— Atunci, ce este "la dracu"? întrebă Takver. Într-o vreme credeam că înseamnă rezervorul de rahat din oraşul unde am crescut. "Du-te dracului!" Cel mai rău loc unde te-ai putea duce.
Desar, matematicianul, care acum obţinuse o repartiţie permanentă în cadrul institutului şi care încă îi mai dădea târcoale lui Shevek deşi rareori vorbea cu Takver, răspunse în stilul său criptografic:
— Înseamnă Urras.
— Pe Urras, înseamnă locul unde te duci atunci când eşti blestemat.
— Înseamnă o repartiţie în sud-vest în timpul verii, spuse Terrus, ecologist, un vechi prieten al lui Takver.
— Este în modul religios, în iotică.
— Shev, ştiu că trebuie să citeşti în iotică, dar trebuie să citeşti şi religie?
— O parte din vechea fizică urrasiană este toată scrisă în modul religios. Apar concepte de genul acesta. "Iad" înseamnă locul răului absolut.
— Depozitul de bălegar din Round Valley, spuse Takver. Îmi închipuiam eu.
Bedap se apropie pufăind, albit de praf, cu dâre de sudoare si se aşeză greoi lângă Shevek, respirând cu greutate.
— Spune ceva în iotică, îl rugă Richat, o studentă a lui Shevek. Cum sună?
— Ştiţi deja: La dracu! Blestemat să fie!
— Dar nu mă mai înjura, zise fata, chicotind. Spune o propoziţie întreagă.
— Nu ştiu exact cum se pronunţă, spuse Shevek, după ce, amabil, recită ceva în iotică. Doar presupun.
— Ce înseamnă?
— Dacă trecerea timpului este o trăsătură a conştiinţei umane, trecutul şi viitorul sunt funcţii ale minţii. Dintr-un pre-secvenţialist, Keremcho.
— Cât e de ciudat când te gândeşti la oameni care vorbesc iar tu nu-i poţi înţelege.
— Nici măcar nu se pot înţelege unul pe altul. Vorbesc sute de limbi diferite, toţi aceşti arhaici nebuni de pe Lună…
— Apă, apă, ceru Bedap, încă respirând greoi.
— Nu există apă, spuse Terrus. N-a mai plouat de optsprezece decade. Mai precis, o sută optzeci şi trei de zile. Cea mai lungă secetă din Abbenay din ultimii patruzeci de ani.
— Dacă mai continuă, va trebui să reciclăm urina, aşa cum am făcut în anul 20. Vrei un pahar de pipi, Shev?
— Nu glumi, spuse Terrus. Asta-i sârma pe care mergem. Va ploua suficient? Culturile din sud-est sunt deja compromise. Nici un strop de ploaie de treizeci de decade.
Înălţară privirile către cerul auriu, înceţoşat. Frunzele serate ale copacilor sub care stăteau, înalţi arbori exotici din Lumea Veche, atârnau pe ramuri, răsucite de uscăciune.
— Nu se va mai repeta Marea Secetă, spuse Desar. Uzine moderne de desalinizare. Previn.
— Ar putea ajuta la ameliorare, spuse Terrus.
În anul acela iarna a venit devreme, rece şi uscată, în emisfera nordică. Praf îngheţat adus de vânt pe străzile largi, cu clădiri joase din Abbenay. Apa la băile publice era strict raţionalizată: setea şi foamea depăşeau curăţenia. Mâncarea şi îmbrăcămintea pentru cei douăzeci de milioane de locuitori de pe Anarres proveneau de la plantele de holum: frunze, seminţe, fibre, rădăcini. Se mai aflau ceva rezerve de îmbrăcăminte în magazii şi depozite, dar niciodată nu avuseseră o rezervă prea mare de hrană. Apa era dirijată către pământ, pentru a ţine plantele în viaţă. Cerul, deasupra oraşului era lipsit de nori şi ar fi fost curat, dar era îngălbenit de praful purtat de vânt din ţinuturile mai uscate de la sud şi vest. Uneori, când vântul sufla dinspre nord, din Ne Theras, pâcla galbenă se limpezea şi scotea la iveală un cer strălucitor, pustiu, albastru închis, bătând în purpuriu la zenit.
