"Lobi olfactivi telencefalici măriţi…"
"Adulmecă sângele de la peste un kilometru distanţa."
— Privirea drept înainte, repetă Tolland, cu voce puternică şi liniştitoare. Sunt chiar în spatele tău.
Rachel simţi acum mâinile lui pe şolduri, împingând-o. Forţându-se să nu se gândească la vidul de sub ea, Rachel începu să parcurgă pasarela. Undeva, deasupra, se auzea din nou elicea elicopterului. Corky se depărtase deja binişor de ei, străbătând pasarela într-o goană de om dispe-rat.
Tolland îl strigă:
— Mergi până la capăt, Corky! Apoi coboară scările!
Rachel habar n-avea încotro se îndreptau. În faţa lor, se vedea capătul unei noi rampe descendente. La nivelul apei, o punte îngustă şi scurtă mărea suprafaţa vasului. De această punte stăteau prinse mai multe ieşituri mici şi suspendate, ca un fel de miniport sub nava mamă. Pe un indicator mare se putea citi:
Rachel spera ca Michael să nu-i pună să înoate. Teama îi spori atunci când Tolland se opri în dreptul unor dulapuri pline de sârme care flancau pasarela. Deschise uşile, dezvăluind privirii mai multe costume de scafandru, tuburi de respirat, labe de înotat, veste de salvare şi lănci electrice de apărare. Înainte ca ea să scoată vreun sunet şi să protesteze, Tolland întinse mâna şi apucă un pistol de semnalizare.
— Hai să mergem!
Se mişcau din nou.
Undeva în faţă, Corky ajunsese la rampă şi o coborâse deja pe jumătate.
— O văd! strigă el, cu o voce care părea de-a dreptul veselă pe deasupra tunetelor oceanului.
"Ce vezi?", se întrebă Rachel, în vreme ce Corky ajunsese jos şi acum alerga de-a lungul unei pasarele înguste. Rachel nu zărea decât oceanul înţesat cu rechini care se apropiau tot mai periculos. Tolland o împinse mai departe. Brusc, zări motivul bucuriei lui Corky… La capătul punţii de dedesubt era amarată o mică barcă cu motor. Corky alerga spre ea.
Rachel îşi făcu ochii mari.
"Vom fugi de un elicopter într-o barcă cu motor?"
— Are un radio la bord, îi explică Tolland. Şi, dacă ne putem îndepărta suficient de bruiajul elicopterului…
Rachel nu mai auzi nici un cuvânt. Tocmai zărise ceva care îi îngheţa sângele în vine.
— Prea târziu, cârâi ea, întinzând un deget tremurând.
"Suntem terminaţi…"
Când se întoarse, Tolland îşi dădu seama într-o fracţiune de secundă că totul se terminase.
Dincolo de capătul navei, ca un dragon zgâindu-se în deschiderea unei peşteri, elicopterul negru coborâse extrem de jos şi stătea cu botul spre ei. Pentru o clipă, Tolland avu impresia că maşinăria avea să zboare drept spre ei prin mijlocul navei. Însă elicopterul începu să se încline, ţintind victimele. Tolland urmări direcţia ţevilor de mitralieră. "Nu!"
Ghemuit lângă barca cu motor şi dezlegând parâmele, Corky îşi înălţă privirea exact în clipa în care mitralierele de sub elicopter începură să scuipe o ploaie de gloanţe. Corky sări ca şi cum ar fi fost atins. Se feri înnebunit din calea gloanţelor şi sări în barcă, lipindu-se de fundul ei. Mitralierele se opriră. Tolland îl zări pe Corky târându-se în barcă. Partea de jos a piciorului drept era acoperită de sânge. Ghemuit sub dunetă, Corky întinse mâna şi scotoci printre butoanele de comandă până găsi cheia de contact. O răsuci şi motorul Mercury de 250 de cai putere se trezi la viaţă o clipă mai târziu, din botul elicopterului se ivi iarăşi fasciculul laser roşu, ţintind şalupa cu o rachetă.
Tolland reacţionă instinctiv, apucând singura armă pe care o avea.
Pistolul de semnalizare din mâna lui sfârâi când Tolland apăsă cocoşul. Un fascicul orbitor ţâşni pe o traiectorie orizontală pe subnavă, îndreptându-se direct către elicopter. Chiar şi aşa, Tolland pricepu că acţionase prea târziu. În vreme ce dâra de lumină se îndrepta spre parbrizul elicopterului, lansatorul de rachete de sub aeronavă emise propriul fascicul de lumină. În aceeaşi fracţiune de secundă cu lansarea rachetei, aeronava viră brusc şi ieşi din raza vizuală pentru a evita impactul cu racheta de semnalizare.
— Ai grijă! strigă Tolland, trântind-o pe Rachel pe pasarelă.
Racheta devie de la traseu, ratându-l pe puţin pe Corky, o luă de-a lungul navei şi se izbi de baza cataligei aflate la zece metri sub Rachel şi Tolland.
Se auzi un zgomot infernal. De sub ei, ţâşniră coloane de apă şi de foc. Bucăţi de metal contorsionat zburară prin aer şi se ciocniră de pasarela de sub picioarele lor. Explozia rachetei schimbase poziţia navei. Goya îşi stabili încet echilibrul, într-o poziţie uşor înclinată.
După ce fumul se mai limpezi, Tolland văzu că una dintre cele patru catalige principale ale navei fusese grav avariată. Curenţii puternici de apă trăgeau de stâlpul metalic, ameninţând să îl rupă. Scara în spirală care cobora pe ultima pasarelă părea să atârne de un fir de aţă.
— Haide! îi strigă Tolland, împingând-o pe Rachel într-acolo.
"Trebuie să ajungem jos!"
Era însă prea târziu. Cu un trosnet, scările se rupseră de stâlp şi se prăbuşiră în mare.
Deasupra vasului, Delta One se luptă să controleze şi reuşi într-un final să echilibreze elicopterul. Orbit, pe moment, de fascicolul luminos al rachetei de semnalizare, trăsese de manşă în sus instinctiv, determinând ratarea ţintei de către racheta Hellfire. Blestemând, Delta One se orientă acum asupra provei navei, pregătindu-se să coboare la loc şi să termine treaba.
"Elimină toţi pasagerii." Ordinul controlorului fusese cât se poate de explicit.
— La naiba! Priveşte! îi strigă Delta Two de pe scaunul lui din spate, arătând pe geamul exterior. O şalupă!
Delta One se răsuci şi văzu o şalupă Crestliner împroşcată de gloanţe îndepărtându-se de Goya şi încercând să dispară în noapte.
Trebuia să ia o hotărâre.
114
Cu mâinile pline de sânge, Corky strângea cu putere timona bărcii cu motor, în vreme ce aceasta tăia valurile oceanului. Împinse până la fund maneta de viteze înainte, încercând să obţină cât mai repede viteza maximă. Abia în acea clipă simţi durerea sfâşietoare. Privi în jos şi îşi zări piciorul drept sângerând. Brusc, ameţi.
Sprijinindu-se de timonă, Corky se răsuci şi se uită la Goya, dorindu-şi ca elicopterul să se ia după el. Din pricină că rămăseseră prinşi pe pasarelă, Corky nu putuse ajunge la Tolland şi la Rachel. Atunci fusese forţat să ia o decizie pe loc.
"Divide şi stăpâneşte."
Corky ştia că, dacă reuşea să ademenească elicopterul la o distanţă suficient de mare de Goya, Tolland şi Rachel ar fi avut o şansă să ceară ajutor prin radio. Din nefericire, privind peste umăr către nava iluminată, Corky zări elicopterul care plana pe loc, ca şi cum cei dinăuntru nu s-ar fi decis cum să acţioneze în continuare.
"Haideţi, ticăloşilor! Veniţi după mine!"
Însă elicopterul nu se mişcă din loc. Din contră, se aşeză deasupra carenei navei, se alinie cu aceasta şi coborî, aterizând pe punte. "Nu!" Corky urmări cu groază desfăşurarea evenimentelor, înţelegând abia acum că îi părăsise pe Rachel şi pe Tolland şi că aceştia rămăseseră ca pradă sigură pentru vânători.
Acum îi revenea lui sarcina de a cere ajutor prin radio. Căută pe bordul de control şi găsi staţia radio. Apăsă pe comutatorul de pornire. Nu se întâmplă nimic. Nici o luminiţă. Nici un pârâit. Răsuci butonul volumului la maximum. Nimic. "Haide odată!" Dădu drumul timonei şi se aplecă să vadă mai bine. Aplecându-se, piciorul îl săgetă îngrozitor de durere. Privirea i se fixă pe staţia radio. Nu-i veni să-şi creadă ochilor. Panoul de control fusese ciuruit de gloanţe, iar staţia radio era făcută praf. Prin bord ieşeau sârme. Se holbă într-acolo, nevenindu-i să creadă.