"Nu se va întâmpla niciodată, îşi spuse ea cu mâhnire. Nu a fost să fie."
Michael Tolland se simţea ca un om care şi-a întâlnit visul tocmai pe drumul spre spânzurătoare.
"Viaţa îşi bate joc de mine."
Ani de zile după moartea Celiei, Tolland se chinuise nopţi întregi în care îşi dorise să moară, ore încărcate de durere şi de singurătate în care singura evadare posibilă părea a fi doar moartea. Cu toate astea, alesese viaţa, spunându-şi că avea să răzbească chiar şi de unul singur. Astăzi, pentru prima dată, Tolland începuse să înţeleagă ceea ce îi tot spuseseră prietenii lui.
"Mike, nu trebuie să treci singur prin toate astea. O să-ţi găseşti o altă iubire."
Mâna lui Rachel în mâna lui făcea ca această ironie să fie extrem de greu de înghiţit. Soarta îşi alegea cu cruzime momentele. Tolland avea sentimentul că "zidurile" pe care şi le construise în jurul inimii începeau să cedeze. Preţ de o clipă, pe punţile vechi ale navei, Tolland avu senzaţia că o vede pe Celia deasupra lui, aşa cum i se mai întâmplase adesea. Vocei ei răsărea din apa învolburată… rostind ultimele vorbe pe care i le spusese înainte să moară.
— Eşti un supravieţuitor, îi şoptea vocea ei. Promite-mi că să-ţi găseşti o altă iubire!
— Nu îmi voi dori niciodată alta, îi spusese Tolland.
Celia îi zâmbise plină de înţelepciune:
— Va trebui să înveţi.
Acum, pe puntea navei, Tolland îşi dădu seama că tocmai era pe cale să înveţe. Sufletul îi era brusc invadat de o emoţie profundă. Îşi dădu seama că era vorba despre fericire.
Iar odată cu aceasta se năştea o dorinţă copleşitoare de a trăi.
Pickering se simţea ciudat de detaşat, în vreme ce se îndrepta spre cei doi prizonieri. Se opri în faţa lui Rachel, oarecum surprins că situaţia nu i se părea deloc dificilă.
— Uneori, zise el, circumstanţele te determină la decizii imposibile.
Rachel se uită ţintă la eclass="underline"
— Dumneavoastră sunteţi cel care aţi creat aceste circumstanţe.
— Războiul provoacă pagube colaterale, continuă Pickering, cu o voce mai fermă. "Întreab-o pe Diana Pickering sau pe oricare dintre cei care mor în fiecare an ca să apere această naţiune." Tu eşti cea mai calificată să înţelegi chestia asta, Rachel.
Privirea lui o ţintui:
— Iactura paucorum serva multos.
Sesiză că ea recunoscuse cuvintele — era aproape un clişeu în cercurile de interese legate de securitatea naţională. "Sacrifică-i pe cei puţini ca să-i salvezi pe cei mulţi."
Rachel se uită la el cu un dezgust evident:
— Iar acum eu şi Michael trebuie să ne numărăm printre cei puţini?
Pickering se gândi puţin la întrebarea ei. Nu exista altă cale. Se întoarse spre Delta One.
— Eliberează-ţi camaradul şi să terminăm odată cu toată povestea asta!
Delta One încuviinţă.
Pickering se mai uită lung, ca pentru ultima dată, la Rachel, după care se duse către balustrada apropiată din babord, privind în jos spre apele învolburate. Prefera să nu vadă scena care avea să urmeze.
Delta One se simţea plin de forţă. Îşi apucă strâns arma şi se uită la camaradul lui care continua să atârne prins în cleştii metalici. Nu mai trebuia decât să închidă trapa de sub picioarele lui Delta Two, să-l elibereze din cleşti şi să-i elimine pe Rachel Sexton şi pe Michael Tolland.
Din nefericire, Delta One apucase să vadă cât de complex era panoul de control de lângă trapă — o serie întreagă de manete şi butoane nemarcate care păreau să controleze trapa, motorul vinciului şi numeroase alte dispozitive. Delta One n-avea nici un chef să acţioneze maneta greşită şi să rişte viaţa camaradului lui aruncând din greşeală submersibilul în mare.
