Sfetnicul n-a negat că scrisoarea poate fi citită în diferite feluri, prin amestecarea literelor; el însuși a descoperit — după cum credea — alte o mie și o sută de versiuni, dar asta dovedește că de aici nu rezultă nimic, adică pur și simplu scrisoarea nu era cifrată, pentru că literele oricărui text pot fi amestecate între ele, astfel încât să aibă un sens, iar ceea ce rezultă din acest amestec se numește anagramă. Cu aceste probleme se ocupă teoria permutațiilor și combinațiilor. Țipa că Trurl a avut să-l dea de rușine și să-l compromită, creând aparențe de cifru acolo unde nici vorbă nu era de așa ceva, iar cetățeanul Crucifux nu era vinovat, săracul, căci tot ce a declarat i-au impus maeștrii de convingere de la Cartierul General al Poliției, foarte experimentați în aplicarea unor metode de îmblânzire, ca și mașinile de investigare de câteva mii de trupși putere. Acuzația la adresa poliției n-a prea fost pe placul regelui, iar când a cerut alte lămuriri, Sfetnicul a început să vorbească numai de anagrame și permutații, despre coduri și cifruri, despre simboluri, semnale și teoria generală a. informațiilor și toate acestea tot mai complicat și mai de neînțeles, încât regele, fierbând de furie, a poruncit să fie aruncat în temniță. Tocmai atunci a sosit de la Trurl o carte poștală, pe care se putea citi:
Dragă Sfetnicule! Dacă vei fi la ananghie, amintește-ți de micile șuruburi albastre. Al tău, Trurl.
Imediat Sfetnicul a fost supus torturilor, dar n-a recunoscut nimic, repetând cu încăpățânare că toate astea erau niște mașinații ale lui Trurl; întrebat de șuruburile albastre, răspunse că n-are așa ceva și că habar n-are de ele. Ca să poată fi cercetat ca lumea, trebuia demontat. Regele își dădu acordul și fierarii se apucară de treabă; armăturile plesniră cât ai clipi sub loviturile de ciocan și îi puseră în față regelui câteva șuruburi mici, pline de ulei, pătate ici-colo cu albastru. Așa că, deși Sfetnicul fusese distrus complet în timpul cercetărilor, regele se simțea satisfăcut pentru că procedase corect.
O săptămână mai târziu, Trurl însuși își făcu apariția la porțile palatului, cerând o audiență. Regele era gata să poruncească să i se taie capul, necum să-l primească, dar uimit de nerușinarea lui peste măsură, ceru să fie totuși adus înaintea lui.
— Maiestate! — începu acesta, de cum intră în sala tronului, plină de curteni. Ți-am fabricat un Sfetnic Perfect, iar tu l-ai folosit ca să nu-mi plătești ceea ce mi se cuvenea, socotind, nu fără dreptate, că forța minții pe care ți-am oferit-o va fi un bun scut împotriva oricăror atacuri și prin aceasta va zădărnici orice încercare de a mă răzbuna. Dându-ți un Sfetnic înțelept, nu te-am făcut pe tine însuți înțelept și am contat pe asta, pentru că numai cel care este măcar nițel înțelept reușește să asculte sfaturi înțelepte. Nu l-am putut distruge pe Sfetnic în mod științific, cu rafinament. Puteam s-o fac numai în mod primitiv și într-atât de prostesc, încât să pară neverosimil. Scrisorile n-au fost cifrate; Sfetnicul ți-a fost credincios până la urmă; despre șuruburile acelea, care i-au pus capăt vieții, nu știa nimic, pentru că s-a întâmplat ca în timpul montajului ele să-mi cadă din întâmplare într-o baie cu vopsea și tot întâmplător mi-am adus aminte de ele, la timp. Datorită acestui fapt prostia și suspiciunea au învins înțelepciunea și devotamentul, și singur ți-ai semnat sentința. Acum ai să-mi dai cei o sută de saci cu aur care mi se cuvin, precum și alți o sută de saci pentru timpul pe care l-am pierdut ca să-mi dobândesc răsplata. Dacă n-ai să faci asta, ai să pieri și tu, și toată curtea ta, pentru că nu-l mai ai lângă tine pe Sfetnicul tău, care te-ar fi putut apăra împotriva mea!
