Nehotărât, se opri în faţa unui magazin din apropierea gării care vindea ziare şi suveniruri. Titlul principal de pe ziar era THU TRIMITE TRUPE ÎN SPRIJINUL REBELILOR DIN BENBIL1, dar nu reacţionă în nici un fel. În loc de ziar, se uită la ilustratele colorate de pe un raft. Îi trecu deodată prin minte că nu are nici o amintire de pe Urras. Când călătoreşti, se cuvine să aduci cu tine un suvenir. Îi plăceau fotografiile, scene din A-Io: munţii pe care se urcase, zgârie-norii din Nio, capela universităţii (aproape aceeaşi imagine pe care o vedea de la fereastra sa), o fată de la ţară într-un frumos costum regional, turnurile din Rodarred şi aceea care îi atrăsese privirea de la bun început, un miel pe o pajişte înflorită, dând din picioare şi aparent râzând. Micuţei Pilun îi va plăcea mielul. Alese una din fiecare şi le duse la cassă.
— Astea cinci fac cincizeci şi cu mielul, şaizeci. Şi o hartă, desigur domnule, unu patruzeci. Frumoasă zi, a venit în sfârşit primăvara, nu-i aşa, domnule? N-aveţi nimic mai mic decât asta, domnule?
Shevek scosese o bancnotă de douăzeci de unităţi. Scoase din buzunar restul pe care îl primise arunci când îşi cumpărase biletul şi după o scurtă cercetare a valorilor bancnotelor şi monezilor reuşi să adune o unitate şi patruzeci.
— E bine, domnule. Mulţumesc! Vă doresc o zi plăcută!
Oare banii cumpăraseră politeţea la fel ca pe ilustrate şi hartă? Cât de politicos ar fi fost vânzătorul dacă el ar fi intrat ca un anarresian într-un depozit de bunuri, ar fi luat ce i-ar fi trebuit, l-ar fi salutat pe responsabil şi ar fi ieşit?
Nu, n-avea nici un rost să gândească aşa. Când te afli în Ţara Proprietăţii, trebuie să gândeşti ca un proprietarian. Îmbracă-te ca ei, mănâncă la fel ca ei, acţionează ca ei, fii tu însuţi un proprietarian.
În centrul de afaceri nu erau parcuri; pământul era mult prea scump pentru a-l irosi pe fleacuri. Continuă să se afunde pe străzile acelea largi, strălucitoare, pe unde fusese dus de atâtea ori. Ajunse pe strada Saemtenevia, pe care o traversă în grabă, nedorind o repetare a coşmarului din miezul zilei. Se afla acum în districtul comercial. Bănci, clădiri cu birouri, clădiri guvernamentale. Să fie Nio Esseia peste tot la fel? Cutii imense, strălucitoare, din piatră şi sticlă, uriaşe, ornamentate, pachete enorme, goale, goale.
Trecând pe lângă o vitrină de la parter, pe care scria "Galerie de artă", Shevek se întoarse şi intră cu intenţia de a scăpa de claustrofobia morală a străzilor şi să regăsească frumuseţea planetei Urras într-un muzeu. Dar toate tablourile din muzeu aveau etichete cu preţuri prinse de rame. Rămase cu ochii aţintiţi pe un nud pictat cu măiestrie. Pe etichetă scria 4 000 IMU.
— Acesta e un Fei Feite, spuse un bărbat negricios care apăruse fără zgomot lângă el. Acum o săptămână am avut cinci. În scurtă vreme va fi cea mai bună achiziţie de pe piaţa tablourilor. Un Feite este o investiţie sigură, domnule.
— Patru mii de unităţi reprezintă banii necesari pentru a ţine în viaţă două familii timp de un an în oraşul ăsta, comentă Shevek.
— Da, în sfârşit, vedeţi, domnule, acesta se întâmplă să fie o operă de artă, spuse omul cu glas tărăgănat, privindu-l cu atenţie.
— Artă? Un om face artă pentru că simte nevoia s-o facă. Ăsta de ce a fost făcut?
— După câte înţeleg, sunteţi artist, spuse omul, de data aceasta cu o insolenţă nedisimulată.
— Nu, sunt un om care recunoaşte rahatul atunci când îl vede!
Vânzătorul se trase înapoi. Când ajunse acolo unde Shevek nu-l putea ajunge, începu să spună ceva despre poliţie. Shevek se strâmbă şi ieşi cu paşi mari din magazin. Pe la mijlocul blocului se opri. Nu putea merge mai departe.
Dar unde s-ar putea duce?
La cineva…, la cineva, la o altă persoană, la o fiinţă umană, la cineva care să poată oferi ajutor, nu să-l cumpere. Cine? Unde?
Se gândi la copiii lui Oiie, băieţeii care ţineau la el. O vreme nu se putu gândi la nimeni altcineva. Apoi în minte îi apăru o imagine distantă, mică şi clară: sora lui Oiie. Cum o chema? Promite că o să mă suni, îi spusese ea şi de atunci îi trimisese de două ori invitaţii la recepţii, cu un scris copilăresc, energic, pe hârtie groasă, parfumată. Le ignorase, alături de toate celelalte invitaţii de la străini. Acum şi le amintea.
În acelaşi timp îşi aminti de celălalt mesaj, cel care apăruse în mod inexplicabil în buzunarul de la haina lui: Alătură-te nouă, fraţii tăi. Dar pe Urras nu găsea nici un frate.
Intră în magazinul cel mai apropiat. Era un magazin de dulciuri, plin de suluri aurii şi gips roz, cu şiruri de cutii de sticlă pline de cutiuţe şi coşuleţe cu bomboane şi prăjituri, roz, maro, crem, aurii. O întrebă pe femeia de la cassă dacă vrea să-l ajute să găsească un număr de telefon. Shevek era acum supus, după criza de nervi de la galeria de artă, atât de umilitor de ignorant şi străin încât o câştigă cu totul. Femeia nu numai că îl ajută să găsească numărul într-o voluminoasă carte de telefon, dar îi şi făcu legătura la telefonul magazinului.
— Alo?
— Shevek, spuse el şi se opri.
Pentru el, telefonul era un vehicul pentru nevoi urgente, anunţuri de deces, naşteri şi cutremure. Habar n-avea ce să spună.
— Cine? Shevek? Adevărat? Ce drăguţ din partea ta să mă suni! Dacă eşti tu, nu mă supăr că m-ai trezit.
— Dormeai?
— Buştean şi încă sunt în pat. E plăcut şi cald. Unde Dumnezeu eşti?
— Cred că pe strada Kae Sekae.
— Pentru ce? Hai să ieşim. Cât e ceasul? Doamne sfinte, e aproape de prânz. Ştiu, ne întâlnim la jumătatea drumului. Lângă bazinul cu bărci, din parcul vechiului palat. Te descurci? Ascultă, trebuie neapărat să rămâi, am o petrecere absolut magnifică astă-seară.
Vea continuă să toace o bună bucată de timp. Shevek aproba tot ce spunea ea. Când trecu pe lângă cassă, vânzătoarea îi zâmbi.
— N-aţi face mai bine să luaţi o cutie cu bomboane, domnule?
— Oare? întrebă el, oprindu-se.
— Nu face nimănui nici un rău, domnule.
Era ceva neruşinat şi jovial în vocea ei. Aerul din magazin era dulce şi cald, de parcă adunase toate parfumurile primăverii. Shevek stătea acolo, printre cutiile cu lucruri mici şi drăguţe, înalt, greoi, visător, ca animalele acelea mari în staulele lor, berbecii şi taurii stupefiaţi de căldura încărcată de dorinţă a primăverii.
— Vă pregătesc eu exact ce vă trebuie, spuse femeia şi umplu o cutiuţă metalică, frumos emailată, cu frunze miniaturale de ciocolată şi trandafiri din zahăr topit. Apoi ambală cutia în hârtie subţire, puse pachetul într-o cutie de carton argintie, înveli cutia în hârtie groasă de culoarea trandafirului şi o legă cu o panglică verde de catifea. În toate mişcările ei îndemânatice se simţea o complicitate plină de umor şi înţelegere, iar când îi înmână lui Shevek pachetul terminat, iar el îl luă cu mulţumiri murmurate şi se întoarse pentru a pleca, nu se auzi nici un fel de mustrare în vocea ei când îi reaminti: "Vă costă zece şi şaizeci, domnule!". Poate că l-ar fi lăsat chiar să plece, compătimindu-l, aşa cum compătimesc femeile puterea, dar el se întoarse ascultător şi numără banii.