— Ei, ce zici, așa-i că nu-i rău? — strigă mândru Trurl. Este leit știința, trebuie să recunoști!
Clapauțius însă nu era mulțumit.
— Da de unde! Gloata asta înseamnă pentru tine știința? Știința e cu total altceva.
— Bine, spune tu ce înseamnă și mașina o s-o fabrice îndată! — se oțărî Trurl.
Dar Clapauțius nu știa ce să spună; se hotărî, până la urmă, să ceară mașinii să dezlege două probleme, iar dacă le va dezlega, va recunoaște că este ceea ce trebuie să fie. Trurl se învoi și Clapauțius îi ceru să facă inversul.
— Inversul! — strigă Trurl. A mai auzit cineva ce-i aia inversul?
— Cum nu? E opusul a ceea ce e totul — răspunse liniștit Clapauțius. A întoarce pe dos, n-ai auzit despre asta? Ei, nu te mai preface! Hei, mașină, apucă-te de treabă!
Dar mașina și începuse să lucreze. Făcuse mai întâi antiprotoni, apoi antielectroni, antineutroni, și lucrase atât de spornic, încât se adunase o cantitate nemăsurată de antimaterie, din care începu să se formeze încet o antilume, ca un nor strălucind ciudat pe cer.
— Hm — mormăi forate nemulțumit Clapauțius — ăsta să fie inversul? Să zicem că da… Treacă de la mine… Dar acum am să-i dau o a doua problemă: A-șină! Îți poruncesc să faci Nimicul!
Mult timp mașina nici nu se mișcă. Clapauțius începu să-și frece mâinile satisfăcut, iar Trurl îi spuse:
— Ei, și ce-i cu asta? I-ai spus să nu facă nimic, și nu face nimic!
— Nu-i adevărat. I-am spus să facă Nimicul, ceea ce e cu totul altceva.
— Asta-i bună! A face Nimicul și a nu face nimic e totuna.
— Da’ de unde! Trebuia să facă Nimicul, iar ea n-a făcut nimic, deci am câștigat. Fiindcă Nimicul, preaînțeleptul meu coleg, nu e un nimic ca oricare altul, un produs al lenei și inactivității, ci Neantul activ, adică unica, perfecta, omniprezenta, suprema Neființă în neprezenta sa persoană!
— Ai să-mi zăpăcești mașina! — țipă Trurl, dar îndată se auzi glasul ei de aramă:
— Nu vă mai, certați! Știu foarte bine ce e Neființa, Neantul sau Nimicul, fiindcă toate astea încep cu litera n, ca și Neexistența. Mai bine uitați-vă împrejur să mai vedeți lumea cât există, că acuși o să dispară…
Cei doi constructori amuțiră. Mașina începu într-adevăr să facă Nimicul, dar cu totul altfel decât și-ar fi închipuit ei. Ea îndepărta pe rând din lume diferite lucruri, care încetau să mai existe, de parcă nicicând n-ar fi existat. Desființase deja nălăriile, nogoșarii, nebunarițele, năsărâmbele, normolocii, nedințele și nugumarii. Uneori părea că în loc să reducă, să micșoreze, să arunce, să îndepărteze, să distrugă și să scadă, dimpotrivă, ea adaugă și mărește, fiindcă lichidase, una după alta, negustul, necomunul, necredința, nesaturarea, neîndestularea și neputința.
— Vai, vai! — exclamă Trurl. Numai să nu iasă ceva rău din toate astea…
— Potolește-te! — zise Clapauțius. Doar vezi bine că ea nu fabrică Neantul General, ci numai Neprezența lucrurilor al căror nume începe cu n; n-o să se întâmple nimic pentru că nici mașina asta a ta nu e bună de nimic!
— Așa ți se pare doar — răspunse mașina. Am început, ce-i drept, cu tot ceea ce începe cu n, pentru că numele îmi erau familiare. Dar una e să faci un lucru și alta e să-l strici, să-l distrugi. Pot să desființez totul din simplul motiv că știu să fabric totul, iar acel tot care începe cu litera n, deci și Neființa, este pentru mine un fleac. Îndată o să dispăreți și voi și n-o să mai fie chiar nimic, așa că te rog, Clapauțius, să recunoști repede că sunt cu adevărat universală și îndeplinesc comenzile așa cum se cuvine, altfel o să fie prea târziu.
— Dar bine… Începu cu teamă Clapauțius și în clipa aceea observă că, într-adevăr, încep să dispară și diferite lucruri care nu încep cu n: cambuze, pumnițe, ștergașe, mușcăciori, rimunețe, trăpuni și pantome.
— Stai! Oprește-te! Retractez ce-am spus! Termină! Să nu faci Neființa! — strigă cât îl ținea gura Clapauțius.
Dar până să se oprească mașina mai dispărură grășacii, plojmițele, filidronii și zamrele. Lumea arăta groaznic. Cel mai mult avusese de suferit ceruclass="underline" abia se mai vedeau, ici și colo, câteva punctulețe de stele. Nici urmă de minunații mușcăciori și răpștănuși care înfrumusețaseră până atunci bolta cerească!
— O, cerule mare! — strigă Clapauțius. Unde sunt oare cambuzele? Unde sunt iubitele mele mărcuțe? Unde sunt blândele pantome?!
— Nu mai sunt și nu vor mai fi niciodată — răspunse liniștită mașina. Am executat sau mai degrabă am început să execut ceea ce mi-ai ordonat…
— Ți-am ordonat să faci Neantul și tu… tu…
— Clapauțius, sau ești prost sau faci pe prostul — zise mașina. Dac-aș fi făcut dintr-o dată Neantul, totul ar fi încetat să existe, deci nu numai Trurl și cerul, și Cosmosul, și tu, ci chiar și eu. Atunci cine anume și cui, ar fi putut spune că ordinul a fost îndeplinit și că sunt o mașină destoinică? Și dacă nimeni nu spune asta nimănui, cum aș putea eu, care de asemenea n-aș mai fi, să obțin satisfacția ce mi se cuvine?
— Fie precum zici, să nu mai vorbim despre asta — spuse Clapauțius. Nu mai vreau nimic de la tine, mașină dragă, te rog numai, fă-mi niște mărcuțe, fiindcă fără ele viata mi-e tare tristă…
— De astea nu știu să fac, fiindcă mărcuțele încep cu m — zise mașina. Desigur, pot să fac la loc negustul, neștiința, neputința, neiubirea, neliniștea, necredința, neîndestularea, dar când e vorba de alte litere te rog să nu aștepți nimic de la mine.
— Dar eu vreau să am mărcuțe! — țipă Clapauțius.
— Degeaba, mărcuțe nu pot face — zise mașina. Dar ia uită-te la lume și vezi cât este de plină de tot felul de găuri mari și negre, de Neantul care umple prăpăstiile fără fund dintre stele, uită-te cum pândește acesta fiecare frântură de existență. Totul e opera ta, invidiosule! Nu cred că viitoarele generații te vor binecuvânta pentru asta…
— Poate că n-or să afle… n-or să observe… bolborosi palid Clapauțius, privind neîncrezător pustietatea neagră a cerului și neîndrăznind să privească în ochii colegului său. Lăsându-l lângă mașina care știa să facă totul cu n, se întoarse tiptil acasă. Lumea în schimb a rămas până azi găurită peste tot de Neant, așa cum rămăsese când oprise Clapauțius mașina, în cursul acelei distrugeri ordonate. Și pentru că n-a putut să construiască o mașină care să facă lucruri al căror nume începe cu altă literă, avem motiv să ne temem că niciodată, în vecii vecilor, nu vor exista lucruri atât de minunate ca pantomele și mărcuțele…
Mașina lui Trurl
CONSTRUCTORUL TRURL meșteri odată o mașină inteligentă, înaltă de opt etaje. După ce sfârși partea cea mai importantă, o acoperi mai întâi cu un lac alb. Pe urmă, o coloră pe la colțuri în liliachiu, se uită la ea de departe și-i mai făcu un desen în față, iar în locul în care își închipui că ar fi fost fruntea mai aruncă o ușoară pată portocalie. Foarte mulțumit de sine, fluieră nepăsător, apoi, mai mult din obligație, îi puse, solemn, o întrebare: