Toţi îl priveau. Shevek auzea sonoritatea vocii sale încă răsunând în tăcere, îşi simţea urechile arzând. Întunericul, vidul, puseră din nou stăpânire pe mintea lui.
— Mă simt ameţit, spuse el şi se ridică.
— Vino pe aici, spuse Vea luându-l de braţ, râzând uşor, cu răsuflarea întretăiată.
Shevek o urmă pe când îşi croia drum printre oameni. Îşi simţea chipul foarte palid, iar ameţeala nu-i trecu; spera că îl duce la baie, ori la o fereastră de unde să poată respira aer curat. Dar camera în care intrară era mare şi luminată slab, prin reflecţie. Un pat înalt, alb, se înălţa lângă perete; o oglindă acoperea jumătate dintr-un alt perete. Se simţea o mireasmă cunoscută, dulce, a draperiilor şi lenjeriei, parfumul folosit de Vea.
— Eşti mult prea mult, spuse Vea, oprindu-se direct înaintea lui, privindu-l drept în faţă, în obscuritatea camerei, cu râsul acela fără să răsufle. Într-adevăr, mult prea mult! Eşti imposibil, magnific! O, expresiile de pe chipurile lor! Trebuie să te sărut pentru asta! adăugă ea, punându-i mâinile pe umeri, ridicându-se pe vârfuri şi oferindu-i gura, gâtul alb şi sânii dezgoliţi.
Shevek o prinse în braţe şi o sărută pe gură, forţându-i capul pe spate, apoi gâtul şi sânii. Ea se supuse, la început, de parcă nu avea oase, apoi se zvârcoli puţin, râzând şi împingându-l fără prea multă forţă şi începu să vorbească.
— A, nu, nu, poartă-te frumos! Hai, chiar că trebuie să ne întoarcem la petrecere. Nu, Shevek, calmează-te, asta nu se face!
Dar el nu-i acordă nici un fel de atenţie. O trase cu el către pat, iar ea îl urmă, deşi continuă să vorbească. Cu o mână începu să scotocească prin hainele complicate pe care le purta şi izbuti să-şi desfacă pantalonii. Urmă apoi îmbrăcămintea Veei, cordonul prins jos, în talie, dar foarte strâns, pe care nu-l putea slăbi.
— Nu, opreşte-te, spuse ea. Ascultă, Shevek, nu se poate, nu acum. N-am luat un anticoncepţional, dacă rămân însărcinată o încurc serios, soţul meu se întoarce în două săptămâni! Nu, dă-mi drumul!, insistă ea, dar el nu putea să-i dea drumul, faţa sa era apăsată pe carnea ei moale, transpirată, parfumată. Ascultă, nu-mi şifona hainele, or să bage de seamă, pentru Dumnezeu! Aşteaptă, ai răbdare, o putem aranja, putem stabili un loc unde să ne întâlnim, trebuie neapărat să fiu precaută cu reputaţia mea, nu pot avea încredere în servitoare, aşteaptă… Nu acum! Nu acum!
Înspăimântată, în cele din urmă, de graba lui oarbă, de forţa lui, Vea îl împinse cu mâinile în piept, cu toată forţa ei. El se retrase cu un pas, nedumerit de tonul ei ridicat de teamă şi de împotrivirea arătată, dar nu se mai putea opri, rezistenţa ei îl excita şi mai mult. O cuprinse strâns şi sperma îi ţâşni pe mătasea albă a rochiei ei.
— Dă-mi drumul! Dă-mi drumul! repeta ea cu aceeaşi şoaptă înaltă.
Shevek îi dădu drumul, uluit. Încercă, bâjbâind, să se închidă la pantaloni.
— Îmi pare rău… Am crezut că vrei…
— Pentru Dumnezeu! exclamă Vea, cercetându-şi fusta la lumina slabă, ţinând pliurile cât mai departe de ea. Chiar aşa! Acum trebuie să-mi schimb rochia.
Shevek rămase nemişcat, cu gura deschisă, respirând greu, cu mâinile atârnând pe lângă corp. Apoi, brusc, se întoarse şi se năpusti afară din camera, atât de slab luminată. Revenit în încăperea luminoasă unde avea loc petrecerea, îşi croi drum cu greu printre oamenii înghesuiţi, se împiedică de un picior, găsi drumul blocat de trupuri, haine, bijuterii, sâni, ochi, flacăra lumânărilor, mobilier. Ajunse la o masă. Pe aceasta se afla un platou de argint pe care pateuri mici, umplute cu carne, cremă şi plante aromate erau aranjate în cercuri concentrice ca o uriaşă floare palidă. Shevek icni, se aplecă şi vomă peste întregul platou.
— Îl duc eu acasă, spuse Pae.
— Chiar te rog să-l duci, insistă Vea. Pe el îl căutai, Saio?
— Da, oarecum. Bine că ţi-a telefonat Demaere.
— Eşti, cu siguranţă, binevenit pentru el.
— Nu va fi nici o problemă cu el. A adormit în hol. Pot să folosesc telefonul tău înainte de a pleca?
— Transmite-i complimentele mele Şefului, spuse Vea cu viclenie.
Oiie sosise la apartamentul sorei sale împreună cu Pae şi plecă împreună cu el. Stăteau pe banca din mijloc a marii limuzine guvernamentale pe care Pae întotdeauna o avea la dispoziţie, aceea care îl adusese pe Shevek de la rachetodrom vara trecută. Acum, zăcea pe banca din spate, aşa cum îl lăsaseră cei doi.
— A fost toată ziua cu sora ta, Demaere?
— Se pare că de la prânz.
— Slavă Domnului!
— De ce eşti atât de îngrijorat că va intra în mahalale? Oricare odonian este deja convins că suntem o adunătură de sclavi salarizaţi, oprimaţi. Ce mai contează dacă are puţină confirmare?
— Nu-mi pasă ce vede. Nu vrem ca el să fie văzut. N-ai citit presa de mâna a doua? Ori foile volante care circulau săptămâna trecută în Oraşul Vechi despre "Vestitor"? Mitul — cel care vine înainte de schimbarea mileniului — "un străin, un proscris, un exilat, purtând în mâinile goale timpul care va veni". Au citat chestia ăsta. Prostimea se află într-una din stările sale apocaliptice. Căutând un simbol. Un catalizator. Discutând despre o grevă generală. Nu vor învăţa niciodată. Cu toate acestea au nevoie de o lecţie. Nenorocite vite rebele, trimite-i să se lupte cu Thu, e singurul lucru bun pe care îl vom avea vreodată de pe urma lor.
Nici unul nu mai scoase o vorbă pe tot parcursul călătoriei.
Paznicul de noapte de la Casa universitarilor îi ajută să-l care pe Shevek în camera lui, îl întinseră pe pat, iar el începu să sforăie imediat.
Oiie rămase să-i scoată pantofii şi să pună o pătură peste el. Respiraţia bărbatului beat mirosea urât; Oiie se îndepărtă de pat, teama şi simpatia pe care o simţea pentru Shevek crescând în el, fiecare strangulând-o pe cealaltă. Se încruntă, murmură "Prost împuţit!", stinse lumina şi reveni în cealaltă cameră. Pae era în picioare lângă birou, căutând prin hârtiile lui Shevek.
— Termină, spuse Oiie, expresia lui de dezgust accentuându-se. Haide. E două dimineaţa. Sunt obosit.
— Ce a făcut bastardul tot timpul ăsta, Demaere? Încă nu e nimic aici, absolut nimic. E chiar un escroc ordinar? Am fost duşi de nas de un nenorocit de ţăran neştiutor din Utopia? Unde e teoria lui? Unde c zborul nostru spaţial instantaneu? Unde e avantajul nostru asupra celor din Hain? De nouă, de zece luni îi dăm de mâncare bastardului, pe degeaba!
Cu toate acestea, înainte de a-l urma pe Oiie către uşă, ascunse în buzunar una dintre hârtii.
8
Se aflau pe terenurile de atletism ale Parcului de nord din Abbenay. Şase cu toţii, bucurându-se de căldura aurie a serii. Erau toţi într-o stare de plăcută suprasaturaţie, deoarece masa de seară durase de fapt toată după-amiaza, o sărbătoare şi un banchet stradal, cu mâncăruri preparate în aer liber. Era sărbătoarea din miezul verii, Ziua Insurecţiei, comemorând prima mare răscoală din Nio Esseia în anul urrasian 740, cu aproape două sute de ani în urmă. În ziua aceea bucătarii şi lucrătorii din cantine erau onoraţi ca oaspeţi ai restului comunităţii, deoarece un sindicat al bucătarilor şi ospătarilor începuse greva care condusese la insurecţie. Erau multe tradiţii şi sărbători de felul acesta pe Anarres, unele instituite de colonişti, iar altele, cum ar fi casele recoltei şi Sărbătoarea Solstiţiului, ivite spontan din ritmurile vieţii pe planetă şi din nevoia celor care lucrează împreună de a sărbători împreună.