Poate fi puternic spre bine sau spre rău, când îl cercetăm — cu toate că şi aceşti termeni sunt lipsiţi de semnificaţie, în afara numirilor Samsarei.
Oricum, a trăi în Samsara înseamnă să fii supus lucrării acelora dintre visători care au putere. De sunt puternici spre bine, este un timp de aur. De sunt puternici spre rău, este o vreme de întuneric. Visul se poate transforma în coşmar.
Este scris că a trăi înseamnă a suferi. Aceasta se întâmplă, zic înţelepţii, pentru că omul trebuie să-şi mistuie povara Karmei pentru a atinge Iluminarea. De aceea, spun înţelepţii, cu ce se alege un om dacă se luptă într-un vis cu ceea ce are ca parte a lui, cu ceea ce este tocmai calea pe care trebuie s-o urmeze pentru a obţine eliberarea? In lumina valorilor perene, zic înţelepţii, suferinţa nu reprezintă nimic; în termenii Samsarei, spun înţelepţii, ea conduce la ceea ce este bun. Ce justificare are atunci un om care se luptă împotriva celor ce sunt puternici spre rău?
Se opri pentru un moment şi-şi înălţă capul.
— În această noapte, Domnul Iluziei a trecut printre voi, Mara, puternic printre visători, puternic spre rău. S-a ciocnit de un altul căruia îi este îngăduit să lucreze cu cele ale visului, într-un alt chip. S-a întâlnit cu Dharma{Legea existenţei (n.tr.).}, cea care poate trezi pe visători din visul lor. S-au luptat şi Domnul Mara nu mai există. De ce s-au luptat, zeul morţii împotriva iluzionistului? Spuneţi că de neînţeles le sunt căile, fiind căile zeilor. Nu acesta este răspunsul.
Răspunsul, justificarea este aceeaşi pentru oameni ca şi pentru zei. Binele şi răul, spun înţelepţii, nu înseamnă nimic, pentru că aparţin Samsarei. Fiţi de acord cu înţelepţii, care ne-au învăţat poporul din cele mai vechi vremuri pe care şi le poate omul aminti. Fiţi de acord, dar luaţi aminte şi la un lucru despre care înţelepţii nu vorbesc. Lucrul este „frumuseţea”, care-i un cuvânt — dar căutaţi înapoia cuvântului şi gândiţi-vă la Calea Nenumitului. Şi care este Calea Nenumitului? Este Calea Visului. Şi de ce visează Nenumitul? Lucrul nu este cunoscut nici unui locuitor al Samsarei. Aşa că întrebaţi-vă, mai bine, ce visează Nenumitul?
Nenumitul, din care cu toţii facem parte, visează forma. Şi care este cel mai înalt atribut pe care îl poate avea forma? Este frumuseţea. Nenumitul, aşadar, este un artist. Problema, prin urmare, nu se referă la bine sau la rău, ci este una de estetică. A lupta împotriva unora care sunt puternici printre visători şi sunt puternici spre rău sau spre urât nu înseamnă a lupta pentru ceea ce înţelepţii ne spun că este lipsit de sens în termenii Samsarei sau ai Nirvanei, ci mai degrabă înseamnă a lupta pentru visarea simetrică a visului, sub aspectul ritmului şi al măsurii, al echilibrului şi al antitezei care fac din el un obiect al frumosului. Despre asta, înţelepţii nu spun nimic. Acest adevăr este atât de simplu încât este limpede că l-au trecut cu vederea. Din acest motiv, eu sunt obligat de estetica situaţiei să vă atrag atenţia asupra ei. A lupta împotriva visătorilor care visează urâţenii, fie ei oameni sau zei, nu poate fi decât voia Nenumitului. Această luptă va aduce şi ea suferinţă, iar, astfel, povara karmică a cuiva se va uşura, la fel ca prin îndurarea urâţeniei; această suferinţă, însă, este producătoarea unei finalităţi mai înalte, în lumina valorilor eterne despre care înţelepţii vorbesc atât de des.
Prin urmare, vă spun vouă, estetica lucrurilor la care aţi fost martori e de un rang superior. M-aţi putea întreba atunci: „Cum pot eu cunoaşte ce este frumos şi ce este urât, ca să fiu mânat să acţionez în consecinţă?” La această întrebare, vă spun, trebuie să vă daţi singuri răspuns. Ca să o faceţi, uitaţi mai întâi cele ce v-am spus, pentru că nu am spus nimic. Sălăşluiţi acum în Nenumit.
Îşi înălţă mâna dreaptă şi-şi plecă fruntea.
Yama se ridică în picioare, Ratri se ridică în picioare, Tak apăru pe o masă.
Toţi patru plecară împreună, ştiind că maşinaţiile Karmei fuseseră, pentru o vreme, dejucate.
Umblau prin strălucirea aspră a dimineţii, pe sub Podul Zeilor. Pămătufuri înalte de palmieri, încă umede de ploaia nopţii, luceau de-a dreapta şi de-a stânga potecii. Vârfurile copacilor şi piscurile munţilor din depărtare se unduiau prin vaporii ce se înălţau în aer. Ziua era senină. Adierile dimineţii mai purtau, încă, o urmă a răcorii nopţii. Trosnetele şi bâzâitul şi ciripitul junglei îi întovărăşeau pe călugări în drumul lor. Mănăstirea, de care se depărtaseră, se mai zărea puţin peste vârfurile copacilor; mult deasupra ei, prin aer, se răsucea un fir de fum, sprijinind cerul.
Servitorii lui Ratri îi purtau lectica în mijlocul grupului format din călugări, slujitori şi o mică trupă de războinici care-i asigurau paza. Sam şi Yama mergeau alături de conducătorul grupului. Deasupră-le, în tăcere, Tak îi urma strecurându-se prin frunzişuri şi printre ramuri, nevăzut.
— Rugul încă mai arde, zise Yama.
— Da.
— Îl ard pe rătăcitorul care a avut un atac de inimă în vreme ce lua masa împreună cu ei.
— Este adevărat.
— Pentru un imbold atât de neaşteptat, te-ai prezentat cu o predică minunat de angajantă.
— Mulţumesc.
— Chiar crezi ceea ce predici?
Sam izbucni în râs.
— Sunt foarte naiv când e vorba despre propriile-mi cuvinte. Cred tot ce spun, cu toate că ştiu că sunt un mincinos.
Yama pufni.
— Toiagul lui Trimurti tot se mai abate asupra spinărilor oamenilor. Nirriti{Zeiţa distrugerii, a dezagregării; aici, zeul corupţiei şi al întunericului (n.tr.).} se învârte prin bârlogul lui întunecos; hărţuieşte mările sudului. Ai de gând să-ţi mai petreci o viaţă complăcându-te în metafizică — să găseşti alte justificări pentru a te opune duşmanilor? Vorbele tale de aseară sunau de parcă ai fi luat-o de la cap cu de ce, în loc de cum.
— Nu, răspunse Sam. Nu am vrut decât să încerc o altă direcţie de gândire asupra auditoriului. E greu să provoci o rebeliune între cei pentru care toate lucrurile sunt bune. Nu mai este loc şi pentru rău în minţile lor, în ciuda faptului că suferă permanent din pricina lui. Spre exemplu, sclavul care este tras pe roată, dar care ştie că se va naşte din nou — probabil ca negustor burtos — dacă suferă de bună voie… Perspectiva lui nu este aceeaşi cu a unuia care ştie că nu are decât o viaţă de trăit. Poate suporta orice, ştiind că oricât de mare ar fi durerea de acum, plăcerea viitoare o va depăşi. Dacă un asemenea om nu crede în bine sau în rău, poate că atunci frumuseţea şi urâţenia pot fi făcute să-i servească. Doar numele au fost schimbate.
— Atunci, asta este o nouă doctrină oficială? întrebă Yama.
— Este, răspunse Sam.
Mâna lui Yama se strecură printr-o deschizătură invizibilă a robei şi apăru cu un pumnal, pe care-l înălţă în chip de salut.
— Pentru frumuseţe, zise el. Jos cu urâţenia!
Un val de tăcere străbătu jungla. Toate semnele de viaţă dimprejurul lor încetară.
Yama ridică o mână, cu cealaltă întorcând pumnalul în teaca lui ascunsă.
— Stop! strigă el.
Se uită în sus, mijindu-şi ochii în soare, cu capul întors spre dreapta.