— Atunci Anarres, aşa cum mai auzit pe mine descriind-o… ce înseamnă Anarres pentru tine, Keng?
— Nimic. Nimic, Shevek. Am pierdut şansa Anarres cu secole în urmă, chiar înainte de a-şi face apariţia.
Shevek se ridică şi se apropie de fereastră, una din lungile deschideri orizontale ale turnului. Sub aceasta era o nişă în care un arcaş ar fi putut urca pentru a-i vedea şi trage în atacatori încă de la poartă. Dacă nu urcai până acolo, nu puteai vedea nimic afară, decât cerul inundat de soare, uşor înceţoşat. Shevek rămase în faţa ferestrei, privind pierdut, lumina umplându-i ochii.
— Voi nu înţelegeţi ce este timpul, spuse el. Spuneţi că trecutul este dus, că viitorul nu este real, că nu există schimbare, nici speranţă. Credeţi că Anarres este un viitor care nu poate fi atins, aşa cum trecutul vostru nu poate fi schimbat. Deci, nu există nimic altceva decât prezentul, acest Urras, prezentul bogat, real, stabil, clipa prezentă. Şi credeţi că acesta este ceva care poate fi posedat! Îl invidiaţi puţin. Vă închipuiţi că este ceva care v-ar place să-l aveţi. Doar că, ştii, nu este real. Nu este stabil, nici solid — nimic nu este. Lucrurile se schimbă, se schimbă. Nu poţi avea totul… Şi, mai ales, nu poţi avea prezentul, dacă nu-l accepţi o dată cu acesta trecutul şi viitorul. Nu numai trecutul, dar şi viitorul, nu numai viitorul, dar şi trecutul! Pentru că sunt reale: numai realitatea lor face ca prezentul să fie real. Nu veţi înfăptui, şi nici măcar nu veţi înţelege Urras dacă nu acceptaţi realitatea, realitatea de necontestat a planetei Anarres. Ai dreptate: noi suntem cheia. Dar când ai spus asta, nu credeai nici tu în vorbele tale. Nu crezi în Anarres. Nu crezi nici în mine, deşi sunt împreună cu tine, în această cameră, în această clipă… Poporul meu avea dreptate şi eu nu, în următoarea privinţă: noi nu putem veni la tine. Voi nu ne îngăduiţi. Voi nu credeţi în schimbare, în şansă, în evoluţie. Mai degrabă ne-aţi distruge decât să ne acceptaţi realitatea, decât să admiteţi că există dreptate! Nu putem veni la voi. Nu putem decât să vă aşteptăm să veniţi la noi.
Keng îl asculta cu o expresie surprinsă şi gânditoare, de uşoară uluire.
— Nu înţeleg. Nu înţeleg, spuse ea în cele din urmă. Semeni cu cineva din trecutul nostru, cu vechii idealişti, cu vizionarii libertăţii; totuşi, nu te înţeleg, e ca şi cum ai încerca să-mi vorbeşti de lucruri viitoare. Cu toate acestea, aşa cum spui, eşti aici, acum!…
Ambasadoarea nu-şi pierduse perspicacitatea. Tăcu din nou, după care continuă.
— Atunci, de ce ai venit la mine, Shevek?
— O, pentru a-ţi oferi ideea. Ştii, teoria mea. Să o salvez de la a deveni o proprietate a guvernului iotic, o investiţie sau o armă. Dacă vrei, cel mai simplu lucru este să transmiţi ecuaţiile, să le pui la dispoziţia fizicienilor din toată această lume, din Hain şi alte lumi, cât mai curând posibil. Ai vrea să faci aşa ceva?
— Mai mult decât orice.
— Nu e mai mult de câteva pagini. Demonstraţiile şi câteva implicaţii vor dura mai mult, dar astea pot urma şi mai târziu, iar dacă nu eu, atunci alţii vor putea să lucreze la ele.
— Dar ce vei face după aceea? Vrei să te întorci la Nio? Aparent, oraşul este liniştit acum. Insurecţia pare a fi înfrântă, cel puţin pentru moment, dar mă tem că guvernul te consideră un insurgent. Desigur, mai există şi Thu…
— Nu, nu vreau să rămân aici. Nu sunt un altruist! Dacă mă poţi ajuta şi cu asta, aş vrea să mă întorc acasă. Poate că până şi cei din A-Io vor dori să mă trimită acasă. Cred că ar avea sens: să mă facă să dispar, să-mi nege existenţa. Desigur, ar putea-o rezolva mai uşor ucigându-mă, ori întemniţându-mă pe viaţă. Încă nu vreau să mor şi în nici un caz nu vreau să mor aici, în Iad. Unde ţi se duce sufletul dacă mori în Iad? întrebă el, râzând, redobândindu-şi gentileţea manierelor. Dar dacă ai putea să mă trimiţi acasă, cred că ar răsufla uşuraţi. Ştii, anarhiştii morţi se transformă în martiri şi continuă să trăiască timp de secole. Dar cei absenţi pot fi uitaţi.
— Am crezut că ştiu ce înseamnă "realism", spuse Keng şi zâmbi, de data aceasta cu un zâmbet încordat.
— Cum se poate, dacă nu ştii ce înseamnă speranţa?
— Nu ne judeca prea aspru, Shevek.
— Nu vă judec deloc. Nu cer decât ajutorul vostru, pentru care nu am ce să ofer în schimb.
— Nimic? Teoria ta nu înseamnă nimic?
— Pune-o în balanţă cu libertatea unui singur spirit omenesc, spuse el, întorcându-se către ea. Care va cântări mai greu? Poţi să-mi spui? Eu nu pot.
12
— Vreau să prezint un proiect, spuse Bedap, din partea Sindicatului de Iniţiativă. Ştii că de aproape douăsprezece decade ne aflăm în contact radio cu Urras…
— Împotriva recomandărilor acestui consiliu, a Federaţiei pentru Apărare şi a votării majoritare a Listei!
— Da, răspunse Bedap, măsurându-l pe vorbitor din cap până în picioare, dar fără a protesta pentru întrerupere.
Nu existau nici un fel de reguli pentru procedurile parlamentare la întrunirile CPD. Uneori, întreruperile erau mult mai frecvente decât declaraţiile. Procedura, comparată cu o conferinţă de conducere bine condusă, era o halcă de carne crudă pusă alături de o schemă de conectare. Oricum, carnea crudă funcţionează mai bine la locul său decât ar face-o o astfel de diagramă — În interiorul unui animal viu.
Bedap îi cunoştea pe toţi vechii lui oponenţi din Consiliul de Import-Export; se împlineau trei ani de când tot trecea pe acolo şi se lupta cu ei. Vorbitorul acesta era nou, un om tânăr, probabil repartizat nu de mult, prin loterie, pe lista CPD. Bedap îl mai cercetă o dată, binevoitor şi continuă.
— Haideţi să nu mai reluăm vechile certuri. De acord? Vă supun atenţiei ceva nou. Am recepţionat un mesaj interesant de la un grup de pe Urras. A venit pe lungimea de undă utilizată de contactele noastre de acolo, dar nu la ora stabilită şi a fost un semnal slab. Se pare că a fost trimis dintr-o ţară numită Benbili, nu din A-Io. Grupul se autointitulează "Societatea Odoniană". Se pare că este vorba de odonieni de după Colonizare, existând sud o anumită formă în golurile legislaţiei şi guvernului de pe Urras. Mesajul lor a fost adresat "fraţilor de pe Anarres." Îl puteţi citi în buletinul Sindicatului; este interesant. Ne întreabă dacă li se îngăduie să trimită oameni aici.
— Să trimită oameni aici? Să-i lăsăm pe Urrasieni să vină aici? Ca spioni?