— Ei bine, am citit lucrarea lui Pae — vreau să spun, dr. Pae — despre universul bloc, despre Paradox şi Relativitate.
— Cum nu se poate mai bine. Saio este steaua noastră actuală, fără îndoială. Dintre toţi, cel mai puţin întreg la minte, nu-i aşa, Saio? Dar ce-are asta de-a face cu preţul brânzei? Unde-ţi este Teoria generală temporală?
— În minte, răspunse Shevek cu un zâmbet larg, agreabil. Urmă o foarte scurtă pauză.
Oiie îl întrebă dacă văzuse lucrarea despre teoria relativităţii a unui fizician străin, din altă lume, Ainsetain de Terra. Shevek nu o văzuse. Pe toţi îi interesa cu intensitate, cu excepţia lui Atro, care trecuse de pragul emoţiilor intense. Pae ieşi în fugă din cameră pentru a-i aduce lui Shevek o copie a traducerii.
— E veche de câteva sute de ani, dar conţine idei noi pentru noi, explică el.
— Poate, spuse Atro, dar nici unul, dintre străinii aceştia din alte lumi nu poate urmări fizica noastră. Cei de pe Hain o numesc materialism, iar temenii îi spun misticism, după care şi unii şi alţii renunţă. Shevek, nu te lăsa influenţat de moda asta pentru tot ce este străin. Nu au nimic pentru noi. Scormoneşte singur după hrană, cum zicea tata, adăugă el, renunţând la tonul senil şi ridicându-se de pe fotoliu. Hai afară să dai o raită prin dumbravă împreună cu mine. Nu e de mirare că ai nasul înfundat, aşa cum stai închis aici.
— Doctorul spune că trebuie să rămân în camera asta trei zile. S-ar putea să fiu… infectat? Infecţios?
— Dragul meu, niciodată să nu acorzi atenţie doctorilor.
— Totuşi, dr. Atro, poate că în cazul acesta…, sugeră Pae cu vocea sa blândă, conciliantă.
— La urma urmei, doctorul e din partea guvernului, nu? interveni Chifoilisk cu o maliţiozitate evidentă.
— Sunt convins că este cel mai bun om pe care l-au găsit, spuse Atro fără să zâmbească şi îşi luă rămas bun fără a-l mai îndemna pe Shevek să-l însoţească.
Chifoilisk plecă împreună cu el. Cei doi bărbaţi mai tineri rămaseră cu Shevek, discutând multă vreme despre fizică.
Cu o plăcere imensă şi cu acelaşi sentiment de profundă recunoştinţă, Shevek descoperi pentru prima dată în viaţă conversaţia cu egalii săi.
Mitis, deşi o profesoară de excepţie, nu fusese niciodată capabilă să-l urmărească în noile domenii teoretice pe care, cu încurajarea ei, începuse a le explora. Gvarab era prima persoană pe care o cunoscuse a cărei pregătire şi capacitate erau comparabile cu ale sale, dar el şi Gvarab se întâlniseră mult prea târziu, chiar la sfârşitul vieţii ei. Din acele zile, Shevek colaborase cu o mulţime de oameni talentaţi, dar, deoarece nu fusese niciodată un membru cu drepturi depline al Institutului de la Abbenay, niciodată nu avusese prilejul să-i conducă prea departe, aceştia rămânând ancoraţi în probleme demodate, ca de pildă fizica secvenţială clasică. Nu avusese nici un egal. Aici, pe tărâmul inechităţii, îi întâlni, în sfârşit.
Era o revelaţie, o eliberare. Fizicieni, matematicieni, astronomi, logicieni, biologi, toţi erau aici, la universitate, veneau la el, ori se ducea el la ei şi discutau, iar din discuţiile lor se năşteau noi lumi. Este în natura ideii să fie comunicată; scrisă, vorbită, aplicată. Ideea este ca iarba. Râvneşte după lumină, prosperă în urma hibridării, creşte mai bine dacă este călcată în picioare.
Chiar în prima sa după amiază la universitate, împreună cu Oiie şi Pae, înţelese că descoperise ceva după care tânjise încă de când, copii la nivelul copilăriei, el şi Tirin şi Bedap obişnuiau să discute jumătate de noapte, tachinându-se şi îndemnându-se unul pe altul în tot mai îndrăzneţe zboruri ale imaginaţiei. Îşi amintea cu precizie una din acele seri. Îl vedea pe Tirin, îl auzea pe Tirin spunând: "Dacă am şti cum este Urras în realitate, poate că unii dintre noi am dori să mergem acolo." Iar el fusese atât de şocat de această idee încât se năpustise asupra lui Tirin, iar Tirin se retrăsese imediat. Întotdeauna se dăduse înapoi, biet suflet condamnat, şi întotdeauna avusese dreptate.
