— Eşti nebun! M-ai minţit, Larry!
— Oportunitatea asta ni s-a ivit din senin, domnule! Am decis să profit de ea. Am interceptat transmisiunea radio a canadianului care a descoperit meteoritul. Omul a murit într-o furtună. Nimeni altcineva nu ştia de meteorit. PODS se afla deasupra zonei. NASA avea nevoie de o victorie, şi noi aveam coordonatele.
— Şi de ce îmi spui toate astea acum?
— Credeam că ar trebui să ştiţi.
— Ai idee ce ar face Sexton cu aceste informaţii dacă ar afla de ele?
Ekstrom prefera să nu se gândească la această ipoteză.
— Ar povesti lumii întregi că NASA şi Casa Albă au minţit poporul american! Şi ştii ce, ar avea dreptate!
— Nu dumneavoastră aţi minţit, domnule, ci eu. Şi îmi voi da demisia dacă…
— Larry, nu asta e problema. Eu am încercat să-mi îndeplinesc funcţia bazându-mă pe adevăr şi decenţă! Fir-ar să fie! Seara asta era minunată. Plină de demnitate. Acum aflu că am minţit o lume întreagă?!?
— A fost doar o minciună nevinovată, domnule.
— Nu există aşa ceva, Larry, ripostă Herney, fumegând de furie.
Ekstrom simţi cum spaţiul strâmt al cabinei se prăbuşeşte peste el. Mai erau atât de multe de mărturisit preşedintelui… Ekstrom îşi spuse însă că era mai înţelept să aştepte până dimineaţă.
— Îmi pare rău că v-am trezit, domnule! Am crezut de cuviinţă că ar trebui să ştiţi.
În partea cealaltă a oraşului, Sedgewick Sexton trase o nouă duşcă de coniac şi se plimba de colo-colo prin apartament, cu o iritare crescândă.
"Unde naiba e Gabrielle?"
112
Gabrielle Ashe stătea în întuneric, la biroul senatorului, şi se uita urât la computerul lui Sexton.
"INVALID PASSWORD — ACCESS DENIED"
Încercase alte câteva parole care păreau promiţătoare, dar nici una nu funcţionase. După ce căutase prin încăpere vreun sertar descuiat sau un indiciu oarecare, Gabrielle aproape că renunţase. Tocmai intenţionase să plece, când zărise ceva ciudat care clipea pe calendarul senatorului de pe birou. Cineva subliniase data alegerilor cu marker fosforescent alb, roşu şi albastru. Cu siguranţă că nu fusese Sexton. Gabrielle trase calendarul mai aproape de ea. Lângă dată se vedea o exclamaţie: POTUS!
Probabil că exuberanta secretară a lui Sexton îi însemnase acea dată pe calendar ca o dovadă a gândirii pozitive. Acronimul POTUS reprezenta numele de cod pentru Preşedintele Statelor Unite folosit de Serviciile Secrete. Dacă totul decurgea bine, în ziua alegerilor Sexton avea să devină noul POTUS.
Pregătindu-se să plece, Gabrielle reaşeză calendarul pe birou şi se ridică în picioare. Brusc, se opri şi privi ecranul computerului.
"ENTER PASSWORD"
Privi din nou spre calendar.
"POTUS"
Se simţi dintr-odată invadată de speranţă. Ceva din denumirea POTUS îi spunea lui Gabrielle că reprezenta o parolă perfectă pentru Sexton. "Simplă, pozitivă, egocentrică."
Tastă literele cu repeziciune.
"POTUS"
Ţinându-şi respiraţia, apăsă tasta "return". Computerul scoase un sunet.
"INVALID PASSWORD — ACCESS DENIED"
Dezamăgită, Gabrielle renunţă. Poeni înapoi spre baie, ca să iasă tot pe unde intrase. Ajunse la jumătatea drumului, când se auzi soneria telefonului celular. Cum era deja tensionată la maximum, sunetul o făcu să tresară îngrozitor. Se opri, scoase telefonul şi privi spre ceasul de perete Jourdain pe care Sexton îl primise de la bunicul lui. "Aproape ora patru dimineaţa." La o astfel de oră apelantul nu putea fi decât Sexton. În mod clar senatorul se întreba unde era ea. "Să răspund sau să îl las să sune?" Dacă răspundea, ar fi trebuit să mintă. Dacă nu o făcea, Sexton ar fi intrat la idei.
Răspunse:
— Alo?
— Gabrielle?
Sexton părea nerăbdător:
— Ce te reţine?
— FDR Memorial, răspunse Gabrielle. Taxiul a fost blocat în trafic şi acum suntem la…
— Nu pari a fi într-un taxi.
— Nu, îl aprobă ea.
Inima îi bătea cu putere.
— Nu sunt. Am hotărât să trec pe la birou ca să iau nişte documente NASA care ar putea avea relevanţă în legătură cu PODS. Am probleme să le găsesc.
— Mă rog, grăbeşte-te! Vreau să programez o conferinţă de presă dimineaţă şi trebuie să discutăm câteva lucruri pe tema asta.
— Vin repede, promise ea.
Pe linie se lăsă tăcerea:
— Eşti în biroul tău?
Senatorul părea brusc nedumerit.
— Mda. Încă zece minute şi vin într-acolo.
O nouă pauză:
— Bine. Ne vedem în curând.
Gabrielle închise, prea preocupată ca să audă ticăitul puternic şi deosebit al nepreţuitului ceas de perete Jourdain aflat la doar câţiva paşi de ea.
113
Michael Tolland nu-şi dădu seama că Rachel e rănită decât atunci când sări să o protejeze în spatele Triton-ului şi îi văzu sângele de pe braţ. După expresia transfigurată de pe chipul ei îşi dădu seama că ea nu simţea nici un fel de durere. După ce o ridică, Tolland se răsuci să îl găsească pe Corky. Astrofizicianul se împleticea către ei cu ochii ieşiţi din orbite de groază.
"Trebuie să ne găsim un adăpost", îşi zise Tolland, forţându-se să nu se lasă pradă panicii. Din instinct, scrută cu privirea suprastructura punţilor de deasupra lor. Scările care duceau spre cabina de comandă erau în plin spaţiu deschis, iar cabina propriu-zisă nu era decât o cutie de sticlă — o ţintă perfect transparentă din aer. A urca însemna sinucidere, rezulta că au o singură direcţie de urmat.
Pentru o fracţiune de secundă, Tolland se uită plin de speranţă la submersibilul Triton, întrebându-se dacă nu exista vreo şansă să-i aducă pe toţi sub apă, la adăpost de gloanţe.
"Absurd." Triton-ul putea adăposti o singură persoană, iar vinciul de lansare avea nevoie de peste zece minute ca să coboare submersibilul sub apele oceanului aflate la peste zece metri mai jos. În plus, fără baterii şi compresoare încărcate, Triton-ul s-ar fi comportat ca un cadavru în apă.
— Vin! strigă Corky cu o voce sugrumată de panică, gesticulând spre cer.
Tolland nici măcar nu se obosi să îşi ridice privirea. Arătă spre un loc din apropiere, de unde o rampă de aluminiu cobora sub punte. Corky părea că nu are nevoie de vreo altă încurajare. Ferindu-şi capul, se repezi spre deschizătură şi se făcu nevăzut. Tolland o prinse strâns pe Rachel de mijloc şi îl urmă. Cei doi dispărură la fix, exact înainte ca elicopterul să se întoarcă, împrăştiind gloanţe deasupra capetelor lor.
Tolland o ajută pe Rachel să coboare rampa până la platforma suspendată de dedesubt. După ce ajunseră, Tolland simţi corpul fetei că devine brusc rigid. Se întoarse, temându-se să nu fi fost lovită de vreun glonţ care a ricoşat de undeva.
Când îi văzu faţa, îşi dădu seama că era vorba de altceva. Tolland urmări privirea ei îngrozită în jos şi înţelese imediat.
Rachel stătea nemişcată. Picioarele refuzau să o mai asculte. Se holba la bizara lume de sub ea.
Datorită design-ului SWATH, Goya nu avea o carenă, ci mai degrabă nişte catalige, ca un catamaran gigantic. Coborâseră prin punte pe o pasarelă cu grătare care atârna deasupra unei prăpăstii deschise, la zece metri, direct deasupra mării învolburate. Zgomotul devenise asurzitor aici, reverberându-se de partea inferioară a punţii. La groaza instinctivă a lui Rachel se adăuga faptul că luminile de sub apă ale navei continuau să ardă, aruncând proiecţii verzui adânc în oceanul aflat chiar sub ea. Rachel se trezi holbându-se la şase sau şapte siluete fantomatice din apă. Erau nişte rechini-ciocan enormi, înotând pe loc împotriva curentului — nişte forme ca de cauciuc care-şi mişcau trupurile înainte şi înapoi.
Tolland îi şopti în ureche:
— Rachel, n-ai păţit nimic. Priveşte drept înainte. Sunt chiar în spatele tău.
Braţele lui o înconjurau, încercând să-i desprindă cu blândeţe pumnii încleştaţi de balustradă. În acea clipă, Rachel zări picătura sângerie scurgându-se de pe braţul ei şi căzând printre ochiurile grătarului. Privirea ei urmări picătura în drumul spre ocean. Cu toate că nu o zări ajungând în apă, ştiu când se întâmplă evenimentul, căci rechinii se agitară instantaneu, împingând cu puternicele lor cozi şi ciocnindu-se unul de altul într-o agitaţie nebună de colţi şi de boturi.