Takver era însărcinată. În cea mai mare parte a timpului era somnoroasă şi binevoitoare. "Sunt un peşte", obişnuia să spună, "un peşte în apă. Mă aflu în interiorul pruncului din interiorul meu." Dar alteori era suprasolicitată de muncă, ori rămânea flămândă din cauza meselor uşor împuţinate de la cantină. Femeile însărcinate, ca şi copiii şi bătrânii, puteau beneficia zilnic de o masă uşoară, în plus, de prânz la ora unsprezece, dar ea adesea sărea peste aceasta datorită programului strict al serviciului ei. Ea putea să piardă o masă, dar peştii din rezervoarele ci de la laborator nu. Prietenii îi aduceau adesea câte ceva pus deoparte din cina lor, ori rămas de la cantină, un corn umplut, ori un fruct. Takver mânca totul recunoscătoare, dar continua să râvnească la dulciuri, iar dulciurile erau puţine. Când era obosită, devenea nervoasă şi uşor iritabilă, iar temperamentul ei se aprindea la un singur cuvânt.
Către sfârşitul toamnei Shevek a terminat manuscrisul la Principiile Simultaneităţii. I l-a dat lui Sabul pentru aprobare în vederea publicării. Sabul l-a ţinut o decadă, două, trei, fără a pomeni nimic despre el. Shevek s-a văzut nevoit să-l întrebe. I-a răspuns că încă nu ajunsese să-l citească, era mult prea ocupat. Shevek a aşteptat. Era deja mijlocul iernii. Vântul uscat sufla în fiecare zi; pământul era îngheţat. Totul părea să fi atins un moment de nemişcare, o oprire plină de nelinişte, aşteptând ploaia, naşterea.
Camera era întunecată. Abia se aprinseseră luminile în oraş; păreau slabe sub cerul înalt, cenuşiu închis. Takver intră, aprinse lampa, se ghemui, în palton, în faţa grilajului de la încălzire.
— O, e frig! Groaznic! Îmi simt tălpile de parcă aş fi mers pe gheţari, îmi venea să plâng în drum spre casă, aşa de rău mă dureau. Nenorocite cizme profitoare! De ce nu suntem în stare să facem o pereche de cizme mai ca lumea? Ce ai de stai pe întuneric?
— Nu ştiu.
— Ai fost la cantină? Am îmbucat ceva, la surplus, în drum spre casă. A trebuit să rămân, puii de kukuri tocmai ieşeau şi a trebuit să scoatem peştişorii din rezervoare înainte de a-i mânca adulţii. Tu ai mâncat?
— Nu.
— Nu mai fi morocănos. Te rog, nu fi posomorât astă-seară. Dacă încă un singur lucru nu merge cum trebuie, am să plâng. M-am săturat să tot plâng tot timpul. Naiba să-i ia pe hormonii ăştia tâmpiţi! Mi-ar plăcea să pot face copii ca peştii, să depun ouăle şi să mă îndepărtez înot şi gata… Nu mai sta aşa, ca o statuie. Pur şi simplu, nu mai suport.
Ghemuită în faţa suflării calde care ieşea pe grilaj, încercând să-şi desfacă cizmele cu degetele înţepenite de frig, Takver avea lacrimi în ochi. Shevek nu scoase o vorbă.
— Ce mai este? Doar n-o să stai aşa tot timpul!
— Azi m-a chemat Sabul. Nu va recomanda "Principiile" pentru publicare sau pentru export.
Takver încetă să se mai lupte cu şireturile şi rămase nemişcată. Îl privi pe Shevek peste umăr. In cele din urmă, vorbi:
— Ce a spus, exact?
— Critica pe care a scris-o e pe masă.
Ea se ridică, încălţată doar cu o singură cizmă, răscoli prin hârtiile de pe masă şi citi referatul cu mâinile în buzunarele paltonului, aplecată deasupra mesei.
— "Că Fizica Secvenţială este direcţia principală a gândirii cronozofice în societatea odoniană a fost şi rămâne un principiu acceptat de la sine încă de la Colonizarea planetei Anarres. Abaterea egoistă de la această solidaritate de principii nu poate avea drept rezultat decât producerea de ipoteze nepractice, lipsite de utilitate organică socială, sau repetarea speculaţiilor superstiţios-religioase ale unor savanţi iresponsabili, plătiţi, ai Statelor Profirului de pe Urras…" O, profitorul! Demagog mărunt, invidios şi îngust la minte! Va da publicităţii referatul ăsta?
— A făcut-o deja.