— Dacă ai să spui cuiva, am să poruncesc să fii aruncat în moara cea mare, cu pietre puse în mișcare de trei sute de mii dintre supușii mei! — rosti amenințător regele.
— N-am să spun nimănui! — îl asigură Sfetnicul. Maiestatea Voastră nu dorește să plătească pentru mine, e foarte clar. Când o să vină Trurl, vă rog să-i spuneți că n-o să primească nici un ban și să-și vadă de drum.
— Ești un dobitoc, nu sfetnic! — se înfurie regele. Nu vreau să plătesc, dar s-o fac în așa fel încât să se creadă că vinovat e Trurl. Că nu i se cuvine nimic! Înțelegi?
Sfetnicul puse în funcțiune dispozitivul de citire a gândurilor regelui, se clătină ușor, apoi rosti surd:
— Maiestatea Voastră mai dorește să se considere că a procedat corect, conform cu prevederile legale și cu cuvântul dat, iar Trurl s-a dovedit un șarlatan și un ticălos… Perfect. Cu permisiunea Maiestății Voastre, am să mă arunc asupra Voastră, am să vă strâng de gât, iar Maiestatea Voastră să binevoiască a striga în mod corespunzător, cerând ajutor… — Se vede că ai luat-o razna — se mânie Mandrilion. De ce să mă strângi de gât și de ce trebuie să strig după ajutor?
— Ca să-l puteți acuza pe Trurl că s-a folosit de mine pentru a înfăptui crima de regicid! — zise radiind Sfetnicul. În felul acesta, când Maiestatea Voastră va porunci să fie biciuit și apoi aruncat din turnul palatului în șanțul cu apă, cu toții vor socoti aceasta un act de supremă clemență, pentru că o asemenea crimă se pedepsește de obicei prin tăierea capului, precedată de torturi. Cât despre mine, Maiestatea Voastră va binevoi să mă grațieze complet, ca fiind o nevinovată unealtă în mâna lui Trurl, fapt care va atrage admirația generală față de bunătatea și generozitatea regală, așa că totul va ieși exact așa cum dorește Maiestatea Voastră.
— Bine, atunci strânge-mă de gât, dar ușurel, ștrengarule! — îi zise regele.
Totul s-a desfășurat așa cum a pus la cale Sfetnicul Perfect. Regele voia cu adevărat ca, înainte de a-l arunca pe Trurl în șanțul din jurul palatului, să i se frângă picioarele, dar asta nu s-a întâmplat. El însuși a crezut mai apoi că, din cauza zăpăcelii, în realitate a scăpat datorită unei intervenții discrete a Sfetnicului pe lângă ajutorul de călău. Pe urmă regele l-a grațiat pe Sfetnic și la repus în drepturile lui, lângă persoana sa, iar Trurl, abia mișcându-se, s-a întors acasă șchiopătând. Imediat după înapoiere, s-a dus la Clapauțius și i-a povestit pățania, încheind:
— Mandrilion ăsta e un bandit mai mare decât credeam. M-a înșelat fără rușine și închipuie-ți că s-a folosit de Sfetnicul pe care i l-am fabricat, ca să obțină sfatul necesar și să pună în aplicare ticăloșia plănuită împotriva mea! Se înșală însă dacă speră că o să mă dau bătut. Mai degrabă o să mă înghită cu totul rugina decât să renunț la răzbunarea pe care i-o datorez unui tiran ca el!
— Și ce-ai de gând să faci? — întrebă Clapauțius.
— Am să-l dau în judecată, ca să-mi plătească prețul convenit; dar ăsta nu-i decât începutul, pentru că mi-e dator mai mult decât aurul, pentru durerea și înjosirea la care m-a supus.
— Este o problemă juridică dificilă — zise Clapauțius — așa că te sfătuiesc ca înainte de a întreprinde ceva, să-ți iei un avocat bun.
— De ce să mă duc la un avocat? — îl contrazise Trurl. Pot să mi-l meșteresc și singur!