"Elimină toate riscurile. Nu te grăbi niciodată."
Îl va obliga pe Tolland să acţioneze în locul lui. Şi, ca să se asigure că nu vor exista nici un fel de surprize, Delta One avea de gând să se folosească de ceea ce în lumea lui se numea o "garanţie biologică".
"Învrăjbeşte-ţi adversarii."
Delta One înfipse ţeava armei drept în faţa lui Rachel, oprindu-se la doar câţiva milimetri de frunte. Rachel îşi închise ochii, iar Delta One văzu pumnii lui Tolland strângându-se protectori.
— Ridică-te, domnişoară Sexton, comandă Delta One.
Ea se conformă.
Ţinând arma înfiptă în spatele fetei, Delta One o împinse către un set de scări mobile din aluminiu care duceau spre vârful submersibilului.
— Urcaţi-le şi rămâneţi pe vârful submersibilului.
Rachel păru înspăimântată şi nedumerită.
— Executaţi ordinul acum! porunci Delta One.
În timp ce se căţăra pe treptele de aluminiu, Rachel avea senzaţia că are un coşmar. Se opri în capătul lor, neavând nici un chef să păşească mai încolo, deasupra vârtejului, pe suprafaţa submersibilului suspendat.
— Mergeţi până în vârful Triton-ului, îi ceru soldatul, întorcându-se spre Tolland şi ameninţându-l cu arma.
Soldatul prins în cleşti o urmări pe Rachel. Se zbătea de durere şi era evident nerăbdător să iasă din capcană. Rachel se uită la Tolland, care acum avea o armă la tâmplă. "Să mă duc în vârful Triton-ului." N-avea de ales.
I se părea că merge pe o platformă suspendată deasupra unui canion imens, Rachel păşi pe cutia motorului — o mică porţiune dreaptă din spatele bulei de plexiglas a submersibilului. Maşinăria atârna ca un plumb imens de undiţă deasupra trapei deschise. Chiar şi atârnat de cablu, Triton-ul de nouă tone abia dacă se clătină câţiva milimetri după ce urcă ea.
— Bine, acum hai să mergem, îi comandă soldatul lui Tolland. Du-te la manete şi închide uşa trapei!
Împins de ţeava armei, Tolland porni spre panoul de control cu soldatul în spatele lui. Se apropie încet de obiectiv. Rachel îi văzu privirea ţintuind-o, ca şi cum ar fi încercat să-i spună ceva. Tolland se uită la ea, apoi îşi coborî privirea spre poarta de acces în submersibil.
Rachel se uită în jos. Capacul rotund al trapei de acces în Triton era ridicat. Putea să vadă direct în interiorul bulei de plexiglas. "Oare vrea să intru acolo?" Crezând că înţelege greşit, se uită din nou la Tolland. Acesta aproape ajunsese la panoul de control. Continua să o ţintuiască cu privirea. De aceasta dată, era mai puţin subtil.
Îi citi pe buze porunca:
— Sări înăuntru! Acum!
Delta One o zări cu coada ochiului pe Rachel, care se mişcă şi se răsuci instinctiv. Deschise focul exact în clipa în care Rachel căzu prin trapa submersibilului pe sub ploaia de gloanţe. Cartuşele se izbiră de uşa circulară, trimiţând o jerbă de scântei în aer şi trântind capacul peste trapă.
În fracţiunea de secundă în care nu mai simţi apăsarea armei în spate, Tolland ţâşni. Sări în stânga, îndepărtându-se de uşa trapei mari, şi se aruncă pe punte, rostogolindu-se, exact în clipa în care soldatul se întoarse spre el, cu arma care continua să scuipe gloanţe. Acestea explodară undeva, în spatele lui Tolland, în vreme ce el îşi căuta adăpost dincolo de panoul ancorei din pupa — un cilindru imens cu motor, în jurul căruia erau înfăşurate câteva sute de metri de lanţ de oţel conectat la ancora navei.