I-ar fi plăcut să stea de vorbă cu unii dintre oamenii aceia robuşti şi cu un evident respect de sine pe care îi zărea prin orăşele, să-i întrebe, de exemplu, dacă se consideră săraci; pentru că dacă şi aceştia erau săraci, va trebui să-şi revizuiască accepţiunea proprie a acestui cuvânt. Dar niciodată nu părea a avea timpul necesar, cu toate cele pe care ghizii săi doreau ca el să le vadă.
Celelalte mari oraşe din A-Io erau mult prea depărtate pentru a fi vizitate într-o excursie de o zi, dar merseră de mai multe ori la Nio Esseia, un oraş situat la cincizeci de kilometri de Universitate. Acolo, în cinstea sa, se organizară o întreagă suită de recepţii. Nu-i făceau o plăcere deosebită, nereprezentând ideea sa despre cum trebuie să se desfăşoare o petrecere. Toţi erau extrem de politicoşi şi vorbeau foarte mult, dar nu abordau nici un subiect interesant şi zâmbeau atât de mult încât păreau de-a dreptul îngrijoraţi. Dar hainele lor erau magnifice. Într-adevăr, dădeau impresia că pun toată nonşalanţa de care ducea lipsă comportamentul lor în îmbrăcăminte, mâncare şi diferitele preparate pe care le beau, ori în mobilierul luxos al încăperilor din palatele unde se ţineau recepţiile.
I se prezentară obiectivele importante din Nio Esseia — un oraş cu cinci milioane de locuitori — un sfert din întreaga populaţie a planetei sale. Îl duseră la Piaţa Capitoliului şi îi arătară uşile înalte, de bronz, ale Directoratului, sediul Guvernului din A-Io. I se permise să asiste la o dezbatere în Senat şi la o întrunire a comitetului director. Îl duseră la grădina zoologică, la Muzeul Naţional, la Muzeul Ştiinţei şi Industriei. Îl conduseră la o şcoală, unde copii încântători, în uniforme cu albastru şi alb, interpretară în cinstea lui imnul naţional din A-Io. Îl duseră la o fabrică de piese electronice, o oţelărie complet automatizată si o centrală de fuziune nucleară, pentru a se convinge cât de eficient îşi poate organiza o economie proprietariană producţia manufacturieră şi furnizarea cu energie. Îl conduseră apoi printr-un nou complex de locuinţe ridicat de guvern, pentru a-i demonstra cum are grijă statul de cetăţenii săi. Îl însoţiră într-o croazieră pe estuarul fluviului Sua, aglomerat de nave de pe toată planetă în drum spre mare. Îl duseră la Curtea Supremă de Justiţie, unde petrecu o zi întreagă asistând la judecarea unor procese civile şi penale, o experienţă care îl lăsă uimit şi îngrozit, dar ei insistară că trebuie să vadă tot ceea ce era de văzut şi dus oriunde dorea să meargă. Când întrebă, cu oarecare neîncredere, dacă ar putea vedea locul unde este înmormântată Odo, îl duseră drept la vechiul cimitir din districtul Trans-Sua, îngăduind chiar unor jurnalişti de la acele ziare cu o proastă reputaţie să îl fotografieze acolo, la umbra bătrânelor sălcii, cu ochii pe piatra de mormânt simplă, bine întreţinută.
Îl mai duseră la Rodarred, sediul Consiliului Guvernelor Mondiale pentru a se adresa consiliului plenar al acestui organism. Sperase să cunoască, ori chiar să întâlnească şi alţi străini acolo, pe ambasadorii de pe Terra, ori Hain, dar programul evenimentelor era planificat mult prea strâns pentru a îngădui aşa ceva. Îşi pregătise cu multă atenţie cuvântarea, o pledoarie pentru comunicaţii libere şi recunoaştere reciprocă între Lumea Nouă şi Lumea Veche. Cuvântarea fu primită cu ovaţii în picioare, timp de zece minute. Gazetele săptămânale respectabile o comentară aprobator, numind-o "gestul moral dezinteresat al frăţiei umane făcut de un mare savant", fără a-l cita prea mult, aşa cum n-o făcură nici celelalte ziare. De fapt, în ciuda ovaţiilor primite, Shevek avea curioasa senzaţie că nimeni n-o auzise.
