Delta One privi peste umăr:
— Vreţi să dezactivez umbrela de bruiaj ca să îl puteţi suna?
Controlorul se uită la Rachel şi la Tolland. Îi vedea pe amândoi foarte bine. Dacă oricare dintre ei ar fi făcut un gest de a scoate un telefon celular sau o staţie radio, Delta One ar fi reacţionat imediat în mod decisiv. Riscul era minim.
— Opreşte umbrela, îi ordonă controlorul, scoţând un telefon celular. O să văd dacă Rachel minte. Apoi o să găsim o cale să-l salvăm pe Delta Two şi să punem capăt porcăriei ăsteia.
În Fairfax, operatoarea de la centrala principală NRO devenea din ce în ce mai nerăbdătoare.
— Aşa cum tocmai v-am explicat, nu văd nici un Jim Samiljan la Divizia Planificare şi Analiză.
Apelantul insistă:
— Aţi încercat ortografieri multiple? Aţi încercat la alte departamente?
Operatoarea verificase deja; o făcu din nou. După câteva secunde, reveni la telefon:
— N-avem nici un angajat în agenţie cu numele Jim Samiljan. Oricum s-ar pronunţa şi scrie acest nume.
Apelantul păru mulţumit de rezultat:
— Deci sunteţi sigură că NRO nu are nici un angajat pe nume Jim Samil…
Pe linie se auziră brusc zgomote. Cineva ţipă. Apelantul înjură cu voce tare, apoi închise.
La bordul elicopterului, Delta One urla de furie în vreme ce încerca să reactiveze sistemul de bruiaj. Îşi dăduse seama prea târziu. În mulţimea de controale iluminate din cabina elicopterului, un mic indicator LED arăta că de pe Goya se transmitea un mesaj prin SATCOM. "Dar cum? Nimeni nu a părăsit puntea!" Înainte ca Delta One să reuşească activarea umbrelei, conexiunea de pe navă se închise de la sine.
În hidrolab, dispozitivul de trimitere a faxurilor clipea satisfăcut.
"CARRIER FOUND… FAX SENT
(GĂSIT LINIE DE TRANSMITERE… MESAJ TRIMIS)"
121
"Ucide sau eşti ucis." Rachel descoperea o latură a ei pe care nu şi-o cunoştea. Fiinţa care lupta pentru supravieţuire — o necesitate imperioasă alimentată de frică.
— Ce conţinea acel fax? se interesă vocea din staţia criptată:
Rachel fu uşurată când află confirmarea trimiterii mesajului:
— Plecaţi de aici, le ceru ea, vorbind în staţie şi uitându-se urât la cei din elicopter. S-a terminat. Secretul vostru s-a aflat.
Rachel îi puse pe atacatori la curent cu toate informaţiile pe care le trimisese. O jumătate de duzină de pagini cu text şi ilustraţii. Dovezile irefutabile ale falsificării meteoritului.
— Dacă ne faceţi vreun rău, situaţia voastră se va agrava şi mai mult Se lăsă o tăcere încordată:
— Cui i-ai trimis faxul?
Rachel n-avea nici cea mai mică intenţie de a răspunde la o asemenea întrebare. Ea şi Tolland aveau nevoie de timp. Se poziţionaseră în apropierea deschizăturii din punte, în linie dreaptă cu Triton-ul, astfel încât pilotului din elicopter îi era imposibil să tragă fără a-i face rău soldatului prins în cleştii metalici.
— William Pickering, rosti vocea, părând ciudat de optimistă. Ai trimis faxul lui William Pickering.
"Greşit", îi răspunse Rachel în gând. Pickering ar fi fost prima opţiune, însă fusese obligată să aleagă pe altcineva temându-se ca atacatorii să nu-l fi eliminat deja pe Pickering, o mutare a cărei îndrăzneală ar fi reprezentat o mărturie înfricoşătoare a hotărârii inamicului ei. Într-un moment de disperare, Rachel trimisese faxul pe celălalt număr pe care îl ştia pe dinafară.
Faxul din biroul tatălui ei.
Acel număr se întipărise în mod dureros în memoria ei după moartea maică-sii, când taică-său hotărâse să dispună de averea familiei după bunul lui plac fără a se mai consulta cu Rachel. Fata nu-şi imaginase niciodată că avea să apeleze la el în caz de nevoie, însă în noaptea asta omul poseda două calităţi vitale — avea toate motivele politice corecte pentru a da drumul datelor legate de meteorit fără nici o ezitare şi dispunea de suficientă prestanţă pentru a suna la Casa Albă şi a strânge administraţia de ouă suficient de tare ca aceasta să dea ordinul de retragere a echipei de asasini.
Cu toate că era foarte probabil ca senatorul să nu fie la birou la o astfel de oră, Rachel ştia că biroul lui era mai sigur ca un seif de bancă. Chiar dacă atacatorii aflau unde trimisese ea faxul, erau prea puţine şanse ca ei să treacă de securitatea extrem de rigidă din clădirea Senatului şi să intre prin efracţie în biroul unui senator fără ca nimeni să nu sesizeze.
— Oriunde ai trimis acel fax, zise vocea de deasupra, destinatarul a intrat într-un mare pericol.
Rachel ştia că trebuie să-şi păstreze poziţia de forţă, indiferent de frica pe care o simţea. Făcu un semn înspre soldatul prins în cleştii Triton-ului. Picioarele îi atârnau deasupra abisului, lăsând picături de sânge să cadă de la o înălţime de zece metri direct în apele oceanului.
— Singura persoană de aici care este în pericol e agentul vostru, ameninţă ea în staţie. S-a terminat! Renunţaţi. Datele au fost transmise! Aţi pierdut! Părăsiţi zona sau omul ăsta moare!
Vocea de sus ripostă:
— Domnişoară Sexton, nu înţelegeţi importanţa…
— Să înţeleg? explodă Rachel. Înţeleg că aţi ucis oameni nevinovaţi! Înţeleg că aţi minţit în legătură cu meteoritul! Şi mai înţeleg că nu o să scăpaţi aşa uşor! S-a terminat, chiar dacă ne omorâţi pe toţi!
Urmă o lungă tăcere. Într-un târziu, vocea rosti:
— Vin jos.
Rachel simţi cum îi înţepenesc muşchii. "Vine jos?"
— Sunt neînarmat, mai zise vocea. Nu acţiona în pripă. Noi doi trebuie să discutam între patru ochi.
Înainte ca Rachel să poată reacţiona, elicopterul se lăsă pe puntea navei. Uşa pentru pasageri din fuzelaj se deschise, lăsând să iasă o siluetă dinăuntru. Era un bărbat îmbrăcat cu haină neagră şi cravată. Pentru o clipă, Rachel nu mai ştiu ce să creadă.
Se holba la William Pickering.
Directorul NRO stătea pe punte şi o privea pe Rachel cu regret. Nu şi-ar fi imaginat niciodată că acea zi se va sfârşi într-un asemenea mod. În timp ce se îndrepta spre ea, îi zări emoţiile din ochi îngemănându-se într-un joc al luminilor care putea deveni extrem de periculos.
Şoc, trădare, confuzie, furie.
"Toate sunt de înţeles, gândi el. Sunt atât de multe pe care nu le înţelege."
Pentru o clipă, Pickering îşi aminti de fiica lui, Diana, şi se întrebă ce simţise ea înainte de a muri. Diana şi Rachel erau victime ale aceluiaşi război, un război pe care Pickering jurase să-l poarte până la moarte. Uneori pierderile puteau fi foarte dureroase.
— Rachel, zise Pickering. Încă mai putem rezolva această criză. Sunt multe pe care trebuie să ţi le explic.
Rachel Sexton mai avea puţin şi vomita. Tolland era cel care ţinea acum pistolul mitralieră, aţintindu-l spre pieptul lui Pickering. Şi el părea uluit.
— Stai pe loc! strigă Tolland.
Pickering se opri la o distanţă de cinci metri, focalizându-şi privirea asupra lui Rachel.
— Tatăl tău ia mită, Rachel! Bani negri de la companii aerospaţiale private. Vrea să închidă NASA şi să deschidă spaţiul cosmic sectorului privat. Trebuia oprit, din raţiuni de securitate naţională.
Pe chipul lui Rachel nu se putea citi nimic. Pickering oftă:
— Cu toate greşelile ei, NASA trebuie să rămână o entitate guvernamentală.
"Cu siguranţă că ea poate înţelege care sunt pericolele", îşi spuse Pickering. Privatizarea ar fi putut arunca cele mai strălucite minţi şi idei ale NASA în braţele sectorului privat. Nucleul acela de inteligenţă sclipitoare s-ar fi dizolvat. Armata şi-ar fi pierdut accesul la tehnologie. Companiile aerospaţiale private, în lupta lor de a acumula capital, ar fi început să vândă idei şi patente NASA oricui ar fi licitat mai mult din lume!
Rachel răspunse cu voce sugrumată:
— Aţi falsificat meteoritul şi aţi ucis oameni nevinovaţi… În numele securităţii naţionale?
— Planul nu prevedea aşa ceva, răspunse Pickering. Trebuia salvată o importantă agenţie guvernamentală. Uciderea oamenilor nu era inclusă în strategie.