— Bani pentru educaţie? făcuse el pe miratul. Poate că aş reduce bugetul programului spaţial la jumătate. Cred că dacă NASA poate cheltui cincisprezece miliarde în spaţiu în fiecare an, atunci aş putea şi eu să cheltuiesc şapte miliarde şi jumătate pentru copiii de aici, de pe Pământ!
Aflaţi în cabina de transmisie, managerii de campanie ai lui Sexton răbufniră îngroziţi de gafa acestuia. În definitiv, alte campanii fuseseră îngropate pe veci de chestiuni mult mai puţin periculoase decât o lovitură directă îndreptată asupra subiectului mult prea fierbinte pe care-l reprezintă NASA. Liniile de telefon ale studioului de radio începuseră imediat să fie luate cu asalt. Managerii de campanie ai lui Sexton se făcuseră mici; patrioţii "spaţiali" începuseră să îi dea târcoale pradei.
Numai că se petrecuse ceva neaşteptat.
— Cincisprezece miliarde pe an? întrebase primul ascultător, care părea şocat. Miliarde? Vreţi să spuneţi că la ora de matematică a fiului meu clasa este supraaglomerată pentru că şcolile nu-şi pot permite destui profesori, în vreme ce NASA cheltuieşte cincisprezece miliarde pe an ca să fotografieze praful din spaţiu?
— Ăă… cam aşa ceva, răspunsese, cu prudenţă, Sexton.
— Dar e absurd! Preşedintele are puterea să întreprindă ceva în acest sens?
— Categoric, îi confirmă Sexton, din ce în ce mai încrezător. Un preşedinte are drept de veto asupra tuturor cererilor bugetare ale oricărei agenţii despre care el are impresia că are cheltuieli exagerate.
— Atunci aveţi votul meu, domnule senator Sexton! Cincisprezece miliarde pentru cercetarea în spaţiu, şi copiii noştri nu au profesori! Este inadmisibil! Noroc, domnule! Sper să mergeţi până la capăt.
Urmase un al doilea ascultător pe fir:
— Domnule senator, tocmai am citit că Staţia Spaţială Internaţională lansată de NASA a depăşit cu mult cheltuielile estimate şi că preşedintele se gândeşte să îi acorde agenţiei fonduri suplimentare pentru menţinerea în funcţiune a respectivului proiect. Este adevărat?
Sexton profită din plin de această ocazie:
— E adevărat!
Începuse să îi explice că acea staţie orbitală fusese concepută iniţial ca o realizare comună internaţională, douăsprezece ţări urmând să împartă cheltuielile. Numai că, după începerea construcţiei, bugetul proiectului ieşise de sub orice control, astfel încât multe ţări renunţaseră dezgustate la participarea lor. În loc să renunţe la proiect, preşedintele hotărâse să acopere toate costurile.
— Cheltuielile noastre pentru proiectul ISS, le dezvălui Sexton, au crescut de la cifra propusă de opt miliarde la uluitorul nivel de o sută de miliarde de dolari!
Ascultătorul se-nfurie:
— De ce naiba nu opreşte preşedintele totul???
Lui Sexton îi venea să îl pupe pe individ.
— A naibii de bună întrebare! Din nefericire, o treime din nevoile construcţiei sunt deja pe orbită, iar preşedintele a cheltuit dolarii voştri din taxe ca să le arunce acolo, astfel încât oprirea lucrărilor ar echivala cu a recunoaşte că a făcut o boacănă de mai multe miliarde de dolari din banii voştri.
Apelurile continuaseră pe acelaşi ton. Americanii păreau să priceapă de-abia acum că NASA constituia doar o opţiune şi nu o chestiune naţională imuabilă.
La sfârşitul emisiunii, cu excepţia câtorva adepţi fanatici ai NASA, care ţinuseră pledoarii emoţionante despre lupta eternă a omului pentru cunoaştere, consensul fusese stabilit. Campania lui Sexton dăduse marea lovitură; atinse punctul slab al contracandidatului — o chestiune controversată nedezvăluită unei opinii publice încă sensibile.
În săptămânile care au urmat, Sexton îşi doborâse contracandidaţii în cinci dintre cele mai importante circumscripţii electorale. O prezentase pe Gabrielle Ashe ca asistenta lui personală, lăudând-o pentru intuiţia ei de a aduce chestiunea NASA în atenţia alegătorilor. Cu un simplu gest, Sexton transformase o tânără afro-americană într-o stea în ascensiune în domeniul politicii, astfel încât opiniile lui rasiste şi misogine din trecut fuseseră imediat date uitării.
Acum, în vreme ce stăteau împreună în limuzină, Sexton îşi dădu seama că Gabrielle îşi demonstrase din nou valoarea. Informaţiile ei despre întâlnirea secretă care a avut loc săptămâna trecută dintre directorul administrativ al NASA şi preşedinte indicau cu siguranţă apariţia altor probleme referitoare la NASA, poate încă o ţară care se retrăgea din proiectul spaţiului orbital.
În vreme ce limuzina trecea pe lângă Monumentul Washington, senatorul Sexton avu brusc sentimentul că destinul l-a ales pe el.
8
Chiar dacă ascensiunea politică îl adusese în cea mai influentă poziţie din lume, preşedintele Zachary Herney era un bărbat de statură medie, cu o constituţie firavă şi umeri înguşti. Avea o faţă pistruiată, ochelari cu dioptrii mari şi un păr negru, foarte rar. Statura lui măruntă venea în contrast flagrant cu afecţiunea pe care omul o stârnea în cei care îl cunoşteau. Se spunea că, odată ce l-ai întâlnit pe Zach Herney, ajungeai să mergi până la capătul pământului pentru el.
— Mă bucur că ai putut veni,îi zise preşedintele Herney, întinzându-se să îi strângă mâna lui Rachel.
Strângerea lui era puternică şi sinceră.
Rachel se lupta cu un nod pe care-l simţea în gât.
— Bineînţeles, domnule preşedinte. E o onoare să vă întâlnesc.
Preşedintele îi zâmbi cu blândeţe şi Rachel sesiză din prima legendara amabilitate a lui Herney. Omul avea o uşurinţă fantastică de a se exterioriza, lucru îndrăgit de caricaturişti, deoarece, indiferent care era tema desenului, căldura şi zâmbetul amabil al preşedintelui nu puteau fi niciodată confundate. Ochii lui trădau sinceritate şi demnitate.
— Dacă mă vei urma, zise el cu voce veselă, am o ceaşcă de cafea pe care e scris numele tău.
— Vă mulţumesc, domnule!
Preşedintele apăsă pe butonul interfonului şi ceru să i se aducă în biroul lui cafea.
Urmându-i pe preşedinte prin avion, Rachel nu se putu abţine să nu remarce că tipul părea extrem de fericit şi de odihnit pentru un candidat care stătea destul de prost în sondajele electorale. Totodată, era extrem de lejer îmbrăcat — blugi, tricou cu mâneci şi bocanci L.L. Bean de alpinism.
Rachel încercă să înceapă discuţia:
— Vă… căţăraţi pe munte, domnule preşedinte?
— Nicidecum. Consilierii mei de campanie au decis că aceasta ar trebui să fie noua mea înfăţişare. Tu ce crezi?
De dragul lui, Rachel spera ca omul să nu vorbească serios.
— E foarte… ăă… bărbătească, domnule!
Herney nu reacţionă:
— Bine. Noi credem că mă va ajuta să luăm înapoi o parte din voturile femeilor care ar înclina să i le acorde tatălui tău.
După o clipă, preşedintele îi zâmbi larg:
— A fost o glumă, domnişoară Sexton. Cred că ştim amândoi că am nevoie de mai mult decât un tricou şi o pereche de blugi ca să câştig aceste alegeri.
Dezinvoltura şi umorul preşedintelui reuşiră să înlăture repede orice tensiune pe care Rachel o resimţise venind acolo. Preşedintele compensa din plin lipsa forţei fizice cu talentul diplomatic. Diplomaţia făcea apel la talentele umane înnăscute, iar Zach Herney avea acest dar.