Dar nu țipetele acelui nenorocit mă treziseră; pricina fusese un incident care avusese loc în cârciuma de alături: un bețiv l-a pocnit pe tovarășul de băutură și, resimțind pe loc durerea acestuia, s-a înfuriat și a început să-l lovească mai tare; la rândul lor, comesenii, simțind și ei aceeași durere, săriră să-i snopească pe amândoi; cercul suferințelor generale s-a întins într-atât, încât jumătate din clienții hotelului, treziți din somn, punând mâna pe ce găseau, bețe, mături, bastoane, o apucară numai în cămăși de noapte spre locul încăierării; se porni o vânzoleală nemaipomenită printre unelte și vase sfărâmate, o lampă fu răsturnată și cârciuma luă foc. În sunet de clopote, în strigătele pompierilor și urletele celor răniți în luptă, m-am îndepărtat cât am putut mai repede de locul acela, pentru ca, numai câteva străzi mai încolo, să nimeresc în mijlocul unei mulțimi, strânsă în jurul unei căsuțe albe cu o grădină de trandafiri. După cum am aflat, înăuntru se afla o pereche de tineri proaspăt căsătoriți. Era o înghesuială nemaipomenită, se vedeau uniforme militare, veșminte preoțești, ba erau și elevi de liceu; cei care se aflau mai aproape de ferestre băgau capul înăuntru, alții le săreau în spinare, strigând: „Ei! Ce e?! Ce-i moșmondeala asta?! Mult mai avem de așteptat?! La treabă, mai repede!” — și altele asemenea. Un bătrânel, care nu putea răzbate, îi implora cu lacrimi în ochi pe cei care-i barau drumul să-l lase să treacă mai în față, fiindcă de departe, din cauza slăbiciunii, nu simte nimic; dar nimeni nu-l băga în seamă — unii leșinau de plăcere pe nesimțite, alții gemeau de atâta voluptate, iar alții, mai necunoscători, dădeau din umeri indiferenți. Familia mirilor a vrut la început să alunge ceata inoportună, dar apoi, luată de vâltoarea depravării generale, se alătură corului de grosolănii, îmboldindu-i pe tinderi cu aceleași vorbe deșănțate; în tot acest trist spectacol rolul principal îl juca străbunicul mirelui care lovea din răsputeri cu fotoliul său pe roate în ușa camerei nupțiale. Profund mâhnit de această scenă, m-am întors ca să mă duc la hotel, dar pe drum am întâlnit numai grămezi de cetățeni, țipând și păruindu-se; astea toate nu erau însă nimic în comparație cu scenele care aveau loc în hotel. De departe am văzut cum oaspeții săreau numai în cămăși de la etaj, frângându-și mai toți picioarele, câțiva se cățăraseră pe acoperiș, iar înăuntru directorul hotelului, nevastă-sa, cameristele, portarii se zvârcoleau și țipau ca nebunii, se ascundeau prin dulapuri sau pe sub paturi — și asta numai pentru că în pivniță o pisică alerga după șoareci.
Începeam să-nțeleg cât de nechibzuită fusese fapta mea; spre ziuă Altruizina acționa cu atâta forță că, dacă pe unul îl mânca numai puțin nasul, întreaga regiune, pe o rază de o milă, răspundea cu salve furtunoase de strănuturi, iar rudele persoanelor care sufereau de guturai, ca și doctorii și surorile de spital fugeau din calea acestora mai rău ca de niște ciumați; numai câțiva masochiști se plimbau de colo-colo, palizi, gâfâind de nespusă plăcere. Erau mulți și din cei neîncrezători, care-i loveau și-i băteau pe cei din apropierea lor, numai ca să se convingă dacă e adevărată acea transmitere a simțirilor, despre care se vorbește atâta; cei maltratați nu rămâneau, la rândul lor, datori și un zgomot surd de lovituri umpluse tot orașul. La vremea dejunului, umblând pe străzi, uluit de-a binelea, am întâlnit o mare mulțime, înecată în lacrimi, care gonea prin piață o bătrână îmbrăcată în doliu, aruncând în ea cu pietre. Am aflat că era văduva unui venerabil cizmar care murise cu o zi înainte și fusese înmormântat în dimineața aceea; suferința nemângâiatei cizmărese atinsese atât de tare pe vecini și pe vecinii vecinilor, încât aceștia, nemaiputând în nici un fel s-o mângâie pe sărmana femeie, au gonit-o din oraș. O tristețe nesfârșită mi-a cuprins sufletul la vederea acestui spectacol oribil și m-am întors cât am putut de repede la hotel, dar și acesta era acum în flăcări. Bucătăreasa, in timp ce gătea supa, s-a fript la deget și, ca urmare a acestui fapt, un căpitan de cavalerie care tocmai își curăța arma la etajul ultim, simțind și el durerea, a apăsat fără să vrea pe trăgaci, omorându-și pe loc nevasta și cei patru copii; disperarea lui se răspândi printre persoanele care fuseseră încă transportate la spital, ca urmare a rănilor sau a pierderii minții, iar un binevoitor, vrând să scurteze această suferință generală, din cauza căreia el însuși mai că nu pierise, stropea cu gaz pe cine nimerea și le dădea foc într-un acces de adevărată nebunie. Am alergat departe de incendiu, eu însumi arătând ca un nebun, în căutarea unei persoane, una singură, fie cum o fi, care să simtă măcar un strop de fericire, dar am dat numai peste resturi ale mulțimii care se întorcea de la acea noapte a nunții.
Evenimentele acelei nopți erau comentate pe larg, părându-li-se netrebnicilor acelora că totul s-a desfășurat nu așa cum s-ar fi așteptat; în afară de asta, fiecare din acei foști copărtași la dragoste strângea în mâini câte un ciomag gros, ca să gonească pe orice suferind care li s-ar fi ivit în cale. Atunci am simțit că o să-mi crape sufletul de-atâta jale și rușine, dar am continuat să caut un singur om măcar care să-mi mai aline durerea; întrebând pe trecători, am aflat până la urmă unde locuiește un vestit gânditor, care proclamase deviza frăției și luminatei indulgențe și m-am dus într-acolo, sigur fiind că voi găsi casa lui înconjurată de mase largi de oameni. Da’ de unde! Abia vreo câțiva motani mieunau încet lângă poartă, profitând de atmosfera de bunăvoință pe care o răspândea filozoful, fapt datorită căruia câinii care-i goniseră stăteau acum la o oarecare distanță, lingându-se nervoși, iar un invalid, fugind cât îl ținea piciorul, trecu pe lângă mine, strigând: „Crescătoria de iepuri e deschisă! Deschisă!” M-a lăsat pradă celei mai adânci nedumeriri, căci nu puteam pricepe în ruptul capului cum puteau fenomenele care aveau loc într-o asemenea crescătorie să influențeze favorabil simțirile sale.
Cum stăteam așa, se apropiară de mine doi oameni. Unul, privindu-mă lung, îl lovi cu toată puterea în mutră pe celălalt, eu am înlemnit de uimire, dar nici nu m-am apucat de falcă, nici n-am gemut măcar, deoarece, ca robot, falca nu mă durea deloc; trebuia să mă fi gândit la asta, căci amândoi erau de la poliția secretă și, demascându-mă în acest fel, mi-au pus cătușe la mâini și m-au băgat la închisoare. Acolo mi-am recunoscut întreaga vină. Contam pe faptul că vor avea în vedere bunele mele intenții, deși o jumătate din oraș era în flăcări; ei însă, m-au pus îndată în lanțuri, ca să se convingă dacă și ei simt aceleași dureri ca mine; văzând că nu li se întâmplă nimic, se repeziră ca nebunii asupră-mi, lovindu-mă, călcându-mă în picioare, târându-mă, rupând ghinturile și frângând fibrele bietei mele făpturi. Nu mai înșir aici chinurile pe care le-am suportat pentru dorința sinceră de a-i ferici pe ei toți; pană la urmă au umplut cu frânturile corpului meu un tun și m-au expediat în Cosmosul pașnic și întunecos ca întotdeauna. Zburând, cuprindeam tot mai de departe, cu privirea zdrobită scenele efectului Altruizinei pe spații tot mai întinse, căci valurile fluviului duceau pulberea preparatului tot mai departe și mai departe. Am văzut atunci ce se întâmplă cu păsările pădurii, cu călugării, caprele, cavalerii, cu țăranii și nevestele lor, cu cocoșii, fecioarele și matroanele și, privind la toate acestea, ultimele lămpi care-mi mai rămăseseră intacte mi-au plesnit de o jale prea adâncă — și tocmai am căzut, după ce-am planat îndelung, lângă casa ta, milostive domnule — trecându-mi cu adevărat, pentru totdeauna, pofta de a-i ferici pe alții prin metode rapide…