Conversaţia încetase. Pae şi Oiie erau tăcuţi.
— Îmi pare rău, spuse el. Capul e greu.
— Cum stai cu gravitaţia? întrebă Pae cu zâmbetul încântător al unui om care, ca un copil deştept, se bazează pe farmecul său.
— Nu bag de seamă, răspunse Shevek. Numai în… Ce sunt aceştia?
— Genunchi. Articulaţiile genunchilor.
— Da, genunchi. Funcţionarea este afectată. Dar mă voi obişnui, continuă el, privind spre Pae şi apoi spre Oiie. Există o întrebare. Nu vreau să aduc ofense.
— Niciodată să nu vă faceţi probleme, domnule.
— Cred că nici nu ştiţi cum, spuse Oiie.
Oiie nu era un individ agreabil, ca Pae. Chiar şi atunci când discuta despre fizică avea un zâmbet evaziv, care ascundea ceva. Cu toate acestea, sub aparenţa stilizată se ascundea ceva, simţea Shevek, ceva demn de încredere, pe când, în dosul farmecului lui Pae… ce se ascundea? În sfârşit, nu avea importanţă. Era nevoit să aibă încredere în ei şi o va face.
— Unde sunt femeile?
— Pae râse. Oiie zâmbi şi întrebă:
— În ce sens?
— În toate sensurile. Aseară am cunoscut femei la recepţie — cinci, zece — şi sute de bărbaţi. Cred că nici una nu era om de ştiinţă. Cine erau?
— Soţii. De fapt, una dintre ele era soţia mea, răspunse Oiie cu zâmbetul său secretos.
— Unde sunt celelalte femei?
— O, în privinţa aceasta nu există nici un fel de probleme, interveni Pae cu promptitudine. Spuneţi-ne doar preferinţele dumneavoastră şi nimic nu e mai simplu de asigurat.
— Mai auzi unele speculaţii pitoreşti despre obiceiurile anarresiene, dar cred că putem face faţă la aproape orice vă trece prin minte, completă Oiie.
Shevek habar n-avea despre ce vorbesc. Se scărpină în cap.
— Atunci, toţi oamenii de ştiinţă de aici sunt bărbaţi?
— Oamenii de ştiinţă?
— Oamenii de ştiinţă, repetă Pae dregându-şi glasul. Da, desigur, toţi sunt bărbaţi. Bineînţeles, sunt câteva profesoare în şcolile pentru fete, dar femeile nu trec niciodată de nivelul certificatului de absolvire.
— De ce nu?
— Nu sunt apte pentru matematică. Nu le duce capul la gândirea abstractă. Nu e genul lor. Ştii cum este, ceea ce femeile numesc gândire trece prin uter! Desigur, întotdeauna există câteva excepţii. Femei al naibii de mintoase cu atrofie vaginală.
— Voi, odonienii, le îngăduiţi femeilor să studieze ştiinţele exacte? întrebă Oiie.
— Ei bine, da, le găsiţi în — domeniul ştiinţei.
— Nu multe, sper.
— În sfârşit, aproape jumătate.
— Am afirmat întotdeauna că fetele tehniciene, dirijate aşa cum trebuie, pot lua o mare parte din povara de pe umerii bărbaţilor în orice situaţie de laborator. De fapt, ele sunt mai îndemânatice şi mai iuţi decât bărbaţii atunci când e vorba de sarcini repetitive, mult mai docile, mult mai greu de plictisit. Am putea elibera bărbaţii pentru munci originale mult mai uşor dacă am folosi femei.
— Dar nu în laboratorul meu! exclamă Oiie. Să stea unde le e locul.
— Dr. Shevek, găsiţi vreo femeie capabilă de muncă intelectuală originală?
— Ei bine, mai degrabă ele m-au găsit pe mine. Mitis a fost profesoara mea. De asemenea Gvarab, cred că aţi auzit de ea.
— Gvarab era femeie? exclamă Pae cu o surpriză sinceră şi râse.
Oiie părea neconvins şi ofensat.
— Desigur că nu ai cum să-ţi dai seama după numele voastre, spuse el cu răceală. Presupun că faceţi un caz din netrasarea nici unei distincţii între sexe.