Şi Părintele Sofronie zicea: "De-abia atunci o să-ţi dai seama că asta este acea lumină care în zilele deznădejdilor tale te lumina ca să îţi vezi întunericul, ca să începe călătoria dintru întuneric întru lumină". Deci iată ce numesc viaţă duhovnicească.
întrebare: Aţi vorbit mult despre dragostea cea adevărată, care este iertare, este postire, este jertfire. Cum explicaţi degradarea iubirii în iubire pătimaşă?
Părintele Rafail Tot omul caută adevărul, caută viaţa, de unde vine şi unde este destinat să meargă. Şi îndrăznesc să mai aduc aicea şi alt cuvânt al Părintelui meu duhovnic: "Nici un om nu vrea să păcătuiască". M-am uimit atuncea, fiindcă eu ştiam că toţi vrem să păcătuim, dar e interzis. Nu-i adevărat! Omul nu caută păcatul. Păcatul, în general, este o deformare. Păcatul n-are fiinţă în sine, nu există, fiindcă Dumnezeu nu l-a făcut, şi ce nu a făcut Dumnezeu nu există.
Ce este păcatul? Este o deformare Şi vă dau ra pildă lucrul acesta: Mi s-a lămurit într-o zi, când mă gândeam ce este murdăria. Să luăm, de exemplu, bălegarul în grajd este bălegar Rău nu face, dacă n-ar trebui să-l cureţi de-acolo, să-l scoţi de-acolo Pe câmpul meu, unde o să semăn grâu sau alte lucruri, este "aur", dar pe covorul meu, în salon — nu, mersi! Acolo îmi este murdărie Murdăria nu este ce este, ci unde este Cam aşa-i şi cu păcatul.
La fel şi dragostea: Dumnezeu este dragostea! Şi zicea un Părinte, Dionisie de la Muntele Athos (un bătrân care mai trăieşte încă, un bătrân Român îmbunătăţit) — de trei ori l-am vizitat astă-vară, şi de trei ori a zis mai multora, în diverse contexte, acest cuvânt: "Fraţilor, păziţi dragostea, că dragostea e de la Dumnezeu!" Bineînţeles că-i de la Dumnezeu, pentru că este Dumnezeu!
Deci omul, chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ce va fi, dacă nu dragoste9 Şi dacă dragostea în om piere, dragoste va căuta. Şi dacă nu va găsi în Duh şi în Adevăr, ca să reluăm cuvântul Mântuitorului, în deznădăjduirea şi în întunericul lui o va găsi într-alt fel, într-un fel strâmb, şi tot va trebui să aibă "dragoste" Dacă nu este dragoste dumnezeiască în om, va curvi, dar i se va părea lui într-o măsură că asta-i dragoste; se va dezamăgi, poate îşi va reveni, ca fiul risipitor, şi se va întoarce şi va căuta adevărul; poate nu, Doamne fereşte! Dar omul nu poate fără dragoste, omul nu poate fără tot ce este cuvânt de la Dumnezeu Dumnezeu ne dă porunci, cum zice Apostolul, care nu sunt grele, care nu sunt îngreuitoare, Dumnezeu când porunceşte ne arată ceea ce suntem noi Ori că suntem, şi nu conştientizăm, ori că trebuie să devenim
128
Şi deci degradarea dragostei aşa este: în întunericul păcatului, omul nu ştie, dar tânjeşte, însetoşează ţii înfometează după cele adevărate, şi neştiind. caută aiurea. Şi asta înţeleg ca degradare a dragostei.
întrebare: Cât de departe trebuie să meargă ascultarea celui din lume faţă de duhovnicul său9
Părintele Rafail. încă o întrebare foarte importantă! Ascultarea nu este o disciplină. în Dreapta Slăvire, în Ortodoxie, ascultarea este o taină. Iertaţi-mă, fraţi teologi! Biserica noastră nu reduce Biserica la şapte taine: Sunt nenumărate taine! Chiar dacă şapte, ba opt, ar trebui să le numim taine de căpătâi. (Care-i a opta? Dacă Nunta este o taină, apăi călugăria nu e şi ea o taină?) Hai să zicem şapte taine de căpătâi — dar multe sunt tainele Bisericii! Oriunde este vorba de viaţă duhovnicească, este vorba de viaţă tainică, o numim mistică (mistic=tainic).
Ascultarea este taina în care omul caută voia lui Dumnezeu pentru el însuşi, în care omul poate afla şi poate rămânea în voia şi proniile lui Dumnezeu Şi aceasta se face prin duhovnic.
