Trurl conectă mai întâi circuitele de încălzire, apoi dădu drumul la un curent slab, mai alergă de câteva ori în sus pe scări — Electrobardul semăna cu un uriaș motor de vapor, făcut din galerii de oțel, acoperit cu tablă nituită și prevăzut cu tot felul de mașinării și trape — până ce, în sfârșit, frământându-se, veghind ca tensiunea anodică să fie normală, spuse că așa, pentru încălzire, o să înceapă cu o mică improvizație oarecare. Pe urmă, se înțelege. Clapauțius va putea să dea mașinii teme de versificat după cum îi va pofti inima.
Când indicatorii arătară că forța lirică a ajuns la maximum, Trurl mișcă ușor întrerupătorul cm mâna tremurândă și aproape imediat, cu un glas puțin răgușit, dar emanând un farmec ciudat de sugestiv, mașina rosti:
— Scrâșcrâcnirâcnic purcicotcodracocristofonic.
— Asta-i tot? — întrebă după o pauză Clapauțius, cu multă bunăvoință în glas. Trurl își mușcă buzele, mai adăugă mașinii puțină tensiune și iar o porni. De data aceasta vocea ei era mult mai clară; puteai chiar să te delectezi cu adevărat, auzind sunetele acelea solemne, de bariton, vibrând fermecător:
— În ce limbă a fost asta? — întrebă Clapauțius observând liniștit panica ce-l cuprinsese pe Trurl. Acesta, dând disperat din mâini, alergă, duduind, pe scări până în vârful uriașului de oțel. Putea fi văzut cum se târăște în patru labe prin trapele deschise înăuntrul mașinii, cam ciocănește pe ici, pe colo, înjurând ca turbat, cum răsucește ceva, zornăind niște chei, și iar se târăște la repezeală spre alt nivel. În sfârșit, scoțând un strigăt de triumf, aruncă lampa arsă pe podeaua halei. Lampa se sparse în bucăți la un pas de Clapauțius, dar Trurl nici nu binevoi să-și ceară scuze pentru această imprudență. Puise la repezeală o lampă nouă în locul celei vechi, își șterse mâinile murdare cu o cârpă moale și îi strigă de sus lui Clapauțius să pună în funcțiune mașina. Îndată se auziră următoarele cuvinte:
— Ei, acum e mai bine! — exclamă Trurl, convins pe jumătate. Ultimele cuvinte au avut chiar un sens, ai văzut?
— Dacă asta-i tot… spuse Clapauțius, care era acum întruchiparea supremei bunăvoințe.
— Pe toți dracii! — urlă Trurl și iar dispăru în măruntaiele mașinii. Se auziră din nou ciocănituri, huruituri, plesnituri, ca și blestemele înăbușite ale constructorului. La un moment dat scoase capul prin mica clapă de la etajul trei și strigă: Dă-i drumul acuma!
Clapauțius apăsă pe butonul de contact. Electrobardul începu să tremure din creștet până-n tălpi și rosti:
Aici se întrerupse, căci Trurl, înfuriat, trăsese de un cablu. Ceva hârâi înăuntru și mașina tăcu. Clapauțius râdea cu lacrimi, ținându-se cu mâinile de burtă. Trurl umbla de colo până colo, roșu de ciudă. Deodată ceva trosni, pocni și mașina începu grav și pe înțeles:
— Ha, ha! Poftim! O epigramă! Cât se poate de potrivită! strigă Trurl, coborând în cerc pe scările în spirală atât de repede că aproape căzu în brațele colegului său care, puțin surprins, încetase să mai râdă.
— A, e o prostie — zise repede Clapauțius. Și în afară de asta, nu a făcut-o el, ci tu!
— Cum adică, eu?!
— Ai scris-o tu mai înainte. Îmi dau seama după răutatea neputincioasă a conținutului și primitivismului rimelor.
— Așa! Atunci, poftim, cere altceva! Orice poftești! Ei, de ce taci? Ți-e frică, ai?
— Nu mi-e frică deloc, mă gândesc doar — zise iritat Clapauțius, căznindu-se să găsească cea mai grea dintre problemele posibile, deoarece era convins pe drept cuvânt că disputa în jurul perfectibilității versurilor compuse de mașină nu se va termina ușor. Să facă o poezie despre cibernetică! — zise el deodată, luminându-se la față. Să fie nu mai mult de șase versuri, dar să vorbească despre dragoste și trădare, despre muzică, despre negri africani, despre sferele înalte, despre nefericire, despre incest. Totul să fie rimat și toate cuvintele să înceapă cu C.
— Daa? Și n-ai vrea să-ți toarne o întreagă conferință despre teoria generală a automatelor nelimitate? i-o trânti Trurl, înfuriat la culme. Cum poți să pui asemenea condiții pros…
Dar nu termină, căci dulcele glas de bariton, umplând hala toată, începuse:
— Ei, ce mai zici? — întrebă Trurl satisfăcut, punându-și mâinile în șold. Dar Clapauțius, fără să stea pe gânduri, spuse repede: