Michael Tolland se încruntă. "O greşeală în documentarul meu?"
Rachel Sexton stătea în toaleta avionului şi se privea în oglindă. Îşi spuse că arăta cam palidă la faţă şi mai obosită decât crezuse. Groaza din acea noapte o epuizase. Se întrebă cât va mai dura până când tremuratul din suflet avea să înceteze sau până când avea să se mai apropie de vreun ocean. Îşi scoase gluga cu însemnele submarinului U.S.S. Charlotte şi îşi lăsă părul desfăcut. "E mai bine", se felicită singură, simţindu-se deja mai aproape de ea însăşi.
Uitându-se în oglindă, Rachel sesiză îngrijorarea profundă din ochi. Tot acolo însă văzu şi rezolvarea. Era un dar primit de la mama ei. "Nimeni nu trebuie să-ţi spună ce să faci şi ce nu." Se întrebă dacă mama ei văzuse de acolo, de sus, ce se petrecuse în seara asta. "Cineva a încercat să mă omoare, mami. Cineva a încercat să ne omoare pe toţi…"
La fel ca în urmă cu câteva ore, Rachel se gândi la o listă cu nume posibile.
"Lawrence Ekstrom… Marjorie Tench… Preşedintele Zach Herney." Toţi aveau motive. Mai înfiorător, toţi dispuneau de mijloace necesare să o facă. "Preşedintele nu e implicat", căută Rachel să se convingă, agăţându-se de speranţa că preşedintele pe care îl respecta mai mult decât pe propriul tată nu era decât un personaj nevinovat. În tot acest incident misterios.
"Încă nu ştim nimic."
"Nici cine… nici dacă… nici de ce."
Şi-ar fi dorit să aibă nişte răspunsuri pentru William Pickering, dar până acum nu reuşise decât să ridice şi mai multe semne de întrebare.
După ce părăsi toaleta, Rachel constată cu surprindere că Michael Tolland nu se găsea pe scaunul lui. Corky aţipise. În vreme ce Rachel privi în jur, Mike deschise uşa cabinei, lăsând-o pe Rachel să vadă cum pilotul atârnă radiofonul de la bord în furca lui. În ochii lui Tolland se citea îngrijorarea.
— Ce s-a întâmplat? se interesă Rachel.
Tolland îi relată cu o voce tulburată mesajul primit.
"O greşeală în prezentarea lui?" Rachel îşi zise că Tolland exagerează.
— Probabil că nu e nimic. Nu ţi-a explicat clar care este greşeala?
— Ceva care are legătură cu petrologia meteoritică.
— Structura rocii?
— Mda. A zis că singurii oameni care ar observa eroarea ar fi doar o mână de alţi geologi. Se pare că această eroare pe care am făcut-o se leagă de compoziţia meteoritului.
Rachel trase scurt aer în piept. Acum înţelegea.
— Condrulele?
— Nu ştiu, dar coincidenţa pare prea mare.
Rachel fu de acord. Condrulele reprezentau ultimele dovezi care sprijineau clar pretenţia NASA legată de autenticitatea meteoritului.
Lângă ei apăru Corky, frecându-se la ochi:
— Ce se întâmplă?
Tolland îl puse la curent.
Corky se strâmbă şi clătină din cap:
— Condrulele nu sunt o problemă, Mike. N-au cum. Toate informaţiile pe care le-ai avut au venit de la NASA. Şi de la mine. Erau extrem de corecte.
— Ce altă eroare petrologică puteam comite?
— Cine naiba poate şti? În plus, ce cunosc petrologii marini despre condrule?
— Habar n-am, dar Xavia e o tipă extrem de deşteaptă.
— Având în vedere circumstanţele, interveni Rachel, eu cred că ar trebui să discutăm cu această femeie înainte de a vorbi cu directorul Pickering.
Tolland ridică din umeri:
— Am sunat-o de patru ori şi mi-a răspuns robotul. Probabil că e în hidrolab şi, oricum, nu aude nimic. Nu va primi mesajele mele decât cel mai devreme mâine dimineaţă.
Se opri şi se uită la ceas.
— Deşi…
— Deşi ce?
Tolland o privi fix pe Racheclass="underline"
— Cât de important crezi că este să discutăm cu Xavia înainte de a vorbi cu şeful tău?
— Dacă are ceva de zis legat de condrule? Eu aş zice că situaţia e critică. Mike, momentan noi dispunem de tot felul de date contradictorii. William Pickering este genul de om obişnuit cu răspunsuri clare. Când îl vom întâlni, mi-ar plăcea tare mult să am nişte elemente clare pe baza cărora să purtăm discuţia.
— Atunci ar trebui să facem o oprire.
Rachel simţi un junghi:
— Pe nava ta?
— E aproape de coastă, lângă New Jersey. Aproape chiar pe drumul nostru înspre Washington. Putem discuta cu Xavia şi astfel aflu ce ştie ea. Corky are încă la el mostra de meteorit, iar dacă Xavia vrea să-i facă nişte teste, nava este bine dotată cu echipamente de laborator. Nu-mi imaginez că ne va lua mai mult de o oră ca să obţinem nişte răspunsuri concludente.
Rachel simţi cum o cuprinde anxietatea. O neliniştea profund gândul că va avea de-a face iarăşi cu oceanul, atât de repede. "Răspunsuri concludente, îşi spuse ea, tentată de şansa ivită. Pickering va dori, cu siguranţă, nişte răspunsuri."
92
Delta One se bucura că a ajuns din nou la nivelul solului.
Chiar dacă zburase doar la jumătate din capacitate şi o luase pe o rută ocolitoare peste ocean, aeronava Aurora îşi terminase călătoria în mai puţin de două ore, permiţând echipei Delta Force să obţină un avantaj serios în luarea de poziţii şi pregătirea misiunii suplimentare de lichidare cerute de controlor.
Aflată acum pe o pistă militară privată în afara oraşului Washington, echipa lăsă aeronava în urmă şi se urcă la bordul noului ei mijloc de transport — un elicopter OH-58D Kiowa Warrior care deja îşi încălzea motoarele.
"Controlorul ne-a pus la dispoziţie ce e mai bun", îşi spuse Delta One.
Proiectat iniţial drept elicopter de observare, Kiowa Warrior fusese "extins şi îmbunătăţit", astfel creându-se cea mai nouă ramură de elicoptere militare de atac. Kiowa se lăuda cu posibilitatea de vedere termală în infraroşu, care îi permisese proiectantului să-l înzestreze cu arme de precizie ghidate prin laser precum rachetele aer-aer Stinger şi sistemul de rachete AGM-l148 Hellfire. Un microprocesor cu semnal digital de înaltă viteză permitea urmărirea simultană multiţintă — până la şase ţinte. Puţini erau inamicii care zăriseră un Kiowa de aproape şi supravieţuiseră ca să mai apuce şi să povestească.
Urcându-se pe scaunul pilotului şi punându-şi centura de siguranţă, Delta One simţi un fior cunoscut în vene. Se antrenase pe acest elicopter şi zburase cu el în trei operaţiuni secrete. Bineînţeles că niciodată până acum nu doborâse cu ajutorul lui o oficialitate proeminentă americană. Trebuia să admită că elicopterul Kiowa reprezenta aeronava perfectă pentru o asemenea misiune. Motorul Rolls-Royce şi palele gemene rigide "turau silenţios", ceea ce în esenţă însemna că o ţintă aflată pe sol nu auzea elicopterul decât atunci când acesta era chiar deasupra ei. Iar pentru că dispunea de capacitatea de a zbura fără lumini şi era vopsită în negru, fără numere reflectorizante pictate pe fuzelaj, aeronava era invizibilă, cu excepţia cazului în care ţinta avea radar.
"Elicoptere negre, tăcute."
Susţinătorii teoriei conspiraţiei înnebuniseră de-a dreptul. Unii pretindeau că invazia tăcutelor elicoptere negre reprezenta o dovadă a existenţei "trupelor Noii Ordini Mondiale", aflate sub autoritatea Naţiunilor Unite. Alţii susţineau că aceste obiecte erau sonde extraterestre tăcute. Mai erau şi unii care zăriseră elicopterele Kiowa zburând în formaţie noaptea şi care fuseseră păcăliţi să creadă că vedeau luminile fixe ale unei aeronave mult mai mari — o farfurie zburătoare singuratică, aparent capabilă de zbor vertical.
O nouă farsă. Însă armatei îi plăcea această diversiune.
În timpul unei recente operaţiuni secrete, Delta One pilotase un Kiowa înarmat cu cea mai nouă şi secretă tehnologie militară americană — o armă holografică ingenioasă poreclită S M. În ciuda asocierii numelui cu termenul larg folosit pentru sado-masochism, S M însemna smoke and mirrors22 — imagini holografice "proiectate" pe cer deasupra teritoriului inamic. Kiowa folosise tehnologia S M pentru a proiecta holograme ale aeronavei americane deasupra unei instalaţii inamice antiaeriene. Panicaţi, artileriştii trăseseră înnebuniţi asupra fantomelor care le dădeau târcoale. După ce muniţia li se terminase, Statele Unite trimiseseră în luptă armele adevărate.