Ajunse cu metroul la grădinile Vechiului Palat şi la bazinul cu bărci, unde copii îmbrăcaţi încântător navigau pe nave miniaturale, minunate ambarcaţiuni cu parâme de mătase şi alămuri ca nişte bijuterii. O zări pe Vea dincolo de cercul mare şi strălucitor de apă şi ocoli bazinul pentru a ajunge la ea, conştient de lumina soarelui, de vântul de primăvară şi de arborii negri din parc scoţând la iveală frunzele lor timpurii, de un verde crud.
Prânziră la un restaurant din parc, pe o terasă acoperită cu un dom înalt, din sticlă. În lumina din interiorul domului, copacii erau înfrunziţi complet, sălcii atârnând deasupra unui bazin pe care pedalau păsări albe, grase, privindu-i pe clienţi cu o lăcomie indolentă, aşteptând firimituri. Vea nu se osteni să comande, dând de înţeles că Shevek se ocupă de ea, dar ospătari pricepuţi îl sfătuiră cu atâta dibăcie, dându-i acestuia impresia că se descurcase de unul singur. Din fericire, avea destui bani în buzunar. Mâncarea era extraordinară. Niciodată nu mai experimentase asemenea subtilităţi gustative. Obişnuit cu două mese pe zi, de obicei sărea peste prânzul pe care îl serveau urrasienii, dar de data asta mâncă tot, în vreme ce Vea abia dacă ciugulea, cu delicateţe, câte ceva. În cele din urmă, Shevek trebui să se oprească, iar Vea râse de expresia lui jalnică.
— Am mâncat prea mult.
— O mică plimbare ar prinde bine.
Se dovedi o deplasare foarte scurtă, o plimbare tihnită de numai zece minute pe pajişte, după care Vea se prăbuşi cu graţie la umbra unui mal cu boscheţi strălucind de flori aurii. Shevek se aşeză alături de ea. Privindu-i picioarele delicate, împodobite cu pantofiori albi, pe tocuri foarte înalte, îi veni în minte o expresie folosită de Takver, "profitoare trupeşti", prin care ea denumea femeile care îşi utilizau sexualitatea în lupta pentru putere cu bărbaţii. Privind-o, Vea era întruchiparea profitoarelor trupeşti, cea care le întrecea pe toate. Pantofii, îmbrăcămintea, cosmeticalele, bijuteriile, gesturile, tot ce era în legătură cu fiinţa ei afirma provocarea. Era atât de elaborat şi ostentativ un trup de femeie, încât cu greu putea fi considerată o fiinţă omenească. Întruchipa toată sexualitatea pe care localnicii şi-o reprezentau în vise, în romane şi poezie, nenumăratele lor picturi cu nuduri de femei, muzica lor, arhitectura cu domurile şi curbele sale, bomboanele, băile, saltelele. Ea era femeia din masă.
Capul Veei, complet ras, fusese pudrat cu un talc în care se aflau firişoare de praf de mică, aşa că o vagă sclipire atenua goliciunea contururilor. Purta un şal, sau o eşarfă diafană, sub care formele şi textura braţelor goale se zăreau domolite şi protejate. Avea sânii acoperiţi; femeile nu ieşeau din casă cu sânii dezveliţi, rezervând nuditatea acestora pentru posesorii lor. Încheieturile mâinilor îi erau îngreunate de brăţări de aur şi în scobitura gâtului o singură nestemată strălucea albastră pe pielea moale.
— Cum de stă acolo? — Ce?
Deoarece ea singură nu avea cum să o vadă, se putea preface că este inconştientă de prezenţa ei, obligându-l să i-o arate, poate pentru a-i aduce mâna peste sâni pentru a atinge piatra. Shevek zâmbi şi o atinse.
— E lipită?
— A, asta. Nu, am un mic magnet fixat acolo, iar piatra are o bucăţică de metal pe spate, sau poate că e invers. Oricum, ne lipim una de alta.
— Ai un magnet sub piele? întrebă Shevek cu o aversiune nesofisticată.
Vea zâmbi şi scoase safirul pentru ca el să vadă că nu e nimic altceva decât cel mai mic semn argintiu al unei cicatrice.
— Tu chiar că mă dezaprobi întru totul. E atât de reconfortant. Simt că indiferent de ce spun sau fac, nu mă mai pot coborî în ochii tăi, pentru că am ajuns deja pe treapta cea mai de jos.
— Nu e adevărat! protestă el, dându-şi seama că e un joc, dar cunoscând prea puţine din regulile jocului.
— Nu, nu! Recunosc oroarea morală arunci când o văd. Uite aşa! spuse ea, făcând o strâmbătură plină de dispreţ şi amândoi râseră. Sunt eu chiar atât de deosebită de femeile anarresiene?
— O, da, chiar aşa este.
— Sunt toate grozav de puternice? Au muşchi? Poartă cizme? Au piciorul mare şi lat, haine decente şi se rad o dată pe lună?
— Nu se rad deloc.
— Niciodată? Pe niciunde? O, Doamne! Hai să vorbim despre altceva.
— Despre tine! spuse el şi se rezemă de malul acoperit de iarbă, destul de aproape de Vea pentru a fi înconjurat de parfumurile naturale şi artificiale ale trupului ei. Vreau să ştiu dacă o femeie urrasiană este mulţumită să fie întotdeauna inferioară.
— Inferioară faţă de cine?
— Faţă de bărbaţi.
— A…, la asta te referi! Ce te face să crezi că sunt inferioară?
— Pare că tot ceea ce produce societatea voastră este făcut de bărbaţi. Industria, arta, conducerea, guvernarea, deciziile. Toată viaţa purtaţi numele tatălui şi numele soţului. Bărbaţii merg la şcoală şi voi nu. Ei sunt toţi profesorii, judecătorii, poliţiştii, guvernul, nu? De ce le permiteţi să controleze totul? De ce nu faceţi ce vă place?
— Dar facem ce ne place. Femeile fac exact ce doresc. Şi nici nu trebuie să se murdărească pe mâini, ori să poarte căşti metalice, ori să stea în picioare în directorat, strigând la alţii s-o facă.
— Dar ce faceţi, de fapt?
— Cum ce? Îi conducem pe bărbaţi, bineînţeles! Şi ştii, nu există absolut nici un pericol să le-o spui, pentru că niciodată nu cred. Nu fac decât să spună, "Ha, ha, ha, caraghioasă femeiuşcă!" şi te bat pe cap şi pleacă ţanţoşi, zdrăngănindu-şi medaliile, total mulţumiţi de sine.
— Iar tu eşti, de asemenea, mulţumită de tine?
— Bineînţeles că sunt.
— Nu cred.
— Pentru că nu se potriveşte cu principiile tale. Bărbaţii au întotdeauna teorii, iar lucrurile trebuie să se potrivească cu acestea.
— Nu, nu din cauza teoriilor, ci pentru că văd că nu eşti mulţumită. Că eşti agitată, nesatisfăcută, primejdioasă.
— Primejdioasă! râse Vea, radioasă. Un compliment groaznic de frumos! De ce sunt primejdioasă, Shevek?
— De ce? Pentru că tu ştii că în ochii bărbaţilor eşti un obiect, un obiect posedat, cumpărat, vândut. Aşa că nu te gândeşti decât cum să-i înşeli pe proprietari, cum să te răzbuni…
— Sst! făcu ea punându-i mâna delicată la gură, intenţionat. Ştiu că nu vrei neapărat să fii vulgar. Te iert. Dar e suficient.
Shevek se încruntă, furios de ipocrizia ei, dar şi la gândul că s-ar putea să o fi jignit cu adevărat. Încă mai simţea pe buze scurta atingere a mâinilor ei.
— Îmi cer scuze, spuse el.
— Nu, nu. Cum să poţi înţelege, venind de pe Lună? Şi oricum, nu eşti decât un bărbat… Cu toate acestea, am să-ţi spun ceva. Dacă aţi lua-o pe una din "surorile" voastre de acolo de sus, de pe Lună şi i-aţi oferi şansa să-şi dea jos cizmele, să facă o baie cu uleiuri, să se depileze, să-şi pună o pereche de sandale drăguţe şi un giuvaer pe pântece şi să se parfumeze, i-ar plăcea. Şi chiar vouă v-ar plăcea! O, cum v-ar mai plăcea! Doar că voi, amărâţilor, cu teoriile voastre cu tot, n-o veţi face. Toţi fraţi şi surori şi nici un fel de distracţie!
— Ai dreptate, răspunse Shevek. Nici un fel de distracţie. Niciodată. Cât c ziua de lungă pe Anarres, scoatem plumb din măruntaiele minelor, iar când vine seara, după masa de trei grăunţe de holum fierte într-o lingură de apă tulbure, recităm antifonic Proverbele lui Odo, până când se face ora de culcare. Ceea ce facem cu toţii, separat şi cu cizmele în picioare.
Fluenţa sa în iotică nu era suficientă pentru a-i permite revărsarea de cuvinte care ar fi fost posibilă în propria sa limbă, una din fanteziile sale neaşteptate pe care numai Takver şi Sadik le auziseră suficient de des pentru a se obişnui cu ele, dar, chiar şi aşa, o surprinse pe Vea. Râsul ei specific răsună profund şi spontan.
— Doamne Sfinte, pe deasupra mai eşti şi amuzant! A mai rămas oare ceva ce tu nu eşti?
— Vânzător, răspunse el.
Vea îl studie, zâmbind. În atitudinea ei era ceva profesional, de actriţă. De regulă, oamenii se privesc unul pe altul intens, de la mică distanţă, doar dacă sunt mame şi copiii lor, medici şi pacienţi, îndrăgostiţi.