— Căutaţi ceva?
Shevek repetă întrebarea încă o dată.
Patronul, un bărbat negricios, ia fel de înalt ca Shevek, dar adus de spate şi foarte slab, îl cercetă cu atenţie.
— De ce vrei să ajungi acolo?
— Caut o persoană care locuieşte acolo.
— De unde eşti?
— Trebuie neapărat să ajung în strada asta, Aleea Glumelor. E departe de aici?
— De unde eşti, domn'e?
— Sunt de pe Anarres, de pe Lună, răspunse Shevek, enervat. Trebuie să ajung acolo imediat, chiar în noaptea asta.
— Tu eşti acela? Omul de ştiinţă? Ce dracu faci aici?
— Fug de poliţie! Ai de gând să le spui că sunt aici, sau vrei să mă ajuţi?
— Ba pe dracu! exclamă omul. Ba pe dracu! Uite ce e…, începu el, ezitând. Vru să spună ceva, apoi altceva. Spuse: Poţi să pleci! Apoi, cu aceeaşi răsuflare, deşi în aparenţă se răzgândise complet, încheie: Bine. Închid. Te duc acolo. Aşteaptă. La dracu!
Omul îşi făcu de lucru în spatele magazinului, stinse luminile, ieşi împreună cu Shevek, trase obloanele de metal şi le încuie, puse lacătul la uşă şi porni cu un pas energic, spunându-i:
— Să mergem!
Merseră cale de douăzeci sau treizeci de blocuri, pătrunzând tot mai adânc în labirintul de străzi şi alei întortocheate, în inima Oraşului Vechi. Burniţa cădea uşor în întunericul luminat inegal, scoţând la iveală mirosuri de putreziciune, de piatră şi metal ud. Cotiră pe o alee neluminată, fără reclame, printre blocuri înalte de locuit, la parterul cărora erau mai ales magazine. Ghidul lui Shevek se opri şi bătu în vitrina oblonită a unuia dintre ele: V. Maedda, Delicatese. După o bună bucată de timp, uşa se deschise. Proprietarul de la muntele de pietate conferi cu cineva din interior, apoi îi făcu semn lui Shevek şi intrară amândoi. O fată le deschisese.
— Tuio s-a întors, poftiţi, spuse ea ridicând privirea către chipul lui Shevek în lumina slabă de la un culoar din spate.
— Tu eşti acela? întrebă ea cu o voce slabă şi nerăbdătoare, zâmbind ciudat. Chiar el?
Tuio Maedda era un bărbat brunet, cam de patruzeci de ani cu o figură încordată, intelectuală. Închise un registru în care scria şi se ridică repede în picioare la intrarea lor. Îl salută pe proprietar pe nume, fără a-şi lua ochii de la Shevek.
— A intrat în prăvălia mea întrebând cum să ajungă aici, Tuio. Spune că el este, ştii tu, cel de pe Anarres.
— Tu eşti acela, nu? întrebă Tuio, încet. Shevek. Ce faci aici? mai întrebă el, privindu-l cu ochi alarmaţi, luminoşi.
— Caut ajutor.
— Cine te-a trimis la mine?
— Primul om pe care l-am întrebat. Nu ştiu cine eşti. L-am întrebat unde m-aş putea duce şi mi-a spus să vin la tine.
— Mai ştie şi altcineva că eşti aici?
— Ei habar n-au că am plecat. Vor afla mâine.
— Mergi şi adu-l pe Remeivi, îi spuse Maedda fetei. Ia loc, domnule doctor Shevek. N-ar fi rău să-mi spuneţi ce se întâmplă.
Shevek se aşeză pe un scaun de lemn, dar nu îşi desfăcu haina. Era atât de obosit încât tremura.
— Am evadat, spuse el. De la Universitate, din închisoare. Nu ştiu unde să merg. Poate că pe aici nu sunt decât închisori. Am venit aici deoarece se discută despre clasele de jos, despre clasele muncitoare şi m-am gândit că seamănă cu poporul meu. Oameni care s-ar putea să se ajute între ei.
— Ce fel de ajutor cauţi?
Shevek făcu un efort să îşi adune minţile. Privi în jurul său, la biroul mic, mizerabil şi la Maeda.
— Am ceva care le trebuie. O idee. O teorie ştiinţifică. Am venit aici de pe Anarres deoarece mi-am închipuit că aici pot finaliza lucrarea şi o voi putea publica. Nu am înţeles că aici o idee este proprietatea Statului. Nu pot lua banii şi lucrurile pe care mi le dau. Vreau să scap. Dar nu mă pot întoarce acasă. Aşa că am venit aici. Voi nu aveţi nevoie de ştiinţa mea şi poate că nu vă place nici guvernul vostru.
