Pe rege îl trecură fiorii, dar nu-și putu stăpâni curiozitatea. Smulse hârtia și o luă la fugă spre apartamentele sale. Când rămase singur, o scoase din buzunar. „Am să mă uit doar o dată cu coada ochiului, să mă conving despre ce e vorba” hotărî el, aruncându-și ochii pe hârtie. Citi cele ce urmează:
Regelui Murdas i se făcu negru înaintea ochilor. Îi păru rău că nu-și stăpânise curiozitatea, punând în funcțiune mașina de prevestit. Era însă prea târziu. Acum știa că trebuie să ia măsuri, ca nu care cumva să se întâmple ceva și mai rău. Nu se îndoia de sensul prevestirii. Așa cum bănuise mai de mult, îl amenințau rudele cele mai apropiate.
La drept vorbind, nu se știe dacă totul s-a desfășurat așa după cum se povestește. În orice caz, până la urmă s-au petrecut lucruri triste, am putea spune chiar cumplite. Regele a poruncit uciderea întregii familii. Numai unchiul său, Cenander, a izbutit să fugă în ultima clipă, travestit în pianină. Dar nici asta n-a ajutat la nimic, căci a fost prins și dat pe mâna călăului. Murdas putu să semneze sentința cu conștiința împăcată, căci unchiul său fusese prins pe când conspira împotriva monarhiei.
Rămas atât de brusc fără familie, regele se îmbrăcă în doliu. Se simțea mai ușurat la suflet, deși trist, fiindcă, de fapt, nu era nici prea rău, nici prea crud. Dar doliul nu dură mult, căci lui Murdas îi trecu prin gând că s-ar putea să mai aibă pe undeva niscaiva rude despre care încă nu știa nimic. Oricare dintre supuși îi putea fi într-un fel rudă îndepărtată. Un timp mai tăie pe unul, pe altul, dar asta nu-l liniștea defel. Nu putea să-i omoare pe toți. Doar nu poți fi rege fără supuși. Devenise atât de bănuitor, încât porunci să fie prins cu nituri de tron, ca nimeni să nu-l poată alunga. Începu să doarmă cu o scufiță blindată și mereu să gândea ce să facă de acum încolo. În sfârșit, se apucă de un lucru nemaipomenit, atât de nemaipomenit, încât nici lui nu i-ar fi putut trece prin minte una ca asta. Se vede că i-l sugerase vreun negustor ambulant travestit în înțelept sau vreun înțelept travestit în negustor — despre asta se vorbea în fel și chip. Servitorii palatului zăriră uneori o figură mascată, pe care regele o primea noaptea în apartamentele sale. E destul să spunem că Murdas chemă într-o zi pe toți constructorii palatului, pe toți maiștrii electrocavaleri și constructori și le spuse că trebuie să-i mărească trupul, în așa fel, încât să acopere toate orizonturile. Poruncile îi fură îndeplinite cu o iuțeală uluitoare, căci regele numi ca director al biroului de proiectări chiar pe călăul domnesc. Șiruri de electricieni și constructori începură să care în palat sârme și bobine, iar când regele, reconstruit, umplu cu persoana lui întregul palat, așa Încât se afla în același timp și la fațadă și în pivniță și la etaj, veni rândul clădirilor dimprejur. În decurs de doi ani, Murdas se întinse până la periferia orașului. Casele nu prea arătoase și nevrednice ca în ele să sălășluiască gândirea monarhului fură dărâmate, iar în locul lor se înălțară palate electronice, numite amplificatorii lui Murdas. Regele creștea încet, însă necontenit, cu multe etaje, intensificat cu substații personaliste, până cuprinse cu statura lui întreaga capitală, trecând până și de marginile ei. Îi reveni și buna dispoziție. Rude nu mai avea, de ulei sau de curent nu se mai temea că va duce lipsă, căci nu trebuia să facă nici măcar un pas, de vreme ce se afla peste tot. „Statul sunt eu” — spunea el, și nu fără temei, pentru că în afară de el, care năpădise cu șiruri de construcții electrice piețele și aleile, nu mai locuia nimeni în capitală; firește cu excepția desprăfuitorilor regali, a corpului ștergătorilor de praf. Ei vegheau gândirea regelui, care plutea de la o clădire la alta. Astfel cutreiera prin tot orașul bucuria regelui Murdas, mulțumirea că izbutise să câștige măreția, iar pe deasupra, să se poată ascunde oriunde. Într-adevăr, acum era atotprezent în întreg statul. Neasemuit de pitorească era prezența lui în amurg, când regele-uriaș, luminând ca para focului, clipea cu luminile-gânduri, apoi se stingea ușor, căzând într-un somn adânc, binemeritat. Dar acest întuneric al negândirii, din primele ore ale nopții, făcea apoi loc clipirilor rătăcite ale unor străfulgerări ba ici, ba colo în noaptea neagră. Erau visurile regelui, care începeau să capete contur. Se revărsau peste clădiri, în lavine furtunoase, aprinzând în întuneric geamurile, și toate străzile se înecau una pe alta în lumini roșii și violete, iar gărzile desprăfuitorilor, mărșăluind pe trotuarele pustii și simțind mirosul cablurilor încinse ale Maiestății Sale, se uitau pe furiș prin ferestrele în care lucea lumina, spunându-și în șoaptă: