"În seara asta este vorba de o urgenţă", îşi zise ea.
Deschise uşa debaralei.
Interiorul era strâmt şi plin cu şerveţele, cârpe de şters pe jos şi rafturi cu role de hârtie igienică. Cu o lună înainte, Gabrielle căuta acolo prosoape de hârtie, când descoperise ceva neaşteptat. Neputând să ajungă la hârtia de pe raftul de sus, folosise coada unei mături pentru a determina căderea unei role. În timpul operaţiunii, lovise o placă din tavan. Căţărându-se ca să pună la loc placa, auzise cu surprindere vocea senatorului Sexton.
Limpede precum cristalul.
După natura ecoului, îşi dăduse seama că senatorul vorbea singur, în vreme ce se afla în camera lui privată de baie. Încăperea părea a fi separată de debaraua toaletei femeilor doar prin nişte plăci despărţitoare din material lemnos.
Aflându-se din nou în debara în seara asta, cu un scop mult mai important decât obţinerea unor prosoape de hârtie, Gabrielle îşi scoase pantofii, se căţără pe rafturi, scoase placa din tavan şi se trase în sus. "S-a zis şi cu securitatea naţională", îşi spuse ea, în timp ce se întreba câte legi federale şi statale era ea pe punctul de a încălca.
Dându-şi drumul prin tavanul băii senatorului, Gabrielle îşi sprijini piciorul de marginea rece din porţelan a căzii, apoi sări pe podea. Ţinându-şi respiraţia, ieşi din baie şi intră în biroul senatorului.
Covoarele orientale din încăpere îi dădeau o senzaţie de moliciune şi căldură.
107
La patruzeci şi cinci de kilometri depărtare, un elicopter Kiowa negru, de atac, zbura deasupra pădurii de pini din nordul statului Delaware. Delta One verifică datele despre coordonate, înscrise în sistemul de navigaţie automată.
Deşi dispozitivul de comunicaţii pe care îl folosea Rachel şi telefonul celular al lui Pickering erau criptate pentru protecţia convorbirilor, nu interceptarea conţinutului lor fusese scopul pentru care echipa Delta Force încercase interceptarea convorbirii, ci stabilirea poziţiei. Prin utilizarea triangulaţiei computerizate şi a Sistemului Global de Poziţionare GPS, determinarea coordonatelor unei transmisiuni devenea o sarcină semnificativ mai uşoară decât decriptarea unei convorbiri.
Delta One se amuza întotdeauna când se gândea că posesori de telefoane celulare habar n-aveau că, de fiecare dată când efectuau un apel, orice serviciu guvernamental de ascultare a convorbirilor telefonice le putea depista locaţia, dacă avea chef, cu o precizie de trei metri, oriunde s-ar fi aflat pe suprafaţa globului — nesemnificativă caracteristică a mobilităţii în comunicaţii pe care operatorii de telefonie mobilă nu o făceau niciodată publică. În noaptea asta, de îndată ce echipa Delta Force obţinuse accesul la frecvenţele de recepţie ale telefonului celular al lui William Pickering, depistarea coordonatelor oricărui apel către acel telefon devenise floare la ureche.
Îndreptându-se acum pe un curs direct către ţintă, Delta One se apropia de intrarea în raza de acţiune, de sub treizeci de kilometri, a unui posibil radar.
— Umbrela e activată? întrebă el, întorcându-se spre Delta Two, care manevra radarul şi sistemul de arme de la bord.
— Afirmativ. Aşteptăm să intrăm în raza de acţiune de opt kilometri.
"Opt kilometri", îşi zise Delta One. Trebuia să controleze jucăria care se afla adânc în raza de acţiune a radarului ţintei pentru a putea folosi armele Kiowei. Nu se îndoia că cineva de la bordul navei Goya cerceta acum cu nelinişte cerul, şi, deoarece misiunea echipei Delta Force era să elimine ţinta fără să permită emiterea vreunui S.O.S., Delta One trebuia acum să se apropie cât mai mult de pradă, fără să o alarmeze.
La douăzeci şi trei de kilometri distanţă, aflat încă în afara razei de acţiune a potenţialului radar inamic, Delta One întoarse brusc elicopterul cu treizeci şi cinci de grade spre vest. Se ridică la o mie de metri altitudine — plafonul de zbor pentru avioane de mici dimensiuni — şi îşi potrivi viteza la 110 noduri.
Pe puntea navei, radarul de la bordul elicopterului Pazei de Coastă scoase un sunet când un nou contact se ivi în perimetrul pe care-l acoperea de cincisprezece kilometri. Pilotul se ridică pe scaun şi studie ecranul. Contactul părea să aparţină unui avion mic ce se îndrepta spre vest în susul coastei.
Probabil se îndrepta spre Newark.
Cu toate că traiectoria actuală a avionului îl aducea la o apropiere de şase kilometri de Goya, culoarul de zbor părea ales la întâmplare. Chiar şi aşa, din vigilenţă, pilotul Pazei de Coastă urmări punctul care clipea trasând o linie leneşă în partea dreaptă a ecranului. În punctul cel mai apropiat, avionul avea să se afle la şase kilometri depărtare. Aşa cum era de aşteptat, avionul continuă să zboare — de acum îndepărtându-se de ei.
"Şase kilometri şi două sute de metri. Şase kilometri şi jumătate."
Pilotul răsuflă uşurat.
Apoi se petrecu un lucru extrem de ciudat.
— Umbrela a fost activată, zise Delta Two, ridicând degetele mari de la ambele mâini în sus, în semn că totul decurge conform planului. Barajul, zgomotele modulate şi pulsurile de acoperire sunt activate şi fixate pe ţintă.
Delta One manevră manşa cu atenţie şi viră strâns la dreapta, aşezând aeronava pe un curs direct către Goya. Manevra n-avea cum să fie observată pe radarul navei.
— Cu siguranţă, e mai bună decât sacii cu bruiaj din tablă! strigă Delta Two.
Delta One trebuia să fie de acord. Bruierea radarelor fusese inventată în Al Doilea Război Mondial, când un aviator britanic deştept începuse să arunce din avion saci cu fân înveliţi în foi de tablă, în vreme ce bombarda ţintele. Radarele germanilor depistau atât de multe contacte reflectorizante încât habar n-aveau în care dintre acestea să tragă. De atunci tehnica fusese substanţial îmbunătăţită.
Sistemul de bruiere a radarelor de la bordul elicopterului Kiowa însemna una din cele mai devastatoare arme militare de atac electronic. Transmiţând o umbrelă de zgomote parazite de spectru larg de frecvenţă în atmosferă deasupra unor anumite coordonate de suprafaţă, Kiowa putea înşela ochii, urechile şi vocea ţintei avute în vizor. Cu câteva clipe în urmă, probabil că toate radarele de la bordul navei Goya amuţiseră. Când echipajul avea să-şi dea seama că trebuie să ceară ajutor, probabil că n-avea să mai fie capabil de nici o transmisie. Comunicaţiile unei nave se bazau pe unde radio de mare frecvenţă şi nu pe cabluri. Dacă Kiowa se apropia suficient de mult, toate sistemele de comunicaţii ale navei aveau să îşi înceteze funcţionarea, semnalele emise de ele fiind blocate de norul invizibil de zgomote parazite lansate de botul elicopterului ca un far orbitor.
"Izolare perfectă, îşi spuse Delta One. Sunt lipsiţi de apărare."
Victimele găsiseră o cale norocoasă şi şireată de a evada de pe gheţarul Milne, dar asta nu se va mai repeta. Rachel Sexton şi Michael Tolland comiseseră o greşeală când hotărâseră să părăsească ţărmul. Avea să fie ultima.
În Casa Albă, Zach Herney se ridică ameţit în capul oaselor şi apucă receptorul telefonului.
— Acum? Ekstrom vrea să stea de vorbă cu mine acum?
Herney îşi miji iarăşi ochii spre ceasul de pe noptieră: 3.17 A.M.
— Da, domnule preşedinte, îi zise ofiţerul de comunicaţii. Spune că e urgent.
108
În vreme ce Corky şi Xavia se agitau în jurul dispozitivului care măsura nivelul de zirconiu din condrule, Rachel îl urmă pe Tolland într-o cameră lipită de laborator. Aici Tolland porni un alt computer. Oceanograful părea că vrea să mai verifice o informaţie.
În vreme ce computerul se încălzea, Tolland se întoarse spre Rachel cu gura întredeschisă, ca şi cum ar fi vrut să îi spună ceva, dar nu ştia cum să înceapă.