A aflat că, odată ce aveau măsurile sale, putea comanda orice avea nevoie prin telefon şi s-a decis să nu se mai întoarcă niciodată pe strada de coşmar.
Costumul de haine şi pantofii i-au fost expediaţi într-o săptămână. Le-a îmbrăcat şi s-a examinat în oglinda cea mare din dormitor. Haina gri, lungă, croită pe măsură, cămaşa albă, pantalonii negri, ciorapii şi pantofii lustruiţi se potriveau de minune cu silueta lui înaltă, subţire şi picioarele delicate. A atins cu delicateţe suprafaţa unuia dintre pantofi Era făcut din acelaşi material care acoperea scaunele din celelalte încăperi, materialul acela care semăna cu pielea; întrebase nu de mult ce este şi i se spusese că, într-adevăr, este piele, piele de animale. A tresărit la atingere, s-a îndreptat şi s-a îndepărtat de oglindă, dar nu înainte de a fi obligat să accepte că, astfel îmbrăcat, asemănarea sa cu mama lui, Rulag, era mai evidentă ca oricând.
La mijlocul toamnei urma o pauză lungă între trimestre. Majoritatea studenţilor plecau acasă în vacanţă. Shevek petrecu şi el câteva zile pe munte, în Meiteis, împreună cu un grup de studenţi şi cercetători de la Laboratorul pentru Cercetarea Luminii, după care se întoarse pentru a beneficia de câteva ore la computerul cel mare, care era extrem de ocupat în timpul trimestrului. Dar, sătul de o activitate care nu-l ducea niciunde, nu a reuşit mare lucru. Dormi mai mult decât de obicei, se plimbă, citi şi ajunse la concluzia că problema consta în faptul că fusese mult prea grăbit; nu poţi asimila o întreagă lume nouă în numai câteva luni. Pajiştile şi crângurile Universităţii erau frumoase şi neîngrijite, frunze aurii pâlpâind şi desprinzându-se în bătaia vântului şi a ploii, sub un cer blând, cenuşiu. Căută operele marilor poeţi în limba iotică şi îi citi; de data aceasta îi înţelegea când vorbeau despre flori, ori despre păsări în zbor, ori despre coloritul pădurilor, toamna. Această înţelegere îi produse o mare plăcere. Era o încântare să revină în amurg în camera sa, ale cărei proporţii niciodată nu încetaseră a-l mulţumi. Era acum obişnuit cu acea graţie şi confort, îi devenise familiară. La fel şi mâncarea, în toată varietatea şi cantitatea, care la început îl uimiseră. Aceia care îl serveau la masă îi cunoşteau preferinţele şi îl serveau aşa cum s-ar fi servit el însuşi. Încă nu consuma carne. Încercase din politeţe şi pentru a-şi dovedi că nu suferă de prejudecăţi iraţionale, dar stomacul său avea motive necunoscute raţiunii şi s-a revoltat. După două dezastre aproape produse, renunţase la încercare şi rămăsese vegetarian, deşi unul lacom. Îi plăcea foarte mult cina. Câştigase trei-patru kilograme de când venise pe Urras. Arăta foarte bine acum, bronzat ca urmare a expediţiei sale montane, odihnit de vacanţă. Era o figură şocantă arunci când se ridica de la masă în cantina cea mare, cu plafonul brăzdat de grinzi, departe, deasupra capului, în umbră, pereţii cu lambriuri şi portrete, iar mesele strălucind de lumânările aprinse, porţelanuri şi argintărie. Shevek salută pe cineva de la o altă masă şi îşi continuă drumul cu o expresie de paşnică detaşare pe chip. De la celălalt capăt al sălii, Chifoilisk îl zări şi porni după el, ajungându-l la uşă.
— Ai câteva minute libere, Shevek?
— Da. În apartamentul meu?
Se obişnuise deja cu permanenta folosire a pronumelui posesiv şi îl utiliza fără să se gândească. Chifoilisk părea să ezite.
— Ce zici de bibliotecă? E în drumul tău şi vreau să iau o carte.
Traversară piaţa către Biblioteca Nobilei Ştiinţe — vechiul termen pentru fizică, termen care până şi pe Anarres era menţinut în anumite accepţiuni — păşind alături în întunericul răpăind de ploaie. Chifoilisk scoase o umbrelă, dar Shevek umbla prin ploaie la fel cum umblau ei pe soare, cu bucurie.
