Mai văzuseră cadavrele copiilor, cu păr, ca şi ei, stivuite ca deşeurile metalice, înţepenite şi ruginite, pe o plajă, bărbaţii turnând ulei peste acestea şi aprinzându-le. "Foamete în provincia Bachifoil din Naţiunea Thu", anunţase vocea comentatorului. "Trupurile copiilor morţi de înfometare şi boală sunt arse pe plaje. Pe plajele de la Tius, la şapte sute de kilometri depărtare, în Naţiunea A-Io" — aici interveneau nestematele pe ombilic — "femei întreţinute pentru utilizarea sexuală a clasei avute" — şi comentatorul folosea cuvintele iotice, deoarece în pravică nu existau echivalente pentru nici unul din aceste cuvinte — "petrec toată ziua întinse pe nisip până când li se serveşte cina de către membri ai clasei neavute." Prim-plan al cinei: buze moi mestecând şi zâmbind, mâini fine întinzându-se după delicatesele stivuite lasciv în vase de argint. Apoi o revenire la chipul orb, aspru al unui copil mort, cu gura deschisă, goală, neagră, uscată. "Unii lângă alţii", comentase vocea aceea calmă. Dar imaginea care se înfiripase în mintea băieţilor, ca un balon uleios, irizat, era aceeaşi.
— Cât de vechi sunt filmele acelea? întrebă Tirin. Datează, oare, dinaintea Colonizării, ori sunt contemporane? Nu ne spun niciodată.
— Dar ce importanţă are? interveni Kvetur. Aşa trăiau pe Urras înainte de Revoluţia Odoniană. Odonienii au plecat cu toţii şi au venit aici, pe Anarres. Aşa că probabil nu s-a schimbat nimic. Tot asta fac, acolo! încheie el.
— De unde ştim că tot asta fac?
— Ce vrei să insinuezi, Tir? întrebă Shevek.
— Dacă filmele acelea ar fi vechi de o sută cincizeci de ani, acum lucrurile ar putea fi cu totul altfel pe Urras. Eu nu spun că aşa e, dar dacă ar fi, de unde am şti? Nu mergem acolo, nu vorbim, nu există nici un fel de comunicare. Într-adevăr, habar n-avem cum este viaţa pe Urras în zilele noastre.
— Cei din CPD ştiu. Stau de vorbă cu urrasienii care deservesc navele ce sosesc pe Rachetodromul Anarres. Sunt tot timpul informaţi. Trebuie să fie informaţi pentru a ne menţine negoţul cu Urras şi pentru a cunoaşte, totodată, gradul de ameninţare pe care ei îl reprezintă faţă de noi.
Bedap vorbise rezonabil, dar răspunsul lui Tirin se dovedi tăios.
— Înseamnă că cei din CPD pot fi informaţi, în vreme ce noi nu suntem.
— Informaţi! exclamă Kvetur. Am aflat de Urras de când eram la creşă! Nu-mi pasă dacă nu mai văd altă imagine a scârbavnicelor oraşe de pe Urras şi a unsuroaselor trupuri urrasiene!
— Asta e problema! continuă Tirin cu satisfacţia celui care îşi urmăreşte linia logică. Toate materialele despre Urras aflate la dispoziţia elevilor sunt identice. Dezgustătoare, imorale, excrementale. Dar, ascultaţi-mă! Dacă a fost atât de rău arunci când au plecat Coloniştii, cum de a continuat timp de un secol şi jumătate? Dacă erau atât de bolnavi, de ce n-au murit? De ce nu s-au prăbuşit societăţile lor avute? De ce ne temem chiar atât de mult?
— Infestare, răspunse Bedap.
— Suntem oare atât de firavi încât nu putem suporta puţină expunere? Oricum, nu pot fi cu toţii bolnavi. Indiferent de felul în care arată societatea lor, unii trebuie neapărat să fie decenţi. Chiar şi aici oamenii se deosebesc, nu? Suntem noi toţi odonieni perfecţi? Uitaţi-vă la mucosul ăla de Pesus!
— Dar, într-un organism bolnav, chiar şi o celulă sănătoasă este condamnată, insistă Bedap.
— Bineînţeles, poţi dovedi orice folosind analogia asta şi o ştii prea bine. În sfârşit, de unde ştim că societatea lor este bolnavă?
— Vrei să spui că CPD-ul şi sindicatul aprovizionării învăţământului ne mint în legătură cu Urras? întrebă Bedap muşcându-şi degetul cel mare.
— Nu. Am spus că noi nu ştim decât ce ni se spune. Dar voi ştiţi ce n-i se spune? întrebă Tirin, întorcând spre ei chipul său măsliniu, cu nasul cârn, vizibil în lumina puternică, albăstruie, a lunii. Kvet a zis-o, acum un minut. El a recepţionat mesajuclass="underline" detestaţi Urras, urâţi Urras, temeţi-vă de Urras.
— De ce nu? întrebă Kvetur.Iată cum ne-au tratat pe noi odonienii!
— Doar ne-au dat Luna lor, nu?
— Da, pentru a ne împiedeca să distrugem statele lor profitoare şi să instaurăm acolo societatea cea dreaptă. Şi de îndată ce au să se descotorosească de noi, pariez că vor începe să-şi organizeze guverne şi armate mai repede ca niciodată, pentru că nu a mai rămas nimeni care să-i împiedice s-o facă. Dacă am deschide Rachetodromul pentru ei, crezi că ar veni ca prieteni şi fraţi? Ei, o mie de milioane, iar noi douăzeci de milioane? Ne-ar elimina, ori ne-ar face — cum se spune?… care e cuvântul? — sclavii lor, pentru a munci în mină pentru ei!
— Bine. Sunt de acord că este probabil înţelept să ne temem de Urras. Dar de ce să-i urâm? Ura nu e funcţională; de ce ni se predă? Nu cumva pentru că dacă am şti cum este Urras în realitate am ajunge să ne placă… măcar o parte din Urras…, poate doar unei părţi dintre noi? Nu cumva ceea ce doreşte să prevină CPD-ul este nu doar ca unii dintre ei să vină la noi, ci ca unii dintre noi să dorească să ajungă acolo?
— Să ajungă pe Urras? întrebă Shevek, surprins.
Discutau pentru că le plăcea dezbaterea, le plăcea alergarea sprintenă a minţii neîncătuşate pe cărările posibilităţii, le plăcea să conteste ceea ce era necontestat. Erau inteligenţi, minţile lor erau deja disciplinate către limpezimea ştiinţei şi nu aveau decât şaisprezece ani. Dar în acel moment pentru Shevek plăcerea argumentaţiei încetase, aşa cum încetase, mai devreme, pentru Kvetur. Era tulburat.
— Cine şi-ar dori vreodată să meargă pe Urras? întrebă el.Pentru ce?
— Pentru a afla cum este o altă lume. Pentru a vedea cum arată un cal!
— Asta e o copilărie! Există viaţă si în alte sisteme solare, interveni Kvetur arătând cu mâna spre cerul luminat de lună. Aşa se spune. Şi ce-i cu asta? Am avut norocul să ne naştem aici!
— Dacă noi suntem mai buni decât oricare altă societate umană, s-ar cuveni să-i ajutăm. Dar ni se interzice.
— Interzice? Cuvânt neorganic. Cine interzice? Exteriorizezi funcţia integrativă însăşi, spuse Shevek aplecându-se în faţă şi vorbind cu patimă. Ordinea nu înseamnă "ordine". Nu părăsim Anarres pentru că noi suntem Anarres. Atunci când eşti Tirin, nu poţi părăsi pielea lui Tirin. Ţi-ar place să încerci să fii altcineva pentru a vedea cum este, dar nu poţi. Dar, vă întreb, sunteţi opriţi de la asta prin forţă? Care forţă? Care legi, guverne, ori poliţie? Nici una. Pur şi simplu, este vorba despre propria noastră fiinţă, de natura noastră ca odonieni. Este natura ta să fii Tirin şi a mea să fiu Shevek şi natura noastră colectivă să fim odonieni, răspunzători unul pentru celălalt. Iar această responsabilitate este libertatea noastră. A o evita, ar însemna să ne pierdem libertatea. Chiar v-ar place să trăiţi într-o societate unde n-aţi avea nici un fel de libertate, nici un fel de alegere, doar opţiunea falsă de supunere în faţa legii, ori nesupunerea urmată de pedeapsă? Chiar aţi vrea să trăiţi într-o închisoare?
— Ba pe dracu', în nici un caz. Nu pot vorbi şi eu? Problema cu tine, Shev, este că tu nu spui niciodată nimic până când nu aduni un camion plin cu argumente afurisite, grele ca piatra, iar apoi le răstorni pe toate şi nici nu te uiţi la cadavrul sângerând, strivit sub mormanul acela…
Shevek se trase înapoi, părând răzbunat, dar Bedap, un tânăr solid, cu faţa lată, continuă să-şi roadă unghia de la degetul cel mare şi spuse: