Cosmonava pulsativă a dat, în sfîrșit, posibilitate omenirii să studieze de la o mică distanță astrul de carbon pentru a înțelege natura proceselor de transformare a materiei din interiorul acestuia; cheia acestor procese încă nu fusese găsită de fizicienii de pe Pămînt.
Echipajul navei interastrale se trezi, și fiecare dintre membrii lui își începu cercetările, datorită cărora pentru cei rămași pe Pămînt avea să fie ca și mort vreme de șapte sute de ani. Nava părea că se mișcă acum foarte încet, dar o înaintare mai rapidă nici nu era necesară.
«Tellur» zbura cu o ușoară deviere spre sud de astrul de carbon, pentru ași feri de radiațiile acestuia ecranul locatorului. Și astfel oglinda neagra a aparatului rămînea mereu întunecată vreme de saptămîni, luni și ani de zile.
«Tellur» — sau, cum era trecut în registrul flotei siderale a Pămîntului: I.F. - 1 (ZET — 685), prima cosmonavă de cîmp invers sau cea dea șase sute optzeci și cincea din numărul total al navelor interastrale — nu era atît de mare ca navele de cursă lungă care circulau cu o viteză mai mică decît cea a luminii. La construirea lor se renunțase doar de puțină vreme — de la inventarea cosmonavelor pulsative. Acele uriașe nave de cursă lungă duceau cu sine un echipaj ce ajungea pînă la două sute de persoane, iar generațiile care se succedau pe bord făceau posibilă cercetarea unor considerabile distanțe ale spațiului interastral.
De fiecare dată, la întoarcerea cosmonavelor de cursă lungă își făceau apariția pe Pămînt cîteva zeci de oameni veniți dintro altă vreme — reprezentanți ai unui trecut îndepărtat. Și, cu toate că nivelul dezvoltării lor era excelent, acestor ființe revenite din trecut noile timpuri li se păreau stranii, și adesea pe acești cutreierători ai cosmosului ajungea săi fure din rîndurile celorlalți o adîncă melancolie sau un dor de izolare.
Acum. cosmonavele pulsative îi vor duce pe oameni și mai departe. Și, în scurt timp, după măsurătoarea acestor cosmonauți, se vor ivi și în societatea omenească Mathusalemi, a căror vîrstă va număra milenii. Cei cărora le va reveni să plece spre celelalte galaxii se vor întoarce pe planeta lor natală după trecerea a milioane de ani. Iată ce se dovedise a fi «cealaltă față», reversul curselor lungi prin Cosmos, obstacolul pe care natura îl ridicase cu perfidie în calea fiului său cuprins de neastîmpăr. Echipajele noilor cosmonave numărau doar cîte opt oameni. Acestor exploratori ai nețărmuritului Cosmos și, totodată, ai viitorului lea fost interzis (revocînduse dispozițiile anterioare, pozitive) să aibă copii în timpul călătoriei[13].
Și cu toate că «Tellur» avea dimensiuni mai reduse decît predecesorii săi, el reprezenta, totuși, o navă uriașă, în interiorul căreia echipajul, puțin numeros, se simțea în largul său.
Revenirea la realitate după un somn îndelungat aduse, ca de obicei, un aflux de energie. Echipajul cosmonavei — alcătuit în majoritate din tineri — își petrecea timpul în sala de gimnastică.
Inventau exerciții dintre cele mai grele, dansuri fanteziste sau făceau tot felul de acrobații complicate în colțul antigravitațional al sălii, cu ajutorul unor centuri de respingere și al unor inele prinse de mîini și picioare. Astronavigatorilor le plăcea să înoate în marele bazin cu apă ionizată, fosforescentă, care păstra minunata culoare azurie a leagănului popoarelor lumii — Mediterana…
Kary Ram își scosese haina de lucru și se avîntă spre bazin, dar un glas vesel îl opri locului:
— Kary, ajutămă! Fără dumneata nu pot să fac această flexiune.
Chimsta Taina Dan, o fată înaltă, îmbrăcată cu o tunică scurtă dintro țesătură verzuie, strălucitoare, în ton cu ochii ei, era cea mai tînără și cea mai veselă membră a expediției. Nu odată liniștitul Kary fusese indignat de firea ei repezită. Dar în ceea ce privește dansul, el îl plăcea tînărului tot atît de mult ca și Tainei, ce părea a fi o dănțuitoare înnăscută.
