Cartea consta integral din ideile lui Shevek şi ale lui Atro.
— Da, răspunse Shevek, privindu-şi mâinile şi continuă. Aş vrea să public lucrarea despre Reversibilitate pe care am scris-o în acest trimestru. Ar trebui să ajungă la Atro. L-ar interesa. Încă îl mai preocupă motivaţiile.
— Să o publici? Unde?
— Am vrut să spun, în iotică…, pe Urras. Să i-o trimit lui Atro, ca pe cealaltă, iar el o va publica într-una din revistele de acolo.
— Nu le poţi trimite spre publicare o lucrare care nu a fost tipărită aici.
— Dar este exact ce am făcut cu aceasta. Tot ce este aici, cu excepţia răspunsului combativ, a apărut în Ieu Eun Review înainte de a apărea aici.
— Nu am putut preîntâmpina această situaţie. Dar de ce îţi închipui că m-am grăbit să trimit lucrarea spre publicare? Doar nu crezi că toţi cei de la CPD sunt de acord cu maniera noastră de a negocia idei cu Urras în felul acesta. Departamentul de apărare insistă ca fiecare cuvânt care pleacă de aici pe navele acelea de marfă să fie aprobat de un expert CPD. Mai mult decât atât, nu crezi că toţi fizicienii din provincie care nu au acces la canalul acesta de comunicaţie cu Urras se împotrivesc utilizării sale de către noi? Crezi că nu sunt invidioşi? Există oameni care stau în aşteptare, care abia aşteaptă ca noi să facem un pas greşit. Dacă suntem vreodată descoperiţi, vom pierde această fereastră poştală de pe transportoarele urrasiene. Acum pricepi?
— În primul rând, cum a obţinut Institutul această fereastră poştală?
— Atunci când a fost ales Pegvur în CPD, cu zece ani în urmă. De atunci, am păşit al naibii de atent pentru a o păstra, răspunse Sabul.
Pegvur fusese un fizician de o valoare modestă. Shevek dădu din cap.
— În orice caz, Atro nu vrea să citească articolele tale. Am verificat lucrarea aceea şi ţi-am înapoiat-o cu câteva decade în urmă. Când vei înceta să-ţi iroseşti vremea cu teoriile acestea reacţionare de care se agaţă Gvarab? Nu-ţi dai seama că şi-a pierdut întreaga viaţă cu ele? Dacă le susţii, o să te faci de râs, ceea ce, desigur, este dreptul tău inalienabil. Dar în nici un caz n-o să mă faci de râs pe minei
— Dar dacă prezint lucrarea spre publicare aici, în pravică?
— Pierdere de timp.
Shevek recepţionă mesajul cu o uşoară înclinare a capului. Se ridică, deşirat şi ascuţit şi rămase nemişcat un moment, departe cu gândurile sale. Lumina iernii făcea notă discordantă cu părul său, pe care acum îl purta strâns la spate într-o coadă, şi cu faţa sa neclintită. Se apropie de birou şi ridică un exemplar din micul stoc de cărţi noi.
— Aş vrea să-i trimit una din astea lui Mitis, spuse.
— Ia câte pofteşti. Ascultă! Dacă tu crezi că ştii ce faci, mai bine decât mine, atunci trimite lucrarea Presei. Nu ai nevoie de permisiune! Ştii bine că nu există nici un fel de ierarhie. Nu te pot împiedica. Tot ce pot face este să-ţi ofer sfatul meu.
— Tu eşti consultantul Sindicatului Presei pentru manuscrisele de fizică, spuse Shevek. Am crezut că voi câştiga timp pentru toată lumea întrebându-te.
Blândeţea lui era fără compromisuri. Deoarece nu dorea să concureze pentru dominaţie, era de neîmblânzit.
— Să câştigi timp? Ce vrei să spui? întrebă Sabul.
Dar Sabul era şi el odonian. Se crispă de parcă ar fi fost chinuit fizic de propria-i ipocrizie, se îndepărtă de Shevek, se întoarse din nou la el şi continuă plin de invidie, cu vocea îngroşată de mânie.
— Dă-i drumul! Publică nenorocitul acela de articol! Mă voi declara incompetent să-mi exprim părerea despre el. Le voi spune s-o consulte pe Gvarab. Ea e experta în Simultaneitate, nu eu. Infatuată senilă şi mistică! Universul ca o imensă coardă de harfă, oscilând în interiorul şi în afara existenţei! Apropo, ce note cântă? Nu cumva pasaje din Armoniile Numerice? Adevărul este că eu sunt incompetent — cu alte cuvinte, mă opun — să recomand CPD-ului sau Presei excremente intelectuale!
— Lucrarea pe care am făcut-o pentru tine, răspunse Shevek, este o parte a cercetărilor mole urmând ideile lui Gvarab cu privire la Simultaneitate. Dacă o vrei pe una, trebuie să o accepţi şi pe cealaltă. Grânele cresc mai bine pe bălegar, cum spunem noi în nord-vest.
Rămase o vreme în picioare şi pentru că nu obţinu nici un răspuns verbal de la Sabul, spuse la revedere şi plecă.
Ştia că uşor, fără violenţă aparentă, câştigase o luptă. Dar violenţa fusese comisă.
Aşa cum prezisese Mitis, era "omul lui Sabul". De ani de zile acesta încetase a mai fi un fizician activ; marea lui reputaţie se baza pe exproprierea altor inteligenţe. Shevek trebuia să gândească iar Sabul să primească onorurile.
Evident, era o situaţie intolerabilă din punct de vedere etic şi pe care Shevek se cuvenea să o denunţe, evitând-o. Numai că n-o va face. Avea nevoie de Sabul. Dorea să publice lucrările şi să le trimită acelora care le puteau înţelege, fizicienilor urrasieni. Avea nevoie de ideile lor, de criticile lor, de colaborarea lor.
Aşa că se târguiseră, el şi Sabul, se târguiseră ca nişte profitori. Nu fusese o bătălie, ci o negociere. Tu îmi dai asta, iar eu îţi dau pe cealaltă. Refuză-mă şi te refuz şi eu. Vândut? Vândut! Cariera lui Shevek, la fel ca existenţa societăţii din care făcea parte, depindea de menţinerea unui contract neadmis pe bază de profit. Nu o relaţie de ajutor reciproc şi solidaritate, ci o relaţie de exploatare, mecanică, nu organică. Oare funcţia adevărată poate rezulta din disfuncţia de bază?
Dar tot ce vreau eu este să-mi fac treaba, pleda Shevek în gând, în timp ce traversa aleea spre piaţa unde se afla domiciliul său, în după-amiaza aceea cenuşie, printre rafale de vânt. Este datoria, bucuria mea, scopul întregii mele vieţi. Omul cu care sunt nevoit să lucrez este competitiv, un căutător de putere, un profitor, dar asta nu se poate schimba; dacă vreau să lucrez, trebuie să lucrez cu el.
Se gândi la Mitis şi la avertismentul ei. Se gândi la Institutul din nord-vest şi la petrecerea din ajunul plecării sale. I se părea tare mult de atunci, totul copilăresc de paşnic şi de sigur. Ar fi putut plânge de nostalgic. La intrarea Institutului de Ştiinţele Vieţii o fată îl privi în trecere şi i se păru că seamănă cu fata aceea — cum o cheamă? — cea cu părul scurt, care mâncase atâtea gogoşi în seara cu petrecerea. Se opri şi se întoarse, dar fata dispăruse după colţ. Oricum, aceasta avea părul lung. S-au dus, toate s-au dus. Ieşi de la adăpostul intrării în bătaia vântului. Cădea o ploaie fină, împrăştiată de vânt. Atunci când se întâmpla să plouă, ploaia era împrăştiată. Era o lume uscată. Uscată, palidă, duşmănoasă. "Duşmănoasă!" exclamă Shevek cu glas tare, în iotică. Niciodată nu auzise limba vorbită. Suna foarte ciudat. Stropii de ploaie îi înţepau faţa ca şi cum ar fi aruncat cineva cu pietriş. Durerii din gât i se alăturase o cumplită durere de cap de Care tocmai deveni conştient. Ajunse la camera 46 şi se întinse pe platforma-pat care de data aceasta i se păru mult mai jos decât de obicei. Tremura şi nu se putea opri. Îşi trase pe el pătura portocalie şi se ghemui, încercând să doarmă, dar nu se putea opri din tremurat deoarece era în bătaia unui constant bombardament atomic, din toate părţile, a cărui intensitate creştea odată cu creşterea temperaturii.
Nu fusese niciodată bolnav şi niciodată nu cunoscuse o stare de disconfort fizic mai rea decât oboseala. Neavând nici o idee cum se manifestă temperatura ridicată, avu impresia, în intervalele de luciditate ale nopţii nesfârşite, că e pe cale să înnebunească. În zori, teama de nebunie îl făcu să caute ajutor. Îi era prea teamă de sine însuşi pentru a cere ajutor vecinilor de pe coridor; se auzise delirând în timpul nopţii. Se târî până la clinica locală, la opt blocuri distanţă. Străzile reci, strălucind în lumina soarelui, învârtindu-se cu solemnitate în jurul său. La clinică îi diagnosticară nebunia drept o uşoară pneumonie şi îi spuseră să stea la pat în Salonul Doi. Shevek protestă. Asistenta