Părintele Rafaiclass="underline" Iarăşi vă zic: Este cu neputinţă! Rugăciunea curată este o stare mai presus de fire. Ei, acest "cu neputinţă" să vi se facă vouă, prin lucrarea lui Dumnezeu! Acuma, lucrarea lui Dumnezeu are mai multe laturi. Tainele Bisericii, toate astea… Când spunem în Rugăciunea de Mulţămită de după Sfânta Împărtăşanie, "să-mi fie acestea merinde spre viaţa de veci", ce este această merinde! Este împuternicire; când eşti slăbănogit, că ai muncit mult, te aşezi niţel, îţi tragi sufletul, mănânci ceva, şi-o iei din nou de la început, şi continui să lucrezi. Aşa sunt şi aceste "merinde", Tainele Bisericii, cu precădere Sfânta împărtăşanie, dar toate sfinţeniile Bisericii: aghiasma, untdelemnul sfinţit, adică Sfântul Maslu, anafura şi tot ce este sfinţenie, lucruri prin care primim aceste energii, prin care putem să continuăm viaţa pocăinţei noastre, ba să o facem şi lucrătoare şi, "ajungând la Cel Neajuns" (cum zice despre Maghi Acatistul Maicii Domnului), şi noi ajungem la Cel Neajuns Adică cele cu neputinţă omului se vor întâmpla în noi prin lucrarea lui Dumnezeu, cu împreună-lucrarea noastră
Şi aicea profit ca să vă spun încă un lucru: De multe ori am avut şi eu întrebarea, şi mulţi tineri m-au
140
întrebat: "Dar dacă Dumnezeu ştie toate, de ce trebuie să mă rog şi să-I spun?" Nu trebuie, dar de multe ori rugăciunea este singura metodă, singurul fel în care îmi pot arăta împreuna mea lucrare cu Dumnezeu. Zicând: "Doamne, vreau asta", Dumnezeu ştie că vreau; dar făcând aşa, încep o impreună-Iucraie Uneori e poate singurul lucru pe care pot să-l fac, alteori se adaugă la ceea ce fac. Deci "Doamne, dă-mi răbdare!" este deja o împreună-lucrare, Dumnezeu vrea să-mi dea răbdare. De ce? Fiindcă Dumnezeu este îndelung-răbdător. Vine un moment în care pot să-mi manifest răbdarea9 încerc cum pot. Voi reuşi sau voi cădea — vedea-voi! Dar deja, cerând de la Dumnezeu răbdare, împreună-lucrez cu Dumnezeu în mântuirea mea. Nu aştept. "Pică, pară mălăiaţă, în gura lui nătăfleaţă!" Fac şi eu ceva. Şi ce pot face7 întâi să cer Domnului: "Doamne, dă-mi asta1"
întrebare: Părinte Rafail, unii preoţi spun că nu e bine să ne împărtăşim des. Ce ne sfătuiţi referitor la Sfânta împărtăşanie9
Părintele Rafaiclass="underline" Sfătuiesc pe toţi să se împărtăşească cât de des posibil, atât de des cât îi sfătuiesc duhovnicii lor. Şi asta nu numai pentru a nu intra în conflict cu duhovnicia în care sunt, dar fiindcă — şi acesta-i un lucru foarte important de înţeles — omul nu este un obiect, şi ca atare nu este supus unei legi. Fiecare om este o excepţie. Fiecare suflet care va fi existat în istoria aceasta este o călătorie dintru nefiinţă până întru vecinica dumnezeire. Şi o călătorie unică. Şi eu sfătuiesc la împărtăşire cât mai des — nu împărtăşanie deasă, ci aş zice împărtăşanie des. Dar cât de des este bine ţie, sau ţie — asta o las duhovnicului tău Şi cer Domnului să însufle pe fiecare duhovnic cât de des e bine pentai cutare şi pentai cutare. Pentru tine poate: Vino peste doi ani! Pentru tine, în fiecare Duminică Pentru altcineva, Duminica şi de Praznice, pentru alţii la două săptămâni, ş a m d
întrebare: Părinte, daţi-ne un îndreptar practic de viaţă, prin care să punem şi noi un început bun în viaţa noastră.
Părintele Rafaiclass="underline" Da, asta e simplu, în legătură cu ce am vorbit. Apropo de faptul că toate se leagă şi se dezleagă în duh şi în "nevăzut", singurul dreptar pe care-l pot da tuturor este "Contactaţi satelitul 'Doamne'!" Să ne învăţăm să chemăm pe "Doamne" în toate împrejurările, şi să începem cu "Doamne", şi alt îndreptar nu cred că aş putea să dau, fără ca pe unul sau pe altul să-l poticnesc. Că toate legile îşi au valoarea lor, dar şi limita lor Dar "Doamne" nu are nici o limită.
întrebare: Am văzut că aţi folosit foarte des cuvântul "slavă", evitând "mărire". Se poate face o diferenţiere între acestea două?
