Închise după cincisprezece apeluri la care el nu îi răspunse.
Cu o îngrijorare, ridică telefonul şi formă din nou numărul.
Patru apeluri. Cinci.
"Unde naiba e?"
Într-un târziu, conexiunea păru să se stabilească. Rachel simţi un fior de uşurare, dar numai pentru câteva fracţiuni de secundă. De la capătul celălalt al liniei nu-i răspunse nimeni. Doar tăcerea.
— Alo, zise ea. Domnule director?
Trei clinchete rapizi.
— Alo? întrebă ea din nou.
Pe linie izbucniră un val de pârâituri, care explodară în urechea lui Rachel. Îndepărtă receptorul de urechea afectată. Zgomotele încetară brusc. Acum se auzeau o serie de tonuri oscilante rapide care pulsau la intervale de jumătate de secundă. Confuzia lăsă iute loc înţelegerii şi apoi fricii.
— Rahat!
Răsucindu-se spre comenzile din cabină, Rachel trânti receptorul la loc în furcă şi întrerupse legătura. Rămase câteva secunde ţintuită locului, întrebându-se dacă închisese la timp.
Cu două punţi mai jos, hidrolab-ul de pe Goya reprezenta un spaţiu extins de lucru, segmentat de tejghele lungi şi de insule pline de echipamente electronice — analizoare oceanice, analizoare de curenţi marini, profundoare, acoperitoare de fum, un răcitor mobil, computere şi o stivă de lăzi pentru depozitarea datelor şi a echipamentelor necesare bunei funcţionări a cercetării.
La intrarea lui Tolland şi a lui Corky, geologul navei, Xavia, se odihnea în faţa unui televizor. Femeia nici măcar nu se întoarse.
— Aţi rămas fără bani de bere? îi strigă ea peste umăr, gândindu-se probabil că i se întorseseră o parte dintre colegi.
— Xavia, zise Tolland. Sunt eu, Mike.
Femeia se răsuci în scaun şi înghiţi brusc bucata de sandviş pe care o mesteca.
— Mike? îngăimă ea, uluită.
Se ridică, închise televizorul şi veni spre ei, continuând să mestece:
— Credeam că s-au întors o parte din băieţi de la bar. Ce cauţi aici?
Xavia era o femeie voinică, cu piele măslinie şi cu o voce piţigăiată. Părea destul de ţâfnoasă. Femeia arătă înspre televizorul unde se transmiteau reluări ale documentarului lui Tolland de la locul descoperirii meteoritului:
— Nu ai stat prea mult pe gheţarul ăla, nu?
"A intervenit ceva", îi răspunse Tolland în gând.
— Xavia, sunt convins că îl recunoşti pe Corky Marlinson.
Femeia dădu din cap:
— E o onoare pentru mine, domnule!
Corky admira sandvişul din mâna ei:
— Chestia aia arată tare bine.
Xavia îi aruncă o privire ciudată.
— Am primit mesajul tău, îi spuse Tolland femeii. Spuneai ceva despre o greşeala în prezentarea mea? Vreau să discut cu tine pe tema asta.
Geologul se holbă la el, după care râse ascuţit:
— De-asta te-ai întors? Oh, Mike, pentru numele lui Dumnezeu, ţi-am spus că nu e vorba de nimic important. Doar te necăjeam. E clar că NASA ţi-a furnizat nişte date vechi. Inconsecvente. Serios vorbesc, doar vreo trei sau patru geologi marini din lume ar fi putut observa această trecere cu vederea!
Tolland îşi ţinu respiraţia:
— "Această trecere cu vederea." Are cumva de-a face cu condrulele?
Xavia se albi la faţă din pricina şocului:
— Doamne! Ai fost deja sunat de vreun geolog?
Tolland se înfioră. "Condrulele." Se uită la Corky, apoi din nou spre femeie:
— Xavia, trebuie să aflu tot ce ştii tu despre aceste condrule. Ce greşeală am comis?
Xavia se holbă din nou la el, părând a-şi da abia acum seama că vorbea al naibii de serios.
— Mike, zău că nu e vorba de nimic important. Cu ceva vreme în urmă, am citit un articolaş într-o revistă. Dar nu înţeleg de ce eşti atât de îngrijorat.
Tolland oftă:
— Xavia, oricât ar părea de ciudat, cu cât ştii mai puţine, cu atât mai bine. Nu-ţi cer decât să îmi spui ce ştii despre condrule, după care o să avem nevoie de tine să examinezi o mostră de rocă pentru noi.
Xavia păru uluită şi puţin deranjată să fie dată în felul ăsta la o parte.
— Bine, hai să-ţi aduc articolul ăla! E în biroul meu.
Renunţă la sandviş şi porni spre uşă.
Corky strigă după ea:
— Pot să termin eu ăsta?
Xavia se opri, părând a nu-şi crede urechilor:
— Vreţi să terminaţi sandvişul meu?
— Păi, m-am gândit că dacă dumneavoastră…
— Făceţi-vă singur un blestemat de sandviş.
Xavia plecă.
Tolland chicoti şi arătă în partea cealaltă a laboratorului înspre un frigider.
— Raftul de jos, Corky! Între sambuca şi sacii de sepie.
Sus, pe punte, Rachel coborî scara abruptă dinspre cabina de comandă şi se îndreptă spre helipad. Pilotul de la Paza de Coastă moţăia, dar se trezi imediat când Rachel bătu cu degetele în carlingă.
— Aţi terminat deja? se miră el. V-aţi mişcat tare repede!
Rachel clătină îngrijorată din cap:
— Puteţi să faceţi cercetare radar atât de suprafaţă, cât şi aeriană?
— Desigur. Pe o rază de cincisprezece kilometri.
— Daţi-i drumul, vă rog.
Nedumerit, pilotul apăsă mai multe comutatoare şi ecranul radarului se aprinse. Fasciculul începu să se învârtească în cercuri leneşe.
— Se vede ceva? întrebă Rachel.
Pilotul lăsă fasciculul să efectueze câteva rotaţii complete. Ajustă câteva controale şi privi ecranul. Nimic neobişnuit.
— Câteva vase mici la periferia radarului, dar se îndepărtează de noi. Totul e curat. În jurul nostru nu sunt decât kilometri întregi de mare deschisă.
Rachel oftă, cu toate că nu se simţea pe deplin liniştită.
— Vă rog să îmi faceţi o favoare! Dacă vedeţi că se apropie ceva, nave, aeronave, orice, îmi daţi imediat de ştire?
— Categoric. S-a întâmplat ceva?
— Nu. Vreau doar să aflu dacă vom avea însoţitori.
Pilotul înălţă din umeri:
— O să mă uit pe radar, doa'nă. Dacă apare ceva, o să aflaţi prima.
Rachel plecă spre hidrolab cu toate simţurile în alertă. Când intră, îi văzu pe Corky şi pe Tolland stând în faţa unui computer şi înfulecând sandvişuri.
Corky o strigă cu gura plină:
— Ce să fie? Salată cu pui plin de peşte, cu cârnaţi plini cu peşte sau cu ouă pline de peşte?
Rachel abia dacă mai auzi întrebarea:
— Mike, cât de repede putem obţine informaţiile şi pleca de pe vasul asta?
104
Tolland se plimba prin hidrolab, aşteptând întoarcerea Xaviei împreună cu Rachel şi Corky. Veştile despre condrule păreau la fel de neliniştitoare precum veştile lui Rachel despre încercarea ei a-l contacta pe Pickering.
"Directorul n-a răspuns."
"Iar cineva a încercat să afle locaţia navei."
— Liniştiţi-vă, îi zise el cu glas tare. Suntem în siguranţă. Pilotul de la Paza de Coastă urmăreşte ecranul radar. Are tot timpul să ne avertizeze dacă vine cineva încoace.
Rachel încuviinţă, deşi încordarea nu o părăsise.
— Mike, ce naiba mai e şi asta? întrebă Corky, arătând înspre un ecran de computer Sparc, care afişa o imagine psihedelică monstruoasă ce pulsa şi vibra ca şi cum ar fi fost vie.
— Profilator acustic cu efect Doppler, răspunse Tolland. Reprezintă o secţiune transversală a curenţilor şi a gradienţilor de temperatură ai oceanului.