ţi-ar fi de folos. Îl cunosc pe Sabul; am idee de ceea ce ţi s-ar putea întâmpla în relaţia cu el şi cu întregul Institut. Aici sunt jucate jocuri ale dominaţiei. Îţi trebuie o oarecare experienţă pentru a şti cum pot fi dejucate. În orice caz, mă bucur că eşti aici. Îmi face o plăcere pe care niciodată nu am căutat-o… un fel de bucurie… Ţi-am citit cartea. Este a ta, nu? Altfel de ce ar publica Sabul în colaborare cu un student de douăzeci de ani? Subiectul mă depăşeşte. Eu nu sunt decât un simplu inginer. Sunt mândră de tine, trebuie s-o mărturisesc. Ciudat, nu? Lipsit de raţiune. Chiar proprietarist. Ca şi cum tu ai fi ceva care îmi aparţine! Dar pe măsură ce omul îmbătrâneşte, are nevoie de anumite asigurări care nu sunt întotdeauna în totalitate rezonabile. Asta pentru a mai putea continua.
Shevek îi înţelegea singurătatea, îi simţea durerea şi asta nu-i făcea plăcere. Se simţea ameninţat. Era ameninţată loialitatea tatălui său, dragostea aceea curată, constantă în care viaţa sa prinsese rădăcini. Ce drept avea ea, care îl părăsise pe Palat la nevoie, să vină, arunci când avea ea nevoie, la fiul lui Palat? El nu avea nimic, absolut nimic, să-i ofere, ei sau altcuiva.
— Ar fi fost mai bine, spuse el, dacă ai fi continuat să te gândeşti şi la mine ca la o valoare statistică.
— Ah, rosti ea răspunsul blând, obişnuit, dezolat, îndreptându-şi privirea în altă parte.
Bătrânii de la celălalt capăt al salonului o admirau, dându-şi ghionturi unul altuia.
— Am impresia, continuă ea, că am încercat să ridic o pretenţie asupra ta, dar m-am gândit în termenii în care tu ai încerca să formulezi vreo pretenţie asupra mea. Daca ai vrea.
El nu spuse nimic.
— Bineînţeles, nu suntem decât biologic mamă şi fiu, adăugă ea, redobândindu-şi zâmbetul abia schiţat. Tu nu-ţi aduci aminte de mine, iar copilul pe care mi-l amintesc eu nu este bărbatul acesta de douăzeci de ani. Toate astea ţin de trecut, sunt irelevante. Dar aici şi acum, suntem frate şi soră. Şi asta contează cu adevărat, nu?
— Nu ştiu.
Rulag rămase tăcută timp de un minut, apoi se ridică.
— Ai nevoie de odihnă. Erai destul de bolnav când am venit prima dată. Doctorii spun că te vei face bine. Nu cred că mă voi mai întoarce.
El nu răspunse.
— La revedere, Shevek, spuse ea, întorcându-i spatele.
Shevek zări, ori poate că nu era decât un coşmar al imaginaţiei sale, chipul ei schimbându-se drastic în timp ce vorbea, spărgându-se, sfărâmându-se. Trebuie să fi fost doar imaginaţia. Rulag ieşi din salon cu mersul ei graţios, măsurat, de femeie bine făcută, iar el o văzu oprindu-se şi discutând, cu zâmbetul pe buze, cu asistenta de pe hol.
Dădu frâu liber fricii care pătrunsese odată cu ea, sentimentului de încălcare a promisiunilor, incoerenţei timpului. Se simţi zdrobit. Începu să plângă, încercând să-şi ascundă faţa la adăpostul braţelor, negăsind energia necesară pentru a se întoarce. Unul dintre bătrâni, dintre bătrânii aceia bolnavi, se apropie, se aşeză pe marginea patului şi îl bătu uşor pe umăr.
— E bine, frate. Va fi bine, frăţioare, murmură el.
Shevek îl auzi şi îi simţi atingerea, dar asta nu avu darul să-l liniştească. Nici măcar fratele nu te poate linişti în ceasul cel rău, în întunericul de la baza zidului.
5
Cu un sentiment de uşurare, Shevek puse capăt carierei sale de turist. La Ieu Eun începea un nou semestru. Acum se putea stabili pentru a trăi şi munci în Paradis, în loc de a-l privi, pur şi simplu, din exterior.
Îşi luă două seminalii şi un curs deschis. Nu i se cerea să predea, dar el întrebase dacă poate s-o facă, iar administratorii îi aranjaseră seminariile. Cursul nu a fost nici ideea lui, nici a lor. A venit o delegaţie din partea studenţilor şi l-au rugat să-l prezinte. Shevek a consimţit imediat. Aşa se organizau cursurile în centrele de învăţare anarresiene: la cererea studenţilor, ori la iniţiativa profesorului, ori de către studenţi şi profesori împreună. Când a constatat că administratorii sunt nemulţumiţi, a râs.
— Chiar vă aşteptaţi ca studenţii voştri să nu fie anarhişti? a spus el. Cum altfel pot fi tinerii? Când te afli la nivelul de jos, trebuie să organizezi de jos în sus.
Nu avea nici cea mai mică intenţie de a se lăsa scos de la curs — mai purtase genul acesta de bătălie şi înainte — iar pentru că a transmis hotărârea sa studenţilor, aceştia au rămas fermi pe poziţie. Pentru a evita o publicitate neplăcută, Rectorii Universităţii au cedat, iar Shevek a început cursul cu o asistenţă de două mii de studenţi în prima zi. La scurtă vreme, prezenţa a început să scadă. El insista pe fizică, niciodată nu devia în domeniul politic ori personal, iar fizica pe care o preda el era la un nivel destul de avansat. Dar câteva sute de studenţi au continuat să vină. Unii veneau din simplă curiozitate, să-l vadă pe omul de pe Lună. Alţii se simţeau atraşi de personalitatea lui Shevek, de omul şi libertinul pe care îl ghiceau din cuvintele sale chiar şi atunci când nu îi puteau urmări matematica. În sfârşit, un număr surprinzător de mare dintre aceştia erau capabili să-i urmărească şi filozofia şi matematica.
Erau splendid pregătiţi, studenţii aceştia, de o inteligenţă superioară, ascuţită, receptivă. Când nu lucrau, se odihneau. Nu erau tracasaţi şi deranjaţi de o mulţime de alte obligaţii. Niciodată nu adormeau la curs pentru că participaseră la serviciile în rotaţie cu o zi înainte. Societatea lor îi menţinea într-o continuă lipsă de nevoi, tracasări şi griji.
Cu toate acestea, ceea ce erau ei liberi să facă era o altă problemă. Shevek avea impresia că libertatea lor faţă de obligaţii era într-o proporţie directă cu lipsa lor de iniţiativă.
Atunci când i s-a explicat sistemul de examinare, Shevek a fost uluit; nu-şi putea imagina o piedică mai mare pentru nevoia naturală de a învăţa decât acest sistem de îngurgitare de informaţii şi eliminarea lor la ordin. La început a refuzat să dea lucrări, sau note, dar asta i-a deranjat atât de mult pe administratorii Universităţii încât, neavând intenţia de a fi nepoliticos cu gazdele sale, a cedat. Le-a cerut studenţilor să scrie câte o lucrare despre oricare problemă de fizică îi interesa şi le-a spus că le va da tuturor nota cea mai mare pentru ca birocraţii să aibă ceva de scris pe formularele şi listele lor. Spre surpriza sa, destul de mulţi studenţi au venit la el pentru a se plânge. Vroiau ca el să stabilească problematica, să formuleze întrebările corespunzătoare; nu vroiau să se gândească ei înşişi la întrebări, doar să scrie răspunsurile pe care le învăţaseră. Unii dintre ei s-au opus vehement ca el să dea tuturor aceeaşi notă. Atunci cum s-ar mai putea deosebi studenţii sârguincioşi de cei mai delăsători? Ce rost mai avea să munceşti asiduu? Dacă nu se fac distincţii competitive, poţi foarte bine să stai fără să faci nimic.
— Bine, desigur, le-a răspuns Shevek, tulburat. Dacă nu vreţi să faceţi treaba, nici nu ar trebui s-o faceţi.
Au plecat nemulţumiţi, dar politicoşi. Erau băieţi de treabă, cu o comportare brutală, dar manierată. Cunoştinţele lui Shevek de istorie urrasiană l-au condus la concluzia că aceştia sunt — deşi cuvântul era rar folosit în aceste zile — aristocraţi. În timpurile feudale aristocraţia îşi trimisese fiii la universitate, conferind superioritate instituţiei. În zilele acestea este exact invers: universitatea conferă superioritate omului. Îi spuneau cu mândrie lui Shevek că la Ieu Eun competiţia pentru burse este an de an tot mai strânsă, dovedind democraţia esenţială a instituţiei. "Mai puneţi un lacăt la uşă şi îl numiţi democraţie!" le răspundea el. Îi plăcea de studenţii lui politicoşi, inteligenţi, dar nu simţea nici un fel de afecţiune deosebită pentru nici unul dintre ei. Plănuiau cariere ca universitari ori cercetători industriali şi ceea ce învăţau de la el reprezenta pentru ei doar un mijloc pentru atingerea acelui scop, succesul în carieră. Fie că aveau deja totul, ori negau importanţa a orice le-ar fi putut oferi el.