— Eu ți-am spus de la început că e o situație fără ieșire, dar nu m-ai crezut — îi zise Clapauțius.
— Am să spăl eu rușinea asta, nu mă las — hotărî el — dacă n-am să găsesc dreptate pe cale legală, în tribunal, atunci am să mă răzbun altfel pe ticălosul ăsta cu coroană!
— Sunt curios cum ai să procedezi. I-ai dat regelui un Sfetnic Perfect, care poate să facă orice în afară de a te distruge; așadar, Sfetnicul poate împiedica orice armă, orice lovitură, orice înfrângere pe care le-ai provoca asupra lui sau asupra țării. Și, pe legea mea, dragă Trurl, să știi că e în stare s-o facă, pentru că am totală încredere în talentul tău de constructor!
— Asta așa e. Va să zică, fabricându-l pe Sfetnicul Perfect, eu însumi mi-am zădărnicit orice posibilitate de a-l distruge pe urâciosul ăla de rege. Totuși, trebuie să existe o soluție!! N-am să mă las până n-am s-o găsesc!
— Și ce vrei să faci? — îl întrebă Clapauțius, dar Trurl dădu din umeri și se întoarse acasă.
Multă vreme nu ieși din casă, pradă frământărilor; pe urmă, ba rămânea ceasuri în șir în bibliotecă, răsfoind înfrigurat sute de cărți groase, ba făcea tot felul de experiențe secrete în laborator. În timpul acesta Clapauțius îl tot vizita, admirând înverșunarea cu care Trurl se chinuia să se înfrângă pe sine însuși, pentru că Sfetnicul fusese ca b părticică din sufletul lui și-i împrumutase propria-i înțelepciune. Într-o zi, Clapauțius, venind, ca de obicei, pe la amiază, nu-l găsi pe Trurl acasă. Ușa era încuiată, obloanele erau trase, iar de stăpân nici urmă. Se dumiri îndată că Trurl își începuse acțiunea împotriva regelui Numeroșilor, și chiar așa era.
În vremea asta Mandrilion își exercita puterea mai abitir ca niciodată, căci, dacă îi lipsea vreo idee, îndată își întreba Sfetnicul, care îi servea pe loc rezolvarea. Nu se mai temea regele nici de răscoale, nici de lovituri de palat, nici de vreun dușman, oricare ar fi fost, ci guverna cu cea mai mare cruzime; nu se găseau atâția ciorchini de struguri copți în viile sudului, câți spânzurați atârnau atunci în spânzurătorile statului.
Sfetnicul avea deja patru lăzi pline de decorații ca răsplată pentru proiectele cu care îl fericise pe rege. Microspionul pe care Trurl îl trimisese în țara Numeroșilor s-a întors, raportând că pentru ultima acțiune, confecționarea de cununițe din corpurile cetățenilor, Mandrilion îl numise în public pe Sfetnic „suflețelul meu”.
Trurl nu mai stătu mult pe gânduri, căci planul campaniei îl și elaborase, se așeză la masă și așternu repede o scrisoare către Sfetnic, pe hârtie specială, împodobită cu desenul unor tufe de fragi. Conținutul scrisorii era simplu:
Iubite Sfetnic! — scrisese el. Sper că-ți merge bine ca și mie, ba poate chiar mai bine. Am auzit că regele Tău îți acordă o mare încredere, așa că Te rog, având în vedere marea Ta răspundere în fața Istoriei și a Rațiunii de Stat, să-Ți îndeplinești obligațiile din toate puterile. Dacă Ți-ar fi greu să împlinești vreo dorință regală, slujește-Te, Te rog, de metoda Extra Puternică, pe care Ți-am prezentat-o cândva pe larg. Dacă dorești, scrie-mi câteva rânduri, dar să nu-mi iei în nume de rău dacă n-am să-Ți răspund imediat, pentru că acum sunt ocupat cu fabricarea unui Sfetnic pentru regele D. și din cauza asta nu prea am timp liber. Te salută, cu expresia celui mai supus respect pentru Stăpânul Tău,
Constructorul Tău
Trurl
Scrisoarea aceasta, stârnind cuvenitele bănuieli din partea Poliției Secrete a Numeroșilor, a fost cercetată pe toate părțile, dar nu s-a descoperit în hârtie nici un fel de chimicale ascunse, iar în desenul cu tufele de fragi nici un soi de cifru secret. Rezultatul a produs o mare tulburare la Cartierul General al Poliției; scrisoarea a fost fotografiată, xerografiată, litografiată, copiată de mână, iar originalul, lipit la loc, a fost înmânat adresantului. Citind-o, Sfetnicul a încremenit, înțelegând că trebuie să fie o lovitură a lui Trurl, cu scopul de a-l compromite, poate chiar a-l lichida. Îndată îi vorbi regelui de scrisoare, adăugând că Trurl e o pramatie care ține să-l compromită în ochii stăpânului, apoi se apucă să descifreze conținutul, căci era sigur că nevinovatele cuvinte nu erau decât o mască ce ascundea cine știe ce întunecate grozăvii.