Acuma, cum spunea Părintele Sofronie, nu există o mântuire a monahului şi o mântuire a mireanului; că altfel ar fi dat Hristos alte porunci şi altă Evanghelie, pentru monahi şi pentru mireni, pentru femei şi pentru bărbaţi, pentru Chinezi şi Români, şi aşa mai departe O Evanghelie, şi aceleaşi porunci — Evanghelie, adică bunavestire a învierii din morţi, şi aceleaşi porunci pentru lumea întreagă. Deci şi mireanul este acehşi om ca şi Adam, ca şi Eva, ca şi mine, monahul. Avem nevoie de aceeaşi înţelegere a voii lui Dumnezeu Deci ascultarea, dacă o înţelegeţi, este căutarea voii lui Dumnezeu în care trebuie să intru Ce gândeşte Dumnezeu' Cine sunt eu9 Un mirean de la Bucureşti zicea: "Aş vrea să ştiu cine sunt eu şi ce vrea Dumnezeu cu mine". Asta-i — ntrebarea de căpătâi, şi pentru mine asta este ascultarea. Domnul, Făcătorul meu, trebuie să-mi spună cine sunt şi ce vrea cu mine, adică ce rol am de jucat, ca să zicem aşa, în această istorie. în plus, cum să-mi găsesc fiinţa mea cea adevărată, mântuirea mea.
Deci în ascultarea de duhovnic, dacă o înţelegeţi drept, nu este vorba "de "orizontalism" între tine şi duhovnic; este vorba de căutarea voii lui Dumnezeu prin duhovnic. Şi asta-i înţelegerea dreaptă. Şi taina aceasta se săvârşeşte astfeclass="underline" tu, ca ucenic, cel ce te duci la duhovnic, fie să te spovedeşti, fie să ceri sfat, cere întâi Domnului, în taina inimii tale. De câte ori te vezi păcătos, spune Domnului: Uite, Doamne, sunt păcătos, iartă-mă, vindecă-mă! Şi cere-1 iertare. Şi când te duci la duhovnic, cere lui Dumnezeu ca prin preoţia duhovnicului, prin lucrarea tainică cum ne-a lăsat-o Biserica, să ţi se ierte păcatele. Şi nădăjduiesc că dacă vei face aceasta, dacă o vei face în duh şi în adevăr, cât de puţin, de la fiecare spovedanie o să ieşi mai mult sau mai puţin "zburând". Şi acest "zbor" nu este doar o stare psihologică, că te simţi "psihologic" uşurat, nu este "sufletistic", ci într-adevăr în duh se întâmplă uşurarea, de care, dă Doamne, să ai parte acum şi în veci!
Dacă te duci pentru un sfat, întâi lui Dumnezeu să-I ceri îndrumare. "Doamne, să fac asta sau să fac ailaltă? Spune-mi prin duhovnicul meu". Şi când simţi oarecum în rugăciunea ta, în viaţa ta, că vine momentul, că s-a copt momentul, du-te la duhovnic cu gândul la Dumnezeu, cu atenţia către Dumnezeu. Şi atuncea pândeşte de la duhovnic. Spune-i esenţial problema ta, şi pândeşte de la duhovnic primul cuvânt îl citez pe Stântul Serafim, dar citez întreaga "tîlocalică"" Acel prim cuvânt1
130
Dumnezeu Atotputernicul e blând, este adierea de glas subţire pe care a auzit-o Prorocul Ilie şi de care s-a impresionat mai mult decât de cutremur şi decât de uragan şi decât de foc.' Adiere de glas subţire, dar mai rapid decât toţi dracii, (dacă lucrăm în ascultare lui Dumnezeu), şi atotputernic. Acea adiere de glas subţire care spune: "Asta!" Primeşte pe acel "Asta!1" şi pecetluieşte cu duhovnicul tău, cerând: "Blagosloveşte, Părinte!" Blagoslovenia Părintelui te va urma şi-ţi va da putere multă spre a-ţi împlini ascultarea, şi de-acuma eşti sub voia lui Dumnezeu. Nu întreba pe duhovnic mai departe primeşte cuvântul. Ăsta-i cuvântul tău. Duhovnicul nu ţi — I poate explica. Este dialogul tău intim cu Dumnezeu. Dacă aşa ai cerut de la Dumnezeu, dacă în felul acesta îl vei primi de la duhovnic, primul cuvânt, să nu câiteşti, să nu te împotriveşti, fiindcă rişti să "retezi" cuvântul lui Dumnezeu. Ba chiar, în momentul când spui: "Părinte, explică-mi mai bine", ai pierdut firul cu Dumnezeu, ai închis telefonul, şi-acuma vorbeşti, cum ar fi, cu aparatul de plastic (dacă-i vorba de telefon); acuma vorbeşti cu duhovnicul ca om. Asta să nu faci! Primeşte cuvântul cu credinţă, cere blagoslovenie, şi tu vei înţelege acel cuvânt facându-1.