— Tuio s-a întors, poftiţi, spuse ea ridicând privirea către chipul lui Shevek în lumina slabă de la un culoar din spate.
— Tu eşti acela? întrebă ea cu o voce slabă şi nerăbdătoare, zâmbind ciudat. Chiar el?
Tuio Maedda era un bărbat brunet, cam de patruzeci de ani cu o figură încordată, intelectuală. Închise un registru în care scria şi se ridică repede în picioare la intrarea lor. Îl salută pe proprietar pe nume, fără a-şi lua ochii de la Shevek.
— A intrat în prăvălia mea întrebând cum să ajungă aici, Tuio. Spune că el este, ştii tu, cel de pe Anarres.
— Tu eşti acela, nu? întrebă Tuio, încet. Shevek. Ce faci aici? mai întrebă el, privindu-l cu ochi alarmaţi, luminoşi.
— Caut ajutor.
— Cine te-a trimis la mine?
— Primul om pe care l-am întrebat. Nu ştiu cine eşti. L-am întrebat unde m-aş putea duce şi mi-a spus să vin la tine.
— Mai ştie şi altcineva că eşti aici?
— Ei habar n-au că am plecat. Vor afla mâine.
— Mergi şi adu-l pe Remeivi, îi spuse Maedda fetei. Ia loc, domnule doctor Shevek. N-ar fi rău să-mi spuneţi ce se întâmplă.
Shevek se aşeză pe un scaun de lemn, dar nu îşi desfăcu haina. Era atât de obosit încât tremura.
— Am evadat, spuse el. De la Universitate, din închisoare. Nu ştiu unde să merg. Poate că pe aici nu sunt decât închisori. Am venit aici deoarece se discută despre clasele de jos, despre clasele muncitoare şi m-am gândit că seamănă cu poporul meu. Oameni care s-ar putea să se ajute între ei.
— Ce fel de ajutor cauţi?
Shevek făcu un efort să îşi adune minţile. Privi în jurul său, la biroul mic, mizerabil şi la Maeda.
— Am ceva care le trebuie. O idee. O teorie ştiinţifică. Am venit aici de pe Anarres deoarece mi-am închipuit că aici pot finaliza lucrarea şi o voi putea publica. Nu am înţeles că aici o idee este proprietatea Statului. Nu pot lua banii şi lucrurile pe care mi le dau. Vreau să scap. Dar nu mă pot întoarce acasă. Aşa că am venit aici. Voi nu aveţi nevoie de ştiinţa mea şi poate că nu vă place nici guvernul vostru.
— Aşa este, răspunse Maedda, zâmbind. Dar nici guvernul meu nu mă place mai mult. Nu ai ales locul cel mai sigur, nici pentru tine, nici pentru noi. Nu-ţi face probleme. Astă seară e astă seară. Vom hotărî ce e de făcut.
— Iată ce m-a adus aici, spuse Shevek scoţând biletul pe care-l găsise în buzunarul de la haină şi dându-i-l lui Maedda.
— "Alătură-te nouă, fraţilor tăi…" Nu ştiu. S-ar putea.
— Sunteţi odonieni?
— Parţial. Sindicalişti, libertarieni. Colaborăm cu Thuvianiştii, cu Uniunea Muncitorilor Socialişti, dar suntem împotriva centralizării. Ştii, ai sosit într-un moment destul de fierbinte.
— Războiul? întrebă Shevek, iar Maedda dădu din cap.
— O demonstraţie a fost anunţată de azi în trei zile. Împotriva recrutărilor, a taxelor de război, a majorării preţurilor alimentelor, începu Maedda, care tot timpul îl privise pe Shevek cu atenţie, iar acum, de parcă examenul se terminase, schimbase direcţia privirii şi se lăsase pe spate, pe scaun. Oraşul acesta este gata pentru aproape orice. Avem nevoie de o grevă, de o grevă generală şi de demonstraţii masive. Ca Greva de Nouă Luni condusă de Odo, adăugă el, cu un zâmbet sec, încordat. Ne-ar prinde bine acum cineva ca Odo. Doar că de data asta nu mai au nici o Luna cu care să ne cumpere. Facem dreptate aici, sau nicăieri, continuă al privind înapoi, către Shevek, iar în cele din urmă spuse pe un ton mult mai moale: Ştii ce a însemnat societatea dumitale, aici, pentru noi, în aceşti o sută şi cincizeci de ani? Ştii că oamenii de aici, atunci când vor să-şi ureze unii altora noroc, spun, "Să te renaşti pe Anarres!"? Să ştii că există, că este o astfel de societate fără guvern, fără poliţie, fără exploatare economică, să ştii că nu mai pot spune din nou că nu este decât un miraj, doar visul unui idealist! Dr. Shevek, mă întreb dacă înţelegi de ce te-au ţinut atât de bine ascuns, acolo, la Ieu Eun. De ce nu ţi s-a permis niciodată să apari la o întrunire deschisă publicului. De ce se vor năpusti după tine ca un câine după un iepure în clipa în care vor afla că ai plecat. Nu numai pentru că vor ideea asta a ta, ci pentru că eşti tu însuţi o idee.