Chibzuind mai bine, Sfetnicul îi șopti regelui că ar dori să descifreze scrisoarea lui Trurl pentru ca în felul acesta să-i poată demasca tentativele secrete, apoi, îngrămădind o cantitate corespunzătoare de stative, foițe, pâlnii, eprubete și reactivi chimici, se apucă de analizele complicate ale plicului și hârtiei de scris. Toate aceste operații erau, bineînțeles, supravegheate de poliție, care și montase în pereții apartamentelor sale aparatele corespunzătoare de ascultare, precum și camere de luat vederi. Cum metoda chimică nu prea i-a fost de folos, Sfetnicul se apucă de descifrarea textului propriu-zis, înșirându-l pe tăblițe mari, cu ajutorul unor mașini electronice, al logaritmilor și abacului. Nu știa că, în același timp, tot de asta se ocupau și cele mai renumite forțe de poliție, pe care le comanda însuși Mareșalul Armatelor Cifrice. Cu cât durau mai mult zadarnicele eforturi ale specialiștilor, cu atât mai mare era neliniștea care domnea în cartierul general, pentru că tuturor le era clar că cifrul, care rezistă în asemenea grad încercărilor de descifrare, trebuie să fie dintre cele mai ingenioase care au fost aplicate vreodată. Mareșalul transmise această concluzie unuia dintre demnitarii de la curte, care îl invidia teribil pe Sfetnic pentru că se afla în grațiile lui Mandrilion. Curteanul acela, care nu avea o dorință mai mare decât să sădească în sufletul regelui îndoiala față de fidelitatea Sfetnicului, îi spuse regelui că acesta stă nopți întregi închis în odăile sale, studiind scrisoarea suspectă. Regele își râse de el, dezvăluindu-i că știe toate astea de la Sfetnic însuși, care i le spusese mai înainte. Invidiosul curtean tăcu fâstâcit și repetă cele auzite Mareșalului.
— O! — exclamă venerabilul cifrator — chiar și asta i-a spus-o regelui? Ce perfidie nemaipomenită! Și al naibii să fie cifrul ăsta, dacă Sfetnicul îndrăznește să vorbească despre el în dreapta și-n stânga!
Și ordonă armatelor sale să-și dubleze eforturile. Când, după o săptămână, nici asta nu dădu nici un rezultat, fu chemat în ajutor cel mai renumit specialist în scrieri cifrate, inventatorul semnelor invizibile, profesorul Grypianus. Acesta, studiind scrisoarea cu pricina, ca și rezultatele cercetărilor efectuate de specialiștii militari, le declară că trebuie aplicată metoda probelor și erorilor, folosindu-se mașinile de calcul de format astronomic.
Aplicând acest procedeu, s-a ajuns la concluzia că scrisoarea putea fi citită în trei sute optsprezece feluri.
Primele cinci variante sunau cam așa: „Gândacul din Mlekocin a ajuns cu bine, dar cloaca era stinsă”. — „Mătușa locomotivei se învârte pe șnițele”. — „Logodna untului nu va mai avea loc, pentru că scufița a fost țintuită”. — „Cel care-l are pe cineva sau nu-l are, o să atârne el însuși sub amândoi”. — Sau: „Din coacăze supuse torturilor se pot scoate multe lucruri”. Ultima variantă a fost considerată de profesorul Grypianus drept cheia cifrului și, după trei sute de mii de probe, descoperi că, dacă se adaugă toate literele scrisorii, apoi se scade din ele paralaxa soarelui și producția anuală de umbrele, iar din rest se scoate rădăcina a treia, atunci iese din asta un singur cuvânt: „Crucifix”. În cartea de telefon s-a găsit un cetățean pe nume Crucifux. Grypianus declară că greșeala a fost introdusă cu premeditare, pentru a se șterge urmele, și Crucifux fu arestat. Supus persuasiunii de gradul șase, acesta recunoscu că era înțeles cu Trurl, care urma să-i trimită dintr-o clipă într-alta cuie otrăvite și un ciocănaș pentru a-l potcovi de moarte pe monarh. Având aceste dovezi de trădare negru pe alb, Mareșalul Armatelor Cifrice le prezentă îndată regelui, dar Mandrilion mai avea încă atâta încredere în Sfetnic, încât îi oferi posibilitatea să se dezvinovățească.