— Să mergem la bibliotecă. Pînă la schimbul meu mai sînt două ore, iar pînă la al dumitale și mai mult.
Se îndreptă ascultîndul spre centrul navei.
Biblioteca, sau, cum i se mai spunea, sala de lucrări generale, se găsea în imediata apropiere a postului central de comandă, de altfel ca pe toate celelalte cosmonave. Kary și Taina deschiseră ușa ermetică a celui deal treilea coridor transversal și merseră spre ușa elipsoidală, cu două canaturi, a trecerii principale. De îndată ce Kary călcă peste placa de bronz și canaturile grele se dădură la o parte, lunecînd fără zgomot, ajunse la urechile celor doi tineri un sunet puternic, vibrant. Taina strînse bucuroasă mîna tînărului:
— E Mutt Ang!
Trecură amîndoi pragul bibliotecii. Lumina difuză părea un abur, plutind lîngă tavanul mat. Doi oameni ședeau în fotoliile adînci dintre coloanele filmotecilor, în penumbra care se așternuse acolo. Taina îl văzu pe medicul Svet Sym și pe Yas Tin, inginer pentru instalațiile pulsatoare. Acesta din urmă, un bărbat cu trăsături puternice, stătea nemișcat, cu ochii închiși, cufundat în visare. Iar în stînga, sub scoicile netede ale instalațiilor acustice, se aplecase, deasupra cutiei argintii a V.P.E.M., însuși comandantul cosmonavei.
V.P.E.M, — vioarapian electromagnetică — înlocuise de multă vreme, pretutindeni, pianul cu sonoritatea lui clară, păstrîndui însă complexitatea tonurilor, iar în plus dăruindui întreaga bogăție de nuanțe a viorii. Amplificatoarele de sunet ale acestui instrument puteau săi dea la nevoie o forță zguduitoare.
Mutt Ang nui observă pe cei care intraseră. Se plecă ușor înainte, înălțînduși ochii spre plăcile rombice ale plafonului. Ca la străvechiul pian, degetele muzicianului determinau toate nuanțele sunetelor, deși nu le mai produceau cu ajutorul ciocănașelor și al strunelor, ci prin niște impulsuri electronice extrem de fine.
Temele, armonic împletite, ale unității Pămîntului și Cosmosului începură să se despartă, să se depărteze. Motivele contradictorii ale unei tristeți liniștite și ale tunetelor depărtate, amenințătoare, creșteau, răsunau cu tot mai multă putere, întrerupte doar la răstimpuri de sunete tragice, ascuțite, ca niște țipete de deznădejde. Și deodată dezvoltarea măsurată, melodioasă a temei conteni. Izbitura, forța ciocnirii fu nimicitoare și totul se prăbuși întro avalanșă de disonanțe, lunecînd în sfîșietoarea tînguire a unor glasuri ce vesteau o pierdere ireparabilă.
Pe neașteptate, mîinile lui Mutt Ang născură sunetele limpezi, curate ale unei fericiri luminoase, ce se îmbina cu suava mîhnire a acom-paniamentului.
În bibliotecă pătrunse neauzită Afra Devi, îmbrăcată cu un halat alb. Svet Sym, medicul navei, porni să facă semne ciudate comandantului. Mutt Ang se ridică, și liniștea izgoni domnia sunetelor, după cum noaptea cea iute a tropicelor îndepărtează lumina amurgului.
Medicul și comandantul ieșiră însoțiți de privirile neliniștite ale ascultătorilor. Cel deal doilea astronavigator suferise în timpul schimbului un accident foarte rar: o criză de apendicită purulentă. Se vede că nu îndeplinise cu strictețe programul pregătirii medicale în vederea plecării spre adîncurile Cosmosului. Și iată că acum Svet Sym ceru comandantului permisiunea să opereze de urgență bolnavul.
Mutt Ang își exprimă îndoială. Medicina modernă, care ajunsese să poată regla prin impulsuri nervoase organismul omenesc, în felul metodelor folosite la instalațiile electronice, putea înlătura multe maladii.
Medicul cosmonavei își susținu însă punctul de vedere. El demonstră că în corpul bolnavului va rămîne un focar nevindecat pe deplin, care poate să dea o recidivă în timpul uriașelor suprasarcini fiziologice pe care le au de suportat călătorii în Cosmos…
Astronavigatorul se culcă pe un pat larg în jurul căruia se împleteau cablurile generatoarelor de impulsuri. Treizeci și șase de aparate erau pregătite săi controleze starea organismului. În încăperea cufundată în semiîntuneric, începu să clipească la răstimpuri egale și să sune slab, aducînd somnul, aparatul de hipnotizare. Set Sym aruncă o privire peste aparate șii făcu semn Afrei Devi — ajutoarea sa. (Fiecare membru al echipajului de pe «Tellur» stăpînea cîteva profesii.)
