Dezamăgirea pe care i-o provocase era dublă, deoarece el reprezenta singura rudă apropiată care-i mai rămăsese lui Rachel. Mama ei murise cu trei ani în urmă; o pierdere devastatoare, ale cărei efecte, deşi cicatrizate, continuau să-i provoace lui Rachel strângeri de inimă. Singura mângâiere din sufletul fetei era aceea că moartea o eliberase, printr-un act de compasiune ironică, pe mama ei din cumplitele chinuri ale unei căsătorii nenorocite cu senatorul.
Pagerul lui Rachel scoase din nou un sunet, determinând-o să se concentreze şi mai mult asupra drumului pe care îl parcurgea. Mesajul era acelaşi:
"Raportează imediat directorului de statistici NRO." Rachel oftă. "Vin, pentru numele lui Dumnezeu!"
Din ce în ce mai nesigură, Rachel se îndreptă spre drumul obişnuit de acces, coti pe aleea intrării private şi se opri în faţa cabinei santinelei înarmate. Adresa era 14 225 Leesburg Highway, una dintre cele mai secrete locaţii din ţară.
În timp ce paznicul îi inspectă maşina pentru a verifica dacă nu exista microfoane ascunse, Rachel se uită la construcţia mamut din depărtare. Complexul întins pe unsprezece hectare era amplasat într-o zonă împădurită de peste treizeci de hectare, la marginea Districtului Columbia, în Fairfax, Virginia. Faţada clădirii era un adevărat bastion de sticlă care reflecta, dublând numărul prin reflexie, mulţimea de antene de satelit şi antene obişnuite, montate pe terenul înconjurător.
După două minute, Rachel parcă maşina şi traversă o bucată de teren bine îngrijit către intrarea principală, pe care se vedea o inscripţie gravată în granit:
Cei doi puşcaşi marini care păzeau masiva uşă rotativă blindată rămaseră nemişcaţi atunci când Rachel trecu printre ei. Împingând uşa, Rachel resimţi iarăşi aceeaşi senzaţie pe care o avea întotdeauna: că intra în pântecele unui gigant adormit.
Odată ajunsă în hol, Rachel sesiză ecourile slabe ale unor conversaţii şoptite de jur împrejurul ei, ca şi cum cuvintele se strecurau cumva din birourile de deasupra. Pe pardoseală, un mozaic enorm proclama directiva de funcţionare a NRO:
Pereţii erau plini de fotografii uriaşe: lansări de rachete, botezări de submarine, instalaţii de intercepţie — realizări monumentale care puteau fi celebrate doar între acei pereţi.
Ca întotdeauna, Rachel simţi cum problemele lumii din afară dispar. Intra în universul umbrelor. Aici problemele apăreau cu viteza şi forţa unor trăsnete, iar soluţiile erau elaborate în cea mai mare taină.
Apropiindu-se de ultima poartă de control, Rachel se întreba ce fel de problemă făcuse ca pagerul ei să sune de două ori într-o jumătate de oră.
— Bună dimineaţa, domnişoară Sexton!
Paznicul îi zâmbi, în vreme ce ea se apropia de poarta de oţel.
Rachel îi răspunse şi ea printr-un zâmbet, în vreme ce paznicul îi întinse o cutiuţă minusculă cu peri.
— Ştiţi procedura, zise el.
Rachel luă cutiuţa închisă ermetic şi îndepărtă acoperitoarea de plastic. După aceea îşi introduse cutiuţa în gură, ca pe un termometru, şi o ţinu două secunde sub limbă. Apoi se aplecă şi îi permise paznicului să o scoată. Paznicul introduse cutiuţa umezită într-o fantă a unei maşinării din spatele lui. Maşinăriei îi trebuiră patru secunde să confirme ADN-ul din saliva lui Rachel. Imediat după aceea un monitor se trezi la viaţă şi afişă poza lui Rachel şi permisiunea de a intra.
Paznicul îi făcu semn cu ochiuclass="underline"
— Se pare că aţi rămas aceeaşi!
Scoase cutiuţa folosită din maşinărie şi o aruncă printr-o deschizătură într-un incinerator.
— Să aveţi o zi bună!
După care apăsă un buton şi masiva poartă de oţel se deschise.
Croindu-şi drum prin labirintul de coridoare din spatele porţii, Rachel se trezi surprinsă că,după şase ani petrecuţi acolo,continua să fie copleşită de dimensiunile colosale ale operaţiunii. Agenţia includea şase instalaţii majore americane, peste zece mii de agenţi angajaţi şi avea costuri operaţionale de peste 10 miliarde de dolari pe an.
Într-un secret desăvârşit, NRO construise şi menţinea un arsenal uluitor de tehnologii de spionaj: interceptoare electronice în toată lumea; microprocesoare miniaturale şi discrete încastrate în produsele comerciale de telecomunicaţii; sateliţi de spionaj, ba chiar şi o reţea navală de recunoaştere la nivel mondial cunoscută sub numele de Vrăjitorul Clasic, o plasă secretă de 1 456 de hidrofoane montate pe fundul mărilor şi al oceanelor din întreaga lume, capabilă să monitorizeze mişcările navelor indiferent de locul lor pe glob.
Tehnologiile NRO nu numai că ajutau Statele Unite să câştige conflicte militare, dar ele furnizau date nepreţuite pe timp de pace unor agenţii precum CIA, NSA şi Departamentul Apărării, ajutându-le să combată terorismul, să localizeze actele de agresiune împotriva mediului şi să le ofere factorilor politici de decizie datele necesare luării diverselor hotărâri într-un număr enorm de probleme arzătoare.
Rachel lucra acolo ca "punctator". Punctarea sau reducerea datelor presupunea analizarea unor rapoarte extrem de complexe şi extragerea esenţei sau "punctarea" lor în minute informaţionale concise, lungi de maximum o pagină. Rachel dovedise un talent deosebit pentru o asemenea sarcină. "Şi asta datorită anilor în care am învăţat să citesc printre toate prostiile pe care le-a debitat tatăl meu", îşi zise ea.
Rachel deţinea acum poziţia de prim-punctator în NRO. Era ofiţerul de legătură dintre ei şi Casa Albă. Sarcina sa era să rezume rapoartele secrete zilnice ale NRO, să decidă care poveste avea însemnătate pentru preşedinte, să reducă rapoartele în cauză la rapoarte informaţionale de o pagină şi apoi să înainteze materialele Consilierului pe Probleme de Securitate Naţională al preşedintelui. Folosind limbajul NRO, Rachel Sexton "fabrica produsul finit şi servea clientul".
Deşi munca era dificilă şi cerea ore îndelungate de lucru, slujba însemna pentru ea o insignă de onoare, o cale de a-şi câştiga independenţa faţă de tatăl ei. Senatorul Sexton se oferise de multe ori să o sprijine pe Rachel dacă ea ar fi vrut să renunţe la acea slujbă, însă tânăra n-avea nici cea mai mică intenţie să devină dependentă financiar de un individ precum Sedgewick Sexton. Mama ei reprezenta încă o mărturie dureroasă a ceea ce se putea întâmpla când un om ca el avea prea mulţi aşi în mânecă.
Sunetul pagerului lui Rachel produse un ecou în holul de marmură.
"Din nou?" Rachel nici măcar nu se mai deranjă să îşi verifice mesajul.
Întrebându-se ce naiba se petrecea, se urcă în lift, trecu în grabă cu degetul peste butonul pentru etajul ei şi apăsă direct butonul pentru etajul cel mai de sus.
4
A spune că directorul NRO era un om obişnuit constituia în sine o exagerare. William Pickering era un bărbat mărunţel, cu pielea gălbuie, cu un chip şters, chel şi cu ochi căprui, care, trecând peste faptul că aveau acces la cele mai mari secrete ale ţării, păreau doar două găoace lipsite de viaţă. Cu toate astea, pentru cei care lucraseră pentru el, Pickering era un monstru sacru. Personalitatea docilă şi filozofiile lui de viaţă deveniseră legendare în NRO. Combinată cu garderoba care cuprindea în majoritate costume negre simple, atitudinea discreta a omului îi adusese porecla "Quakerul"2. Un strateg strălucit şi un model de eficienţă, Quakerul îşi conducea micul lui univers cu o limpezime fără egal.Omul avea şi o obsesie a lui, exprimată într-un moto: "Găsiţi adevărul. Acţionaţi conform lui".