Îl mai duseră la Rodarred, sediul Consiliului Guvernelor Mondiale pentru a se adresa consiliului plenar al acestui organism. Sperase să cunoască, ori chiar să întâlnească şi alţi străini acolo, pe ambasadorii de pe Terra, ori Hain, dar programul evenimentelor era planificat mult prea strâns pentru a îngădui aşa ceva. Îşi pregătise cu multă atenţie cuvântarea, o pledoarie pentru comunicaţii libere şi recunoaştere reciprocă între Lumea Nouă şi Lumea Veche. Cuvântarea fu primită cu ovaţii în picioare, timp de zece minute. Gazetele săptămânale respectabile o comentară aprobator, numind-o "gestul moral dezinteresat al frăţiei umane făcut de un mare savant", fără a-l cita prea mult, aşa cum n-o făcură nici celelalte ziare. De fapt, în ciuda ovaţiilor primite, Shevek avea curioasa senzaţie că nimeni n-o auzise.
1 se acordară şi mai multe privilegii şi permise de intrare: la Laboratoarele de cercetări uşoare,la Arhivele naţionale, la Laboratoarele de tehnologie nucleară, la Biblioteca naţională din Nio, la Acceleratorul de particule din Meafed, la Fundaţia pentru cercetări spaţiale din Drio. Deşi tot ce vedea pe Urras îl făcea să dorească să vadă şi mai mult, cele câteva săptămâni de viaţă de turist erau prea mult. Totul era atât de fascinant, uimitor şi minunat încât în cele din urmă deveni destul de copleşitor. Îşi dorea să se stabilească odată la Universitate şi să lucreze şi să se gândească la toate pentru o vreme. Dar pentru o ultimă zi de vizite ceru să fie condus prin incinta Fundaţiei pentru cercetări spaţiale. Pae se arătă foarte încântat atunci când Shevek îi ceru acest lucru.
Multe din lucrurile văzute până atunci îl uimiseră pentru că erau atât de vechi, de sute de ani, ori chiar milenii. Fundaţia, dimpotrivă, era nouă, construită în ultimii zece ani, în stilul luxuriant, elegant al timpului. Arhitectura, era impresionantă. Se folosiseră mari suprafeţe de culoare. Înălţimile şi distanţele erau exagerate. Laboratoarele erau spaţioase şi aerisite, fabricile şi atelierele mecanice anexate erau adăpostite în spatele unor splendide portaluri în stil neo-Saetan, cu arcuri şi coloane. Hangarele erau imense domuri multicolore, transparente şi cu aspect fantastic. În schimb, oamenii care lucrau acolo erau foarte tăcuţi şi serioşi. Îl îndepărtară pe Shevek de însoţitorii săi obişnuiţi şi îl conduseră prin întreaga instituţie, incluzând fiecare etapă a sistemului experimental de propulsie interstelară la care lucrau, de la computere si planşetele de desen la o navă pe jumătate terminată, enormă şi suprarealistă în lumina portocalie, violetă şi galbenă din încăpătorul hangar geodezic.
— Aveţi atâtea, îi spuse Shevek inginerului care se ocupase de el, un bărbat pe nume Oegeo. Aveţi atâtea cu care să lucraţi şi lucraţi atât de bine cu ce aveţi. Totul este magnific — coordonarea, cooperarea, măreţia proiectului.
— N-aţi putea face nimic la scara asta, acolo, de unde veniţi, nu? îl întrebă inginerul, zâmbind.
— Nave spaţiale? Flota noastră spaţială este alcătuită din navele în care Coloniştii au venit de pe Urras — construite aici, pe Urras — cu aproape două secole în urmă. Pentru a construi o singură navă cu care să transportăm cereale peste mare, un şlep,e necesară o planificare de un an, un mare efort al economiei noastre.
— Da, bine, noi avem bunurile, spuse Oegeo dând din cap. Dar, ştiţi, dumneavoastră sunteţi omul care ne poate spune când să renunţăm la toată chestia asta, când s-o aruncăm la gunoi.
— Să renunţaţi? Ce vrei să spui?
— Deplasarea mai rapidă decât viteza luminii, continuă Oegeo. Tranzilienţa. Vechea fizică afirmă că nu este cu putinţă. Terrienii spun că nu este posibil. Dar hainienii, care, la urma urmei au inventat acţionarea pe care o utilizăm noi astăzi, spun că se poate, doar că ei nu ştiu cum s-o facă, deoarece abia acum învaţă fizica temporală de la noi. Evident, nu e în buzunarul nimănui, al nimănui din lumile cunoscute. Dr. Shevek, rezolvarea se află în mâinile dumneavoastră.
— Eu sunt teoretician, Oegeo, nu proiectant, răspunse Shevek, îndreptând asupra inginerului o privire distantă, cu ochii duri şi limpezi.
— Dacă veniţi cu teoria, unificarea Secvenţei şi Simultaneităţii într-o teorie generală a câmpului temporal, atunci noi vom proiecta navele şi vom ajunge pe Terra, ori Hain, ori în galaxia următoare chiar în clipa în care vom părăsi Urras! Epava asta, continuă el, privind spre capătul hangarului la scheletul nedesluşit al navei pe jumătate construită, înotând în fascicule de lumină violetă şi portocalie, va fi tot atât de demodată ca un car cu boi!
— Visaţi la fel cum construiţi, adică superb, spuse Shevek încă reţinut şi distant.
Mai erau şi alte lucruri pe care Oegeo şi ceilalţi doreau să i le arate ori să le discute cu el, dar nu după multă vreme Shevek spuse, cu o simplitate care preîntâmpina orice intenţie ironică:
— Cred că ar fi mai bine să mă conduceţi înapoi la însoţitorii mei.
Ceea ce se şi întâmplă. Îşi luară rămas bun cu o căldură reciprocă, după care Shevek intră în maşină, pentru a coborî din nou.
— Era să uit, spuse el. Mai avem timp să mai vedem şi altceva la Drio?
— Nu mai este nimic la Drio, răspunse Pae, politicos ca întotdeauna şi încercând să-şi ascundă îngrijorarea cu privire la escapada de patru ore a lui Shevek în mijlocul inginerilor.
— Aş dori să văd fortul.
— Care fort, domnule?
— Un castel vechi, de pe vremea regilor. A fost mai târziu utilizat drept închisoare.
— Orice construcţie de acest fel ar fi fost demolată. Fundaţia a reconstruit în întregime oraşul.
Odată instalaţi în maşină, pe când şoferul închidea uşile, Chifoilisk (o altă sursă probabilă pentru proasta dispoziţie a lui Pae) întrebă:
— De ce ai mai vrut să vezi un alt castel, Shevek? Îmi închipuiam că ai avut parte de destule ruine străvechi, să-ţi ajungă o vreme.
— Fortul din Drio este locul unde Odo a petrecut nouă ani, răspunse Shevek cu chipul imobil, aşa cum rămăsese de la discuţia cu Oegeo. După Insurecţia din 747. Acolo a scris Scrisorile din închisoare şi Analogia.
— Mă tem că a fost demolat, răspunse Pae, înţelegător. Drio era un fel de oraş muribund, iar Fundaţia a făcut curat şi a luat-o de la capăt.
Shevek dădu din cap, dar după ce maşina străbătu o şosea pe malul râului către intersecţia cu drumul spre Ieu Eun, trecu de o colină la cotul râului Seisse iar sus, pe colină, se afla o clădire greoaie, ruinată, implacabilă, cu turnuri sfărâmate din piatră neagră. Nimic nu ar fi putut fi mai diferit de construcţiile uimitoare, senine, ale Fundaţiei pentru cercetări spaţiale, domurile arătoase, fabricile luminoase, pajiştile şi cărările îngrijite. Nimic nu le-ar fi putut face să semene mai mult cu nişte fragmente de hârtie colorată.
— Cred că acela este Fortul, remarcă Chifoilisk cu obişnuita satisfacţie de a plasa o observaţie lipsită de tact acolo unde era cel mai puţin dorită.
— Toată în ruine, constată Pae. Trebuie să fie părăsită.
— Shevek, vrei să ne oprim şi să arunci o privire? întrebă Chifoilisk, gata să bată în geamul şoferului.
— Nu, răspunse Shevek.
Văzuse ce dorise. Încă mai exista un Fort la Drio. Nu avea nevoie să intre acolo şi să cerceteze sălile ruinate în căutarea celulei unde Odo petrecuse câţiva ani. Ştia cum arată o celulă de închisoare.
Înălţă privirea, cu chipul încă imobil şi rece, către zidurile greoaie, întunecate, care acum se înălţau aproape deasupra maşinii. Mă aflu aici de multă vreme, spunea fortul, încă mai sunt aici.
Revenit în apartamentul său, după cina în sala de mese a profesorilor plini, se aşeză singur în faţa şemineului neaprins. Era vară în A-Io, apropiindu-se de cea mai lungă zi a anului, şi deşi trecuse de opt, încă nu se întunecase. Cerul de dincolo de ferestrele arcuite încă mai arăta o tentă din culoarea sa din timpul zilei, un albastru pur, tandru. Aerul era plăcut, mirosind plăcut a iarbă cosită şi pământ reavăn. În capela de dincolo de pâlcul de pomi se vedea o lumină şi o muzică abia auzită străbătea prin aerul acela care vibra imperceptibil. Nu cântau păsările, era o muzică umană. Shevek ascultă cu atenţie. Cineva exersa Armoniile Numerice la armoniul din capelă. Lui Shevek îi erau la fel de cunoscute ca oricărui urrasian. Atunci când Odo a reînnoit relaţiile dintre oameni, nu a încercat să facă acelaşi lucru şi pentru relaţiile de bază ale muzicii. Ea întotdeauna respectase ce este necesar. Coloniştii din Anarres lăsaseră în urmă legile omului, dar aduseseră cu ei legile armoniei.