Una periculoasă. Ideea de anarhism în carne şi oase. Plimbându-te printre noi.
— Atunci îl aveţi pe Odo, spuse, cu vocea ei liniştită, preocupată, fata care reintrase în timp ce Maedda vorbea. La urma urmelor, Odo nu a fost decât o idee. Dr. Shevek este dovada.
Maedda rămase tăcut vreme de un minut.
— O dovadă nedemonstrabilă, spuse el.
— De ce?
— Dacă oamenii află că este aici, va afla şi poliţia.
— Să vină şi să încerce să-l aresteze, spuse fata zâmbind.
— Demonstraţia va fi absolut nonviolentă, spuse Maedda cu o violenţă neaşteptată. Chiar şi sindicatul a fost de acord.
— Eu nu am fost de acord, Tuio. N-am de gând să mă aleg cu pumni în faţă ori cu creierii zburaţi de către uniformele negre. Dacă mă lovesc, voi lovi şi eu.
— Du-te cu ei, dacă-ţi plac metodele lor. Justiţia nu se dobândeşte prin forţă!
— Nici puterea nu se dobândeşte prin pasivitate.
— Noi nu umblăm după putere. Noi căutăm sfârşitul puterii! Tu ce spui? întrebă Maedda, făcând apel către Shevek. Mijloacele înseamnă scopul. Odo a afirmat-o toată viaţa ei. Numai pacea aduce pace, numai acţiunile juste aduc justiţia! Nu putem fi dezbinaţi pe motivul acesta în ajunul unei acţiuni!
Shevek se uită către el, către fată şi către patronul care stătea lângă uşă, ascultând cu atenţie, apoi vorbi cu o voce obosită, calmă.
— Dacă vă pot fi de ajutor, folosiţi-mă. Poate că aş putea publica o declaraţie într-unul din ziarele voastre. N-am venit pe Urras pentru a mă ascunde. Dacă toţi oamenii vor şti că sunt aici, poate că guvernul se va teme să mă aresteze în public. Nu ştiu nici eu.
— Asta este. Desigur, spuse Maedda, ochii săi negri aruncând flăcări de emoţie. Unde dracu e Remeivi? Siro, mergi şi caut-o pe sora lui şi spune-i să-l scoată de unde-o fi şi să-l aducă aici… Scrie de ce ai venit aici, scrie despre Anarres, scrie de ce nu vrei să te vinzi guvernului, scrie tot ce vrei. Noi o să publicăm. Siro! Cheamă-l şi pe Meisthe… Te vom ascunde, dar, pentru Dumnezeu, vom face ca toţi oamenii din A-Io să ştie că eşti aici, că eşti de partea noastră!
Cuvintele se revărsau din gura lui, dădea din mâini agitat în timp ce vorbea, mergea repede, în sus şi în jos prin cameră.
— Apoi, după demonstraţie, după grevă, vom mai vedea. Poate că lucrurile vor fi cu totul altfel! Poate că nu va mai trebui să te ascunzi! încheie el.
— Poate că toate uşile închisorilor se vor deschide larg, completă Shevek. Bine, daţi-mi nişte hârtie, am să scriu.
Fata pe nume Siro se apropie de el. Zâmbind, se aplecă de parcă îi făcea o plecăciune, puţin timorată, cu trac, îl sărută pe obraz şi apoi ieşi din cameră. Atingerea buzelor ei era rece, iar Shevek o simţi multă vreme pe obraz.
Petrecu o zi în podul unei clădiri şi două nopţi şi o zi într-un subsol de sub un magazin de mobilă de mâna a doua, un loc ciudat, slab luminat, plin de rame de oglindă goale şi cadre de pat sfărâmate. Le petrecu scriind. În câteva ceasuri îi aduseră ce scrisese, tipărit: mai întâi în ziarul Epoca Modernă şi mai târziu, după ce tiparniţele de la Epoca Modernă au fost închise şi redactorii arestaţi, sub formă de fluturaşi traşi la o tiparniţă particulară, împreună cu planurile şi apelurile la demonstraţie şi greva generală. Shevek nu recitea ce scrisese. Nici nu-l asculta cu atenţie pe Maedda şi pe ceilalţi, care îi descriau entuziasmul cu care erau citite ziarele, acceptarea tot mai largă a planului pentru greva generală, efectul pe care prezenţa sa la demonstraţie îl va avea în ochii întregii lumi. Când îl lăsau singur, uneori scotea un carneţel din buzunarul de la cămaşă şi se uita la notiţele codificate şi la ecuaţiile Teoriei Generale Temporale. Se uita la ele şi nu le putea citi. Nu le înţelegea. Punea carneţelul la loc şi rămânea aşa, cu capul în mâini.