Veni la ea surîzînd.
Din stînga, de pe înălțimea trambulinei care vibra deasupra apei din bazin, Afra Devi — biologul cosmonavei — îl strigă pe Tey Eron. Înainte de a sări în apă, Afra pornise a-și strînge sub caschetă valurile părului negru cu rellexe albăstrii. Călcînd cu băgare de seamă pe placa de masă plastică, arcuită, ajutorul de comandant veni în dreptul fetei șiși apropie de spatele ei brațul puternic, musculos. Săltînd în ritmul mișcărilor trambulinei, Afra se lăsă pe spate și se sprijini de acel reazem de nădejde. O clipă trupurile lor bronzate încremeniră. Cu o mișcare abia perteptibilă, tînăra femeie își îndoi și mai mult trupul, tăcu o rotație completă pe după brațul ajutorului de comandant și imediat, evoluind ca întrun dans aerian, zburară amîndoi în apă.
— El a uitat de toate! murmură Taina Dan, acoperind cu degetele fierbinți pleoapele tînărului mecanic.
— Oare nui frumos? răspunse acesta printro întrebare și atrase spre sine fata, intrînd în cîmpul emisiei sonore[14].
Kary și Taina erau cei mai buni dansatori de pe navă. Numai ei erau în stare să se lase cu totul în stăpînîrea melodiei și a ritmului, lăsînd la o parte orice alte gînduri. Și Kary pluti în lumea dansului fără să mai simtă altceva decît o adîncă destătare, izvorîtă din ușoarele mișcări în concordanță cu acelea ale partenerei. Brațul fetei lăsat pe umărul său era puternic și gingaș. Deodată însă ochii ei verzi se întunecară.
— Dumneata ești una cu numele pe carel porți, șopti Kary. Îmi amintesc că «Taina», în limba anticilor, însemna ceva necunoscut, enigmatic.
— Mă bucur, spuse fata fără să surîdă, mie mi se părea mereu că tainele au rămas doar ale Cosmosului, iar la noi, pe Pămînt, ele nu mai există. Oamenii nu mai au taine — sîntem cu toții lipsiți de complicații, curați și senini!
— Și asta te face săți pară rău?
— Cîteodată. Aș fi vrut să întîlnesc un om așa cum se găseau în trecutul îndepărtat. Un om nevoit săși ascundă visurile și sentimentele de răutatea din jur, să și le călească, să le păstreze neclintite, pline de o forță uriașă.
— O te înțeleg! Dar eu nu mam gîndit la oameni șimi părea rău numai de tainele nedezlegate… Știi, ca în romanele străvechi: pretutindeni ruine misterioase, neștiute adîncuri, înălțimi necercetate, ba chiar mai demult păduri, izvoare, cărări prin codru și case vrăjite, blestemate, înzestrate cu puteri enigmatice.
— Da, Kary! Ar fi bine să găsim aici pe cosmonavă unghere tainice, culoare prin care nai voie să treci.
— Iar ele să ducă spre încăperi unde să fie ascuns…
— Ce anume?
— Nu știu, mărturisi mecanicul după o clipă de tăcere și se opri locului.
Dar pe Taina o prinsese jocul. Se încruntă șil trase după ea. Kary o urmă pe fată, și astfel ieșiră amîndoi din sala de gimnastică, pătrunzînd întrun coridor lateral, slab luminat. Indicatoarele de vibrație clipeau mat, în răstimpuri egale, de parcă pereții navei sar fi luptat cu somnul. Fata făcu doar cîțiva pași repezi, neauziți și deodată rămase locului… O umbră de plictiseală îi trecu atît de iute peste chipul gingaș, încît Kary nar fi putut afirma cu certitudine că i-a zărit acest semn de slăbiciune sufletească. Sentimentul necunoscut îl izbi dureros. Mecanicul o prinse din nou pe Taina de mînă:
13
Pe semne din pricina vitezelor extraordinar de mari cu care zburau astronavele și a răstimpurilor extrem de scurte în care astronautii nu se aflau în pulsație. (n.r.)
14
Dansatorii, trecînd printr-un sistem de unde invizibile le modificau, acționau asupra aparatelor electonice și creau astfel cu propriul lor corp muzică și ritm. (n.a.)