Intră în dormitor şi constată că patul fusese făcut.
Încet, adâncit în gânduri, se îmbrăcă. Când răsună o a doua bătaie în uşă, tocmai îşi punea pantofii.
Intră un grup, într-o manieră cu totul diferită, normală, de parcă, i se păru lui Shevek, aveau dreptul de a se afla acolo, sau oriunde le-ar fi plăcut să se afle. Omul cu pachetele ezitase, aproape că se furişase înăuntru. Cu toate acestea, chipul său şi mâinile şi îmbrăcămintea se apropiau mai mult de noţiunea lui Shevek privitoare la aspectul unei fiinţe umane normale decât noii săi vizitatori. Cel dintâi se comportase ciudat, dar arăta ca un anarresian. Aceştia patru se purtau ca anarresienii dar, cu chipurile lor rase şi îmbrăcămintea somptuoasă arătau ca nişte exemplare ale unei specii necunoscute.
Shevek izbuti să recunoască într-unul dintre ei pe Pae şi în ceilalţi pe bărbaţii care petrecuseră cu el seara precedentă. Le spuse că nu le-a reţinut numele, iar ei se prezentară din nou, zâmbind: dr. Chifoilisk, dr. Oiie şi dr. Atro.
— O, la naiba! Atro! Încântat de cunoştinţă! exclamă Shevek punându-şi mâinile pe umerii omului şi sărutându-l pe obraz înainte de a se gândi că acest salut frăţesc, destul de comun pe Anarres, s-ar putea să nu fie acceptat şi pe Urras.
Cu toate acestea, la rândul său, Atro îl îmbrăţişă cu multă căldură şi îl privi în faţă cu ochi cenuşii, înceţoşaţi. Shevek îşi dădu seama că omul e aproape orb.
— Dragul meu Shevek, spuse el, bine ai venit la A-Io! Bine ai venit pe Urras! Bine ai venit acasă!
— De atâţia ani ne tot scriem scrisori, distrugându-ne unul altuia teoriile!
— Tu ai fost dintotdeauna distrugătorul cel mai eficient. Iată, stai puţin, am ceva pentru tine.
Bătrânul se scotoci prin buzunare. Sub roba universitară de catifea purta o haină, sub aceea o cămaşă şi probabil încă un strat dedesubt. Toate aceste veşminte, ca şi pantalonii, aveau buzunare. Shevek îl privi aproape cu fascinaţie pe Atro scotocind prin şase ori şapte buzunare, toate conţinând câte ceva, până când scoase la iveală un cub mic, din metal galben, montat pe o bucată de lemn lustruit.
— Iată, spuse el, privindu-l. Premiul tău. Premiul Seo Oen, ştii doar. Banii sunt în contul tău. Poftim. Cu nouă ani mai târziu, dar mai bine mai târziu decât niciodată.
Când îi dădu obiectul lui Shevek, mâinile îi tremurau.
Era greu: cubul galben era din aur masiv. Shevek rămase nemişcat, cu trofeul în mână.
— Nu ştiu ce vreţi voi, tinerii, spuse Atro, dar eu mă voi aşeza.
Se aşezară cu toţii în fotoliile moi, adânci pe care Shevek le examinase deja, uimit de materialul cu care erau acoperite, o chestie maronie, neţesută, cu aspect de piele.
— Câţi ani aveai acum nouă ani, Shevek?
Atro era cel mai de seamă fizician în viaţă de pe Urras. Prezenţa sa degaja nu numai demnitatea vârstei, dar şi siguranţa de sine nedisimulată a aceluia obişnuit să fie tratat cu respect. Pentru Shevek, nu era nimic nou. Atro avea exact genul de autoritate pe care Shevek îl recunoştea. De asemenea, îi făcea plăcere să i se spună în sfârşit, simplu, pe nume.
— Aveam douăzeci şi nouă când am terminat Principiile.
— Douăzeci şi nouă? Doamne sfinte! Asta te face cel mai tânăr laureat al Premiului Seo Oen de un secol şi mai bine. Nu s-au hotărât să mi-l confere decât arunci când aveam şaizeci şi ceva… Câţi ani aveai când mi-ai scris pentru prima dată?
— Vreo douăzeci.
— Iar eu te-am luat drept un bărbat de patruzeci.
