Unul din chipurile ascultării este în întâmplarea cu cei zece leproşi.2 Hristos le-a spus un cuvânt foarte "indiferent". Cei zece leproşi: "Mântuitorule, miluieşte-ne şi pe noi!" Zice. "Duceţi-vă şi vă arătaţi preotului!" Păi asta n-are nici un sens! Fiindcă, în primul rând, ce poate să-mi facă preotul? In al doilea rând, Moisi a rânduit că, dacă te-ai curăţat, sau ţi se pare că te-ai curăţat, du-te la preot şi el vă cerceta şi va vedea, şi dacă te va găsi curăţat de lepră, te va încadra înapoi în societate. Dar ei erau încă leproşi. Şi ce-au făcut9 S-au întors şi au făcut ascultare, fără să judece, fără să cârtească. De ce s-au vindecat? Era puterea dumnezeiască care era conţinută în acea poruncă, iar ei, făcând ascultare, şi-au însuşit-o Aceea i-a înviat din morţi, aceea i-a curăţit, aceea trebuie să o căutaţi voi ucenicii, iar noi, duhovnicii, trebuie să învăţăm să cerem de la Dumnezeu cuvânt, să nu răspundem din mintea noastră.
Zice Sfântul Serafim: "Când răspundeam cu mintea mea, se făceau greşeli". Şi Sfântul Siluan zice: "Şi greşelile pot fi mici, dar pot fi mari". Deci noi, duhovnicii, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu, şi Dumnezeu în inima noastră să pună cuvânt. Şi trebuie să ne nevoim să desluşim acel prim cuvânt. Dar nădăjduiesc că până vom ajunge şi noi să desluşim acel prim cuvânt, dacă voi, ca ucenici, veniţi la duhovnici cu credinţă, credinţa voastră va face din noi "proroci". Pentru tine! Poate nu pentru celălalt, care vine în neascultare. Dar dacă tu vii cu inima aşa, cu rugăciune la Dumnezeu şi cu deschiderea asta, tu vei face din duhovnicul tău un "proroc", şi pentru tine va fi proroc, de fiecare dată când vei veni în această ascultare la duhovnicul tău.
Multe s-ar putea zice: celelalte, cer Domnului să vi le zică în inima voastră — şi fraţilor duhovnici, şi celor ce vă duhovniciţi.
întrebare: Părinte, dacă am o problemă, spuneţi-mi la cine să merg, la un preot sau la un psiholog9
Părintele Rafaiclass="underline" Eu aş zice: Bineînţeles că ar trebui la un preot. Dar observ cu multă, multă durere un lucru în lumea noastră: simţim din ce în ce mai des că noi, preoţii, nu găsim felul ortodox de a-l asculta, de a-1
132
înţelege, de a-1 învia pe om. Şi zic aşa, ca unul care vine din Apus, unde Biserica de o mie de ani nu a fost, şi unde —, spiritualitatea apuseană a falimentat total; veacul al XX-lea i-a manifestat falimentul care era în ea demult. Şi acum Apusul, cei luminaţi ai Apusului, caută din ce în ce mai mult către Ortodoxie, acea Ortodoxie care-i prost înţeleasă pe aceste meleaguri de baştină ale Ortodoxiei. Şi riscăm să fim acuma în poziţia Evreilor, care ei înşişi au pierdut tradiţia ce s-a dat neamului lor. Vă spun tocmai ca să nu se întâmple lucrul acesta, ca să cer Domnului ca nu numai apusenii să găsească adevărul, dar ca şi voi să vă înnoiţi în bogăţia care este moştenirea voastră, a noastră.
Deci în Apus, unde Biserica nu mai este, am impresia că ştiinţa asta a psihologiei este şi ea un fel de milă a lui Dumnezeu într-o lume în care Dumnezeu nu mai există. Şi există o para-Biserică, o para-preoţie, ca să zic aşa; nu vreau să-i zic "pseudo" — deşi ar fi trebuit, probabil.
Adică ce este psihologul9 Este un om la care te poţi duce şi poţi descărca toate, şi poţi spune toate, şi ştii că nu o să fii judecat, şi că, pentru motive profesionale, acela îţi ţine "taina spovedaniei". Părinţi preoţi, asta este prerogativa noastră! Noi trebuie nu numai să putem să înlocuim pe psiholog, dar şi să depăşim, peste orice aşteptare, ceea ce poate face psihologul pentru clientul lui De ce? Fiindcă avem Taina, avem pe Dumnezeu, pe Care II putem împărtăşi. Şi va spUn acest lucru iarăşi: Un pic să intrăm în Taina lui Dumnezeu, şi nu ştiu până unde va merge. Am văzut "înviere în masă", am văzut, de la o persoană care s-a întors către Dumnezeu, zeci de familii care au înviat din morţi, în Apus, şi aicea la fel
Deci, aş zice, bineînţeles că la preot! Dar iertaţi-mă, fraţi preoţi şi arhierei, trebuie să spovedim şi adevărul acesta: Suntem în aşa un hal, că nu ne mai ştim vocaţia. Şi atuncea poporul, debusolat, merge unde poate şi la cine poate. Şi vă spun şi lucrul ăsta: Psihologia care, din câte ştiu, a început cu Dl. Freud şi a continuat cu Dl. Jung şi cu alte nume care se cunosc astăzi, a făcut multe rele pentru om, dar iarăşi, dacă priviţi dinti-un punct de vedere istoric, până şi acolo omul "se caută", îşi caută adevărata fiinţă. Şi vă spun, sunt mulţi psihologi — cel puţin în Apus am văzut asta, şi cred că sunt şi mai mulţi pe la noi şi în ţările de baştină ortodoxă — care găsesc şi descoperă multe adevăruri Dacă vă uitaţi bine, acele adevăruri erau cunoscute cândva în Biserică, şi nu le mai trăim şi, spre ruşinea noastră, nu le mai aplicăm.
