Sclipirea argintie se ivi ca din senin.
Unul dintre cleştii de manipulare ai submersibilului sări brusc în faţă şi apucă coapsa stângă a lui Delta Two cu o forţă zdrobitoare. Omul încercă să se tragă înapoi, dar cleştele îl ţinea prea strâns. Ţipă de durere, simţind cum i se rupe osul. Privirea îi căzu pe cabina Triton-ului. Zgâindu-se prin reflecţia punţii în geam, Delta Two văzu un bărbat ascuns în umbra din interiorul submersibilului.
Michael Tolland manevra Triton-ul.
"Proastă idee", îşi zise Delta Two, forţându-se să uite de durere şi apucând strâns pistolul mitralieră. Ţinti în sus şi spre stânga, către pieptul lui Tolland, aflat la numai un metru distanţă de cealaltă parte a geamului de plexiglas. Apăsă pe trăgaci. Furios la culme că fusese păcălit, Delta Two ţinu degetul apăsat pe trăgaci până ce ultimul cartuş gol se rostogoli pe punte şi arma ţăcăni a gol. Rămas fără suflare, lăsă arma să cadă şi se uită mânios la geamul zgâlţâit din faţa lui.
— Eşti mort! sâsâi el, chinuindu-se să-şi smulgă piciorul din strânsoarea cleştelui.
Zvârcolindu-se, gheara de metal îi sfâşie carnea, deschizând o rană imensă:
— La dracu!
Se întinse după staţia de comunicaţii de la centură. Însă, în vreme ce îşi ducea dispozitivul la buze, un al doilea braţ de robot se ivi chiar în faţa lui şi îi prinse strâns braţul drept. Staţia căzu cu zgomot pe punte.
Abia atunci Delta Two zări fantoma din geamul din faţă. Un chip palid care se apleca în partea laterală şi se zgâia printr-o porţiune intactă de geam. Uluit, Delta Two privi în centrul domului de plexiglas şi îşi dădu seama că gloanţele nu reuşiseră nici măcar să penetreze plasticul gros. Domul eră plin doar de urme de impact.
După o clipă, se deschise trapa laterală a submersibilului, din care se ivi Michael Tolland. Omul tremura, dar era nevătămat. Coborând de pe cadrul de aluminiu, Tolland sări pe punte şi aruncă o privire spre geamul lovit.
— O mie de kilograme pe centimetru pătrat, zise el. Cred că vă trebuie o armă mai mare şi mai puternică.
În timp ce se afla în hidrolab, Rachel îşi dădea seama că nu mai avea timp. Auzise împuşcăturile de pe punte şi se ruga ca totul să se fi petrecut după cum plănuise Tolland. Nu-i mai păsa cine se aflase în spatele farsei cu meteoritul NASA, directorul administrativ al agenţiei, Marjorie Tench sau însuşi preşedintele, căci oricum acum nu mai avea rost.
"N-o să scape aşa uşor. Oricine ar fi, adevărul va ieşi la iveală." Rana din braţ nu mai sângera, iar adrenalina care îi cuprinsese corpul amorţise durerea şi îi sporise puterea de concentrare. Rachel găsi un pix şi hârtie şi scrijeli un mesaj de două rânduri. Cuvintele scrise erau stângace şi dure, dar elocvenţa era un lux pe care nu şi-l putea permite în acest moment. Adăugă nota la stiva de hârtii acuzatoare din mână — hârtia GPR, imaginile insectei oceanice, poze şi articole legate de condrulele oceanice, precum şi rezultatul scanat al testului făcut prin microscopul electronic. Meteoritul era un fals şi ea avea dovezile.
Rachel introduse întreaga stivă în faxul hidrolabului. Ştiind doar câteva numere pe dinafară, îşi dădea seama că opţiunile de trimitere erau limitate, însă deja se hotărâse cine anume avea să primească toate acele dovezi. Ţinându-şi respiraţia, tastă cu grijă numărul de fax al receptorului.
Apăsă tasta SEND, sperând din tot sufletul ca alegerea ei să fi fost una înţeleaptă.
