Ce este împărăţia Cerurilor17 Mântuitorul zice: «Să nu căutaţi la dreapta şi la stânga. împărăţia este în voi».2 împărăţia este în om, şi cuvântul lui Dumnezeu caută să sălăşluiască în om. Omul este la început ca un animal, fără nimica peiorativ; adică trăind în viaţa materiei, în viaţa animalică, dar spre deosebire de alte animale care vieţuiesc ca noi pe pământ, care se nasc ca noi pe pământ, care cresc ca noi şi aparent mor ca noi (adică noi ca ele), spre deosebire de aceste animale vedem în năzuinţa aceasta a omului, în poftele acestea, de neîmplinit prin nimica material în om, vedem căutarea aceasta, care trădează chipul dumnezeiesc în om.
Omul niciodată nu se va putea satisface pe pământul acesta, nici cu cele mai mari plăceri, nici cu cele mai groaznice păcate, nici cu cele mai mari înfăptuiri ale istoriei, ci poate să moară deznădăjduit, chiar fiind împlinit în toate; fiindcă alta năzuieşte omul, dar nu poate atinge. Trup şi sânge nu pot moşteni lucrurile acestea, pe care trupul şi sângele nu le pot vedea, nu le pot auzi, nu le pot percepe, nu le pot intui, decât un firicel vag. Dar cultivând în noi acest cuvânt, însuşi cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul descoperă ceea ce este El.
Revin la ceea ce numim poruncile lui Hristos, ce spuneam la început, că nu sunt ca cele ale Vechiului Legământ, deşi am arătat că şi Vechiul Legământ indica ceva mai departe decât doar o lege, un Rai. Cuvântul lui Hristos este trecerea de la disciplină la viaţă Spune Evanghelia Sfântului Ioan: «Legea prin Moisi s-a dat, dar harul şi adevărul prin Iisus Hristos a venit».1
Aş vrea să revin la un nivel mai concret acuma, păzind cuvântul lui Dumnezeu. Dar Cuvântul trup S-a făcut şi cuvântul se împărtăşeşte omului prin toate simţurile, prin cuvânt, aşa cum înţelegem noi, oarecum informativ, dacă vreţi, dar fiindcă este vorba de viaţă, cuvântul se împărtăşeşte numai în vieţuire. Nu este destul omului să studieze Scriptura, ca un studiu abstract, nu este destul omului să trăiască o viaţă îmbisericită, să-şi împodobească casa cu icoane, sâ asculte muzică duhovnicească, bisericească, să înlocuiască o cultură omenească cu o cultură îmbisericită
26
Dumnezeu, Care ne-a făcut şi Care ştie din ce suntem făcuţi, ştie că suntem trup şi sânge. Cuvântul trup s-a făcut,1 în mai multe sensuri Cuvântul cel mai înainte de veci, Care se numeşte şi Fiul lui Dumnezeu, Care este însuşi Dumnezeu, S-a întrupat în istoria aceasta, S-a născut aşa cum m-am născut şi eu, a copilărit aşa cum am copilărit şi eu, a trăit şi a suferit aşa ca mine, a murit aşa cum voi muri şi eu, a înviat aşa cum eu nu pot învia, S-a înălţat la Ceruri şi sade de-a dreapta Tatălui, şi a creat prin aceasta o cale către dreapta Tatălui pentru mine
Şi când vorbesc de «mine» nu vorbesc de cel care vă vorbeşte. Vorbesc de tine. Că şi tu eşti un «eu», orişicine vei fi. Deci Cuvântul trup S-a făcut, spre împărtăşire, şi ca trup ni se împărtăşeşte. Unul din cuvintele mântuitoare ale Domnului a fost că Pâinea Vieţii avea să fie El însuşi. în Evanghelia de la loan avem cuvintele. «Cine mănâncă trupul Fiului Omului şi bea sângele Lui are viaţă vecinică».2 Şi chiar spune mai departe. «Cine mănâncă trupul Fiului Omului şi bea sângele Lui, petrece întru Mine şi Eu întru el».3 Şi zice «Cine nu mănâncă trupul Fiului Omului şi nu bea sângele Lui, nu are viaţă în sine».4 Acest Trup şi Sânge este poate esenţa cea mai concentrată a Bisericii. Nu ştiu cum să o exprim. Doresc, şi mă rog Domnului ca să pună în inimile voastre să se înţeleagă cuvântul pe care vreau să-l spun Acolo unde mă poticnesc eu, înţelegerea voastră să meargă mai departe şi să întregească ce nu ajung eu să exprim.
în Sfânta împărtăşanie mâncăm ce vede mintea a fi o bucăţică de pâine şi un strop de vin, ce văd ochii noştri pământeşti, ce miroase mirosul nostru pământesc, ce simt
cele cinci simţuri: este pâine şi vin. Dar, într-un chip tainic, acestor simţuri li se dezvăluie din ce în ce mai puternic şi mai clar, mai limpede şi mai concret, atunci când simţurile duhovniceşti se dezvoltă, şi începem să înţelegem cuvântul Mântuitorului Care zice că este nu numai pâine şi vin, ci însuşi Trupul şi Sângele Lui. Spune sfântul Pavel că deoarece copiii sunt părtaşi trupului şi sângelui, şi El — FIristos — Cuvântul lui Dumnezeu, S-a făcut părtaş trupului şi sângelui, S-a făcut asemenea nouă. Dar, într-un chip de neînchipuit omului, Se dă spre mâncare.
Pentru omul modern, care este obişnuit cu cercetare intelectuală, amintesc cuvântul unui filosof (am uitat care — un filosof german): Mo// ist was man ifit. Este un joc de cuvinte. Ist înseamnă «a fi»; scris un pic altfel, înseamnă «a mânca»: eşti ceea ce mănânci. Adică mâncăm materie, suntem materie. Va să zică, ce să gândim lucruri prea înalte, vedem că ne luăm viaţa din cele materiale, din zarzavaturi, din trup de animal, din alte lucruri, deci şi noi suntem ce-i zarzavatul şi ce este trupul de animal, şi noi suntem un fel de «varză», câteodată în… mai multe sensuri. Şi noi suntem un trup de animal. Ca animalul ne naştem, ca animalul pierim. Dar eu pretind că Cel Care a făcut pe om ştia mai bine decât filosoful german că omul este trup şi sânge, şi de aceea ne-a dat, într-un chip tainic, Trup şi Sânge, ca să ne hrănim, în duh, prin această hrană pe care o primim trupeşte.1
Este un plan cu multe nivele acolo, fiindcă mai este un alt nivel. Mâncăm Trup şi Sânge, dar vedem şi simţim pâine şi vin. Iarăşi, Dumnezeu Care a făcut pe om ştie firea omului. Nu l-a făcut pe om să fie canibal. Omul, dacă nu se îndrăceşte — îndepărtându-se de Dumnezeu — nu rabdă nici măcar gândul de a mânca trup crud şi sânge, şi deci ne-a dat acest trup şi sânge în felul cel mai frumos,
28
cel mai nobil, hrana cea mai nobilă pe care o cunoaşte omul, pentru că este şi o anume asemănare cu trupul şi cu sângele în pâine şi în vinul roşu.
Mă gândesc la toate expresiile Vechiului Testament care vorbesc de «sângele strugurelui: „1 şi acolo era o intuiţie nemaipomenită! Mâncând deci într-o formă, nu canibalică, dar totuşi într-o formă trupească, mâncăm duh, fiindcă omul este şi duh. A spus Hristos Samarinencii: „Duh este Dumnezeu, şi cei ce se închină lui Dumnezeu, în Duh şi în adevăr să se închine“.2 Şi aicea, în mâncarea aceasta, mâncăm Duh, în mâncarea Trupului acestuia
Aicea nu pot să nu mă împleticesc niţel în cuvinte, şi iarăşi nădăjduiesc că Dumnezeu o să desluşească în voi ce e nevoie pentru mântuirea fiecăruia. Zic că mâncăm Duh; dar mâncăm Trupul şi Sângele Mântuitorului, şi într-o formă chiar materială, acceptabil gustului omului, dar este altceva decât ce ni se pare a fi. Merg mai departe. Mâncăm un Trup şi bem un Sânge care au cunoscut moartea, dar şi învierea, dar şi înălţarea, dar şi şederea de-a dreapta Tatălui, dar, într-un chip tainic, şi Venirea Cea de-a Doua, şi Slava cea vecinică, cea din urmă — ne împărtăşim cu însuşi Dumnezeu.
Unde duce cultura cuvântului lui Dumnezeu, credinţa în cuvintele lui Dumnezeu9 Cuvintele lui Dumnezeu, omului pot părea, şi par de multe ori sminteala cea mai mare, şi însuşi Apostolul Pavel nu se sfieşte a vorbi de „nebunia lui Dumnezeu“, dar adaugă că nebunia lui Dumnezeu se arată mai înţeleaptă decât înţelepciunea omului. înţelepciunea omului e neputincioasă, precum şi omul; este stricăcioasă, precum şi omul; dar ceea ce ne pare nouă a fi o nebunie, dacă este dumnezeiască, să ne împărtăşim cu această nebunie, şi vom vedea că asta era înţelepciunea.