Ştiţi, eu consider că noi toţi suntem //// singur om, spovedania mea este spovedania ta, viaţa mea este viaţa ta, împărtăşim aceeaşi soartă Şi aş dori să vă chem pe toţi, ca un singur om, să ne înnoim în Duh. Nu zic asta ca voi, mirenilor, să judecaţi pe preoţi; zic ca voi, mirenilor, să vă rugaţi pentru noi, ca Dumnezeu să ne lumineze ca să vă putem lumina. Zic asta pentru fraţii mei preoţii, ca să ştie că suntem într-o decădere cumplită, şi ca să luăm pildă de la dreapta şi de la stânga, şi de la Părinţi, şi prin psihologie. Şi să ne învăţăm şi din lumea dreptăţii, şi din lumea păcatului, din toate mărturiile să înţelegem, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi să ne întoarcem, cum zice în Apocalipsă uneia din Biserici: "Intoarce-te la cele dintâi, până nu-ţi voi lua lumina din mijlocul tău".1
întrebare: Aţi spus odată: Toate lucrurile se leagă şi se dezleagă în Duh. Explicaţi-ne, vă rog.
Părintele Raftuclass="underline" Da, am spus-o şi pe asta Tot ce face omul începe in nevăzut, adică în taina inimii tale.
134
Când ţi-ai pus în inimă "asta", Dumnezeu a văzut. Şi dacă te-ai hotărât pentru acest "asta", este foarte probabil că acel lucru va începe cândva să se înfăptuiască în viaţa ta. Uitaţi-vă, dau o pildă: un monah mi-a spus într-o zi: mă certasem cu alt monah dintr-o altă mănăstire, şi m-am căit după aceea, şi am vrut să-mi cer iertare. Dar nu mai voia să ştie de mine, aşa era de rănit. Şi mi-am zis: Ce să fac? Mâine-poimâine trebuie să plec; eu vreau să mă apropii de Sfânta împărtăşanie, iar eu am rănit pe fratele meu. Cum o să pot să mă apropii de Împărtăşanie, cum să continui viaţa pocăinţei mele, că fratele meu nu mă mai primeşte. Eu vreau să-i cer iertare, şi el nici nu vrea să audă. Şi mi-am amintit de un cuvânt din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare (monahul acesta e grec), şi în greacă — îmi pare rău că în traducerea noastră nu reiese aşa — la pomeniri, după sfinţirea Tainelor, când spune "Pomeneşte, Doamne, pe cei pe care ai învrednicit să împărătească pe pământ", spune aşa: "glăsuieşte în inimile lor cele bune pentru Biserica Ta, şi pentru poporul Tău". Monahul şi-a adus aminte de acest glăsuieşte, şi a zis: "Doamne, glăsuieşte în inima lui pentru pocăinţa mea; spune-i că mă căiesc pentru ce am făcut, că-i cer iertare, şi că eu îl iert". Şi, mi-a spus: Data următoare când l-am revăzut, parcă nu fusese niciodată "nor pe cer" între noi, totul dispăruse şi împăcarea noastră era deja făcută. Când am auzit cuvântul ăsta, am sfătuit multe persoane în această direcţie şi aproape de fiecare dată s-au întâmplat minuni dintr-astea.
O monahie care era nouă într-o mănăstire spunea: "Părinte! mi-e frică de toată lumea" (era foarte sensibilă şi rănită, mai ales de monahia "cutare", care era un pic mai în vârstă şi mai autoritară) îmi zicea: "Când intru în bucătărie, mă apucă groaza, nu ştiu ce să fac " l-am spus să se roage..Doamne, spune în inima ei. pentru mine un cuvânt bun" într-o zi vine fu iţind către mine "Părinte' Părinte! ştiţi ce s-a întâmplat? A venit maica "cutare", şi m-a apucat groaza şi am zis: "Doamne, spune-i că o iubesc!" Şi, nu ştiu Părinte, coincidenţă, sau altceva, dar s-a uitat frumos la mine, şi mi-a zis ceva frumos". Ultima oară când am văzut-o, acum un an, avea aceeaşi faţă luminata ca atunci, acum vreo zece ani, şi era împăcată cu toată lumea, şi îmi vine să cred că au continuat aceste "coincidenţe".