Afra apropie un cub străveziu. În lichidul albăstrui dinăuntru se afla cufundat un aparat metalic cu articulații, asemănător unei mari scolopendre[15]. Atra scoase aparatul din lichid, iar dintrun alt vas luă un vîrf conic de la care porneau mai multe fire sau tuburi subțiri, flexibile. Un țăcănit scurt al conexiunii, și scolopendra metalică se mișcă, făcînd să se audă un zumzet ușor.
Svet Sym dădu din cap, și aparatul dispăru în gura deschisă a astronavigatorului care continua să respire liniștit. Se aprinse un ecran translucid așezat oblic peste pîntecele bolnavului. Mutt Ang veni mai aproape. În lumina verzuie, contururile cenușii ale intestinelor se vedeau foarte clar. Dea lungul lor, se mișca încet aparatul cu articulații. O strălucire ușoară fulgeră peste ecran în clipa cînd aparatul dădu un impuls sfincterului care închidea stomacul. Pe urmă pătrunse în duoden și se îndoi aproape cu totul în intestinul sigmoid. Încă puțin, și capătul rotund al scolopendrei se opri înaintea apendicelui viermiform.
Aici, în regiunea infectată, durerile erau mai mari, și, datorită presiunii aparatului, mișcările peristaltice[16]ale intestinelor se accentuară atît de mult încît fu nevoie de calmante. Mai trecură cîteva minute, și mașina analitică află cauza bolii: o iritare întîmplătoare a apendicelui; apoi stabili caracterul infecției și recomandă soluția necesară de antibiotice și dezinfectante. Din aparatul cu articulații răsăriră niște mustăți flexibile care fură cufundate în interiorul apendicelui. Puroiul fu pompat afară, iar fărămiturile care nimeriseră în intestin, îmbolnăvindul, fură înlăturate și ele. Urmară spălaturi energice cu soluții speciale, biologice, care vindecară repede mucoasa apendicelui și a intestinului gros.
În tot timpul cît minunatul aparat condus cu ajutorul automatelor își desfășură activitatea în pîntecele bolnavului, acesta continuă să doarmă calm. Operația luă sfîrșit, iar medicului nui râmase decît să extragă aparatul.
Comandantul cosmonavei se liniști. Oricît de mari erau posibilitățile medicinei, totuși se întîmpla cîteodată ca particularități neprevăzute ale organismului (cu neputință de stabilit dinainte pentru miliarde de indivizi diferiți) să dea complicații neașteptate, lipsite de primejdie în cadrul uriașelor institute sanitare ale planetei, dar periculoase întro expediție de proporții reduse.
Nu se întîmplă însă nimic. Mutt Ang reveni la vioarapian din biblioteca rămasă pustie. Îi trecuse dorința de a cînta. Fu năpădit de gînduri.
Nu pentru prima oară se întorcea la gîndurile despre fericire, despre viitor.
Era cea dea patra călătorie a sa în Cosmos… Dar niciodată pînă atunci nu se gîndise să facă un salt atît de mare în timp și spațiu. Șapte sute de ani! În condițiile unui atît de mare avînt al vieții, al înmulțirii noilor invenții și descoperiri, în condițiile unui atît de vast orizont de cunoștințe la care și ajunseseră cei de pe Pămînt! E greu de făcut o comparație, dar șapte sute de ani însemnau atît de puțin în epocile civilizațiilor antice, cînd dezvoltarea societății, nefiind stimulată de cunoaștere și necesitate, mergea doar spre o necontenită răspîndire a omului pe suprafața terestră, spre ocuparea spațiilor încă pustii ale planetei.
Pe atunci timpul era fără măsură, și toate schimbările omenirii se scurgeau lent, așa cum se întîmpla odinioară cu ghețarii de pe insulele Arcticei șt ale Antarcticei. Secolele păreau că se scufundă în vidul inactivității. Ce însemna o viață omenească, ce însemnau o sută, o mie de ani?
16
mișcări prin care esofagul, stomacul și intestinele se contractă, favorizând deglutiția și apoi digestia.