Sexton nu-şi putea crede ochilor. Simţea cum camera începe să învârtească. Trecu şi la ultima pagină — fotografia unei roci ce conţinea bule metalice care arătau exact la fel ca acelea din meteorit. Şi mai şocant, descrierea care însoţea imaginea spunea că roca era produsul vulcanilor oceanici. "O rocă din ocean? se miră Sexton. Dar NASA spunea că aceste condrule se formează doar în spaţiu!"
Senatorul lăsă foile jos, pe birou, şi se prăbuşi în scaun. Îi trebuiră doar cincisprezece secunde ca să pună cap la cap tot ce văzuse. Semnificaţia imaginilor de pe hârtii devenise limpede ca lumina zilei. Oricine avea ceva creier îşi dădea seama ce dovedea acel mesaj:
"Meteoritul NASA este un fals!"
În întreaga lui carieră, nu mai avusese o asemenea zi în care lucrurile să treacă brusc de la o extremă la alta. Ca o călătorie de douăzeci şi patru de ore pe culmile sinuoase ale speranţei şi ale disperării. Uluirea legată de modul în care fusese pusă în practică o asemenea înşelătorie deveni complet irelevantă pentru senator, când el îşi dădu seama ce implicaţii aveau toate astea din punct de vedere politic.
"După ce o să ies în public cu informaţiile astea, preşedinţia e a mea!"
Cu moralul la cotă maximă, senatorul Sedgewick Sexton uitase pe moment de cererea fiicei sale.
— Rachel e în pericol, zise Gabrielle. Biletul ei spune că NASA şi Casa Albă încearcă să…
Faxul senatorului începu brusc să sune din nou. Gabrielle se răsuci pe călcâie şi se holbă la maşinărie. Sexton se trezi şi el făcând acelaşi lucru. Nu-şi putea imagina ce i-ar mai fi putut trimite Rachel. Alte dovezi? Ce altceva mai putea exista? "Ceea ce am e mai mult decât suficient!"
După ce robotul aparatului răspunse la apel, nu se văzu nici o pagină apărând. Detectând că nu era vorba de o transmisie de date, aparatul comută pe răspuns vocal.
— Hello, se auzi vocea înregistrată a senatorului. Aici este biroul senatorului Sedgewick Sexton. Dacă încercaţi să transmiteţi un fax, o puteţi face oricând. Dacă nu, lăsaţi un mesaj după semnal.
Înainte ca Sexton să apuce receptorul, aparatul emise un semnal sonor.
— Senatorul Sexton? Vocea apelantului avea o anumită duritate în ea. Aici este William Pickering, directorul NRO. Probabil că nu sunteţi la birou la ora asta, dar trebuie să vorbesc cu dumneavoastră urgent.
Vocea se opri, ca şi cum ar fi aşteptat ca să ridice cineva receptorul.
Gabrielle se întinse spre aparat.
Sexton o prinse de mână şi i-o îndepărtă cu violenţă.
Gabrielle îl privi uluită.
— Dar este directorul…
— Domnule senator, continuă Pickering, părând aproape uşurat că nimeni nu ridicase receptorul. Mă tem că v-am sunat să vă dau nişte veşti foarte neplăcute. Tocmai am prins de veste că fiica dumneavoastră, Rachel, se află într-un extrem de mare pericol. Acum, când vorbim, încerc să adun o echipă de intervenţie. Nu vă pot oferi detalii despre această situaţie la telefon, dar tocmai am fost informat că e posibil ca ea să vă fi transmis prin fax nişte informaţii referitoare la meteoritul NASA. Eu nu le-am văzut şi nu ştiu despre ce e vorba, dar oamenii care vă ameninţă fiica m-au avertizat că va muri dacă acele informaţii devin publice. Îmi cer scuze că sunt atât de direct, domnule! O fac de dragul clarificării situaţiei. Viaţa fiicei dumneavoastră este ameninţată. Dacă v-a trimis cu adevărat ceva prin fax, nu împărtăşiţi acele informaţii nimănui. Nu încă. Viaţa fiicei dumneavoastră depinde de asta. Rămâneţi acolo unde vă aflaţi. Voi ajunge acolo în scurt timp.
Pickering făcu o pauză:
— Cu puţin noroc, domnule senator, toată această situaţie se va rezolva până ce vă treziţi dumneavoastră din somn. Dacă, din cine ştie ce motiv, ascultaţi acest mesaj înainte ca eu să ajung la biroul dumneavoastră, rămâneţi acolo şi nu sunaţi pe nimeni. Fac tot ce îmi stă în puteri ca să vă înapoiez fata teafără şi nevătămată!
