Văzând că e din ce în ce mai rău, deși nu știa de ce, Megericus făcu un semn către cei doisprezece trâmbițași din gardă. La fel făcu și Monstricus, care observa totul de pe un deal unde își avea cartierul general. Trâmbițașii duseră trâmbițele la gură și începură să dea semnalul de luptă. Auzindu-l, întreaga armată se contactă definitiv. Scrâșnetul înfiorător al miilor de contacte fu purtat de vânt spre viitorul câmp de luptă, și, în ioc de mii de bombardiere, canoniere, ochitoare, încărcătoare, artileriști, geniști și jandarmi apărură două spirite gigantice, care priveau unul la altul cu milioane de ochi pe deasupra câmpului întins sub norii albi. Se așternu o liniște de mormânt, deoarece în ambele părți se ajunsese la punctul culminant, pe care marele Garganțian îl prevăzuse cu exactitate matematică. Peste o anumită graniță, militarismul, ca stare de spirit, se transformă în pacifism, și asta pentru că însuși Cosmosul este civil până în măduva oaselor, iar spiritele celor două armate atinseseră proporții cosmice! Deși pe din afară oțelul, blindajele, mitralierele și tăișurile săbiilor aducătoare de moarte străluceau, pe dinăuntru domnea de ambele părți oceanul liniștii înțelegătoare, al bunăvoinței atotcuprinzătoare și al înțelepciunii perfecte. Stând față în față pe colină, strălucind în soare, în sunetele tobelor, amândouă oștirile își zâmbiră prietenos. Trurl și Clapauțius tocmai se urcau pe puntea navei lor când se întâmplă exact ceea ce doriseră: sub ochii celor doi regi, negri de ciudă, ambele oști tușiră, se luară de braț și porniră la plimbare, să culeagă flori pe câmpul bătăliei care nu avusese loc…
Expediția întâi bis sau electrobardul lui Trurl
PENTRU EVITAREA oricăror erori, trebuie să arătăm că această expediție, cel puțin în sensul strict al cuvântului, nu a avut loc nicăieri. Trurl nu s-a mișcat tot timpul din casa lui, dacă nu punem la socoteală șederea prin spitale sau neînsemnata călătorie spre un planetoid. Dar în sens mai adânc, ea a fost una din expedițiile la cea mai mare depărtare pe care a efectuat-o acest vestit constructor, deoarece a ajuns până la marginile posibilului.
Se știe că odată Trurl a construit o mașină care a fost bună doar pentru o singură operație, adică aduna doi și cu doi și obținea un rezultat greșit. Așa cum am arătat atunci, mașina asta s-a dovedit a fi foarte ambițioasă, și cearta ei cu cel care a creat-o mai, mai că nu s-a sfârșit tragic pentru el. De atunci Clapauțius i-a făcut mereu zile fripte lui Trurl, necăjindu-l întruna până ce, într-o bună zi, acesta și-a luat inima în dinți și a hotărât să construiască o mașină care să facă versuri. În acest scop, Trurl a adunat opt sute douăzeci de tone de literatură cibernetică și douăsprezece mii de tone de poezie, apoi s-a apucat de studiu. Când nu mai suporta cibernetica, trecea la lirică și invers. După o vreme a ajuns la concluzia că a construi mașina e pur și simplu un fleac în comparație cu programarea ei.
Programul pe care îl are în cap poetul obișnuit a fost creat de civilizația în care s-a născut; această civilizație a fost creată de alta care a precedat-o, și așa mai departe, până la începutul Lumii, când informațiile despre viitorul poet se roteau încă fără rânduială în nucleul nebuloasei inițiale. Dar ca să programezi mașina trebuie, mai întâi, să repeți, dacă nu întreg Cosmosul de la începuturi, atunci măcar o mare parte din el. Pe oricare altul un asemenea obstacol l-ar fi silit să renunțe la planurile sale, dar viteazului constructor nici prin gând nu-i trecea una ca asta. Deci, mai întâi a construit o mașină ce modela haosul și în care un spirit electric zbura deasupra unor ape electrice. Apoi a adăugat parametrul luminii, apoi pe cel al strănebuloaselor și așa, încetișor, s-a apropiat de prima epocă glaciară. Asta a fost posibil pentru că mașina lui modela în cinci miliardimi de secundă o sută de septilioane de evenimente petrecute în patrii sute de octilioane de locuri concomitent. Dacă cineva crede că Trurl s-a înșelat pe undeva, n-are decât să verifice tot calculul. Așa a modelat Trurl începuturile civilizației, cioplirea cremenei, tăbăcirea pieilor, reptilele și potopurile, patrupezi cu cozi uriașe, apoi străfața palidă, căreia i-a urmat fața palidă, care a meșterit mașina. Și a mers așa întruna, printre eoni și milenii, în zgomot de vâltori și curenți electrici, iar când mașina modelatoare s-a dovedit a fi prea strâmtă pentru epoca următoare, Trurl i-a mai adăugat un. etaj. Din aceste adaosuri succesive s-a format ceva în genul unui orășel de lămpi și conductori, un amestec de nici dracul nu s-ar mai fi descurcat. Dar Trurl a scos-o frumușel la capăt. Doar de două ori a fost nevoit să-și reia munca: prima dată, din păcate, la început, fiindcă i-a rezultat că Abel l-a