai nouă, celor de neam nobil, ne e dat să purtăm picioare? Cum îndrăznești să mă lipsești de însemnele nobiliare?!
— Vă cer, supus, mii de scuze, Înălțimea Voastră… Dar atunci, spuneți-mi, ce pot să vă deșurubez?
Dioptric înțelese că, împotrivindu-se astfel, nu câștigă nimic. Se răsti atunci:
— Fă cum crezi…
Froton îi luă măsura, îl ciocăni, îl scutură și spuse:
— Cu îngăduința Înălțimii Voastre, aș putea să vă deșurubez capul…
— Da’ ce, ai înnebunit? Cum să rămân fără cap? Cu ce o să gândesc?
— Ah, nu-i nimic, stăpâne! Prea luminata minte a Înălțimii Voastre am s-o mut în burtă. E loc destul acolo…
Dioptric fu de acord, iar meșterul îi deșurubă capul, puse emisfera minții de cristal în burtă, nitui totul la loc, căpătă cinci ducați, apoi servitorul îl scoase din palat. Ieșind, zări într-una din odăi pe Aurentina, fiica lui Dioptric, toată numai aur și argint, iar figura ei zveltă, scoțând sunete de clopoțel la fiecare pas, i se păru mai frumoasă decât orice pe lume. Se întoarse acasă, unde-l aștepta nevasta cu parul în mână. Și atunci se porni un scandal, de se auzea până în stradă, iar vecinii spuseră:
— Oho! Asta-i vipera aia de nevastă a lui Froton, îl croiește iarăși pe bărbată-su!
În vremea asta, Dioptric, tare bucuros de cele întâmplate, se duse la palat. Regele se miră puțin văzându-și ministrul fără cap, dar acesta îl lămuri că e o modă nouă.
Pe Amassid însă îl cuprinse frica, pentru că toată viclenia ieșise la iveală, și, când ajunse acasă, făcu la fel ca și dușmanul lui. Din clipa aceea se porni între ei o întrecere nemaipomenită: începură să-și deșurubeze înotătoarele, branhiile și spinările metalice, așa că după o săptămână fiecare din ei putu să intre sub masă fără să se aplece. Dar și ceilalți doi miniștri știau foarte bine că viitorului rege îi vor plăcea numai ființele cele mai mici și vrând-nevrând începură și ei să-și micșoreze statura. Până la urmă ajunseră să nu mai aibă nimic de deșurubat. Disperat, Dioptrie trimise servitorul să i-l aducă pe meșter.
Mult se mai miră Froton, aflat acum în fața ministrului din care nu mai rămăsese aproape nimic, când acesta îi ceru cu încăpățânare să-l micșoreze și mai mult.
— Luminate stăpâne — îi zise el, scărpinându-se în cap. Cred că n-a mai rămas decât o ultimă soluție. Cu îngăduința Înălțimii Voastre, am să vă scot creierul..
— Nu! Ce, ai înnebunit? — țipă la el Dioptric, dar meșterul se grăbi săl lămurească:
— Creierul îl punem la păstrare în palat, într-un loc sigur. De pildă, uite, în dulapul ăsta, iar Înălțimea Voastră o să aibă numai un receptor micuț și un microfonaș; prin ele, Înălțimea Voastră va fi legată electromagnetic cu propria sa minte.
— Înțeleg! — zise Dioptric, căruia ideea începu să-i surâdă. Atunci fă ce crezi că trebuie să faci!
Froton îi scoase creierul, îl băgă într-un sertar al dulapului, închise sertarul cu o cheiță, cheița o dădu lui Dioptric, iar în burtă îi băgă un aparat micuț și un microfon la fel de mic. Dioptric era acum atât de mititel, că aproape nu se mai vedea; rivalii lui tremurară de ciudă văzându-l; se miră și regele, dar nu spuse nimic. Minogar, Amassid și Filonaut apelară atunci la mijloace de-a dreptul disperate. Se topiră din zi în zi văzând cu ochii și apoi începură să facă ce a făcut și Dioptric: își ascunseră creierul fiecare pe unde putu, sub pat, în birou, și rămaseră ca niște pufușoare strălucitoare, cu coadă și cu câte o pereche-două de decorații, nu cu mult mai mici decât ei înșiși.
Și iar trimise Dioptric pe servitor după meșterul Froton; când acesta ajunsese în fața lui, îi strigă: