11
Rodarred, vechea capitală a Provinciei Avan, era un oraş ascuţit: o pădure de conifere şi, deasupra vârfurilor copacilor, o pădure mai aerisită, de turnuri. Străzile erau întunecoase şi înguste, acoperite de muşchi, adesea ceţoase, pe sub bolta de pini. Numai de pe cele şapte poduri care traversau râul puteai ridica privirea pentru a vedea vârfurile turnurilor. Unele erau înalte de sute de picioare, altele erau doar simple mlădiţe, ca nişte case obişnuite căzute în paragină. Unele erau din piatră, altele de porţelan, mozaic, foi de sticlă colorată, îmbrăcate în cupru, cositor sau aur, ornamentaţiile depăşind orice închipuire, delicate, sclipitoare. Pe aceste străzi halucinante şi încântătoare şi-a avut sediul pe tot parcursul celor trei sute de ani de existenţă, Consiliul Urrasian al Guvernelor Mondiale. Multe ambasade si consulate de pe lângă CGM şi din A-Io erau de asemenea aglomerate în Rodarred, numai la o oră cu maşina din Nio Esseia şi sediul naţional al guvernului.
Ambasada terrană pe lângă CGM funcţiona în River Castle, castel pitit între autostrada spre Nio şi râu, înălţând către cer doar un singur turn îngrămădit, sumbru, cu un acoperiş pătrat şi deschideri înguste, laterale, ca nişte ochi întredeschişi, în loc de ferestre. Arbori întunecaţi mărgineau latura dinspre câmp, iar printre aceştia un pod basculant se întindea peste un şanţ de apărare. Podul era coborât iar porţile castelului deschise. Şanţul de apărare, râul, iarba verde, zidurile negre, steagul de pe turn, toate sclipeau neclar în razele soarelui penetrând ceaţa de pe râu, iar clopotele din toate turnurile din Rodarred îşi începură sarcina prelungită şi demenţial de armonioasă de a bate ora şapte.
Un funcţionar de la recepţia extrem de modernă din interiorul castelului era ocupat cu un căscat imens.
— De fapt nu deschidem înainte de ora opt, spuse el cu un glas dogit.
— Vreau să discut cu ambasadorul.
— Ambasadorul serveşte micul dejun. Va trebui să te înscrii la o audienţă.
Rostind acestea, funcţionarul îşi şterse ochii apoşi, putând astfel să-l vadă pentru prima dată pe vizitator. Omul făcu ochii mari, mişcă de câteva ori din maxilar şi îl întrebă:
— Cine eşti? De unde… ? Ce vrei?
— Vreau să stau de vorbă cu ambasadorul.
— Aşteaptă puţin, spuse funcţionarul cu cel mai pur accent iotic si întinse mâna după telefon.
O maşină tocmai se oprise între poarta dintre podul basculant şi intrarea în ambasadă, iar câţiva bărbaţi tocmai coborau, accesoriile de alamă ale hainelor negre strălucind în soare. Alţi doi bărbaţi tocmai intraseră în foaier venind din partea principală a clădirii, conversând, oameni cu aspect străin, îmbrăcaţi ciudat. Shevek se apropie de ei în grabă, aproape fugind, ocolind recepţia.
— Ajutaţi-mă! spuse el.
Cei doi îl priviră surprinşi. Unul se trase înapoi, încruntându-se, celălalt privi dincolo de Shevek, spre grupul în uniformă care tocmai intra în ambasadă.
— Intră aici, spuse el cu răceală şi din doi paşi şi un gest, ca un balerin, se închise împreună cu Shevek într-un mic birou lateral.
— Ce se întâmplă? Eşti din Nio Esseia?
— Vreau să discut cu ambasadorul.
— Eşti unul dintre grevişti?
— Shevek. Mă cheamă Shevek. De pe Anarres.
Ochii străini fulgerară, strălucitori, inteligenţi, pe faţa neagră ca smoala.
— Mai-god! exclamă terrianul abia auzit, după care continuă, în iotică. Cereţi azil politic?
— Nu ştiu. Eu…
— Veniţi cu mine, dr. Shevek. Am să vă duc într-un loc unde să vă puteţi aşeza.
Au urmat holuri, scări, cu mâna omului negru pe braţul său.
Oameni necunoscuţi încercau să-i scoată haina. Shevek se împotrivi, de teamă că vor carnetul din buzunarul cămăşii. Cineva i se adresă autoritar într-o limbă străină.
— E-n regulă. Încearcă să afle dacă nu eşti rănit, îi explică un altul. Ai haina plină de sânge.
— Altcineva, răspunse Shevek. E sângele altcuiva.
Reuşi să se ridice, deşi îşi simţea capul învârtindu-se. Era aşezat pe o canapea într-o cameră mare, luminată de soare; se părea ca leşinase. Doi bărbaţi si o femeie stăteau în picioare lângă el. Shevek îi privi fără să înţeleagă.
— Vă aflaţi în Ambasada Planetei Terra, dr. Shevek. Aici vă aflaţi pe pământ terrian. Sunteţi într-o siguranţă absolută. Puteţi rămâne aici cât de mult doriţi.
Pielea femeii era galben-maronie, ca pământul feros, cu excepţia scalpului; neras, dar fără păr. Trăsăturile ei erau ciudate şi copilăreşti, o gură mică, nasul mic, ochii cu pleoape lungi, grele, obrajii şi bărbia rotunjite, cu pernuţe de grăsime. Întreaga ei figură era rotunjită, suplă, copilărească.
— Vă aflaţi în siguranţă aici, repetă ea.
Shevek încercă să vorbească, dar fără succes. Unul dintre bărbaţi îl apăsă uşor pe piept, spunându-i să se întindă.
— Vreau să-l văd pe ambasador, şopti el, întinzându-se.
— Eu sunt ambasadorul. Keng este numele meu. Ne bucurăm că aţi venit la noi. Aici vă aflaţi în siguranţă. Vă rog să vă odihniţi acum, dr. Shevek. Discutăm mai târziu. Nu e nici o grabă.
Vocea ei avea o calitate stranie, cântată, dar era răguşită, ca a lui Takver.
— Takver, spuse el în propria lui limbă, nu ştiu ce să fac.
— Dormi, spuse ea, iar el adormi.
După un somn de două zile şi două zile de alimentaţie. Îmbrăcat din nou în costumul său gri, iotic, acum curăţat şi călcat, Shevek a fost condus în salonul particular al ambasadoarei, la etajul al treilea al turnului.
Ambasadoarea nici nu se înclină în faţa lui, nici nu dădu mâna cu el, dar îşi apropie palmele în faţa pieptului şi zâmbi.
— Mă bucur că vă simţiţi mai bine, dr. Shevek. Nu, ar trebui să vă spun, pur şi simplu, Shevek. Nu? Te rog să iei loc. Regret că trebuie să-ţi vorbesc în iotică, o limbă străină pentru amândoi. Nu îţi cunosc limba; mi se spune că e interesantă, singura limbă inventată raţional care a devenit limba unui mare popor. Alături de această străină suavă, Shevek se simţea masiv, greoi, păros. Se aşeză într-unul din fotoliile adânci, moi. Keng se aşeză şi ea, dar cu o strâmbătură pe chip.
— Am probleme cu spatele, explică ea, de la atâta stat în fotoliile acestea confortabile! iar Shevek îşi dădu seama că nu e o femeie de treizeci de ani sau mai puţin, cum îşi închipuise, ci de şaizeci sau chiar mai mult şi că îl indusese în eroare pielea ei netedă şi fizicul copilăresc. Acasă, continuă ea, stăm cel mai mult pe perne, pe podea. Dar dacă aş face aşa ceva aici, ar trebui şi mai mult să privesc de jos în sus pe toată lumea. Voi, cetienii, sunteţi atât de înalţi!… Avem o mică problemă. Adică, de fapt, nu e problema noastră ci a guvernului din A-Io. Ştii, oamenii tăi de pe Anarres, aceia care menţin comunicarea prin radio cu Urras, au cerut să vorbească imediat cu tine, iar guvernul ioti e într-o încurcătură, spuse ea zâmbind, un zâmbet de pur amuzament. Nu ştiu ce sa spună.
Era calmă. Era calmă ca o piatră roasă de apă care, arunci când este contemplată, te calmează. Shevek se lăsă pe spate, în fotoliu şi se gândi mult înainte de a răspunde.
— Guvernul iotic ştie că sunt aici?
— În sfârşit, nu oficial. Noi nu am spus nimic, ei nu au întrebat. Dar avem câţiva funcţionari şi secretari ioti, care lucrează aici, la ambasadă. Aşa că, desigur, au aflat.
— E periculos pentru voi, că mă aflu aici?
— A, nu. Ambasada noastră este pe lângă Consiliul Guvernelor Mondiale, nu pe lângă statul A-Io. Ai avut tot dreptul să vii aici, ceea ce restul Consiliului îi va forţa pe cei din A-Io să admită. Şi după cum ţi-am spus, acest castel este teritoriu terrian, explică ea, zâmbind din nou, chipul ei neted încreţindu-se într-o mulţime de pliuri şi apoi descreţindu-se. Încântătoare fantezie a diplomaţilor! Acest castel e la unsprezece ani-lumină de Pământul meu, camera asta, într-un turn din Rodared, în A-Io, pe planeta Urras a soarelui Tau Ceti, este pământ terrian.