— Dacă Străinimea Voastră o să mă tot întrerupă — zise vocea de bas — atunci n-ai să afli nimic, așa că te rog să-ți pui lacăt la gură, altfel o să-ntorc foaia. Bagă-ți bine în cap, că aici ai de-a face cu cei mai de seamă fizicieni, cu cei dintâi ciberneri și electriști, într-un cuvânt, cu elevii mei, vigilenți și iuți la minte, cei mai inteligenți din întreaga Legarie, pentru că eu însumi sunt profesor al celor două materii de semne contradictorii, fondatorul recreatisticii omnigenerice, Vendețius Ultoric Amenty, nume ce se explică prin faptul că eu am consacrat totul ideii de răzbunare, și nume, și prenume, și supranume, și toate celelalte. Până la moarte, împreună cu credincioșii mei discipoli, voi face totul ca să răzbun neamul legarienilor pentru rușinea și suferințele sale. Pentru asta îl avem aici pe târâtura asta ticăloasă, în caftan zmeuriu, cu numele în veci blestemat de Malapuciu vel Malapuțius Chiflos, care i-a nefericit pe toți legarienii hoțește și intenționat pentru totdeauna! Le-a stârnit în suflet apetitul pentru monstruozități, i-a înhăitat, i-a ticăloșit, i-a împicnit cum a vrut și pe urmă el însuși, temându-se de groaznicele urmări, s-a ascuns în fundul pământului cu atâta viclenie, că nu-l mai ajunge nici o pedeapsă!
— Nicidecum, Luminăția Voastră Neștiută! Eu, totul… fără să vreau! N-a fost voia mea, altfel trebuia să fie… — spuse gemând și stând în genunchi năsosul în haine zmeurii. Eu ascultam și priveam, fără să înțeleg ceva, iar vocea de bas reluă:
— Varmoganțius, suflețel iubit, dă-i una în scăfârlie rotunjelului ăstuia cu gura mare!
Și imediat unul din fidelii discipoli execută ordinul, că se auzi până-n fundul pivniței. Atunci am intervenit:
— Până la lămurirea lucrurilor interzic categoric orice maltratare, și să știți că nu mă joc cu pistolul, iar dumneata, profesore Ultoric Vendețius, spune ce-ai de spus!
Profesorul bombăni ușor, apoi își umflă pieptul și reluă solemn:
— Străine, ca să poți înțelege ce și cum s-a întâmplat spre marea noastră nenorocire și de ce noi, cei patru aici de față, renunțând la viața lumească, am întemeiat ordinul micilor fierari înviați, ca să ne consacrăm restul zilelor noastre numai dulcei răzbunări, trebuie să-ți dezvălui în câteva cuvinte istoria noastră, de la facerea lumii…
— Nu s-ar putea începe de undeva, mai aproape? — i-am zis, de teamă că o să-mi amorțească mâna sub greutatea țevilor-laser.
— Nici gând, Străinimea Voastră! Ascultă dară, cu atenție… Ști bine că umblă tot felul de vorbe despre așa-numitele fețe-palide, care au meșterit în retorte neamul roboților, dar orice minte învățată știe că asta e o minciună, adică un mit luat din altă parte… Pentru că, în realitate, la început a fost numai o Ceață Întunecată, iar în Ceața asta — Magnetismul, care a pus în mișcare atomi; rotindu-se, un atom lovea un alt atom și așa a apărut Străcurentul și o dată cu el Prima Lumină… din care s-au aprins stelele, planetele s-au răcit și în adâncurile lor au apărut Strămașele, mici-mititele, iar din acestea s-au născut Strămașinuțele, iar din acestea au apărut Mașinile Primitive din respirația Sfintei Statistici. Nu știau încă să socotească, în afară de „în doi timpi și trei mișcări” și „opt și cu-a brânzei nouă”, și mai apoi, datorită Evoluției Naturale, au ajuns la „mii și sute, toate slute”, până ce s-au născut din ele Multistatele și Omnistatele, iar din acestea din urmă a apărut Maimuțorobotul, iar din el, în sfârșit, strămoșul nostru, Automatus Sapiens…
