Выбрать главу

Îl acuză de comportament egoist, explicându-i că dacă merge acasă, un medic va trebui să se ostenească şi să-l viziteze acolo, pentru a-i asigura îngrijire particulară. Se culcă în Salonul Doi. Toţi ceilalţi pacienţi din salon erau vârstnici. Îşi făcu apariţia o asistentă care îi oferi un pahar cu apă şi o pilulă.

— Ce e asta? întrebă el bănuitor şi clănţănind din dinţi.

— Antipiretic.

— Aia ce mai e?

— Coboară febra.

— N-am nevoie.

— Bine, spuse asistenta ridicând din umeri şi ieşi din salon. Majoritatea anarresienilor tineri considerau că este ruşinos

să fii bolnav, rezultat al profilaxiei foarte reuşite din societatea lor, poate şi din pricina unei confuzii apărute în urma folosirii analoge a termenilor "sănătos" şi "bolnav". Simţeau că boala este o crimă, fie ea şi involuntară. Să te supui impulsului criminal, să îl stimulezi prin administrarea de analgezice, e imoral. Se arătau prudenţi când era vorba de pastile şi injecţii. Dar când intervenea vârsta mijlocie şi bătrâneţea, cei mai mulţi îşi schimbau părerea. Durerea era mai mare decât ruşinea. Asistenta le administra celor doi bătrâni din Salonul Doi medicamentele, iar aceştia glumeau cu ea. Shevek urmărea scena cu o morocănoasă lipsă de înţelegere.

Mai târziu, apăru un doctor cu o seringă.

— Nu vreau, spuse Shevek.

— Încetează cu egoismele. Întoarce-te! spuse doctorul, iar Shevek se supuse.

Mai târziu apăru o femeie care îi oferi o cană cu apă, dar Shevek tremura atât de violent încât vărsă toată apa, udând pătura.

— Lasă-mă în pace, spuse el. Cine eşti?

Femeia îi spuse, dar el nu înţelese şi îi spuse să plece, că se simte foarte bine. Apoi îi explică motivul pentru care ipoteza ciclică, deşi neproductivă în sine, este esenţială, piatră de temelie pentru propria sa abordare a unei posibile teorii a Simultaneităţii. Shevek vorbea parţial în propria sa limbă şi parţial în iotică, scriind formule şi ecuaţii cu cretă pe o tăbliţă, pentru ca ea şi restul grupului să înţeleagă, convins că nu vor pricepe treaba cu piatra de temelie. Femeia îi atinse obrajii şi îi legă părul la spate. Avea mâinile răcoroase. Niciodată în viaţă Shevek nu

simţise ceva mai plăcut decât atingerea mâinilor ei. Vru să-i strângă mâna. Nu mai era acolo. Plecase.

Mult după aceea, era treaz. Respira normal. Se simţea perfect. Totul era aşa cum trebuie. Nu simţea dorinţa să se mişte. A se mişca înseamnă a deranja momentul stabil, perfect, echilibrul lumii. Lumina iernii pe tavan era de o frumuseţe greu de exprimat. Rămase întins pe pat, privind-o. Bătrânii din salon râdeau, cu râsul lor bătrân, răguşit, ca un cotcodăcit, un sunet minunat. Femeia veni din nou şi se aşeză pe patul lui. Shevek privi spre ea şi îi zâmbi.

— Cum te simţi?

— Nou-născut. Tu cine eşti?

— Mama.

— Renaştere. Doar că ar trebui să primesc un trup nou, nu tot pe cel dinainte.

— Despre ce tot vorbeşti?

— Despre Urras. Renaşterea este un element al religiei lor.

— Încă mai delirezi, spuse ea, atingându-i fruntea. Nu mai ai febră.

Glasul ei rostind aceste cuvinte atinse ceva foarte profund din fiinţa lui Shevek, un loc întunecos, închis cu ziduri, unde acel ceva reverbera în întuneric. O privi pe femeie şi exclamă, cuprins de spaimă:

— Eşti Rulag!

— Eu ţi-am spus cine sunt. Chiar de mai multe ori.

Femeia păstra pe chip o expresie de dezinteres, chiar umor. Nu se mai punea problema ca Shevek să mai susţină ceva, era prea slăbit pentru a face vreo mişcare, dar se trase înapoi cuprins de o spaimă nedisimulată, de parcă nu ar fi fost mama lui ci propria sa moarte. Ea nu dădu nici un semn că ar fi observat această mişcare uşoară.

Era o femeie frumoasă, brunetă, cu trăsături delicate şi bine proporţionate, fără să-şi arate vârsta, deşi trebuie să fi trecut de patruzeci. Totul la ea era armonios şi controlat. Avea o voce joasă, cu un timbru plăcut.

— N-am ştiut că eşti aici, în Abbenay, nici unde eşti, nici măcar dacă mai exişti. Eram la depozitul Presei uitându-mă prin unele publicaţii noi, selectând lucrări pentru biblioteca de Engineering şi am zărit o carte de Sabul şi Shevek. Pe Sabul îl cunoşteam, desigur. Dar cine e Shevek? De ce îmi sună atât de familiar? Nu mi-a venit ideea decât după un minut şi mai bine. Ciudat, nu? Dar nu părea rezonabil. Shevek pe care îl cunoşteam eu ar avea doar douăzeci de ani, nu putea fi coautor la tratate de metacosmologie cu Sabul. Dar oricare alt Shevek ar trebui să fie chiar mai mic de douăzeci!… Aşa că am venit să mă conving. Un băiat de la domiciliu mi-a spus că te afli aici… Aceasta este o clinică surprinzător de slab asigurată cu personal. Nu înţeleg de ce sindicaliştii nu solicită mai multe repartiţii de la Federaţia Medicală, sau altfel să reducă numărul de internări. Unii dintre medicii şi asistentele de aici lucrează opt ore pe zi! Bineînţeles, există oameni în domeniul medical care chiar doresc acest lucru: impulsul de autosacrificiu. Din nefericire, acesta nu conduce la eficienţă maximă… E ciudat că te-am găsit. Nu te-aş fi cunoscut niciodată… Tu şi cu Palat mai ţineţi legătura? Ce mai face?

— E mort.

— Ah!

În vocea lui Rulag nu se citea nici o pretenţie de şoc sau durere, doar un fel de obişnuinţă tristă, o notă posomorâtă. Shevek se simţi mişcat de asta, îi îngăduia să o vadă, pentru moment, ca pe o fiinţă umană.

— De cât timp a murit?

— De opt ani.

— Nu putea avea mai mult de treizeci şi cinci de ani.

— A fost un cutremur la Wide Plains. Locuiam acolo de aproape cinci ani, el era inginerul constructor al comunităţii. Cutremurul a deteriorat centrul de învăţare. El era împreună cu alţii, încercând să scoată afară câţiva dintre copiii prinşi înăuntru. S-a produs al doilea cutremur şi toată chestia s-a prăbuşit. Au fost ucise treizeci şi două de persoane.

— Erai acolo?

— Plecasem pentru a începe pregătirea la Institutul regional cu vreo zece zile înainte de cutremur.

Ea rămase pe gânduri, cu chipul neted şi liniştit.

— Bietul Palat! Într-un fel, i se potriveşte — să ii murit împreună cu alţii, o statistică, unul din treizeci şi doi…

— Valorile statistice ar fi fost mult mai ridicate dacă el n-ar fi intrat în clădire, spuse Shevek.

Abia atunci femeia îl privi. Privirea ei nu dezvăluia ce emoţii trăieşte ori nu. Cuvintele ei puteau fi spontane sau deliberate, Shevek nu-şi dădea seama.

— Ţineai mult la Palat.

Shevek nu răspunse.

— Nu semeni cu el. De fapt, semeni cu mine, exceptând culoarea. Îmi închipuiam că vei semăna cu Palat. Aşa am presupus. E straniu cum imaginaţia face asemenea presupuneri. Aşadar, locuia împreună cu tine?

Shevek dădu din cap.

— A avut noroc, spuse ea fără să suspine, deşi în voce i se ghicea un suspin înăbuşit.

— Şi eu.

— Da, aş fi putut păstra legătura cu tine, continuă ea după o pauză, zâmbind abia imperceptibil. Mă acuzi că n-am făcut-o?

— Să te acuz? Nici nu te-am cunoscut.

— Ba da. Palat şi cu mine te-am păstrat cu noi, la domiciliu, după ce ai fost înţărcat. Amândoi am vrut-o. Primii ani sunt aceia în care contactul individual este esenţial; psihologii au dovedit-o fără tăgadă. Socializarea deplină nu se poate dezvolta decât dintr-un început afectiv… Doream să continuăm parteneriatul. Am încercat să aranjez să-l repartizeze pe Palat aici, la Abbenay. Dar niciodată nu s-a ivit vreun loc în linia lui de activitate şi nu putea veni fără repartiţie. Avea o notă de încăpăţânare… La început, îmi mai scria, din când în când, să-mi spună ce mai faci, după care a încetat să-mi mai scrie.

— N-are importanţă, spuse tânărul.

Faţa sa, slăbită de boală, era acoperită de picături fine de sudoare care dădeau obrajilor şi frunţii sale un aspect argintiu, uleios. Urmară câteva clipe de tăcere, apoi Rulag reluă discuţia cu vocea ei controlată, plăcută.

— Ba da, avea şi încă mai are importanţă. Dar Palat a fost acela care a rămas cu tine şi te-a îndrumat în timpul anilor de integrare. El era îndatoritor, părintesc, aşa cum eu n-am fost niciodată. În cazul meu, pe primul loc vine munca. Cu toate acestea, Shevek, mă bucur că eşti aici, acum. Poate că îţi voi fi de vreun folos de data aceasta. Ştiu că la prima vedere Abbenay este un loc neplăcut. Te simţi pierdut, izolat, lipsit de solidaritatea simplă pe care o oferă micile aşezări. Cunosc oameni interesanţi, pe care aş dori să-i întâlneşti. Oameni care probabil