— Ce mai face Sabul? întrebă Oiie.
Oiie era chiar mai scund decât majoritatea urrasienilor, care, lui Shevek, i se păreau toţi scunzi. Avea o faţă plată, prietenoasă şi ochi ovali, negri ca lignitul.
— A fost o perioadă de şase sau opt ani când nu ai mai scris, iar Sabul a ţinut legătura cu noi, dar niciodată nu a vorbit cu noi prin legătura ta radio. Ne-am întrebat care este relaţia dintre voi doi.
— Sabul este membru deplin al Institutului de fizică din Abbenay, răspunse Shevek. Lucram împreună cu el.
— Un vechi rival, s-a amestecat în cărţile tale, a fost destul de limpede. Nu mai e nimic de explicat, Oiie, interveni cel de-al patrulea bărbat, Chifoilisk, cu o voce răguşită.
Acesta era un om de vârstă mijlocie, oacheş, solid, cu mâinile delicate ale unui funcţionar. Era singurul dintre cei prezenţi a cărui faţă nu era complet rasă; îşi lăsase câteva fire pe bărbie pentru a se potrivi cu părul său scurt, gri-fer de pe cap.
— Nu e cazul să te prefaci că toţi fraţii odonieni sunt plini de dragoste frăţească, mai spuse el. Natura omenească nu se schimbă.
O serie de strănuturi opri lipsa de reacţie a lui Shevek din a deveni semnificativă.
— Nu am batistă, se scuză el ştergându-şi ochii.
— Ia-o pe a mea, spuse Atro, scoţând o batistă albă ca zăpada dintr-unul din multele sale buzunare.
Shevek o luă şi în acel moment o amintire neoportună făcu să-i tresalte inima. Şi-o aminti pe fiica lui, Sadik, o fetiţă cu ochii negri, spunând: "Poţi folosi batista mea". Această amintire, nespus de scumpă lui, era insuportabil de dureroasă în acele momente. Încercând să o evite, zâmbi la întâmplare şi continuă:
— Sunt alergic la planeta voastră. Aşa spune doctorul.
— Doamne sfinte! Doar n-o să strănuţi aşa tot timpul! exclamă bătrânul Atro privindu-l atent.
— Omul tău n-a trecut pe-aici? întrebă Pae.
— Omul meu?
— Servitorul. Trebuia să-ţi aducă unele lucruri, printre acestea şi batiste. Suficient să te aranjezi până când vei putea să-ţi cumperi tu însuţi. Nimic deosebit. Mă tem că nu prea ai ce alege dintr-un magazin de confecţii pentru un bărbat de înălţimea ta.
Când Shevek pricepu în cele din urmă — Pae avea o vorbă blândă şi totuşi rapidă, care se potrivea cu trăsăturile sale plăcute, frumoase — Shevek continuă.
— Ştiţi, eu sunt Cerşetorul, i se adresă el bătrânului, aşa cum îi spusese doctorului Kimoe pe navă. N-am avut cum să aduc bani. Noi nu folosim. N-am putut aduce daruri; nu folosim nimic din ceea ce vă lipseşte vouă. Aşa că vin, ca un bun odonian, cu mâinile goale.
Atro şi Pae îl asigurară că este un oaspete, că nu se pune problema plăţii, că pentru ei este un privilegiu.
— În afară de aceasta, guvernul Ioti suportă nota de plată, adăugă Chifoilisk cu vocea sa neprietenoasă.
Pae îi adresă o privire ironică dar Chifoilisk, în loc să-i răspundă, se uită drept în direcţia lui Shevek. Pe faţa sa oacheşă se citea o expresie pe care el nu făcea nici un efort să o ascundă dar pe care Shevek nu o putu interpreta: atenţionare, sau complicitate?
— Ascultaţi-l pe neregeneratul Thuvian, spuse bătrânul Atro cu glasul său sforăitor. Shevek, vrei să spui că n-ai adus cu rine absolut nimic? Nici un articol, nici o lucrare nouă? Aşteptam cu nerăbdare o carte. O nouă revoluţie în fizică. Să-i uluieşti pe tinerii aceştia ambiţioşi, tot aşa cum m-ai uluit pe mine cu Principiile. La ce-ai mai lucrat în ultima vreme?