omorât pe Cain, și nu Cain pe Abel (asta datorită arderii unei siguranțe într-unul din circuite); a doua oară a trebuit să se întoarcă numai cu trei sute de milioane de ani înapoi, până în mezozoicul mijlociu, pentru că în loc de străpeștele din care s-a născut străreptila, din care s-a născut strămamiferul, din care s-a născut strămaimuța, din care s-a născut străfața palidă, s-a ivit ceva foarte ciudat; în loc de față palidă a ieșit rață caldă. Se pare că o muscă a căzut în mașină și a dereglat întrerupătorul supersonic. În afară de asta totul a mers cât se poate de ușor. Au fost modelate Antichitatea și Evul Mediu, apoi timpurile marilor revoluții, momente în care mașina se balansa, pe alocuri, iar lămpile, care modelau principalele progrese ale civilizației, au trebuit să fie udate cu apă și acoperite cu cârpe ude, ca să nu plesnească. Progresul acela, modelat într-un ritm atât de rapid, era cât pe-aci să le arunce afară din soclurile lor. Pe la sfârșitul secolului al douăzecilea mașina a căpătat mai întâi niște vibrații, apoi nu se știe de ce, un tremur prelungit. Tare se mai necăji Trurl din cauza asta și chiar pregăti o cantitate de ciment și niște scoabe pentru cazul în care mașina ar fi riscat să se deplaseze din loc. Din fericire n-a fost nevoie să se recurgă la aceste ultime mijloace. Trecând de secolul douăzeci, zborul începu să fie mai lin. Abia acum au început, pe intervale de câte cincizeci de mii de ani, să se scurgă diferitele civilizații ale unor ființe cu o inteligență deosebită din care se trăgea și Trurl. Bobinele conținând procesele istorice modelate se derulau una după alta în colector și erau atâtea, încât, privind cu binoclul din vârful mașinii, nu le vedeai capătul. Și toate aceste eforturi erau doar pentru meșterirea unui stihuitor. Dar ce să-i faci, astea sunt urmările înflăcărării științifice! Până la urmă programele au fost gata. Mai trebuia să se aleagă din ele esențialul, altfel inițierea electropoetului ar fi durat multe milioane de ani.
Două săptămâni la rând Trurl a introdus în viitorul său electropoet programe generale, apoi a trecut la acordarea circuitelor logice, emoționale și semantice. Ar fi vrut să-l invite pe Clapauțius la o primă probă, dar se răzgândi și puse mașina în funcție singur. Aceasta începu de îndată să țină un referat despre lustruirea șlifurilor cristalografice pentru studiul introductiv al micilor anomalii magnetice. Atunci slăbi circuitele logice și le amplifică pe cele emoționale. Mai întâi mașina începu să sughită, apoi izbucni în lacrimi, iar la urmă se tângui că viața e groaznică. Văzând aceasta, Trurl amplifică semantica și mai adăugă un supliment de voință. Mașina declară că de acum încolo Trurl trebuie să asculte de ea și-i porunci să-i mai construiască alte șase etaje la cele nouă pe care le avea deja, ca să poată medita asupra esenței existenței. Îi montă atunci un filtru filozofic, după care mașina încetă să i se mai adreseze, îmboldindu-l numai cu curentul. După multe rugăminți, izbuti s-o facă să fredoneze cântecelul „O băbuță și-o broscuță locuiau într-o căsuță”. Dar la asta s-a redus tot talentul ei vocal. Începu atunci să răsucească, să filtreze, să amplifice, să slăbească, să mai îndrepte pe ici, pe colo, până ce i se păru că mai bine nici că se mai poate. Atunci mașina îl blagoslovi cu niște versuri, că mulțumi cerului pentru prudența lui. Ce-ar mai fi râs Clapauțius, auzind aceste rime șchioape și posomorâte, pentru sare modelase mai întâi formarea Cosmosului, apoi a tuturor civilizațiilor posibile! Mai adăugă șase filtre antigrafomanice, dar ele se frânseră ca niște chibrituri. Trebui să le facă din oțel special. Pe urmă lucrurile începură să meargă ceva mai bine, din punct de vedere semantic. Îi mai contactă un generator de rime, dar cât pe-aci să arunce totul în aer, deoarece mașina dorea acum să devină misionar printre triburile astrale sărace. Însă în ultima clipă, când era gata să se repeadă asupra ei cu ciocanul, îi veni în minte ideea salvatoare. Scoase din ea toate circuitele logice și puse în locul lor egocentrizatori aducători cu cuplaj narcisiatic. Mașina se legănă ușor, începu să râdă, să plângă și spuse că o doare ceva la etajul trei, că s-a săturat de toate, că viața e plină de ciudățenii și toți sunt niște ticăloși, că în curând o să se stingă și ea și că nu vrea decât un singur lucru: să nu fie dată uitării atunci când nu va mai fi. Apoi, ceru niște hârtie. Trurl răsuflă ușurat, o deconectă și se duse la culcare. A doua zi îl vizită pe Clapauțius. Acesta auzind că e poftit să-l vadă în acțiune pe Electrobard — pentru că așa hotărâse Trurl să-și boteze mașina — își lăsă lucrul baltă, și, așa cum se găsea, o porni după Trurl, dornic să fie cât mai degrabă martorul înfrângerii prietenului său.