Pickering închise.
Gabrielle tremura.
— Rachel e ostatică?
Sexton îşi dădu seama că, în ciuda dezamăgirii pe care o încerca faţă de el, Gabrielle nutrea o ciudată empatie când o tânără se afla în pericol. Şi mai ciudat, el însuşi se lupta cu acelaşi gen de emoţii. Cea mai mare parte a lui se simţea totuşi de parcă ar fi fost un copil căruia îi fusese oferit cel mai frumos şi mai dorit cadou de Crăciun. Ca atare, refuza cu obstinaţie gândul de a lăsa pe altcineva să-i ia jucăria din mâini.
"Şi Pickering vrea ca eu să-mi ţin gura?"
Rămase nemişcat câteva clipe, încercând să descifreze complet înţelesul celor petrecute. Simţi deja acea parte calculată şi rece a minţii cum începea să îi funcţioneze la turaţie maximă, ca un computer politic, imaginându-şi toate scenariile şi evaluând rezultatele. Sexton privi teancul de hârtii din mână şi începu să priceapă puterea acelor imagini. Meteoritul NASA îi spulberase visul de a deveni preşedinte. Însă totul nu fusese decât o minciună. O mânăreală. Acum, cei care făcuseră aşa ceva aveau să plătească. Meteoritul pe care oponenţii lui îl creaseră ca să-l distrugă avea să-l facă acum mai puternic decât şi-ar fi putut imagina el vreodată. Fiica lui avusese grijă de asta.
"Există un singur rezultat posibil, îşi zise el. Iar un adevărat lider nu poate urma decât o singură cale."
Fascinat de imaginea propriei renaşteri din cenuşă, Sexton traversă ca prin ceaţă încăperea. Ajunse la copiator şi îl porni, pregătindu-se să multiplice paginile trimise de Rachel.
— Ce faceţi? se repezi, uluită, Gabrielle.
— N-o s-o ucidă pe Rachel, declară el.
Chiar dacă mergea rău ceva, Sexton ştia că moartea fiicei sale nu putea decât să-l facă mai puternic. Oricum ar fi câştigat. Un risc care merita.
— Pentru ce sunt acele copii? ceru Gabrielle să afle. William Pickering a cerut ca nimeni să nu afle!
Sexton se întoarse de la copiator şi se uită la Gabrielle, uimit să constate cât de respingătoare devenise pentru el în doar câteva minute. În acele momente, senatorul Sexton se transformase într-o cetate inexpugnabilă. De neatins. Ţinea acum în mâini tot ce avea nevoie pentru a-şi îndeplini visul. Acum nimic nu îl mai putea opri. Nici acuzaţiile de mită. Nici zvonurile legate de sex. Nimic.
— Du-te acasă, Gabrielle! Nu mai am la ce să te folosesc!
125
"S-a terminat", îşi spuse Rachel.
Ea şi Tolland stăteau unul lângă altul pe punte, privind drept în ţeava mitralierei lui Delta One. Din păcate, Pickering aflase unde trimisese ea faxul. La biroul senatorului Sedgewick Sexton.
Rachel se îndoia că tatăl ei va asculta vreodată mesajul vocal lăsat de Pickering. Acesta avea probabil să ajungă în biroul senatorului cu mult înaintea zorilor. Dacă ar intra în birou, ar lua foile de hârtie din aparatul fax şi ar şterge mesajul vocal înainte de sosirea lui Sexton, atunci Pickering n-ar mai avea nici un motiv să îi facă rău. William Pickering era probabil unul dintre puţinii oameni din Washington care puteau intra în biroul unui senator american în cea mai deplină discreţie. Rachel fusese întotdeauna uimită câte se puteau realiza "în interesul securităţii naţionale".
"Bineînţeles că, dacă această variantă cade, Pickering ar putea zbura până acolo şi ar trimite, pur şi simplu, o rachetă Hellfire prin fereastră, ca să arunce în aer faxul", gândi Rachel. Ceva îi spunea însă fetei că o asemenea măsură extremă nu avea să fie necesară.
Şezând lipită de Tolland, Rachel tresări surprinsă când mâna lui se strecură într-a ei. Atingerea lui avea o anumită forţă, dar şi gingăşie, iar degetele li se împleteau atât de firesc, încât Rachel avu sentimentul că gestul ăsta îl făcuse de-o viaţă. Acum, nu îşi dorea decât să se cuibărească în braţele lui, la adăpost de vuietul apelor agitate de sub ei.