1 se acordară şi mai multe privilegii şi permise de intrare: la Laboratoarele de cercetări uşoare,la Arhivele naţionale, la Laboratoarele de tehnologie nucleară, la Biblioteca naţională din Nio, la Acceleratorul de particule din Meafed, la Fundaţia pentru cercetări spaţiale din Drio. Deşi tot ce vedea pe Urras îl făcea să dorească să vadă şi mai mult, cele câteva săptămâni de viaţă de turist erau prea mult. Totul era atât de fascinant, uimitor şi minunat încât în cele din urmă deveni destul de copleşitor. Îşi dorea să se stabilească odată la Universitate şi să lucreze şi să se gândească la toate pentru o vreme. Dar pentru o ultimă zi de vizite ceru să fie condus prin incinta Fundaţiei pentru cercetări spaţiale. Pae se arătă foarte încântat atunci când Shevek îi ceru acest lucru.
Multe din lucrurile văzute până atunci îl uimiseră pentru că erau atât de vechi, de sute de ani, ori chiar milenii. Fundaţia, dimpotrivă, era nouă, construită în ultimii zece ani, în stilul luxuriant, elegant al timpului. Arhitectura, era impresionantă. Se folosiseră mari suprafeţe de culoare. Înălţimile şi distanţele erau exagerate. Laboratoarele erau spaţioase şi aerisite, fabricile şi atelierele mecanice anexate erau adăpostite în spatele unor splendide portaluri în stil neo-Saetan, cu arcuri şi coloane. Hangarele erau imense domuri multicolore, transparente şi cu aspect fantastic. În schimb, oamenii care lucrau acolo erau foarte tăcuţi şi serioşi. Îl îndepărtară pe Shevek de însoţitorii săi obişnuiţi şi îl conduseră prin întreaga instituţie, incluzând fiecare etapă a sistemului experimental de propulsie interstelară la care lucrau, de la computere si planşetele de desen la o navă pe jumătate terminată, enormă şi suprarealistă în lumina portocalie, violetă şi galbenă din încăpătorul hangar geodezic.
— Aveţi atâtea, îi spuse Shevek inginerului care se ocupase de el, un bărbat pe nume Oegeo. Aveţi atâtea cu care să lucraţi şi lucraţi atât de bine cu ce aveţi. Totul este magnific — coordonarea, cooperarea, măreţia proiectului.
— N-aţi putea face nimic la scara asta, acolo, de unde veniţi, nu? îl întrebă inginerul, zâmbind.
— Nave spaţiale? Flota noastră spaţială este alcătuită din navele în care Coloniştii au venit de pe Urras — construite aici, pe Urras — cu aproape două secole în urmă. Pentru a construi o singură navă cu care să transportăm cereale peste mare, un şlep,e necesară o planificare de un an, un mare efort al economiei noastre.
— Da, bine, noi avem bunurile, spuse Oegeo dând din cap. Dar, ştiţi, dumneavoastră sunteţi omul care ne poate spune când să renunţăm la toată chestia asta, când s-o aruncăm la gunoi.
— Să renunţaţi? Ce vrei să spui?
— Deplasarea mai rapidă decât viteza luminii, continuă Oegeo. Tranzilienţa. Vechea fizică afirmă că nu este cu putinţă. Terrienii spun că nu este posibil. Dar hainienii, care, la urma urmei au inventat acţionarea pe care o utilizăm noi astăzi, spun că se poate, doar că ei nu ştiu cum s-o facă, deoarece abia acum învaţă fizica temporală de la noi. Evident, nu e în buzunarul nimănui, al nimănui din lumile cunoscute. Dr. Shevek, rezolvarea se află în mâinile dumneavoastră.
— Eu sunt teoretician, Oegeo, nu proiectant, răspunse Shevek, îndreptând asupra inginerului o privire distantă, cu ochii duri şi limpezi.
— Dacă veniţi cu teoria, unificarea Secvenţei şi Simultaneităţii într-o teorie generală a câmpului temporal, atunci noi vom proiecta navele şi vom ajunge pe Terra, ori Hain, ori în galaxia următoare chiar în clipa în care vom părăsi Urras! Epava asta, continuă el, privind spre capătul hangarului la scheletul nedesluşit al navei pe jumătate construită, înotând în fascicule de lumină violetă şi portocalie, va fi tot atât de demodată ca un car cu boi!