— Te uzi până la piele, spuse Chifoilisk cu glasul său răguşit. Ai probleme cu pieptul, nu? Ar trebui să ai grijă!
— Mă simt foarte bine, răspunse Shevek continuându-şi drumul prin ploaia răcoroasă, măruntă. Ştii, medicul din partea Guvernului mi-a prescris nişte tratamente, inhalaţii. Are efect; nu mai tuşesc. L-am rugat pe doctor să descrie tratamentul şi medicamentele, la radio, Sindicatului de Iniţiativă din Abbenay. Aşa a făcut. A fost atât de bucuros s-o facă. Totul e destul de simplu: poate ameliora atâta suferinţă provocată de tusea din cauza prafului. De ce nu? De ce nu mai devreme? De ce nu colaborăm, Chifoilisk?
Thuvianul scoase un scurt mormăit sardonic. Ajunseră în sala de lectură a bibliotecii. Rafturi cu cărţi vechi, sub arcuri delicate de marmură, aşteptau calme, în lumina estompată. Lămpile de pe mesele lungi de lectură erau simple sfere de alabastru. Nu se mai afla nimeni acolo, cu excepţia unui om de serviciu care se grăbi după ei să aprindă focul pregătit pe vatra de marmură şi pentru a se asigura că nu mai au nevoie de nimic înainte de a se retrage din nou. Chifoilisk se opri în faţa focului, urmărindu-l cum se aprinde. Deasupra ochilor mici, sprâncenele îi stăteau zbârlite. Faţa sa aspră, oacheşă, intelectuală, arăta mai bătrână decât de obicei.
— Vreau să fiu dezagreabil, Shevek, spuse el cu vocea sa aspră, adăugând, cu o umilinţă pe care Shevek încă nu o întâlnise la el.
— Vreau să mă conving dacă tu ştii ce faci aici!
— Cred că ştiu, răspunse Shevek, după o scurtă pauză.
— Eşti conştient, aşadar, că ai fost cumpărat?
— Cumpărat?
— Să zicem cooptat, dacă altfel nu-ţi place. Ascultă. Indiferent cât e un om de inteligent, nu vede ceea ce nu ştie cum să vadă. Cum îţi poţi tu înţelege situaţia aici, într-o economie capitalistă, într-un stat plutocrat-oligarhic? Cum să pricepi tu, cel căzut de acolo, din cer, dintr-o măruntă comunitate de idealişti flămânziţi?
— Chifoilisk, te asigur că nu au mai rămas mulţi idealişti pe Anarres. Da, Coloniştii au fost idealişti, atunci când au părăsit lumea asta pentru deşerturile noastre. Dar asta s-a întâmplat cu şapte generaţii în urmă! Societatea noastră este practică. Poate mult prea practică, mult prea preocupată doar de supravieţuire. Ce este idealist în cooperare socială, ajutor reciproc, când este singura cale de a rămâne în viaţă?
— Nu pot dezbate cu tine valorile Odonianismului. Nu pentru că n-am vrut s-o fac! Ştii, mai cunosc şi eu câte ceva. În ţara mea suntem mult mai aproape de asta decât cei de pe aici. Suntem produsele aceleiaşi mari mişcări revoluţionare din secolul al optulea — suntem socialişti, la fel ca tine.
— Dar sunteţi învechiţi. Statul Thu este chiar mai centralizat decât Statul A-Io. O singură structură de putere controlează totuclass="underline" guvernul, administraţia, poliţia, armata, învăţământul, legile, comerţul, manufacturile. Şi aveţi o economie bazată pe bani.
— Da, o economie bazată pe principiul că fiecare muncitor primeşte atât cât merită, pentru valoarea muncii sale — nu de la capitalişti pe care e obligat să-i servească ci de la statul al cărui membru este.
— Muncitorul stabileşte valoarea propriei sale munci?
— De ce nu vii până în Thu să vezi cum funcţionează socialismul adevărat?
— Ştiu cum funcţionează socialismul adevărat. Aş putea să vă spun, dar crezi că guvernul tău îmi va permite să îl explic, acolo, în Thu?