— Dar de ce ne lovim? întrebă Takver, cuprinsă de uimire. Shevek nu răspunse. Ţinu braţul în jurul fetitei, care îi cedă
În cele din urmă, rezemându-şi epuizată capul de braţul său.
— Mai sunt şi alte centre de învăţare, spuse el într-un târziu, fără prea multă convingere.
Takver se ridică în picioare. Evident, nu putea sta liniştită şi dorea să facă ceva, să acţioneze într-un fel. Dar nu prea avea ce face.
— Sadik, lasă-mă să-ţi împletesc părul, spuse ea, cu o voce supusă.
Takver perie şi împleti părul fetiţei, apoi puseră paravanul în mijlocul camerei şi o culcară pe Sadik lângă copilul adormit. Sadik avea din nou lacrimi în ochi atunci când le spuse noapte bună, dar într-o jumătate de oră îşi dădură seama, după respiraţia ei, că adormise. Shevek se aşezase pe capătul platformei lor cu un carnet şi o planşetă pe care o folosea pentru calcule.
— Astăzi am paginat manuscrisul acela, îi spuse Takver.
— La cât a ajuns?
— Patruzeci şi una de pagini. Cu supliment cu tot.
Shevek dădu din cap. Takver se ridică, privi peste paravan la cei doi copii adormiţi, se întoarse şi se aşeza pe marginea platformei.
— Ştiam eu că ceva nu merge cum trebuie. Dar ea n-a spus nimic. Niciodată nu spune, e o fire stoică. Nu m-am gândit că e vorba de asta. Îmi închipuiam că e doar problema noastră, nu mi-a trecut prin minte că o vor extinde asupra copiilor. Creşte, se complică… Oare altă şcoală va fi altfel?
— Nu ştiu. Dacă petrece mult timp cu noi, probabil că nu.
— Sunt sigură că nu sugerezi…
— Nu, în nici un caz. Nu fac decât să constat o stare de fapt. Dacă am hotărât să-i oferim copilului intensitatea dragostei individuale, nu o putem cruţa de celălalt aspect, de riscul durerii, al suferinţei. Durere de la noi şi prin noi.
— Nu e cinstit ca ea să fie chinuită pentru ceea ce facem noi. E atât de bună şi blândă, ca o apă limpede…
Takver se opri, sugrumată de o criză de plâns, îşi şterse ochii, îşi controlă expresia.
— Nu c vorba de ce facem noi, spuse Shevek, lăsând carnetul din mână. E. vorba de ce fac eu. Şi tu suferi pentru asta.
— Nu-mi pasă de ce cred ei.
— La serviciu?
— Pot să-mi caut o altă repartiţie.
— Dar nu aici şi nu în domeniul tău.
— Bine, dar vrei să plec în altă parte? Laboratoarele de pescuit Sorruba de la Peace-and-Plenty m-ar primi. Dar tu unde rămâi? întrebă ea, privindu-l supărată. Presupun că aici!
— Aş putea veni cu tine. Shovan şi ceilalţi se descurcă în iotică şi vor putea să se ocupe de radio. Asta e, de fapt, principala mea funcţie practică în cadrul Sindicatului în acest moment. Pot să fac fizică la Peace-and-Plenty la fel de bine ca şi aici. Dar dacă nu mă retrag din Sindicatul de Iniţiativă, asta nu rezolvă problema, nu? Eu sunt problema. Eu sunt acela care aduce necazuri.
— Crezi că se vor lega de asta într-un loc mic, aşa cum e Peace-and-Plenty?
— Eu mă tem că s-ar putea.
— Shev, de câtă ură din asta ai avut parte? Ai tăcut, ca Sadik?
— Şi ca tine. În sfârşit, ocazional. Când am fost la Concord, vara trecută, a fost ceva mai rău decât ţi-am spus. S-a lăsat cu azvârlit de pietre şi o bătaie zdravănă. Studenţii care m-au invitat să vin au trebuit să se bată pentru mine. Ceea ce au şi făcut, dar am ieşit repede, pentru că îi plineam în pericol. În sfârşit, studenţii preferă un oarecare grad de. periculozitate. La urma urmei, noi am căutat bătaia, noi am stârnit în mod deliberat mulţimea. Şi sunt mulţi de partea noastră. Dar acum… Încep să mă întreb dacă nu cumva vă pun în pericol, pe tine şi pe copii, Tak. Stând împreună cu voi.
— Doar nu eşti tu însuţi în pericol! spuse ea, ieşindu-şi din fire.
— Eu am căutat-o, însă nu mi-a trecut prin minte că vor extinde resentimentele lor tribale asupra voastră. Dar nu simt pericolul vostru la fel ca pe al meu.
— Altruistule!
— Poate. Dar n-am ce face. Chiar că mă simt răspunzător, Tak. Fără mine, poţi merge oriunde, sau rămâne aici. Ai lucrat pentru Sindicat, dar ceea ce au împotriva ta este loialitatea ta faţă de mine. Eu sunt simbolul. Aşa că nu… eu nu am unde să mă duc.
— Mergi pe Urras, spuse Takver.
Vocea ei era atât de aspră încât Shevek se trase înapoi de parcă l-ar fi lovit peste faţă. Takver nu-i întâlni privirea, dar continuă pe un ton ceva mai blând.
— Du-te pe Urras… De ce nu? Cei de acolo te vor. Cei de aici nu! Poate că arunci când vei fi plecat vor începe să înţeleagă ce au pierdut. Iar tu vrei să mergi. Mi-am dat seama astă seară. Niciodată nu m-am gândit la asta până acum, dar când am discutat despre premiu, la masă, am văzut cum ai râs.
— N-am nevoie de premii şi recompense!
— Nu, dar într-adevăr ai nevoie de apreciere, de discuţii şi studenţi — fără nici un fel de sfori de-ale lui Sabul. Tu şi cu Dap vorbiţi tot timpul cum să-i speriaţi pe cei de la CPD cu idea trimiterii cuiva pe Urras, afirmând dreptul respectivului la autodeterminare. Dar dacă doar vorbiţi despre asta şi nimeni nu pleacă, nu faceţi decât să consolidaţi partea lor — nu faceţi decât să demonstraţi că obiceiul e de nezdruncinat. Acum, după ce aţi ridicat problema într-o şedinţă a CPD, cineva trebuie neapărat să meargă. S-ar cuveni ca tu să fi acela. Pe tine te-au invitat; tu ai un motiv să mergi. Mergi şi primeşte-ţi răsplata — banii pe care îi păstrează pentru tine! încheie ea cu un râs neaşteptat, destul de sincer.
— Takver, nu vreau să plec pe Urras!
— Ba da, vrei. Ştii că vrei. Deşi nici eu nu sunt sigură că ştii de ce.
— Bine, desigur că mi-ar plăcea să-i cunosc pe câţiva dintre fizicieni… şi să văd laboratoarele de la Ieu Eun, unde fac experimente cu lumina, spuse el cu o expresie ruşinată.
— E dreptul tău să o faci, spuse ea cu o hotărâre neclintită. Dacă face parte din munca ta, trebuie să mergi.
— Ar menţine Revoluţia în viaţă — de ambele părţi — nu? Ce idee trăsnită! La fel ca piesa lui Tirin, doar că e invers. Eu sunt cel care merge să-i convertească pe arhişti… În sfârşit, cel puţin le-ar dovedi că Anarres există. Discută cu noi prin radio, dar am impresia că, în realitate, nu cred în noi. În ceea ce suntem noi.
— Dacă ar crede, poate că s-ar înspăimânta. Ar veni şi ne-ar spulbera de pe cer, dacă i-ai convinge cu adevărat.
— Nu cred. Aş putea face o mică revoluţie în fizica lor, dar nu şi în opiniile lor. Aici, în locul acesta pot eu afecta societatea, chiar daca nu acordă nici o atenţie fizicii mele. Să ştii că ai dreptate; acum, când am discutat despre asta, trebuie s-o ducem la bun sfârşit, spuse el, iar după o scurtă pauză, continuă: Mă întreb ce fel de fizică fac alte rase.
— Care alte rase?
— Străinii. Oamenii de pe Hain şi din alte sisteme solare. Se află două ambasade străine pe Urras, Hain si Terra. Hainezii au inventat deplasarea interstelară pe care o folosesc în prezent cei de pe Urras. Presupun că ne-ar da-o şi nouă dacă am vrea s-o solicităm. Ar fi interesant să…
Shevek nu-şi termină fraza. După o altă pauză lungă, se întoarse către ea, adresându-i-se pe un ton diferit, sarcastic.
— Dar tu ce-ai face în vreme ce eu i-aş vizita pe proprietarieni?
— M-aş duce pe ţărmul mării, la Sorruba, împreună cu fetele si aş trăi o viaţă foarte paşnică în calitate de tehnician într-un laborator pentru studiul peştilor. Asta până când te-ai întoarce.
— Să mă întorc? Cine ştie dacă m-aş mai putea întoarce.
— Ce te-ar împiedica? întrebă ea, privindu-l drept în ochi.
— Poate că urrasienii. S-ar putea să mă ţină. Ştii, acolo nimeni nu e liber să vină şi să plece. Poate chiar oamenii noştri. S-ar putea să nu-mi permită aterizarea. Astăzi, unii din CPD m-au ameninţat cu aşa ceva. Rulag a fost una dintre ei.
— Ea ar fi în stare. Nu cunoaşte decât negarea. Cum să negi posibilitatea de a te întoarce acasă?
— E destul de adevărat. Asta explică totul, spuse el, aşezându-se din nou şi privind-o pe Takver cu o admiraţie contemplativă. Doar că Rulag nu e singura, din nefericire. Pentru un mare număr de oameni, oricine s-ar duce pe Urras şi ar încerca apoi să se întoarcă ar fi, pur şi simplu, un trădător, un spion.