Gabrielle venise lângă el, zâmbind:
— Şi dacă intră cineva în vreme ce sunteţi la toaletă?
— Şi să încerce toate combinaţiile posibile?
Senatorul o privise cu scepticism:
— Oi fi eu încet la baie, dar nici chiar aşa.
— Pe o cină la Davide că vă ghicesc parola în zece secunde!
Sexton păruse amuzat şi intrigat de provocare:
— Nu-ţi permiţi o cină la Davide, Gabrielle.
— Adică n-aveţi curaj?
Sexton aproape că păruse că-i pare rău pentru ea că a acceptat pariul.
— Zece secunde?
Se deconectase şi îi făcuse semn lui Gabrielle să se aşeze şi să încerce.
— Ştii că la Davide comand doar saltimbocca. Şi nu e deloc ieftină.
Ea ridicase din umeri, în vreme ce se aşeza.
— Sunt banii dumneavoastră!
"ENTER PASSWORD"
— Zece secunde, îi reamintise Sexton.
Lui Gabrielle îi venea să râdă. Avea nevoie doar de două. Chiar din uşă reuşise să vadă că Sexton îşi introdusese parola de trei caractere într-o succesiune extrem de rapidă, folosind doar indexul. "Evident, aceeaşi tastă. Nu prea inteligent." Îşi dădu seama că mâna lui stătuse poziţionată la capătul din stânga al tastaturii, reducând astfel literele posibile ale alfabetului la doar nouă. Alegerea literei nu constituise o problemă; lui Sexton îi plăcuse dintotdeauna tripla aliteraţie a numelui său. Senatorul Sedgewick Sexton.
"Niciodată nu subestima ego-ul unui politician".
Tastase SSS şi ecranul cu căsuţa de dialog se evaporase.
Sexton căscase gura mare de uimire.
Asta se petrecea cu o săptămână în urmă. Acum, că Gabrielle se confrunta din nou cu computerul lui, era sigură că Sexton nu avusese timp să introducă o parolă nouă. "De ce ar fi făcut-o? În mine are o încredere oarbă."
Tastă SSS.
"INVALID PASSWORD — ACCESS DENIED27"
Gabrielle se holbă la ecran, şocată.
Probabil că supraestimase încrederea pe care o avea senatorul în ea.
110
Atacul fu lansat fără nici un fel de avertisment. Pe cer, în partea de sud-vest, deasupra navei, silueta aducătoare de moarte a unui elicopter înarmat coborî în picaj ca o viespe. Rachel n-avea nici un dubiu ce era acel elicopter sau ce căuta el acolo.
Un răpăit ţâşni din botul elicopterului, sfâşie întunericul şi trimise un torent de gloanţe peste cabina de comanda din fibră de sticlă, trăgând o linie de găuri în carenă. Rachel se aruncă prea târziu în căutarea unui adăpost şi simţi tăietura usturătoare a unui glonţ care-i scrijeli braţul. Căzu pe suprafaţa navei, apoi se rostogoli, încercând să ajungă în spatele domului transparent şi bulbucat al submersibilului Triton.
Un tunet le explodă deasupra capetelor când elicopterul trecu pe deasupra vasului. Zgomotul se pierdu într-un sfârâit bizar când elicopterul se îndepărtă spre ocean şi începu manevrele de întoarcere pentru o a doua raită.
Tremurând pe punte, Rachel îşi prinse braţul rănit şi se uită înapoi după Tolland şi Corky. După ce se aruncaseră la adăpost în spatele unui depozit, cei doi se ridicau acum împleticindu-se şi cercetând, îngroziţi, cerul cu privirea. Rachel se ridică în genunchi. Întregul univers părea să se mişte brusc cu încetinitorul.
Ghemuită în spatele bilei transparente a Triton-ului, Rachel se uita înfricoşată spre singurul lor mijloc de scăpare — elicopterul Pazei de Coastă. Xavia se urca deja în cabină, gesticulând frenetic spre toată lumea să urce la bord. Rachel îl zări pe pilot întinzându-se în carlingă şi manevrând frenetic comutatoare şi manete. Elicea începu să se răsucească… extrem de încet.
Mult prea încet.
"Grăbeşte-te!"
Rachel se ridică cu greu în picioare, pregătindu-se să o rupă la fugă şi întrebându-se dacă va reuşi să traverseze puntea înainte ca atacatorii să revină. Îi auzi în spatele ei pe Tolland şi pe Corky venind spre ea şi spre elicopter. "Da! Grăbiţi-vă!"
De-abia atunci văzu.