— Aşa este, răspunse Maedda, zâmbind. Dar nici guvernul meu nu mă place mai mult. Nu ai ales locul cel mai sigur, nici pentru tine, nici pentru noi. Nu-ţi face probleme. Astă seară e astă seară. Vom hotărî ce e de făcut.
— Iată ce m-a adus aici, spuse Shevek scoţând biletul pe care-l găsise în buzunarul de la haină şi dându-i-l lui Maedda.
— "Alătură-te nouă, fraţilor tăi…" Nu ştiu. S-ar putea.
— Sunteţi odonieni?
— Parţial. Sindicalişti, libertarieni. Colaborăm cu Thuvianiştii, cu Uniunea Muncitorilor Socialişti, dar suntem împotriva centralizării. Ştii, ai sosit într-un moment destul de fierbinte.
— Războiul? întrebă Shevek, iar Maedda dădu din cap.
— O demonstraţie a fost anunţată de azi în trei zile. Împotriva recrutărilor, a taxelor de război, a majorării preţurilor alimentelor, începu Maedda, care tot timpul îl privise pe Shevek cu atenţie, iar acum, de parcă examenul se terminase, schimbase direcţia privirii şi se lăsase pe spate, pe scaun. Oraşul acesta este gata pentru aproape orice. Avem nevoie de o grevă, de o grevă generală şi de demonstraţii masive. Ca Greva de Nouă Luni condusă de Odo, adăugă el, cu un zâmbet sec, încordat. Ne-ar prinde bine acum cineva ca Odo. Doar că de data asta nu mai au nici o Luna cu care să ne cumpere. Facem dreptate aici, sau nicăieri, continuă al privind înapoi, către Shevek, iar în cele din urmă spuse pe un ton mult mai moale: Ştii ce a însemnat societatea dumitale, aici, pentru noi, în aceşti o sută şi cincizeci de ani? Ştii că oamenii de aici, atunci când vor să-şi ureze unii altora noroc, spun, "Să te renaşti pe Anarres!"? Să ştii că există, că este o astfel de societate fără guvern, fără poliţie, fără exploatare economică, să ştii că nu mai pot spune din nou că nu este decât un miraj, doar visul unui idealist! Dr. Shevek, mă întreb dacă înţelegi de ce te-au ţinut atât de bine ascuns, acolo, la Ieu Eun. De ce nu ţi s-a permis niciodată să apari la o întrunire deschisă publicului. De ce se vor năpusti după tine ca un câine după un iepure în clipa în care vor afla că ai plecat. Nu numai pentru că vor ideea asta a ta, ci pentru că eşti tu însuţi o idee.
Una periculoasă. Ideea de anarhism în carne şi oase. Plimbându-te printre noi.
— Atunci îl aveţi pe Odo, spuse, cu vocea ei liniştită, preocupată, fata care reintrase în timp ce Maedda vorbea. La urma urmelor, Odo nu a fost decât o idee. Dr. Shevek este dovada.
Maedda rămase tăcut vreme de un minut.
— O dovadă nedemonstrabilă, spuse el.
— De ce?
— Dacă oamenii află că este aici, va afla şi poliţia.
— Să vină şi să încerce să-l aresteze, spuse fata zâmbind.
— Demonstraţia va fi absolut nonviolentă, spuse Maedda cu o violenţă neaşteptată. Chiar şi sindicatul a fost de acord.
— Eu nu am fost de acord, Tuio. N-am de gând să mă aleg cu pumni în faţă ori cu creierii zburaţi de către uniformele negre. Dacă mă lovesc, voi lovi şi eu.
— Du-te cu ei, dacă-ţi plac metodele lor. Justiţia nu se dobândeşte prin forţă!
— Nici puterea nu se dobândeşte prin pasivitate.
— Noi nu umblăm după putere. Noi căutăm sfârşitul puterii! Tu ce spui? întrebă Maedda, făcând apel către Shevek. Mijloacele înseamnă scopul. Odo a afirmat-o toată viaţa ei. Numai pacea aduce pace, numai acţiunile juste aduc justiţia! Nu putem fi dezbinaţi pe motivul acesta în ajunul unei acţiuni!
Shevek se uită către el, către fată şi către patronul care stătea lângă uşă, ascultând cu atenţie, apoi vorbi cu o voce obosită, calmă.
— Dacă vă pot fi de ajutor, folosiţi-mă. Poate că aş putea publica o declaraţie într-unul din ziarele voastre. N-am venit pe Urras pentru a mă ascunde. Dacă toţi oamenii vor şti că sunt aici, poate că guvernul se va teme să mă aresteze în public. Nu ştiu nici eu.