— De bună seamă că e o mare șarlatanie, dar n-am să mă las înșelată de acest negustor, căci nimeni nu știe despre fețele palide ceea ce știu eu. Spuneți-i să vină la palat și să mi-o arate.
Slugile îl aduseră pe negustor la palat unde venerabilul bătrân se opri în fața prințesei, împreună cu cușca târâtă de sclavii lui. În cușcă se afla, chipurile, fața palidă, cu chipul de culoarea cretei amestecată cu pirită, cu ochii ca mucegaiul umed și cu picioarele ca niște burlane. Privind-o pe prințesă și zărindu-i chipul, care părea că sună, ochii lucind ca niște ușoare descărcări electrice, Ferrițius, simți cum inima începe să-i bată în piept nebunește.
„Cu adevărat arată ca o față palidă!” — își zise prințesa. Apoi, întorcându-se spre negustor, spuse cu glas tare:
— Mult trebuie să te fi trudit, bătrâne, până ce-ai meșterit din nămol păpușa asta, frecând-o cu praf do cretă, ca să mă păcălești. Dar să știi că eu cunosc toate tainele neamului puternicelor fețe palide, și când îți voi da pe față înșelătoria, voi porunci să fii tăiat și tu și creatura ta!
Înțeleptul răspunse:
— Prințesă Cristala, cel pe care-l vezi în cușcă este atât de adevărat pe cât de adevărată poate fi numai o fața palidă; l-am cumpărat în schimbul a cinci mii de hectare de câmp nuclear de la niște pirați astrali și dacă asta îți va fi voia, ți-l dăruiesc căci nu am altă dorință decât să-ți bucur inima!
Prințesa ceru atunci o sabie și o băgă printre gratii în cușcă. Prințul îi prinse tăișul, sfâșiindu-și cu el hainele până ce atinse bășica, iar cinabrul se vărsă, înroșind sabia.
— Ce-i asta? — întrebă prințesa, iar Ferrițius răspunse:
— Sânge!
Atunci prințesa porunci să se deschidă cușca, intră cu curaj înăuntru și își apropie fața de cea a lui Ferrițius. Apropierea chipului ei îi ameți cugetul, dar înțeleptul îi făcu un semn de departe și prințul apăsă burdufurile; din ele ieși aerul stătut, iar când prințesa întrebă:
— Ce-i adierea asta?
Ferrițius răspunse:
— Răsuflarea!
— Ești, cu adevărat, un meșter dibaci — spuse prințesa negustorului, ieșind din cușcă — dar m-ai înșelat, așa că ai să pieri și tu, și păpușa ta!
Atunci înțeleptul plecă capul, cuprins parcă de mare jale, iar când prințul făcu și el la fel, din ochi începură să-i cadă picături limpezi. Prințesa întrebă:
— Ce-i asta?
Ferrițius îi răspunse:
— Lacrimi!
Atunci ea îl mai întrebă:
— Cum te numești, tu, care zici că ești o față palidă din țări îndepărtate?
— O, prințesă, mă numesc Myamlak și nu-mi doresc nimic altceva decât să mă unesc cu tine, precum aluatul cu apa, așa cum e obiceiul neamului meu — răspunse Ferrițius cu vorbele pe care le învățase de la înțelept. M-am lăsat înadins răpit de pirați și i-am rugat să mă vândă acestui negustor care se îndrepta către țara ta. Sunt plin de recunoștință față de persoana lui metalică pentru că m-a adus aici, căci sunt plin de dragoste pentru tine așa cum balta e plină de noroi.
Tare se mai miră prințesa, căci Ferrițius vorbea întocmai ca o față palidă, de aceea îl întrebă:
— Spune-mi tu, care-ți zici Myamlak față palidă, ce fac frații tăi în timpul zilei?
— O, prințesă — răspunse Ferrițius — dimineața se înmoaie în apă curată, se stropesc cu ea, ba își mai și toarnă apă în ei, căci asta le face mare plăcere. Apoi umblă de colo-colo, legănându-se, clipocind și plescăind, iar când îi întristează ceva, atunci tremură și din ochi le curge apă sărată, iar când îi bucură ceva, atunci iar tremură, dar ochii le rămân uscați. Strigătele umede le numim plâns, iar pe cele uscate, râs.
— Dacă e așa cum spui — zise prințesa — și dacă-ți place atât de mult apa, asemenea fraților tăi, atunci am să poruncesc să fii aruncat în lacul palatului meu, ca să te saturi de apă, și am să spun să-ți atârne plumb de picioare, ca să nu ieși deasupra înainte de vreme.
— O, prințesă — răspunse Ferrițius, povățuit de către înțelept — dacă vei face așa, voi pieri, căci deși în noi există apă, nu putem sta mai mult decât o clipă sub ea, altfel nu ne rămâne decât să rostim ultimele cuvinte, „bul-bul-bul”, cu care ne luăm rămas bun de la viață.
— Dar ia spune-mi, Myamlak, cum dobândești energia care-ți trebuie ca să poți umbla, clipocind, plescăind și legănându-te de colo până colo? — întrebă prințesa.
— Prințesă — răspunse Ferrițius — acolo unde trăiesc, în afară de fețele palide ca mine, mai există și și alte făpturi, care umblă de obicei în patru labe, pe care le înțepăm ici și colo, până pier. Trupurile lor moarte le tăiem sau le măcinăm, apoi le prăjim sau le fierbem, după care ne umplem cu ele trupul nostru. Noi cunoaștem trei sute șaptezeci șj șase de feluri de a ucide și douăzeci și opt de mii cinci sute nouăzeci și șapte de rețete de preparare a celor uciși, pentru ca introducerea lor în corpurile noastre prin orificiul numit gură să ne facă mare plăcere. Arta de preparare a vietăților ucise este mai renumită în țara noastră decât astronautica. Ea se numește gastronautică sau gastronomie, și n-are nimic comun cu astronomia.
— Asta înseamnă că vă jucați de-a cimitirul, făcând din voi înșivă cavouri pentru confrații voștri patrupezi? — întrebă prin surprindere prințesa, dar Ferrițius, urmând învățătura dată, zise:
— O, prințesă, nu e o jucărie, ci o necesitate, căci viața se hrănește cu viață și numai de nevoie ne îndeletnicim cu asta.
— Dar ia spune-mi Myamlak, față palidă, cum vă confecționați voi urmașii? — întrebă prințesa.
— Nu-i confecționăm deloc — răspunse Ferrițius — ci îi programăm prin metoda statistică, pe baza procesului Mark, adică stochastic, perfect, deși probabilistic. Și facem asta fără voia noastră, ocazional, gândindu-ne la tot felul de alte lucruri în afară de programarea statistică, neliniară și algoritmică, deși programarea tocmai atunci are loc, în mod spontan, de la sine și automat. Suntem alcătuiți în așa fel ca fiecare față palidă să se străduiască să-și programeze urmașii, căci asta îi face plăcere, dar programarea se face neprogramând, și mulți fac tot ce le stă în putință ca din această programare să nu iasă nimic.
— Foarte ciudat — spuse prințesa, a cărei știință era mai puțin adâncă decât a înțeleptului Polifazius — deci cum faceți voi, de fapt, toate astea?
— O, prințesă — răspunse Ferrițius. Avem aparaturi corespunzătoare, construite pe principiul cuplajului turnant. Aparatele astea sunt din punct de vedere tehnic o adevărată minune, pentru că de ele se poate folosi chiar și cel mai mare cretin. Dar ca să-ți explic mai pe larg metodele pe care le folosim, ar trebui să vorbesc foarte mult, căci nu e simplu deloc. În esență totul pare foarte ciudat, având în vedere că nu noi am născocit aceste metode. Sunt însă destul de plăcute.
— Nu mai am ce zice! — exclamă prințesa. Ești o adevărată față palidă! Căci ceea ce spui, chipurile, are sens, dar în fond este complet lipsit de sens, de neînchipuit. Deși în aparență adevărat, totul este contrar oricărei logici, căci cum poți fi un cimitir, nefiind cimitir, și cum să programezi urmași neprogramându-i deloc?! Da, tu ești față palidă, Myamlak, așa că, dacă dorești atât de mult, mă voi lega de tine printr-o legătură casnică și te vei urca pe tron împreună cu mine, dacă vei trece și de ultima încercare.