La o sută de metri depărtare, ivindu-se din beznă, un fascicul de lumină roşie, subţire ca un fir de păr, sfâşie noaptea, măturând puntea vasului. După ce îşi găsi ţinta, fasciculul se opri pe partea laterală a elicopterului Pazei de Coastă.
Rachel avu nevoie doar de o fracţiune de secundă ca să înţeleagă ce se petrecea în faţa ochilor ei. În aceeaşi clipă, ea simţi toată acţiunea de pe puntea vasului transformându-se într-o ceaţă de sunete şi forme: Tolland şi Corky alergând spre ea, Xavia agitându-se înnebunită în elicopter, laserul roşu ca focul sfâşiind cerul nopţii.
Prea târziu.
Rachel se răsuci spre Tolland şi spre Corky, care alergau cât îi ţineau picioarele să se adăpostească în elicopter. Se postă în calea lor, cu braţele ridicate pentru a-i opri. Se ciocniră zdravăn şi toţi trei se prăbuşiră pe punte într-o învălmăşeală de braţe şi picioare.
Undeva, la distanţă, apăru sclipirea unei lumini albe. Rachel urmări terorizată cum o linie perfect dreaptă de gaze de emisie urmează calea fasciculului laser direct spre elicopter.
Când racheta Hellfire se izbi de fuzelaj, elicopterul se făcu bucăţi ca o jucărie stricată. Puntea fu inundată de un val de căldură şi de zgomote. De sus, începu să plouă cu bucăţi de metal încins ca nişte şrapnele de foc. Scheletul elicopterului în flăcări se ridică pe coada făcută bucăţi, se clătină o clipă, apoi căzu de pe vas, direct în apele oceanului, unde se scufundă într-un nor şuierător de aburi.
Rachel îşi închise ochii, cu respiraţia tăiată. Auzea epava elicopterului bolborosind, în vreme ce se scufunda, trasă de lângă Goya de curenţii rapizi. În tot acel haos, Michael Tolland urla. Rachel îi simţi braţele care încercau să o ridice în picioare. Numai că ea nu se putea mişca.
"Pilotul Pazei de Coastă şi Xavia sunt morţi."
"Urmăm noi."
111
Stihiile se opriră pentru moment pe gheţarul Milne, astfel încât în habisferă era linişte. Nici măcar în astfel de condiţii, Lawrence Ekstrom nu încercase să tragă un pui de somn. Petrecuse acele ore în singurătate, plimbându-se prin dom, privind în gol în puţul de extracţie, plimbându-şi palmele peste golurile din imensa rocă înnegrită.
În cele din urmă, se hotărâse.
Acum stătea în faţa videofonului din cabina de transmisii a habisferei şi privea în ochii obosiţi ai preşedintelui Statelor Unite. Zach Herney purta un halat de baie şi nu părea deloc amuzat. Ekstrom ştia că va fi şi mai puţin amuzat când va afla ceea ce avea el să-i spună.
După ce directorul administrativ al NASA termină de vorbit, pe chipul lui Herney se citea neplăcerea — ca şi cum ar fi crezut că e prea adormit ca să fi înţeles corect cele aflate.
— Stai aşa, zise Herney. Probabil că legătura e proastă şi nu aud bine. Mi-ai spus cumva că NASA a interceptat coordonatele acestui meteorit dintr-o transmisie radio de urgenţă, după care a pretins că PODS a efectuat descoperirea?
Ekstrom tăcea, singur în întuneric, dorindu-şi să se trezească cumva din acel coşmar.
Era clar că tăcerea lui nu-i convenea preşedintelui:
— Pentru numele lui Dumnezeu, Larry, spune-mi că nu e adevărat ce am auzit!
Ekstrom îşi simţi gura uscată:
— – Meteoritul a fost descoperit, domnule preşedinte! Asta e tot ce contează.
— Ţi-am cerut să-mi spui că nu e adevărat!
Tăcerea provocată de surpriză se transformă în tunet în urechile lui Ekstrom. "Trebuia să-l informez, îşi spuse el. O să fie tot mai rău."
— Domnule preşedinte, eşecul PODS vă ruina în sondaje. Când am interceptat o transmisie radio care menţiona un meteorit mare încastrat în gheaţă, am întrezărit şansa de a vă arunca înapoi în luptă.
Herney părea uluit:
— Mimând o descoperire PODS?
— PODS urma să devină operaţional în curând, dar nu îndeajuns de repede pentru alegeri. Sondajele vă arătau în scădere vertiginoasă, Sexton dădea cu NASA de toţi pereţii, aşa că…