Și întorcându-se în atelier, turnă cu polonicul vreo șase porții zdravene de tranzistori într-un butoi, de două ori pe atât rezistențe și condensatori, mai adăugă și electrolit, acoperi butoiul cu o scândură, apăsând-o cu o piatră, ca totul să se poată organiza de-a binelea, și se duse la culcare. După trei zile îi apăru un avocat de mai mare dragul. Aproape că nu-i venea să-l scoată din butoi, pentru că urma să se servească de el o singură dată, așa că puse butoiul pe masă și-l întrebă:
— Cine ești?
— Sunt consultant-avocator juridic — bolborosi butoiul, fiindcă Trurl turnase cam mult electrolit.
Trurl îi povesti totul de-a fir-a-păr, la care mașina-avocat îl întrebă:
— L-ai programat pe Sfetnic și cu interdicția de a-ți face vreun rău?
— Da. Adică să nu mă distrugă — nimic altceva.
— Atunci înseamnă că n-ai executat comanda pe de-a-ntregul, pentru că Sfetnicul urma să știe să facă totul, fără nici un fel de excepții. Câtă vreme n-a putut să te distrugă, înseamnă că n-a știut s-o facă.
— Dar dacă m-ar fi omorât, n-ar fi existat cineva care să primească banii!
— Asta-i altă problemă, prin natura ei ține de răspunderea penală a lui Mandrilion, în timp ce pretențiile tale au caracter de acțiune civilă.
— Asta-i bună! Un butoiaș oarecare să mă învețe pe mine dreptul civil! — se înfurie Trurl. Al cui consilier juridic ești de fapt, al meu sau al prostănacului ăluia de rege?
— Al tău, dar regele avea dreptul să nu-ți plătească.
— Și mai avea și dreptul să poruncească să fiu aruncat de pe zidurile castelului în șanțul plin cu apă?
— Asta-i altă problemă, de natură penală — răspunse butoiul.
Trurl își ieși din fire de-a binelea.
— Cum așa?! Va să zică eu transform o grămadă de comutatoare, sârme și tinichele într-o minte inteligentă și, în loc de sfaturi cinstite, mi se servesc tot felul de subterfugii? De n-ai fi avut parte de autoorganizare, avocățel nenorocit!
Și se apucă repede să treacă electrolitul prin sită, strecură totul din butoi pe masă, apoi îl desfăcu în bucățele — și asta așa de iute, că avocatul nu reuși nici măcar să facă recurs.
După toate astea Trurl își suflecă mânecile și construi un Juris Consulentus, cu două niveluri și amplificator cvadruplu pentru cele două coduri, civil și penal, și pentru orice eventualitate îi mai adăugă și dreptul internațional și administrativ. Apoi dădu drumul la curent, făcu expunerea de motive și-l întrebă:
— Ei, cum să câștig cauza?
— Problema e dificilă — îi zise mașina — am nevoie să-mi adaugi, în regim extraordinar, un supliment de cinci sute de tranzistori pe cap și alți două sute lateral.
Trurl Se execută imediat, dar mașina continuă:
— Puțin! Mai pune-mi un amplificator și încă două bobine mari.
Apoi reluă după cum urmează:
— Casus este în sine interesant; oricum, sunt două materii: fondul plângerii — e una, și aici s-ar putea face mult, dar și procedura — asta e alta; de fapt, un rege nu poate fi dat în judecată prin nici o acțiune civilă, pentru că asta vine în contradicție cu dreptul internațional și cu cel cosmic. Am să-ți ofer soluția definitivă, dacă-mi dai cuvântul că pe urmă n-ai să mă desfaci în bucăți.
Trurl îi promise, adăugând însă:
— Dar, ia stai, spune-mi, te rog, de unde știai că te paște demontarea dacă nu mi-ai face pe plac?
— Nu știu, așa mi s-a părut.
Trurl ghici că asta se putea datora faptului că pentru construcția lui Juris Consulentus a pus părți folosite anterior în avocatul-butoi; se vede treaba că amintirea celeilalte întâmplări s-a strecurat pe alocuri în noile circuite, alcătuind un complex subconștient.
— Și care-i deci, soluția? — întrebă Trurl.
— Soluția este următoarea: nu există tribunale competente, deci nu va fi nici o acțiune. Adică nu se poate nici câștiga, nici pierde procesul.
Trurl sări în sus, îl amenință pe consilierul juridic cu pumnul, dar trebui să-și țină cuvântul și nu-i făcu nici un rău. Se duse la Clapauțius și-i povesti totul.