Dispozitivul emise un sunet:
"ERROR: NO DIAL TONE28"
Rachel se aşteptase la aşa ceva. Comunicaţiile de la bordul navei erau în continuare bruiate. Aştepta şi urmărea maşinăria, sperând ca aceasta să funcţioneze la fel cu cea pe care o avea ea acasă.
"Haide odată!"
După cinci secunde, faxul emise un nou sunet.
"REDIALING…"
"Da!" Rachel urmări cum maşina intră în transmitere automată.
"ERROR: NO DIAL TONE
REDIALING…
ERROR: NO DIAL TONE
REDIALING"
Rachel lăsă faxul să găsească un ton de apel şi se grăbi să iasă din hidrolab exact în clipa în care elicea elicopterului se auzi tunând deasupra navei.
119
La două sute cincizeci de kilometri depărtare de Goya, Gabrielle privea mută de uimire ecranul computerului din biroul senatorului. Bănuielile ei se confirmau.
Dar nu-şi imaginase nici o clipă câtă dreptate avuse.
Privea copiile scanate ale mai multor zeci de cecuri emise pe numele lui Sexton de către companii aerospaţiale private şi depozitate în diverse conturi din insulele Cayman. Cel mai mic cec era în valoare de cincisprezece mii de dolari. Restul se învârteau în jurul sumei de jumătate de milion de dolari.
"Doar nişte boabe de fasole, îi spusese Sexton. Toate donaţiile sunt sub limita de două mii de dolari."
Era clar că Sexton minţise tot timpul. Gabrielle privea acum dovada unei finanţări ilegale de campanie electorală la scară uriaşă. Trădarea şi deziluzia o loveau teribil acum. "M-a minţit."
Se simţea ca o idioată. Se simţea mânjită. Dar, mai presus de toate, o copleşea furia.
Gabrielle stătea singură în beznă, dându-şi seama că habar n-avea cum va acţiona în continuare.
120
Deasupra navei, în timp ce manevra elicopterul Kiowa în dreptul punţii din spate, Delta One se uită cu atenţie dedesubt, în faţa lui derulându-se un tablou cu totul neaşteptat.
Michael Tolland stătea în picioare pe punte lângă un submersibil minuscul. Atârnând în braţele metalice ale micii nave, ca în cleştii unei insecte uriaşe, Delta Two se lupta în zadar să se elibereze din strânsoarea de fier.
"Ce Dumnezeu s-a întâmplat aici?"
La fel de şocantă era apariţia lui Rachel Sexton pe punte, stând deasupra unui om legat şi grav rănit, de la picioarele submersibilului. Omul nu putea fi decât Delta Three. Rachel ţinea un pistol mitralieră îndreptat spre Delta Three şi privea ţintă elicopterul, ca şi cum l-ar fi provocat pe pilot să-i atace.
Delta One se simţi pe moment dezorientat, incapabil să priceapă cum de se întâmplase aşa ceva. Greşelile echipei Delta Force de gheţarul Milne fuseseră un eveniment rar, dar oarecum explicabil. Ceea ce se petrecuse pe Goya depăşea orice imaginaţie.
În condiţii normale, umilirea de care a avut parte Delta One ar fi fost extrem de greu de înghiţit. În noaptea asta însă, ruşinea era amplificată de prezenţa altei persoane în elicopter, o persoană care în mod obişnuit nu avea ce sa caute acolo.
"Controlorul."
După misiunea îndeplinită de echipa Delta Force la FDR Memorial, controlorul îi ceruse lui Delta One să zboare către un parc public pustiu, nu departe de Casa Albă. La ordinul controlorului, Delta One aterizase pe o pajişte, între nişte copaci, moment în care controlorul, care îşi parcase maşina în apropiere, apăruse din întuneric şi urcase la bordul elicopterului Kiowa. În câteva secunde, porniseră din nou la drum.
Deşi se întâmpla rar ca un controlor să se implice personal în misiuni, Delta One nu se putea plânge. Dezamăgit de modul în care echipa Delta Force gestionase operaţiunile de pe gheţarul Milne şi temându-se că tot mai mulţi aveau să intre la bănuieli şi să înceapă să investigheze situaţia, controlorul îl informase pe Delta One că va supraveghea chiar el faza finală a operaţiunii.