Părintele Rafaiclass="underline" Nu l-am evitat pe "mărire". Limba română este singura din şase pe care le ştiu (şi bănuiesc că din multe altele), care face confuzia asta intolerabilă între "slavă" şi "mărire". Şi nu numai. Dacă analizaţi limba noastră, o să vedeţi că se fac confuzii între toate conceptele apropiate. De exemplu, în vechea traducere a Psalmului 50, îi zice lui Dumnezeu: "Ca să Te ifidreptezi întru cuvintele Tale şi să biruieşti când vei judeca Tu". Ei, cum să se îndrepteze Dumnezeu9 Dar eu cred că nici un Român n-a crezut că Dumnezeu trebuie să fie "îndreptat;" au înţeles că "să Te îndreptăţeşti întru
142
cuvintele Tale". Deci între a se îtidreptăţi şi a se îndrepta, iarăşi confuzie!
Gândirea românească nu este încă pusă la punct "Slavă" şi "mărire" sunt două concepte apropiate, dar distincte. Şi nu există limbă, din cele pe care le cunosc, care să le confunde. Sunt aşa de apropiate, încât e greu de zis în ce constă diferenţa, şi singura adevărată nevoinţă pentru a distinge, ar fi traduceri corecte, şi din context să vedem unde "mărire" şi unde "slavă".
Acum pot să vă spun că în greacă mult mai rar se întrebuinţează cuvântul "mărire" decât "slavă". Nu pot să vă explic de ce. Aş putea să analizez şi să fac o oarecare sinteză, dar mult mai rar se întrebuinţează. La noi, pentru tot felul de motive (între altele, istorice şi ideologice), chiar s-a încercat înlocuirea lui "slavă" cu "mărire", ceea ce este pur şi simplu rătăcire, rătăcire semantică, rătăcire filologică. Sunt două cuvinte. fieyaXuvco (a mări) şi doţăCfi) (a slăvi); ufiyaAsîa este "mărire" şi 5<%a este "slavă". Mzyaq înseamnă mare (megaloman, "omul cu mania de mărire"), iar 5o£a, care îşi are originea într-un alt concept, însemna la început "opinie, părere". In Pilda Bunului Samarinean, când Mântuitorul îl întreabă pe legiuitor "Care ţi se pare ţie, din aceşti doi, a fi aproape celui ce a căzut între tâlhari?" se întrebuinţează cuvântul 5oksi: xic, SoksPooi, "cine ţi se pare", "cine, în opinia ta, este…" Acest Soicei" dă 5<%a, şi cred că evoluţia cuvântului face că cel care este înalt sau mare în opinia oamenilor, este proslmit Deci "slavă" are o altă trăire decât cuvântul "mărire".
Sunt greu de definit toate noţiunile astea duhovniceşti. "A mări" este a face mai mare, a-L mări pe Dumnezeu este a-L face mare între celelalte care ne întâmpină în viaţa noastră; dar "a-L slăvi pe Dumnezeu" se simte ca un lucru mult mai înalt — trăirea acestui cuvânt, "slavă", se simte ca un lucru mult mai duhovnicesc.
Nu atâta am evitat cuvântul, cât nu mi s-a prezentat contextul în care să-I întrebuinţez, că vorbeam de dreaptă slă\'ire; or "dreaptă mărire" nu există nicăieri în limba greacă "Biserică dreptmăritoare" nu există în limba greacă, asta-i o confuzie a gândirii noastre, confuză încă. Şi gândirea cred că-i mai puţin confuză decât graiul care ne-a rămas confuz din istoria noastră. Este încă un lucru pe care trebuie să-l conştientizăm, şi oarecum să-l punem la punct, iar punerea la punct — să mă iertaţi, fraţi savanţi! — nu de la filologie o nădăjduiesc eu, cât de la liturgică. Conştiinţa cuvântului se naşte în liturgică şi în rugăciune. Şî după aceea ştiinţa, de exemplu filologia, poate să-şi manifeste puterea ei. Dar trebuie întâi conştiinţă duhovnicească, conştiinţă liturgică.
întrebare: în legătură cu aceasta, ce credeţi despre traducerile în limba română ale Sfintei Scripturi şi ale cărţilor de cult9
Părintele Rafaiclass="underline" în realitate, ar trebui refăcute dintru început Este cumplit, vă spun! Dacă am întâlnit Biserica noastră în limba greacă şi în traducerea slavonă, şi am revenit la limba noastră, vă spun, trăiesc cu multă durere tot ce întâmpin Dar nu ştiu dacă în perioada aceasta a istoriei se va mai putea face ceva, fiindcă traducerea începe totuşi cu o viaţă îmbunătăţită, cu o înţelegere liturgică. Nu poţi cu dicţionarul, să te uiţi în greacă şi să traduci în română, trebuie să ai trăirea în greacă, ba chiar în slavonă dacă ai avea-o. Slavona e aproape un "decalc" al limbii greceşti, dar slavona nu a fost tradusă de slavi. Toată liturgica şi Scripturile au fost traduse începând cu Chirii şi Metodie, doi sfinţi ai limbii