— Atunci le poţi spune că sunt aici.
— Bine. Va simplifica lucrurile. Am vrut acceptul vostru.
— Nu a venit nici un… mesaj pentru mine de pe Anarres?
— Nu ştiu. Nu am întrebat. Nu m-am gândit la asta din punctul tău de vedere. Dacă te îngrijorează ceva, putem face o transmisie spre Anarres. Cunoaştem, desigur, lungimea de undă pe care o folosesc oamenii tăi de acolo, dar nu am utilizat-o pentru că nu am fost invitaţi s-o facem. Am considerat că e mai bine să nu forţăm. Dar îţi putem aranja cu uşurinţă o convorbire.
— Aveţi emiţător?
— Am retransmite prin nava noastră — nava hainiană care staţionează pe orbită în jurul planetei Urras. Ştii că Hain şi Terra colaborează. Ambasadorul hainian ştie că te afli la noi; e singura persoană care a fost informată oficial. Aşa că radioul îţi stă la dispoziţie.
Shevek îi mulţumi cu simplitatea unuia care nu caută dincolo de ofertă motivul ofertantului. Ea îl studie un moment, cu o privire atentă, directă şi calmă.
— Ţi-am ascultat discursul, spuse ea.
— Discursul? întrebă el, privind-o ca de la o mare depărtare.
— Când ai vorbit la marea demonstraţie din Piaţa Capitoliului. Azi e o săptămână. Ascultăm întotdeauna posturile de radio clandestine, emisiunile Muncitorilor Socialişti şi ale Libertarienilor. Bineînţeles că transmiteau în direct demonstraţia. Te-am auzit vorbind. Am fost foarte mişcată. Apoi a urmat un zgomot, un zgomot ciudat şi se auzea mulţimea cum începe să strige. N-au explicat de ce. Se auzeau ţipete. Apoi, brusc, a dispărut din undă. Era groaznic, groaznic de ascultat. Iar tu erai acolo. Cum de ai scăpat? Cum ai ieşit din oraş? Oraşul Vechi este încă înconjurat; se află trei regimente de militari în Nio. Îi ridică pe grevişti şi pe suspecţi cu zecile şi sutele, în fiecare zi. Cum de-ai ajuns aici?
— Într-un taxi, răspunse el, zâmbind abia schiţat.
— Prin toate punctele de control? În haina aceea pătată de sânge? Când toată lumea te ştie cum arăţi?
— Eram sub bancheta din spate. Taxiul a fost … comandat. Aşa se spune? A fost un risc pe care şi l-au asumat unii, pentru mine.
Shevek îşi privi mâinile, împreunate în poală. Stătea perfect nemişcat şi vorbea calm, dar mai era o tensiune, o încordare, vizibila în ochi şi în liniile din jurul gurii. Se gândi o vreme, după care continuă în aceeaşi manieră detaşată.
— La început, a fost norocul. Când am ieşit din ascunzătoare, am avut noroc să nu fiu arestat imediat. Dar am ajuns în Oraşul Vechi. După aceea nu a fost numai norocul. S-au gândit în locul meu unde m-aş putea duce, au plănuit cum să ajung acolo, şi-au asumat riscurile, spuse el, rostind un cuvânt în propria lui limbă, pe care ulterior îl traduse. Solidaritate…
— E foarte ciudat, spuse ambasadoarea de pe Terra. Nu cunosc aproape nimic despre lumea ta, Shevek. Nu ştiu decât ceea ce ne spun urrasienii, deoarece oamenii tăi nu ne lasă să ajungem acolo. Ştiu, desigur, că planeta e aridă şi mohorâtă, cum a fost constituită colonia, că este un experiment de comunism neautoritarist, că a supravieţuit timp de o sută şaptezeci de ani. Am citit ceva din scrierile lui Odo — nu foarte mult. M-am gândit că torul este destul de puţin important pentru problemele actuale de pe Urras, destul de îndepărtat, un experiment interesant. Dar nu am avut dreptate, nu? E important. Poate că
Anarres e cheia pentru Urras. Revoluţionarii din Nio aparţin aceleiaşi tradiţii. Nu făceau grevă doar pentru salarii mai bune, nici nu protestau împotriva recrutărilor. Nu sunt numai socialişti, sunt anarhişti; demonstrau împotriva puterii. Vezi, amploarea demonstraţiei, intensitatea sentimentelor populare, reacţia de panică a guvernului, toate păreau foarte greu de înţeles. De ce atâta agitaţie? Guvernul de aici nu este despotic. Bogaţii sunt, într-adevăr, foarte bogaţi, dar săracii nu sunt chiar atât de săraci. Nu sunt nici înrobiţi, nici nu flămânzesc. De ce nu sunt mulţumiţi cu pâine si discursuri? De ce sunt atât de suprasensibili?… Acum încep să înţeleg de ce. Dar ceea ce rămâne încă inexplicabil este ca guvernul din A-Io, ştiind că această tradiţie libertinistă este încă vie, cunoscând nemulţumirea din oraşele industriale, te-a adus totuşi aici. Ca şi cum ai duce chibritul în pulberărie.
— Eu nu eram programat să ajung lângă pulberărie. Eu trebuia să fiu ţinut izolat de populaţie, să trăiesc printre savanţi şi bogătaşi. Să nu-i văd pe săraci. Să nu văd nimic urât. Urma să fiu ambalat în vată, într-o cutie, într-un înveliş, într-o ladă, într-o peliculă de plastic, aşa cum este totul pe aici. Acolo trebuia să fiu fericit şi să îmi fac treaba, treaba aceea pe care n-o puteam face pe Anarres. Iar când totul avea să fie gata, urma să le-o predau lor pentru a vă putea ameninţa pe voi cu ea.
— Să ne ameninţe? Vrei să spui, Terra şi Hain şi alte puteri interspaţiale? Cu ce să ne ameninţe?
— Cu anihilarea spaţiului.
— Cu asta te ocupi? întrebă ea cu vocea ei blândă, amuzată, după câteva momente de tăcere.
— Nu! Nu mă ocup de aşa ceva. În primul rând eu nu sunt inventator, inginer; sunt teoretician. Ceea ce vor ei de la mine este o teorie. O teorie a Câmpului General în fizica temporală. Ştii ce înseamnă asta?
— Shevek, fizica voastră cetiană, ştiinţa voastră nobilă mă depăşeşte complet. Nu sunt pregătită în matematică, fizică, filozofie, iar teoria ta pare formată din toate astea, plus cosmologie şi multe altele. Dar ştiu la ce te referi când vorbeşti de Teoria Simultaneităţii, în acelaşi fel în care ştiu ce înseamnă Teoria Relativităţii. Adică, ştiu că teoria relativităţii a condus la anumite rezultate practice însemnate; în concluzie, presupun că această fizică temporală a ta poate face posibile noi tehnologii.
— Ceea ce vor ei, explică el, confirmând spusele ei printr-o înclinare a capului, este transferul instantaneu al materiei în spaţiu. Tranzilienţa. Înţelegi? Călătoria spaţială fără traversarea spaţiului sau trecerea timpului. Cred că ar putea ajunge la asta, chiar şi fără ecuaţiile mele. Dar, dacă vor, cu aceste ecuaţii pot realiza ansibilul. Oamenii nu pot traversa spaţiile imense, dar ideile pot.
— Ce este un ansibil, Shevek?
— O idee, răspunse el, zâmbind, fără prea mult umor. Va fi un dispozitiv care va permite comunicarea fără nici un fel de interval de timp între două puncte din spaţiu. Desigur, dispozitivul nu va transmite mesaje. Simultaneitatea înseamnă identitate. Dar pentru percepţiile noastre, acea simultaneitate va funcţiona ca o transmisie, ca o expediere. Aşa că o vom putea utiliza pentru a efectua convorbiri între lumi, fără a mai aştepta atâta timp pentru ca mesajul să ajungă la destinaţie şi să primim răspunsul, necesar în cazul impulsurilor electromagnetice. Este, într-adevăr, o chestiune extrem de simplă. Ca un fel de telefon.
— Simplitatea fizicienilor! exclamă Keng, râzând. Deci, aş putea ridica receptorul — ansibilului? — şi discuta cu fiul meu de la Delhi? Sau cu nepoata mea, care avea cinci ani când am plecat şi a trăit unsprezece ani în timp ce eu călătoream de pe Terra spre Urras cu o viteză aproape de cea a luminii? Aş putea afla ce se întâmplă acasă ACUM, nu acum unsprezece ani. Ar putea fi luate decizii, s-ar putea ajunge la acorduri, s-ar putea schimba informaţii. Eu aş putea discuta cu diplomaţii de pe Chiffewar, tu ai putea discuta cu fizicienii de pe Hain, nu ar fi nevoie de o generaţie pentru ca ideile să circule de la o lume la alta… Ştii, Shevek, am impresia că această chestiune simplă a ta ar putea schimba viaţa miliardelor de oameni din cele Nouă Lumi Cunoscute!