Şi precum am mai zis, să nu ne lăsăm amăgiţi de multe filosofii şi gândiri care, mai ales în zilele noastre, se amestecă în toate şi smintesc pe om. Firea omului este ceea ce Dumnezeu ne dezvăluie a fi firea omului. Acuma nu înţelegem de ce Cele pământeşti, cele materiale le înţelegem, ca fiind viaţa noastră primitivă, fără nici un sens peiorativ al cuvântului „primitiv,“ aş zice viaţa noastră animală, fără nimic peiorativ noţiunii de animal, decât că este neîndestulător pentru om. Dar firea aceasta materială ne este mai la îndemână: dacă ţi-e foame, şi ai ce mânca, orişicând poţi să iei şi să mănânci; dar cuvântul Mântuitorului, „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu fiecare cuvânt care purcede din gura lui Dumnezeu,“1 unde găsim cuvântul acesta9
Cuvinte în cărţi găsim. Dar înţelegem cuvântul acesta, ca să încolţească şi să-i simţim viaţa9 Găsim energia acestui cuvânt, ca în clipa când, să zicem, ne mănâncă lăcomia, să găsim îndulcire în cuvintele lui Dumnezeu, astfel încât să simţim: „Păi asta poftea, nu pântecele meu, ci altceva în mine“ Atunci când pântecele s-a umplut şi nu mai are nevoie de mâncare, dacă mai mănânci e lăcomie. M-am umplut de mâncare, dar ceva mai poftesc, şi m-arunc spre mai multă mâncare, cu dezamăgirea de a vedea că mâncarea nu-mi face decât rău, şi ajung până la greaţă Că tot ce este material este stricăcios, are un termen, dar pofta omului nu are termen. De ce9 Fiindcă omul nu este numai un animal, când ceva în om pofteşte, vecinicia pofteşte, infinitul Ceva în om nu se satisface, nu odihneşte decât în nemărginirea lui Dumnezeu
Dacă în mine poate încolţi acel cuvânt, şi îl găsesc ca fiind lucrul către care năzuieşte pofta mea, atunci nu mai e poftă în sens peiorativ, ci din lacom mă văd virtuos
22
cum am zice noi, moralmente. Dar nu-i vorba de virtute aşa cum înţelegem în morală, ci de viaţă, că Dumnezeu la viaţă primeşte pe om. Şi în asta constă faptul că Sfinţii au trăit cu bucurie în cuvântul lui Dumnezeu, s-au nevoit cu bucurie, s-au îndulcii de posturi şi de vieţi aspre. Dar nu viaţa aspră îi îndulcea, ci puterea harului.
Asta nu este un lucru al intelectului, este o trăire care a dat putere. Ce înseamnă martir? Cuvântul este acelaşi ca „martor,“ etimologic. Martirul este un martor, pentru că viaţa care trăieşte în el — în Hristos — este mai puternică decât viaţa pe care o avem în mădularele noastre pământeşti stricăcioase. Mai puternic? energetic, nemaisimţind nici chinurile, pentru îndulcirea pe care i-o pricinuieşte dragostea lui Dumnezeu, care-l face mai bine să moară cu Dumnezeu în chinurile cele mai cumplite, decât să se îndulcească de îndulciri stricăcioase, trecătoare, despărţindu-se de Dumnezeu. Dar stricăcios şi trecător nu este numai că azi trăiesc şi mâine mor; stricăcios şi trecător este o calitate a îndulcirii.
Se zice că Dumnezeu este Dragoste, Dumnezeu este Iubire. Atunci omul ce este, dacă-i chipul lui Dumnezeu? Şi omul este dragoste, şi omul este iubire Vedem că până şi păcatele cele mai mari au de-a face cu dragoste şi cu iubire. Omul, fiind făcut în chipul lui Dumnezeu, îşi caută identitatea, cum zicem noi astăzi.
Dumnezeu mai bine decât mine ştie unde-mi este identitatea. Şi când omul urmează cuvântul lui Dumnezeu, când omul continuă cuvântul lui Dumnezeu, se trezeşte dintr-o dată că asta şi voia. Şi voia aşa de înverşunat, aşa de înflăcărat, că este gata şi să moară ca să rămână cu dragostea, cu firea sa în dragoste, decât să cadă în smintirea dragostei pe care acuma o resimte ca smintire.
Deci cuvântul lui Dumnezeu este cultura duhului. Mi-amintesc când am venit în România după mulţi ani. Cineva mi-a vorbit de Părintele Paisie Olaru şi mi-a spus că i-a cerut înainte de moarte un cuvânt pentru tineretul român. Şi aşa cum am auzit eu şi cum reţin, cuvântul ar fi fost cam acesta: ,jSă păzească cuvântul lui Dumnezeu“ Am auzit două-trei cuvinte frumoase despre Părintele Paisie Olaru, dar când am auzit cuvântul lui, nu ştiu de ce l-am îndrăgit foarte mult în inima mea. Şi m-am gândit că ăsta este poate un cuvânt mai mare decât ne dăm seama: ,JSă păzească cuvântul lui Dumnezeu». începem a păzi cuvântul lui Dumnezeu, a-l cultiva la nivelul la care ne găsim. Etic îl înţelegem? Păi etic încercăm să-l păzim, dar aş vrea să atrag atenţia la asta: Nu acolo să rămână mintea noastră, nu acolo să caute, să nu formalizăm — viaţa să căutăm
Există o cercetare duhovnicească pe care trebuie s-o facă omul. Există un «de ce», o întrebare pe care trebuie s-o pună omul. Trebuie să înţelegem sensul şi esenţa lucrurilor. Nu este numai paza unui «Fă asta, nu te gândi de ce, doar să fie aşa, că aşa-i bine!» Dumnezeu nu a spus lui Adam «Să nu mănânci din pomul acela, că asta-i rău!» A explicat lui Adam: «Să nu mănânci din pomul acela, că în ziua în care vei mânca, vei muri».1 Şi vedem că de o anume moarte a şi murit, deşi trupul mai avea să-şi trăiască un termen până la moarte, dar în duh a murit, s-a despărţit de Dumnezeu, s-a învrăjbit cu Dumnezeu. în loc să se bucure de venirea lui Dumnezeu, s-a înfricoşat, s-a ruşinat şi s-a ascuns Noţiunile astea de frică, de ruşine, de ascundere sunt foarte mari
Aşadar, să păzească cuvântul lui Dumnezeu. Noi începem prin a păzi cuvântul aşa cum ne taie capul. Dar aş vrea să îndemn pe fraţii şi pe surorile mele să înţeleagă, să năzuiască, să caute în rugăciune mai departe decât ce ne taie capul astăzi Că nu este numai o păzire a unui cuvânt -
24
etică, cuvântul nu este o poruncă morală, deşi are şi efectul ăsta, dar e numai un efect, şi efect secundar. Este Cuvânt de Viaţă. Păzind cuvântul lui Dumnezeu, dăm posibilitatea acestui cuvânt să sălăşluiască în noi şi să petreacă în noi Şi descoperim că acesta este cuvântul care pe noi ne păzeşte.
Până la urmă cine păzeşte pe cine? Omul păzeşte cuvântul lui Dumnezeu? Mai adevărat, cuvântul pe care-l păzesc, pe mine mă păzeşte. Şi nu numai mă păzeşte, ci mă duce mai departe. Cât de departe? Spune Scriptura că trupul şi sângele nu pot moşteni Împărăţia Cerurilor, împărăţia Cerurilor nu este în trup şi sânge, în mâncări şi în înfrânâri: este împărăţia Duhului. Scris este — tot de Apostolul Pavel, căruia i s-au dezvăluit taine adânci — căci: «Ochi n-au văzut şi urechi n-au auzit, şi nu s-a suit la inima omului ce a pregătit Dumnezeu celor care-L iubesc pe El».1 Dacă ochi n-au văzut şi urechi n-au auzit, dacă n-a intrat în inima omului, cum putem noi să mergem către acestea pe care nu le vedem şi nu le auzim? Sunt aşa departe de noi, că nimica omenesc nu le poate înţelege. Cultura Cuvântului tocmai către acest nevăzut, neauzit, neînchipuit de om conduce. Cuvântul lui Dumnezeu vine din împărăţia Cerurilor, şi nu numai că ne păzeşte, dar ne şi duce în împărăţia Cerurilor.