Regele urlă de furie și, la un semn al său, garda se aruncă asupra îndrăznețului să-l omoare pe loc, dar halebardele, șuierând, străbătură trupul constructorului de parcă ar fi fost aer. Speriați, zbirii săriră înapoi, iar Trurl le zise râzând:
— Puteți să mă tăiați cât vreți pentru că sunt aici numai ca o iluzie, formată televizual prin telecomandă, dar de fapt umblu pe sus, într-o navă deasupra planetei și dacă n-o să-mi primesc banii, am să vă trimit de-acolo încărcături teribile, aducătoare de moarte. Să știți că nu glumesc.
Nici n-apucă să-și termine vorba, că se auzi un tunet înfricoșător și întregul palat se cutremură de explozie; curtenii o luară la fugă, care încotro, iar regele, aproape leșinat de rușine și de furie, fu nevoit să-i plătească lui Trurl tot ce i se cuvenea.
Clapauțius, auzind cum stau lucrurile, și asta de la Trurl însuși când acesta s-a întors acasă, îl întrebă de ce a folosit metoda aceea primitivă — și cum a numit-o chiar el, prostească — deși putea foarte bine să folosească o scrisoare care să ascundă cu adevărat un cifru real?
— Sfetnicului i-ar fi fost mai ușor să-i explice regelui prezența cifrului, decât lipsa lui — răspunse istețul constructor. Întotdeauna e mai ușor să recunoști o acțiune, decât să dovedești că aceasta n-a avut loc. În principiu, prezența cifrului ar fi fost un lucru simplu; în schimb, lipsa lui a provocat complicații, pentru că într-adevăr așa e, fiecare text poate fi schimbat, prin recombinări, în altul numit anagramă, și asemenea recombinări pot fi foarte multe; deci, ca să fie totul clar, e nevoie să faci apel la explicații veridice, dar complicate, pe care — sunt sigur de asta — mintea mărginită a regelui nu le înțelege. S-a spus cândva că pentru a pune în mișcare o planetă e destul să găsești un punct de sprijin în afara ei; așa și eu, vrând să distrug o inteligență, care era perfectă, trebuia să găsesc un punct de sprijin, și acesta a fost prostia.
În acest moment prima mașină își încheie povestirea, se înclină adânc în fața lui Genialon și a celor de față, apoi se retrase cu modestie într-un colț al peșterii.
Regele se declară satisfăcut de învățămintele cuprinse în poveste și-l întrebă pe Trurclass="underline"
— Spune-mi, te rog, stimate constructor, mașina povestește oare ceea ce tu ai învățat-o, sau izvoarele științei sale sunt în afara ta? Și apoi, îndrăznesc să subliniez că istoria pe care am auzit-o, frumoasă și instructivă, nu zic, nu mi se pare totuși încheiată, pentru că n-am auzit nimic despre ce s-a întâmplat mai departe cu Numeroșii și cu regele lor cel prostănac.
— Maiestate — zise Trurl — mașina spune adevărul, pentru că sugătoarea ei informațională mi-am aplicat-o la cap chiar înainte de a veni la tine și de acolo a cules amintirile mele. Dar a făcut asta singură, așa că nu știu care dintre amintirile mele le-a receptat; nu se poate spune că eu am învățat-o ceva în mod intenționat, dar nici că izvoarele științei ei se găsesc undeva, în afara mea. Cât privește Numeroșii, într-adevăr povestea nu spune nimic de soarta lor, pentru că totul poate fi povestit, dar nu totul poate fi rânduit. Dacă ceea ce se întâmplă acum n-ar fi realitate, ci numai o poveste de rang oarecum superior, care cuprinde în sine povestea mașinii, un ascultător oarecare ar putea întreba de ce tu și prietenii tăi sunteți de formă sferică, întrucât această sfericitate nu pare a juca vreun rol în povestire și este un fel de adaos cu totul inutil…