Pe urmă au apărut roboții de peșteră, mai târziu roboții de pășune și, când ăștia s-au înmulțit, au apărut statele. Roboții antici produceau electricitatea dătătoare de viață, pe cale manuală, prin frecare, cu mare efort. Fiecare feudal avea câte o duzină de vătafi, iar vătafii aveau iobagii lor, și unii îi frecau pe ceilalți ierarhic, de jos în sus, pe scara societății, cât îi țineau puterile. Și efortul manual a fost înlocuit de mașină, atunci când Condelus Sifilacus a născocit frecătoarea, iar apoi Crupon din Pareza, prăjina de prins trăsnetele. În felul acesta a început epoca bateriilor, epocă aspră pentru toți cei ce nu posedau proprietăți personale acumulatorice și soarta lor depindea de starea cerului, pentru că pe vreme frumoasă, neputând să mulgă norii, trebuiau șă-și încropească rezerva de wați, cerșindu-i unul câte unul. Greu era pe atunci, căci cine înceta să se frece sau să mulgă norii, acela pierea în mizerie din cauza descărcării definitive. Și așa își făcu apariția un învățat, din iad de neamul lui, un combinator-intelectual-perfecționist, căruia în tinerețe, ca urmare a intervențiilor satanice, nimeni nu i-a zdrobit căpățâna în bucățele și ăsta a început să tot spună și să expună cum că modurile tradiționale, adică paralele, de efectuare a legăturilor electrice, nu sunt bune de nimic și că trebuie să se facă după scheme noi, adică în șir. Căci dacă, într-un șir, unul se freacă, îndată îi încarcă pe ceilalți, chiar pe cei mai îndepărtați și atunci fiecare robot va stropi cu curent până la siguranțele superioare, aflate în nas. Și așa își tot înșira planurile, și-și demonstra electroaiele, că până la urmă i-a convins pe toți să deconecteze vechile circuite paralele și să aplice noua electrotehnică Chiflosiană. — în acest moment al excursului său, profesorul s-a lovit de câteva ori cu capul de pereți, după care, dându-și ochii peste cap, a grăit mai departe; așa am înțeles de ce fruntea lui este năpădită de atâtea nemaipomenite cucuie. — Și atunci, continuă el, unul din doi se băga sub masă, zicând: „De ce să mă frec eu, las’ să se frece vecinul, că totuna e”. Iar vecinul făcea la fel, dar în sens invers și s-a produs o asemenea scădere de tensiune, că a fost nevoie să se pună deasupra fiecăruia niște controleriști intenționați, iar deasupra acestora, alții, superiori. Și a venit atunci elevul lui Malupțius, pe nume Celzius Înșelaus, cu ideea ca fiecare să frece nu propria persoană, ci pe cel de alături, iar după el a venit Fafațius Altruțius cu un plan de bătători-chinuitori, iar după aceasta a venit Macundrel Cibe-roi, zicând că ar fi bine să se înființeze cursuri locale de masaj și cluburi, iar după el a apărut noul teoretician-electrician, Curupiel Gargazon, zicând că nu e bine să se mulgă norii cu forța, ci să fie gâdilați ușor, adică să fie luați cu binele, până ce vor slobozi curentul, iar după el Rangoteus din Leyda, iar după el Crostofil Neutrus, care zicea să se facă niște autofreci, numite și lafrecate sau înfrecate, precum și Râtoslav Cumofi, care, în afară de bătaie, a fost de părere să se frece orice s-ar nimeri, fie și cu de-a sila. Din cauza atâtor diferențe de opinii s-a ajuns la supărări, de la supărări la înjurături, de la înjurături la insulte, iar de la insulte la îngroparea lui Fareus Purdeflax, prințul moștenitor al tronului Tăbloșilor, și așa a izbucnit războiul între cuproșii legarici, din neamul cuproamenilor, și împărăția legariană a laminatorilor la rece — și a durat treizeci și opt de ani, și apoi încă doisprezece, pentru că spre sfârșit nu s-a putut distinge în grămada de moloz cine e deasupra și au trebuit s-o ia de la început cu bătaia. Și pentru toate incendiile și mormintele, pentru necurentul general, pentru devatizare, pentru totala scădere a tensiunii vitale sau, cum o numea poporul, „malapuceală”, pentru toate astea de vină a fost blestematul ăsta de târâtor, ieșit din fundul iadului, cu ideile lui trăsnite!!!
— Eu am avut intenții cinstite! Vă jur, Laseritatea Voastră! Mi-am încordat mintea numai pentru fericirea generală, dorind numai binele! — începu să se tânguie în genunchi Malapuțius, de-i tremura năsoiul. Dar profesorul îl pocni o dată zdravăn și continuă: